CHINA
G20: Giorgia Meloni a avut o întâlnire cu Xi Jinping, în cadrul căreia a fost exprimată speranța ca relațiile UE-China să fie ”revitalizate”. Premierul italian a acceptat invitația de a efectua o vizită în China
Published
1 year agoon
By
Teodora Ion
Noul prim-ministru italian, Giorgia Meloni, a avut o întâlnire cu președintele chinez, Xi Jinping, prilejuită de summitul G20, găzduit de Bali, Indonezia, ocazie cu care a acceptat invitația de a efectua o vizită în China, anunță AFP, citând mai multe surse oficiale, potrivit Agerpres.
În a doua deplasare în afara țării de la debutul pandemiei, liderul chinez a avut mai multe întâlniri bilaterale care au permit încălzirea relațiilor diplomatice.
Potrivit unui comunicat al Guvernului italian, Meloni a subliniat interesul de a ”promova interesele economice comune, cu accent pe sporirea exporturilor italiene către China”.
În același timp, liderul chinez și premierul italian ”au recunoscut relația străveche dintre Italia și China, două civilizații milenare, subliniind succesul Anului cultural Italia-China”.
În timpul întâlnirii, au fost abordate și relațiile UE-China, fiind exprimată speranța că ”acestea vor fi revigorate”. Meloni a subliniat ”importanța reluării tuturor canalelor de dialog, inclusiv în ceea ce privește drepturile omului”.
A fost ”recunoscută necesitatea de a lucra împreună pentru a gestiona în mod eficient cele mai grave și mai presante provocări globale și regionale”, mai amintește comunicatul.
Cei doi lideri ”au acordat o atenție deosebită războiului din Ucraina și consecințelor acestuia”, aceștia convenind asupra ”necesității de a sprijini toate inițiativele diplomatice pentru a pune capăt conflictului și pentru a evita escaladarea acestuia”.
După aproape trei ani de izolare în contextul pandemiei, Xi Jinping a avut în Bali o serie de întâlniri bilaterale, inclusiv o întrevedere foarte aşteptată cu omologul său american Joe Biden luni, întâlnire ce a permis atenuarea tensiunilor bilaterale.
Preşedintele Chinei s-a întâlnit în marja summitului G20 şi cu prim-ministrul australian Anthony Albanese – după ani de relaţii tensionate între Canberra şi Beijing -, precum şi cu preşedinţii francez, sud-coreean, sud-african şi indonezian.
Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

