Joe Biden îi felicită pe republicani pentru victoria din Camera Reprezentanților și se declară pregătit să lucreze „cu oricine” pentru poporul american

Președintele SUA, Joe Biden, l-a felicitat pe liderul republicanilor din Camera Reprezentanților, Kevin McCarthy, pentru victoria partidului în Camera Reprezentanților și a declarat că este pregătit să lucreze cu aceștia „pentru a obține rezultate pentru familiile muncitoare”, informează Casa Albă

„În aceste alegeri, alegătorii au vorbit clar despre preocupările lor: nevoia de a reduce costurile, de a proteja dreptul de a alege și de a ne păstra democrația. Așa cum am spus săptămâna trecută, viitorul este prea promițător pentru a fi captiv în războiul politic. Poporul american vrea ca noi să facem lucruri pentru el. Ei vor să ne concentrăm pe problemele care contează pentru ei și pe îmbunătățirea vieții lor. Și voi lucra cu oricine – republican sau democrat – dispus să lucreze cu mine pentru a obține rezultate pentru ei”,  a adăugat șeful de la Casa Albă.

Republicanii au recâștigat controlul asupra Camerei Reprezentanților din SUA,  iar după doi ani în care democrații au controlat atât acest for legislativ, cât și Senatul, dinamica puterii la Washington se va schimba acum. Acest lucru înseamnă că administrația președintelui Joe Biden ar putea avea dificultăți în a promulga părți din agenda sa legislativă, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Democrații au reușit totuși să păstreze controlul asupra Senatului după o victorie cheie în statul Nevada, însă republicanii au obținut suficiente locuri pentru a ajunge la majoritatea de 218 necesară pentru a câștiga Camera Reprezentanților, arată proiecțiile NBC. Cu toate acestea, teama democraților de o victorie a unui „val roșu” a fost evitată.

Totuși, creșterea așteptată a sprijinului față de Partidul Republican, mulți dintre candidații căruia au fost susținuți de Donald Trump, nu s-a materializat și îi lasă pe aceștia cu o majoritate extrem de fragilă.

Republicanii vor prelua acum controlul comisiilor cheie, ceea ce le va da posibilitatea de a modela legislația și de a lansa anchete asupra lui Biden, a familiei sale și a administrației sale.

Există un interes deosebit în investigarea afacerilor de peste hotare ale fiului președintelui, Hunter Biden. Unii dintre cei mai conservatori legislatori au evocat perspectiva de a-l pune sub acuzare pe Biden, deși acest lucru va fi mult mai greu de realizat pentru partidul cu o majoritate restrânsă.

Orice legislație care va ieși din Cameră ar putea avea șanse mari în Senat, unde democrații au obținut cea mai slabă majoritate.

Ambele partide au în vedere un al doilea tur de scrutin pentru Senat, care va avea loc la 6 decembrie în Georgia, ca o ultimă șansă de a-și umple rândurile. O victorie a democraților în acest stat ar extinde majoritatea acestora la 51-49, fapt ce ar oferi Partidului Democrat un avantaj suplimentar în adoptarea celor câteva proiecte de lege care pot avansa cu o majoritate simplă de voturi, în loc de cele 60 necesare pentru majoritatea legilor.

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare