Connect with us

ROMÂNIA

Au fost semnate 12 noi contracte de 1,4 mld. de euro din PNRR pentru creșterea eficienței energetice. Ciucă: Programul ”Valul Renovării”, un exemplu concret din cadrul procesului de implementare a PNRR

Published

on

© Guvernul României

Ministrul dezvoltării, Cseke Attila,  în prezența premierului Nicolae Ciucă și a lui Céline Gauer, director general al SG RECOVER din cadrul Comisiei Europene, a semnat 12 noi contracte în valoare de peste 1,4 miliarde de lei, finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin componenta ”Valul Renovării”, se arată într-un comunicat.

Contractele încheiate între autoritățile publice locale și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației vizează renovarea energetică și consolidarea seismică a unor clădiri publice și rezidențiale, iar valoarea totală a acestora este de 1.402.767.238,52 lei.

„Ministerul Dezvoltării oferă sprijin pentru comunitățile locale în vederea consolidării seismice a locuințelor și clădirilor publice și a eficientizării energetice a școlilor, spitalelor și a altor clădiri importante. Proiectele semnate astăzi au o valoare foarte mare și sunt extrem de importante, în special în contextul cutremurului resimțit, în România, zilele trecute. Dintre cele 12 contracte, două cereri de finanțare vizează consolidarea seismică și renovarea energetică moderată a unor clădiri rezidențiale multifamiliale din județele Buzău și Caraș-Severin, încadrate în clasa RsI de risc seismic, iar una are ca obiectiv renovarea integrată a Maternității Bucur, un obiectiv de o importanță deosebită atât pentru copiii care se nasc aici, cât și pentru familiile lor”, a subliniat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

La rândul său, premierul Nicolae Ciucă a afirmat că Programul ”Valul Renovării” este un exemplu concret din cadrul procesului de implementare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) de care trebuie să beneficieze cât mai multe unităţi-administrativ teritoriale.

„Îi îndemn pe reprezentanții autorităților locale să rămână aproape de Ministerul Dezvoltării și să colaboreze pentru implementarea proiectelor finanțate prin Valul Renovării, prin care România are șansa să investească peste 5,5 miliarde de euro pentru renovarea, modernizarea și creșterea eficienței energetice, într-o perioadă în care criza ne arată cât este de important fiecare gest menit să ducă la un consum cumpătat al energiei. La nivelul Guvernului urmărim alinierea componentelor de reforme și investiții. Îndeplinirea țintelor și jaloanelor asumate a permis plata primei tranșe de finanțare care, alături de prefinanțarea obținută, înseamnă fonduri de 6,35 miliarde de euro pentru România. Continuăm efortul de coordonare instituțională și pregătim documentele necesare pentru a doua cerere de plată, astfel încât țara noastră să valorifice resursele disponibile prin PNRR pentru proiecte de modernizare și dezvoltare”, a declarat șeful Guvernului.

Contractele de finanțare semnate vizează:

  • renovarea energetică moderată a 78 de blocuri de locuințe pentru comunități expuse riscului de sărăcie și excluziune socială din sectorul 4 al municipiului București – 529.812.485,49 lei;
  • renovarea integrată a 30 de blocuri de locuințe din municipiul Buzău – 461.385.076,63 lei;
  • renovarea energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale nr. 6, 7, 8, 9, 10, 13, 14, 17, 18, 22 din orașul Podu Iloaiei (jud. Iași) – 59.038.706,97 lei;
  • renovarea energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale (bl. A5, A8, A10, A12, A14, A15, F12) din orașul Oravița (jud. Caraș Severin) – 56.681.571,42 lei;
  • creșterea eficienței energetice la locuințele colective din municipiul Caracal (jud. Olt) – 56.452.780,86 lei;
  • îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe Bistrița 17 din municipiul Bistrița – 50.999.134,79 lei;
  • renovarea integrată (consolidare seismică și renovare energetică moderată) a corpurilor A și B ale Maternității Bucur din municipiul București – 42.072.659,43 lei;
  • renovarea energetică a 2 blocuri de locuințe din orașul Sovata (jud. Mureș), pentru tranziția către un fond construit rezilient și verde – 6.748.430,98 lei;
  • reabilitarea termică pentru creșterea eficienței energetice la Spitalul județean de urgență Slatina (Pavilionul materno-infantil) – 38.528.854,46 lei;
  • creșterea eficienței energetice a Colegiului Tehnic ”Gheorghe Cartianu” din municipiul Piatra Neamț – 34.031.072,08 lei;
  • creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din municipiul Cluj-Napoca – 33.614.098,72 lei;
  • renovarea energetică a unor clădiri rezidențiale din municipiul Craiova – 33.402.366,69 lei.