You may like
Klaus Iohannis: La 105 ani de la Marea Unire, România are un loc un binemeritat în UE și NATO și promovează aspirațiile europene ale românilor de peste Prut
Klaus Iohannis le mulțumește românilor pentru sprijinul acordat națiunii: O economie solidă, investiții și securitatea cetățenilor nu ar fi fost posibile dacă nu am fi avut o guvernare stabilă, fără blocaje toxice
Klaus Iohannis, discurs către români de Ziua Națională: Maratonul electoral din 2024 va fi decisiv pentru viitorul României, la 35 de ani de la Revoluție
Clepsidra, istoria și viitorul: Acum, mai mult ca niciodată, destinul european și euro-atlantic al României trebuie să coboare în Cetatea idealului național
Maia Sandu: România iubește necondiționat R. Moldova, fără a aștepta lauri. Drumul nostru este comun și locul nostru este împreună în UE
Ziua Națională. Marcel Ciolacu, la 105 ani de la Marea Unire: Când ceva tinde să ne dezbine, să ne amintim că avem un drum comun de parcurs ca națiune
CHINA
Miniștrii de externe din Coreea de Sud, China și Japonia au convenit să accelereze pregătirile pentru organizarea unui summit al liderilor celor trei țări
Published
5 days agoon
November 27, 2023By
Teodora Ion
Miniștrii de externe din Coreea de Sud, China și Japonia au avut o întâlnire în orașul sud-coreean Busan și au convenit că liderii celor trei țări ar trebui să organizeze un summit în cel mai apropiat moment convenabil, a declarat presei ministrul sud-coreean de externe Park Jin, conform Deutche Welle.
”Am convenit să accelerăm pregătirile necesare”, a spus el după întâlnirea cu omologii săi chinez și japonez, fără a oferi un termen specific.
Cele trei țări au convenit în 2008 să organizeze summituri trilaterale în fiecare an pentru a îmbunătăți cooperarea regională. Cu toate acestea, pandemia COVID-19, alături de relațiile bilaterale tensionate dintre Japonia și Coreea de Sud din cauza disputelor istorice, au reprezentat obstacole.
”Coreea, Japonia și China au potențialul de a coopera masiv. Cele trei țări ale noastre sunt vecine care nu pot fi separate una de cealaltă”, a declarat Park la începutul întâlnirilor de duminică.
Ministrul sud-coreean de externe a precizat că discuțiile cu ministrul japonez de externe Yoko Kamikawa s-au concentrat pe limitarea amenințării din partea Coreei de Nord. Cei doi au condamnat recenta lansare de către Nord a unui satelit de spionaj și au convenit să colaboreze pentru a răspunde la presupusele tranzacții de armament între Phenian și Moscova, a precizat Ministerul de Externe de la Seul într-o declarație.
Cu toate acestea, tensiunile legate de cererea Coreei de Sud ca Japonia să despăgubească financiar sud-coreenii forțați la sclavie sexuală de către trupele japoneze în timpul celui de-al Doilea Război Mondial reprezintă un punct sensibil persistent în relațiile dintre cele două țări.
La începutul acestei săptămâni, un tribunal din Seul a ordonat Japoniei să plătească compensații financiare. În timpul întâlnirii sale cu Park de duminică, Kamikawa a calificat verdictul instanței drept ”extrem de regretabil”.
Ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a declarat că susține relansarea cooperării tripartite cu Coreea de Sud și Japonia, ambii fiind principalii parteneri strategici ai Washingtonului în Asia de Est, în timp ce China este blocată într-o rivalitate economică și strategică cu SUA.
Ministerul chinez de Externe a declarat că Wang l-a avertizat pe Park în timpul discuțiilor să nu “politizeze” problemele economice și tehnologice, în contextul în care tensiunile cu SUA continuă în legătură cu semiconductorii și alte dispute comerciale.
Sâmbătă, japonezul Kamikawa s-a întâlnit cu Wang și și-a exprimat speranța pentru un dialog de securitate între Tokyo și Beijing ”în viitorul apropiat”.
CHINA
Colaborarea cu China este vitală pentru a pune capăt războiului din Ucraina, evidențiază ministrul francez de Externe: Contăm pe vigilența Beijingului împotriva oricărui sprijin acordat Rusiei
Published
7 days agoon
November 25, 2023By
Teodora Ion
Ministrul francez de Externe Catherine Colonna a subliniat vineri că o cooperare cu China este vitală în a pune capăt războiului rus din Ucraina, chestiune care a semănat neînțelegeri între țările membre, cu Slovacia și Ungaria adoptând o poziție diferită față de cea a majorității, informează AP.
