Aderarea la OCDE va așeza România în rândul marilor economii ale lumii, subliniază Nicolae Ciucă: Statutul de membru este o garanție a stabilității și maturității unei economii

Admiterea la OCDE va reprezenta intrarea României în rândul marilor economii ale lumii, statutul de membru fiind o garanție a stabilității și maturității unei economii, a precizat președintele Senatului, Nicolae Ciucă, într-un mesaj publica pe Facebook.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a publicat Studiul Economic 2024 pentru România, o prezentare detaliată a economiei noastre, conținând și un capitol special referitor la decarbonizare.

”OCDE lansează astfel de analize aprofundate, pentru că suntem în perioada de aderare la organizație”, a evidențiat Ciucă, amintind că în mandatul său de prim-ministru a deblocat acest proces, conducerea OCDE acceptând Foaia de parcurs a României și Memorandumul inițial pentru aderare.

”În calculele instituțiilor financiare internaționale și ale marilor investitori, statutul de membru OCDE este o garanție a stabilității și a maturității unei economii. De asemenea, vom putea implementa reglementările și practicile de succes în materie de mediu de afaceri ale celor mai dezvoltate țări ale lumii”, a mai spus președintele Senatului. 

Ce prevede Studiul Economic al OCDE pentru România pentru 2024

Economia României a înregistrat performanțe bune în ultimii ani, ceea ce a dus la creșterea nivelului de trai și a sprijinit convergența cu țările OCDE, însă inflația ridicată a afectat puterea de cumpărare a gospodăriilor, potrivit celui mai recent Studiu Economic al OCDE pentru România, publicat la scurtă vreme după ce țara noastră a primit primul Aviz Formal în procesul de aderare la acest for format din 38 de state dezvoltate, răspunzătoare pentru aproximativ 70% din producția și comerțul globale și pentru 90% din nivelul mondial al investițiilor străine directe.

OCDE se așteaptă ca PIB-ul României să crească cu 3,1% în 2024 și cu 3,3% în 2025, față de 2,0% în 2023.

Nivelurile ridicate de investiții vor susține economia, împreună cu redresarea cererii externe, în timp ce presiunile asupra costurilor pentru gospodării se vor atenua treptat, este precizat în studiu, care mai relevă că inflația a scăzut de la vârful de 16,8% atins în noiembrie 2022, în timpul crizei energetice, la 7,4% în ianuarie 2024, dar presiunile subiacente asupra prețurilor din economie rămân puternice.

OCDE preconizează că inflația globală va continua să scadă până la 5,0% în 2024 și la 3,7% în 2025.

Organizația recomandă o consolidare a finanțelor publice prin creșterea veniturilor fiscale și îmbunătățirea eficienței cheltuielilor publice, acțiune necesară pentru a menține datoria publică la niveluri gestionabile și pentru a crea spațiu pentru presiunile tot mai mari asupra cheltuielilor, cum ar fi cele generate de îmbătrânirea populației și de tranziția ecologică.

Consolidarea fiscală este necesară pentru a reduce deficitul bugetar și totodată va contribui la sprijinirea politicii monetare restrictive prin reducerea presiunilor asupra cererii într-o perioadă de inflație ridicată”, arată studiul.

În viziunea OCDE, ”creșterea vârstei de pensionare va atenua presiunea fiscală datorată îmbătrânirii populației”, dar ”veniturile guvernamentale rămân prea limitate pentru a finanța noile priorități de cheltuieli”.

”Este nevoie de o administrație fiscală digitală pentru a combate evaziunea și a crește veniturile fiscale”, reclamă organizația.

Alte priorități sunt ”trecerea unui număr mai mare de bunuri și servicii la cota standard a taxei pe valoarea adăugată și eliminarea cheltuielilor fiscale distorsionate și inechitabile legate de impozitul pe venit”, este precizat în document.

Citiți și: FMI recomandă României introducerea impozitării progresive a veniturilor, aplicarea cotei standard de TVA pentru mai multe articole, introducerea unei taxe pe carbon în domeniile transporturilor și construcțiilor

În cele din urmă, organizația constată că ”participarea forței de muncă nu a crescut suficient pentru a compensa plecările în străinătate ale românilor apți de muncă”,  în vreme ce femeile ”sunt subreprezentate în rândul forței de muncă”.

”Concediul pentru creșterea copilului încurajează mamele să se retragă de la locul de muncă pentru a avea grijă de copii. Deficitul de servicii de îngrijire a copiilor face, de asemenea, ca familiile tinere să întâmpine dificultăți în menținerea a două locuri de muncă. O mai bună disponibilitate a educației formale pentru copii și a serviciilor de îngrijire a acestora ar facilita întoarcerea părinților la locul de muncă”, subliniază OCDE în studiu, care invită România să investească în continuare în ”formarea profesorilor și în școli pentru a îmbunătăți rezultatele educaționale, cu un ajutor mai bine orientat către cei din comunitățile vulnerabile”.

Cât privește procesul de decarbonizare, organizația notează în studiu că realizarea obiectivului de reducere a emisiilor cu efect de seră cu un sfert în acest deceniu, cu țină de a ajunge la neutralitatea climatică în 2050, fără a bloca ”progresul către standarde de viață mai ridicate necesită politici climatice eficiente din punct de vedere al costurilor și echitabile”.

”Accelerarea dezvoltării producției de energie din surse regenerabile este necesară pentru a rămâne în conformitate cu angajamentul de a elimina treptat energia pe bază de cărbune. Rețelele de electricitate trebuie modernizate pentru a permite creșterea producției de energie din surse regenerabile. Este nevoie de sprijin pentru renovări eficiente din punct de vedere energetic și pentru sisteme de transport mai bune, precum și de reconversie profesională pentru lucrătorii care își pierd locurile de muncă în tranziția României către o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon”, mai arată OCDE.

Tablou general 

Studiul are loc în contextul în care România se află în proces de aderare la OCDE. Țara noastră a devenit stat candidat la această organizație în ianuarie 2022, primind Foaia de Parcurs în iunie 2022. Acest document stabilește termenii, condițiile și procesul de desfășurare a aderării la Organizație.

România a depus în decembrie 2022 Memorandumul Inițial, care face o autoevaluare a legislației, politicilor și practicilor interne, raportat la instrumentele legislative OCDE.

În prezent, țara noastră se află în etapa tehnică a procesului, care constă din transmiterea de informații suplimentare, organizarea de misiuni tematice și susținerea de prezentări în cele 26 de Comitetele sectoriale OCDE.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare