
Președintele Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a afirmat că studiile clinice desfășurate în România s-au triplat în ultimii doi ani, subliniind rolul Hubului de inovație în sănătate în dezvoltarea cadrului legislativ și în consolidarea colaborării dintre mediul academic, industrie și autoritățile sanitare.
Într-o postare publicată pe Facebook, Rafila a arătat că acest hub reprezintă „o structură de succes” care a reușit să aducă la aceeași masă universități, companii farmaceutice, organizații implicate în studii clinice, autorități sanitare și organizații ale pacienților.
Potrivit acestuia, activitățile desfășurate în acest cadru au contribuit la elaborarea legislației privind studiile clinice, ceea ce a dus la o creștere semnificativă a numărului acestora în România.
„Activitățile desfășurate în acest cadru au contribuit la elaborarea legislației pentru studiile clinice, care s-au triplat în România în ultimii doi ani, aducând resurse importante pentru unitățile sanitare și pentru profesioniștii din domeniul sănătății, dar și acces mai rapid la medicamente inovative pentru pacienți”, a transmis Rafila.
Președintele Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților a menționat și prezentarea unui studiu dedicat prevenției în sănătate, care analizează percepțiile și comportamentele populației din România.
Analiza a fost realizată de șef lucrări farmacist Marius Cherecheș și de profesor dr. Valentin Nădășan, de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș.
Rafila a subliniat că prevenția în sănătate nu se limitează la depistarea precoce a bolilor netransmisibile, ci presupune în primul rând educație pentru sănătate și dezvoltarea unor comportamente preventive încă din copilărie.
„Prevenția nu înseamnă doar acțiuni punctuale de depistare precoce a bolilor netransmisibile. Ea înseamnă, mai ales, educație pentru sănătate, dezvoltarea unor comportamente preventive încă din copilărie și dobândirea capacității de a face diferența între informațiile corecte și fake news, care au invadat spațiul virtual”, a arătat el.
În același timp, Rafila a evidențiat importanța consolidării încrederii în autoritățile sanitare și în profesioniștii din domeniul sănătății, care pot contribui la informarea corectă și la educarea pacienților.
Potrivit acestuia, întâlnirea dedicată prezentării studiului privind prevenția ar putea reprezenta punctul de plecare pentru dezvoltarea unui parteneriat cu Parlamentul în vederea elaborării unei strategii integrate de educație pentru sănătate și prevenție.