Aflată într-o vizită la Beijing, aceasta a încurajat China să sprijine formula de pace înaintă de Zelenski, asigurându-se în același timp că entitățile chineze nu sprijină Rusia în ”războiul continuu de agresiune împotriva Ucrainei”, formulare cu care partea chineză nu a fost de acord.
”Franța subliniază încă o dată cât de importantă este cooperarea cu China pentru a promova o pace justă și de durată. Ne bazăm pe vigilența autorităților chineze ca nicio structură din China, cu precădere din zona privată, să nu contribuie direct sau indirect la eforturile Rusiei în războiul ilegal împotriva Ucrainei”, a menționat Colonna după discuțiile pe care le-a avut cu omologul chinez Wang Yi.
Într-o întâlnire cu premierul Li Qiang, ministrul francez de Externe a transmis dorința Franței de a intensifica colaborarea cu Beijingul în vederea indentificării de soluții pentru combaterea schimbărilor climatice, conservarea și protejarea biodiversității și pentru provocările legate de datoria publică.
Honorée d’être reçue par le Premier ministre Li Qiang, venu à Paris en juin pour le Sommet #NPFM.
Avec la #Chine nous travaillons pour trouver des réponses aux défis mondiaux #climat #biodiversité #dette et pour approfondir & rééquilibrer notre relation économique. pic.twitter.com/42jyfvo3hH— Catherine Colonna (@MinColonna) November 24, 2023
De cealaltă parte, Wang și-a exprimat speranța de a consolida schimburile cu Franța în domeniul nuclear civil și aerospațial, și de a explora domenii emergente, precum educația sau cercetarea științifică, informează Reuters.
Făcând trimitere la ancheta demarată de Comisia Europeană cu privire la subvențiile oferite de statul chinez mașinilor electrice, Wang Yi a spus că Europa nu ar trebui să se teamă să colaboreze cu China din cauza competiției, ci cele două părți ar trebui să colaboreze pentru a spori stabilitatea și fiabilitatea relațiilor economice și comerciale.
”Poziția Chinei este clară. Vom menține sprijinul nostru pentru autonomia strategică a Europei. Bineînțeles că va exista concurență în cooperare, dar nu ar trebui să ne fie teamă de cooperare din cauza concurenței. Cel mai mare risc de care trebuie să scăpăm este incertitudinea adusă de o politizare amplă”, a declarat Wang atunci când a fost întrebat despre viziunea Chinei asupra relației sale cu Europa.
Vizita lui Colonna precedă summitul UE-China, ce va avea loc la începutul lunii decembrie, la Beijing, unde sunt așteptați președinții Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Consiliului European, Charles Michel, pentru prima întâlnire în persoană cu președintele Xi Jinping din ultimii patru ani.
Macron, care s-a întâlnit cu Xi la începutul acestui an, a argument că Uniunea Europeană ar trebui să nu mai fie naivă și a solicitat o concurență loială cu țări precum China.
De altfel, Parisul este cel care a insistat ca executivul european să demareze o anchetă anti-subvenții.
CHINA
La San Francisco, Biden și Xi au decis să reia comunicarea militară și să deschidă o linie telefonică prezidențială directă: SUA și China sunt în competiție, dar trebuie să evităm un nou Război Rece
Published
2 weeks agoon
November 16, 2023
Președintele american Joe Biden și liderul chinez Xi Jinping au convenit miercuri să deschidă o linie telefonică prezidențială, să reia comunicarea la nivel militar și să lucreze pentru a reduce producția de fentanil, arătând un progres tangibil în primele lor discuții față în față din ultimul an, informează Reuters.
Biden și Xi s-au întâlnit timp de aproximativ patru ore la periferia orașului San Francisco pentru a discuta probleme care au tensionat relațiile dintre SUA și China. Divergențele fierbinți rămân, în special în ceea ce privește Taiwanul.
“Apreciez conversația pe care am avut-o astăzi cu președintele Xi, deoarece cred că este extrem de important să ne înțelegem clar, de la lider la lider. Există provocări globale critice care necesită o conducere comună din partea noastră. Iar astăzi am făcut progrese reale”, a transmis Biden, într-un mesaj pe platforma X (ex-Twitter), înainte de a susține o conferință de presă.
Cei doi lideri s-au întâlnit în marja summitului APEC (Forumul de Cooperare Asia-Pacific) pe care SUA îl găzduiesc.
I value the conversation I had today with President Xi because I think it’s paramount that we understand each other clearly, leader to leader.
There are critical global challenges that demand our joint leadership. And today, we made real progress. pic.twitter.com/rljB0Ow7JA
— President Biden (@POTUS) November 15, 2023