Aceste contracte se alătură celorlalte 81 semnate până în prezent pentru eficientizarea energetică și reabilitarea unor clădiri, prin PNRR, celor 15 contracte pentru elaborarea unor planuri de amenajare a teritoriului, respectiv celor 119 contracte de finanțare semnate pentru construcția unor creșe noi și eficiente energetic.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE

Premierul Nicolae Ciucă: Aderarea la OCDE, proiectul nostru de țară. Menținem demersurile de implementare a reformelor pentru a răspunde clarificărilor din memorandum

Published

on

© Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a dat asigurări că va depune toate eforturile în vederea implementării reformelor necesare pentru aderarea României la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), ”proiectul nostru de țară”.

”Închei această intervenție cu ultimul subiect și anume, acela că în demersurile noastre pentru implementarea reformelor, dincolo de cele cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență, este proiectul nostru de țară și anume, accederea la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică. Mâine, Guvernul este gazda unui astfel de eveniment, prin care, practic, marcăm un an de la vizita pe care secretarul general al OCDE a efectuat-o în țara noastră și practic, ne-a dat vestea de începere a parcursului de accedere la OCDE. Știm foarte bine că vara trecută am primit foaia de parcurs. Am reușit ca până la mijlocul lunii decembrie să mergem la Paris și să depunem memorandumul inițial. Greul abia de acum încolo începe, pentru că este nevoie să răspundem tuturor clarificărilor cuprinse în memorandum și în felul acesta, în funcție de modul în care derulăm reformele la nivel instituțional, la nivel guvernamental, să reușim să îndeplinim toate standardele OCDE și în felul acesta să devenim membru cu drepturi depline. Ca atare, menținem această dublă abordare a reformelor prin Planul Național de Redresare și Reziliență, prin parcursul de accedere la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică”, a subliniat premierul în cadrul unei ședințe de guvern.

La mijlocul lunii decembrie, România, prin premierul Nicolae Ciucă, a depus la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, memorandumul inițial privind aderarea la această organizație, acest obiectiv aflându-se printre prioritățile diplomației române pentru anul 2023. 

România și-a depus oficial candidatura pentru aderarea la OCDE cu ocazia exercițiilor anterioare de extindere, respectiv în aprilie 2004 şi noiembrie 2012, şi a reînnoit-o anual începând cu 2016, potrivit MAE.

La 1 septembrie 2016, prin Decizie a prim-ministrului a fost creat Comitetul Interministerial pentru coordonarea relaţiilor României cu OCDE, alcătuit din reprezentanți ai tuturor instituţiilor care participă la activitatea structurilor OCDE sau gestionează programe de colaborare cu organizaţia. În prezent Comitetul este coordonat de prim-ministrul României, iar Secretariatul General al Guvernului asigură secretariatul tehnic.

La 25 ianuarie 2022, Consiliul OCDE a decis demararea discuțiilor de aderare cu toate cele 6 țări aspirante – (în ordine alfabetică) Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croația, Peru și România. Candidații au fost informați asupra deciziei printr-o scrisoare a Secretariatului General al OCDE care a solicitat, totodată, confirmarea atașamentului față de valorile, principiile și standardele organizației menționate în documentele relevante ale organizației.

OCDE este un for interguvernamental care are ca obiect de activitate identificarea, diseminarea şi evaluarea aplicării politicilor publice optime pentru asigurarea creşterii economice, prosperității şi dezvoltării sustenabile în rândul statelor membre, precum şi la nivel global.

Cei 38 de membri ai OCDE (din care majoritatea europeni – 23) sunt state dezvoltate, deţinând cca. 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe. Sediul organizației se află la Paris, Franța.

Continue Reading

ROMÂNIA

Klaus Iohannis a semnat în cartea de condoleanțe deschisă la Ambasada Turciei din București: Suntem solidari cu poporul turc și îi dorim să găsească puterea de a depăși aceste momente dramatice

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri în cartea de condoleanțe deschisă la Ambasada Turciei la București.

”Gândurile noastre se îndreaptă către familiile victimelor și către toți cei afectați de cutremurele catastrofale din Turcia. În numele României și al cetățenilor români, am semnat astăzi în cartea de condoleanțe deschisă la Ambasada Turciei din București. Suntem solidari cu poporul turc, iar salvatorii noștri și personalul medical se află deja la locul dezastrelor pentru a căuta și ajuta supraviețuitorii. Le transmitem însănătoșire grabnică persoanelor rănite și dorim poporului turc să găsească puterea de a depăși aceste momente dramatice”, a precizat acesta într-un mesaj publicat pe Facebook.

Peste 9.500 de persoane și-au pierdut viața iar alte mii au fost rănite în urma mișcărilor telurice devastatoare care au lovit Turcia și Siria.

