de Andreea Paul, Conf. Univ. Dr. ASE, INACO
Miză uriașă pentru milioanele de români care muncesc în afara țării, pentru cei peste 3 milioane care trăiesc în alte state ale Uniunii Europene: de unde își primesc ajutoarele sociale? În această seară se negociază la nivelul instituțiilor majore europene. Este vorba chiar despre cea mai mare mobilitate de forță de muncă din UE. E important pentru că România nu exportă doar muncă, ci milioane de contribuabili europeni.
Negocierile din cadrul trilogului dintre Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană pe revizuirea Regulamentul (CE) nr. 883/2004 aduc în prim-plan astăzi una dintre cele mai sensibile teme ale Uniunii: distribuția costurilor mobilității forței de muncă.
Punctul nevralgic al negocierii îl reprezintă exportul indemnizațiilor de șomaj. În prezent, sistemul permite ca statul de reședință să suporte o parte din costuri, chiar dacă persoana a contribuit în statul unde a lucrat. Revizuirea propusă schimbă această logică: **responsabilitatea ar reveni integral statului de angajare – acolo unde s-au plătit contribuțiile.
Această ajustare aparent tehnică are implicații majore. Statele din vestul Europei – principalele destinații ale mobilității est-europene – ar urma să suporte costuri bugetare mai ridicate. La fel cum Luxemburg va suporta costurile sociale ale mobilității forței de muncă din țările din jur. În același timp, statele din est, inclusiv România, ar beneficia de o corecție de echitate în favoarea cetățenilor lor activi pe piața muncii europene.
Blocajul acestui dosar timp de aproape un deceniu reflectă tensiunea structurală din interiorul Uniunii: libertatea de circulație a forței de muncă este un pilon fundamental, dar costurile sociale asociate acesteia nu sunt distribuite uniform.
În actuala criză politică românească, marcată de presiuni bugetare și dezbateri despre sustenabilitatea sistemelor sociale, rezultatul acestor negocieri devine cu atât mai relevant. România are interesul strategic de a susține un model în care contribuția urmează beneficiul, iar mobilitatea nu este penalizată indirect prin aranjamente instituționale inechitabile.
Trilogul din această perioadă nu este doar o etapă tehnică. Este un test de maturitate pentru Uniunea Europeană: poate aceasta să reconcilieze piața unică cu solidaritatea socială într-un mod credibil și sustenabil?
Răspunsul va defini nu doar arhitectura securității sociale europene, ci și încrederea cetățenilor în proiectul european.