Într-un progres semnificativ, cele două guverne intenționează să reia contactele militare pe care China le-a întrerupt după ce președintele Camerei Reprezentanților de atunci, Nancy Pelosi, a vizitat Taiwanul în august 2022.
“Ne-am întors la o comunicare deschisă, clară și directă pe bază directă”, a declarat Biden.
În plus, Biden a spus că el și Xi au convenit să comunice la nivel înalt: “El și cu mine am convenit că fiecare dintre noi poate răspunde direct la telefon și vom fi ascultați imediat“.
De altfel, într-un comunicat difuzat de Casa Albă se arată că ambii lideri au salutat reluarea comunicării la nivel înalt între militari, precum și a discuțiilor de coordonare a politicii de apărare SUA-China și a reuniunilor privind Acordul consultativ militar maritim SUA-China. De asemenea, ambele părți au reluat și conversațiile telefonice între comandanții de teatru.
Join me as I hold a press conference following the U.S.-PRC Summit. https://t.co/w8Hwzy8Pde
— President Biden (@POTUS) November 16, 2023
Reluarea cooperării privind combaterea traficului de droguri
De asemenea, după ani de zile, Republica Populară Chineză și Statele Unite reiau cooperarea în domeniul combaterii traficului de droguri, prin încercarea de a reduce fluxul de precursori chimici și de prese de pastile care alimentează producția fentanilului. Aceștia au salutat reluarea cooperării bilaterale în vederea combaterii fabricării și traficului ilicit de droguri la nivel mondial, inclusiv a drogurilor sintetice precum fentanilul, precum și crearea unui grup de lucru pentru o comunicare continuă și pentru coordonarea aplicării legii pe probleme de combatere a traficului de droguri.
Dar, într-un comentariu care probabil îi va irita pe chinezi, Biden a declarat ulterior reporterilor că nu și-a schimbat părerea că Xi este un dictator. “Ei bine, uite, el este. Adică, este un dictator în sensul că este un tip care conduce o țară care este o țară comunistă”, a spus Biden.
Biden și Xi au participat la discuții cu scopul de a aplana o perioadă dificilă a relațiilor, care a luat o întorsătură negativă după ce un balon de supraveghere presupus chinezesc a tranzitat Statele Unite și a fost doborât de un avion de vânătoare american în februarie.
Casa Albă a declarat că Biden a abordat domenii în care Washingtonul are preocupări, inclusiv cetățenii americani deținuți, drepturile omului în Xinjiang, Tibet și Hong Kong și activitățile agresive ale Beijingului în Marea Chinei de Sud.
Liderul american i-a mai subliniat omologului chinez faptul că Statele Unite și China sunt în competiție, menționând că Statele Unite vor continua să investească în sursele de putere americane acasă și să se alinieze cu aliații și partenerii din întreaga lume.
El a subliniat că Statele Unite își vor apăra întotdeauna interesele, valorile, precum și aliații și partenerii săi.
Joe Biden a mai reiterat că lumea se așteaptă ca Statele Unite și China să gestioneze concurența în mod responsabil pentru a evita ca aceasta să se îndrepte spre conflict, confruntare sau un nou Război Rece.
Asia-Pacific, Ucraina-Rusia, Israel-Hamas
Cei doi lideri au avut un schimb de opinii cu privire la principalele provocări regionale și globale.
“Președintele Biden a subliniat sprijinul Statelor Unite pentru un Indo-Pacific liber și deschis, care să fie conectat, prosper, sigur și rezilient. Președintele a reafirmat angajamentul ferm al Statelor Unite de a apăra aliații noștri din Indo-Pacific. Președintele a subliniat angajamentul de durată al Statelor Unite față de libertatea de navigație și de survolare, aderarea la dreptul internațional, menținerea păcii și a stabilității în Marea Chinei de Sud și în Marea Chinei de Est și denuclearizarea completă a Peninsulei Coreene. Președintele Biden a reafirmat că Statele Unite, alături de aliați și parteneri, vor continua să sprijine apărarea Ucrainei împotriva agresiunii rusești, pentru a se asigura că Ucraina iese din acest război ca o națiune democratică, independentă, suverană și prosperă, care poate descuraja și se poate apăra împotriva unor viitoare agresiuni. În ceea ce privește conflictul dintre Israel și Hamas, președintele a reiterat sprijinul SUA pentru dreptul Israelului de a se apăra împotriva terorismului și a subliniat importanța ca toate țările să își folosească influența pentru a preveni escaladarea și extinderea conflictului”, a transmis Casa Albă.
Concrete & Design Solutions