România s-a numărat printre primele țări care au răspuns apelului de ajutor venit din partea Ankarei și au trimit echipe de căutare pentru a sprijini autoritățile turce în acțiunile de salvare.

Până în prezent, 19 state membre ale Uniunii Europene (Austria, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania și Ungaria), împreună cu Albania și Muntenegru, au pus la dispoziția autorităților turce echipe de salvare și căutare.

În plus, 2 echipe medicale au fost trimise prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE pentru a oferi asistență medicală de urgență persoanelor afectate. În total, 1 185 de salvatori și 79 de câini de căutare au fost oferiți de țările europene. Aceste cifre ar putea crește în continuare.

Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență al UE a reunit, de asemenea, o echipă de protecție civilă a UE formată din experți din 11 state membre, care a fost detașată imediat în Turcia pentru a sprijini operațiunile.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Klaus Iohannis participă joi și vineri la summitul extraordinar al UE de la Bruxelles, consacrat sprijinului pentru Ucraina, competitivității economiei UE și migrației

Published

on

© Administrația Prezidențială

Corespondență din Bruxelles

Președintele Klaus Iohannis va participa în perioada 9-10 februarie 2023 la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care se va desfășura la Bruxelles, pe agenda reuniunii speciale figurând ultimele evoluții ale războiului Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv în contextul împlinirii unui de la declanșarea acestuia, competivitatea economiei Uniunii Europene și gestionarea migrației.

“Reuniunea din această săptămână a Consiliului European va aborda aspecte importante pentru UE. În cadrul reuniunii pregătitoare de astăzi, găzduită de preşedintele Consiliului European, ne-am axat pe sprijinul acordat Ucrainei pe toate dimensiunile, pe consolidarea competitivităţii economiei Uniunii Europene şi pe punerea în aplicare a unor măsuri concrete de combatere a migraţiei ilegale”, a afirmat, marți, președintele Iohannis, în urma unei videoconferințe cu președintele Consiliului European, Charles Michel, și un grup de lideri europeni.

Potrivit Administrației Prezidențiale, în cadrul reuniunii Consiliului European vor fi abordate ultimele evoluții privind războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, inclusiv în contextul împlinirii în curând a unui an de la declanșarea acestuia, urmând să fie reafirmat angajamentul Uniunii Europene și al statelor membre pentru sprijinirea Ucrainei pe toate palierele, precum și pentru angajarea în continuare a răspunderii Federației Ruse.

De altfel, săptămâna trecută, președinții Consiliului European și Comisiei Europene, Charles Michel și Ursula von der Leyen, s-au aflat la Kiev pentru primul summit UE – Ucraina de la declanșarea invaziei ruse și de când Ucraina a dobândit statutul de țară candidată la Uniune.

“Liderii europeni vor analiza, totodată, cele mai bune soluții la nivel european pentru asigurarea competitivității pe termen scurt și lung a economiei Uniunii Europene și adaptarea acesteia la dubla tranziție verde și digitală, pornind de la propunerile prezentate de Comisia Europeană prin Planul Industrial Green Deal“, arată Palatul Cotroceni.

Discuția privind competitivitatea economiei europene va avea loc în contextul în care mai multe țări europene, îndeosebi Franța, Germania și Olanda au fost iritate de legea privind reducerea inflației din SUA și subvențiile masive ale administrației Biden pentru a stimula economia americană. În acest context, Franța și-a arătat intenția de a prezenta o strategie industrială ”Made in Europe” la summitul din februarie pentru a împiedica firmele să plece din Europa și pentru a reduce dependența UE de furnizori externi.

“Un alt subiect aflat pe agenda reuniunii este gestionarea migrației, ca provocare ce necesită un răspuns european comun, cu scopul de a agrea căi concrete de acțiune în ceea ce privește dimensiunea externă a migrației, controlul frontierelor externe, cooperarea privind returnarea și readmisia sau combaterea traficului de migranți”, conchide Administrația Prezidențială.

Pentru România, summitul special al liderilor UE are o importanță aparte, întrucât accederea țării noastre în spațiul Schengen au fost refuzată în luna decembrie la Consiliul Justiție și Afaceri Interne ca urmare unui veto din partea Austriei, Viena evocând ca argument al deciziei sale problema migrației și faptul că România și Bulgaria se află pe ruta migrației clandestine către UE.

Situația extinderii spațiului Schengen și blocarea aderării României și Bulgariei la zona de liberă circulație a fost discutată la Consiliul European din luna decembrie a anului trecut. Atunci, președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat că cei 27 de șefi de stat sau de guvern au avut “o dezbatere politică” cu privire la extinderea spațiului Schengen prin aderarea României și a Bulgariei, arătându-se optimist că o astfel de decizie va fi luată în cursul anului 2023 și confirmând că liderii UE vor participa la 9-10 februarie la un summit special consacrat migrației.