Klaus Iohannis: La 105 ani de la Marea Unire, România are un loc un binemeritat în UE și NATO și promovează aspirațiile europene ale românilor de peste Prut

Klaus Iohannis le mulțumește românilor pentru sprijinul acordat națiunii: O economie solidă, investiții și securitatea cetățenilor nu ar fi fost posibile dacă nu am fi avut o guvernare stabilă, fără blocaje toxice

Klaus Iohannis, discurs către români de Ziua Națională: Maratonul electoral din 2024 va fi decisiv pentru viitorul României, la 35 de ani de la Revoluție

Clepsidra, istoria și viitorul: Acum, mai mult ca niciodată, destinul european și euro-atlantic al României trebuie să coboare în Cetatea idealului național

Maia Sandu: România iubește necondiționat R. Moldova, fără a aștepta lauri. Drumul nostru este comun și locul nostru este împreună în UE

Ziua Națională. Marcel Ciolacu, la 105 ani de la Marea Unire: Când ceva tinde să ne dezbine, să ne amintim că avem un drum comun de parcurs ca națiune

Șeful diplomației SUA, mesaj de Ziua Națională a României: Viitorul cooperării dintre națiunile noastre devine din ce în ce mai luminos

Ziua Națională. Nicolae Ciucă, la 105 ani de la Marea Unire: Iubirea de ţară stă în inimă şi în faptă. Suntem datori să veghem destinul acestei ţări

Liderii instituțiilor UE fac un apel la “pornirea” apărării europene pentru a reflecta nivelul de ambiție al “Uniunii geopolitice”

Klaus Iohannis: Mandatul noului șef al Statului Major al Apărării trebuie să fie încă un pas în consolidarea capacității de apărare a României

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Klaus Iohannis le mulțumește românilor pentru sprijinul acordat națiunii: O economie solidă, investiții și securitatea cetățenilor nu ar fi fost posibile dacă nu am fi avut o guvernare stabilă, fără blocaje toxice

Klaus Iohannis, discurs către români de Ziua Națională: Maratonul electoral din 2024 va fi decisiv pentru viitorul României, la 35 de ani de la Revoluție

Înaintea reuniunii miniștrilor de externe NATO, Stoltenberg reafirmă sprijinul aliaților pentru Ucraina: România a deschis un centru de pregătire F-16 pentru piloții ucraineni. Germania și Olanda au promis sprijin de 10 miliarde de euro

Ministrul Mediului îndeamnă „să începem hora reciclării”: Lansarea sistemului de garanție-returnare, „o investiție care folosește cele mai noi tehnologii”

Marcel Ciolacu: Lansarea sistemului de garanție-returnare va poziționa România pe o poziție de leadership european în protecția mediului și gestionarea ambalajelor, fiind al doilea cel mai mare astfel de sistem după cel din Germania

Rareș Burlacu, președintele ARICE, constată o schimbare a paradigmei economice în rândul investitorilor: Se observă o îngemănare între acțiunile unui guvern și forța economică degajată de sectorul privat

Klaus Iohannis, la finalul turneului politico-diplomatic în Africa: Am repus România pe radarul african. Neglijarea relației cu Africa, o eroare strategică în politica externă românească

Eurodeputata PPE Pernille Weiss evidențiază potențialul României de a atrage investiții în domeniul farmaceutic prin crearea unui mediu propice pentru inovatori și IMM-uri

Președintele Senatului consideră că ”mediul de afaceri are nevoie de încredere şi predictibilitate” pentru a se dezvolta astfel încât orice situaţie de criză să poată fi depăşită

Volodimir Zelenski, Maia Sandu și Charles Michel afirmă “calea europeană” a Ucrainei și Moldovei la zece ani de la EuroMaidan: Aderarea va întări frontiera estică a UE
Trending
- ROMÂNIA1 week ago
Ministrul Sănătății semnalează: În România nu producem niciun medicament inovativ. Un model economic care să încurajeze industria, necesar
- PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago
Parlamentul European solicită ca primatul dreptului UE să fie înscris în tratatele Uniunii Europene: Doar Curtea de Justiție a UE poate interpreta dreptul european
- ROMÂNIA1 week ago
Președintele ARPIM Cecilia Radu: Industria farmaceutică inovatoare, unul dintre cele mai importante motoare ale ecosistemului de inovație european
- U.E.1 week ago
Lovitură de teatru în Olanda: Partidul anti-imigrație de extremă dreapta obține primul loc la alegerile parlamentare (exit-poll)
- CONSILIUL EUROPEAN1 week ago
Charles Michel îi asigură pe Volodimir Zelenski și Maia Sandu că ”nu va precupeți niciun efort în a sprijini ambițiile legitime” ale Ucrainei și R. Moldova: Calea voastră europeană este călătoria noastră comună