Continue Reading

Facebook

NATO4 hours ago

Secretarul general al NATO, la Washington: Aliații sunt mai uniți ca niciodată. Am oferit Ucrainei 120 de miliarde de dolari în asistență militară, umanitară și financiară

INTERNAȚIONAL5 hours ago

Sunak și Zelenski au adoptat Declarația de la Londra dintre UK și Ucraina. Britanicii vor instrui forțele aeriene ucrainene la standarde NATO. Tancurile Challenger 2 vor fi operaționale luna viitoare

INTERNAȚIONAL7 hours ago

Angela Merkel a primit Premiul pentru Pace al UNESCO pentru că a acționat ca “om de stat şi umanitarist de excepţie” în criza refugiaților

COMISIA EUROPEANA7 hours ago

Comisia Europeană și Președinția suedeză a Consiliului vor organiza, în martie, o conferință a donatorilor pentru populația din Turcia și Siria afectată de cutremur

INTERNAȚIONAL10 hours ago

Zelenski, discurs istoric în Westminster Hall: Când am stat în fotoliul lui Churchill am simțit cum curajul te poartă prin cele mai inimaginabile greutăți pentru a te răsplăti în cele din urmă cu victoria. Rusia va pierde și victoria noastră va schimba lumea

CONSILIUL EUROPEAN11 hours ago

Turneu diplomatic fulger al lui Zelenski în Europa: După vizita la Londra, președintele Ucrainei se întâlnește la Paris cu Macron și Scholz și la Bruxelles cu liderii UE

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE11 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă: Aderarea la OCDE, proiectul nostru de țară. Menținem demersurile de implementare a reformelor pentru a răspunde clarificărilor din memorandum

INTERNAȚIONAL11 hours ago

Zelenski, primit la Palatul Buckingham de regele Charles al III-lea: În Marea Britanie, regele este pilot al forțelor aeriene. În Ucraina, fiecare pilot al forțelor aeriene este un rege

U.E.11 hours ago

UE mobilizează un nou ajutor de urgență în valoare de 6,5 milioane de euro pentru Siria și Turcia afectate de cutremure multiple

U.E.12 hours ago

Olaf Scholz critică cursa occidentală de înarmare a Ucrainei cu arme sofisticate

INTERNAȚIONAL10 hours ago

Zelenski, discurs istoric în Westminster Hall: Când am stat în fotoliul lui Churchill am simțit cum curajul te poartă prin cele mai inimaginabile greutăți pentru a te răsplăti în cele din urmă cu victoria. Rusia va pierde și victoria noastră va schimba lumea

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE11 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă: Aderarea la OCDE, proiectul nostru de țară. Menținem demersurile de implementare a reformelor pentru a răspunde clarificărilor din memorandum

INTERNAȚIONAL2 days ago

Joe Biden susține marți discursul privind Starea Uniunii, pregătit să prezinte “rolul motor al Americii în lume”, răspunsul occidental unit în fața Rusiei și gestionarea rivalității strategice cu China

ROMÂNIA2 days ago

Raed Arafat: Echipa de salvare RO-USAR care va pleca în Turcia este autorizată de ONU și va fi însoțită de trei avioane militare ale Forțelor Aeriene Române

ROMÂNIA3 days ago

Nicolae Ciucă a invitat companiile egiptene să contribuie la dezvoltarea cooperării economice bilaterale avansate în sectorul digital, al infrastructurii, energiei sau agriculturii

ROMÂNIA4 days ago

Nicolae Ciucă și Abdel Fattah el-Sisi au convenit să dezvolte cooperarea dintre România și Egipt la nivel politic și tehnic

U.E.4 days ago

Cancelarul german apără planul UE de relaxare a normelor privind ajutoarele de stat, încercând să risipească îngrijorările premierului italian, care a avertizat că riscă să distorsioneze piața unică a UE

ENERGIE6 days ago

De la Baku, Klaus Iohannis afirmă că “România și Azerbaidjan vor dezvolta legătura dintre Europa și Caucazul de Sud”. Romgaz și Socar semnează un nou acord de livrare de gaze azere în România

COMISIA EUROPEANA6 days ago

Ucraina: UE și partenerii din Comunitatea Energetică Europeană vor aloca 150 milioane de euro pentru achiziționarea de echipamente energetice esențiale

COMISIA EUROPEANA7 days ago

Pentru a marca un an de la invadarea Ucrainei, UE va pune în aplicare cel de-al 10-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei până la 24 februarie

Team2Share

Trending