Connect with us

U.E.

Austria și Luxemburg vor ataca în justiție includerea gazului și a energiei nucleare pe lista energiilor sustenabile

Published

on

© European Union, 2021/ Source: EC - Audiovisual Service

Austria și Luxemburg au confirmat că vor contesta pe căi legale inițiativa Comisiei Europene de a include gazul și energia nucleară în taxonomia UE, aprobată miercuri de Parlamentul European, anunță DPA, citat de Agerpres.

Ministrul luxemburghez al energiei, Claude Turmes, a anunţat pe Twitter că cele două ţări ”vor insista pentru schimbări legislative”, în timp ce omoloaga sa austriacă Leonore Gewessler a scris pe aceeaşi reţea de socializare că Austria va înainta Curţii de Justiţie a UE (CJUE) o plângere deja redactată şi va căuta ”aliaţi” în sprijinul acestui demers.

Parlamentul European a respins o propunere de a se opune includerii anumitor activități nucleare și gaziere ca activități economice durabile din punctul de vedere al mediului.

Comisia consideră că investițiile private în activitățile din sectorul gazelor naturale și din sectorul nuclear pot juca un rol în tranziția verde. Astfel, a propus clasificarea anumitor activități din cele două sectoare ca activități de tranziție care contribuie la atenuarea schimbărilor climatice. Includerea anumitor activități nucleare și gaziere este limitată în timp și depinde de anumite condiții specifice și cerințe de transparență.

Citiți și:
Klaus Iohannis salută decizia Parlamentului European de a nu se opune energiei nucleare și gazului în tranziția verde: Eforturile României s-au reflectat în decizia finală
Nicolae Ciucă salută decizia Parlamentului European: Investiţiile în gaze şi energie nucleară rămân parte a tranziţiei ecologice

278 deputați europeni au votat în favoarea rezoluției, 328 împotrivă și 33 s-au abținut. Ar fi fost necesară întrunirea unei majorități absolute de 353 de deputați europeni pentru a introduce un veto împotriva propunerii Comisiei.

Dacă nici Parlamentul, nici Consiliul nu formulează obiecții cu privire la propunere până pe 11 iulie 2022, Actul delegat privind taxonomia va intra în vigoare și se va aplica de la 1 ianuarie 2023.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

PPE

Manfred Weber: România și Bulgaria ar trebui să devină în sfârșit membre Schengen. Aveți sprijinul deplin al PPE

Published

on

© Manfred Weber/Facebook

Manfred Weber, președintele formațiunii transnaționale Partidul Popular European (PPE) și lider al grupului omonim din Parlamentul European, a declarat, duminică, că România și Bulgaria ar trebui să devină în sfârșit membre ale spațiului Schengen, alături de Croația, cele trei state îndeplinind criteriile de aderare.

Singurul pas care desparte cele trei țări de acest obiectiv este adoptarea deciziei de aderare în cadrul Consiliului UE, instituție care reprezintă guvernele statelor membre, a precizat Weber.

Politicianul german se află la Sofia pentru a transmite sprijinul PPE față de partidul membru GERB înaintea viitoarelor alegeri parlamentare din 2 octombrie.

„Unul dintre mesajele mele principale a fost că Bulgaria și România ar trebui să devină în sfârșit membre Schengen. Noi, în Parlamentul European, am susținut întotdeauna acest lucru, am luptat întotdeauna pentru ca Bulgaria să devină membru cu drepturi depline. Sunt sigur că, cu un guvern PPE la Sofia, vom recăpăta și controlul asupra frontierelor externe, asupra problemelor legate de migrație, așa cum era înainte. Bulgaria, Croația și România îndeplinesc condițiile necesare pentru a adera la spațiul Schengen și încă așteaptă ca decizia de aderare să fie adoptată în cadrul Consiliului. Locul lor este în spațiul Schengen”, a afirmat Manfred Weber, potrivit unei postări pe Facebook.

Totodată, acesta a reiterat „sprijinul deplin al PPE și al Grupului PPE din Parlamentul European” pentru acest obiectiv.

Continue Reading

U.E.

Germania se va aproviziona cu gaz natural lichefiat din Emiratele Arabe Unite în urma unui acord încheiat de cancelarul Olaf Scholz

Published

on

© European Union, 2021

Cancelarul german Olaf Scholz a ajuns, duminică, la un acord cu Emiratele Arabe Unite (EAU) în ceea ce privește aprovizionarea cu energie, relatează agenția de stiri emiriană WAM, citată de DW.

La începutul zilei, acesta a subliniat necesitatea de a se baza pe o varietate de surse pentru nevoile energetice ale Germaniei, afirmând că dependența de o singură sursă „cu siguranță nu se va mai repeta”.

Acordul, care prevede achiziția de gaz natural lichefiat (GNL) din statul din Golf, a fost încheiat cu liderii EAU la Abu Dhabi după ce Scholz și delegația sa s-au întâlnit, duminică, cu președintele emirian, șeicul Mohammed bin Zayed al-Nahyan.

„Salut semnarea declarației comune” privind acordul de „securitate energetică”, a declarat cancelarul german, citat de WAM, preluat de DW.

Germania, care până de curând era puternic dependentă de gazul rusesc, a încercat să își diversifice aprovizionarea cu energie după invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie.

„Trebuie să ne asigurăm că producția de GNL în lume este dezvoltată până în punctul în care cererea mare care există poate fi satisfăcută fără a fi nevoie să recurgem la capacitatea de producție care există în Rusia”, a declarat Scholz jurnaliștilor înainte de anunțarea acordului, încheiat în cea de-a doua zi a unui turneu prin Golf, început sâmbătă în Arabia Saudită.

Acordul a fost încheiat de compania germană de utilități RWE cu Compania Națională de Petrol din Abu Dhabi (ADNOC) pentru a livra gaze naturale lichefiate către cea mai mare economie europeană până la sfârșitul lunii decembrie.

Cantitatea de GNL livrată va fi de 137.000 de metri cubi, iar ADNOC va livra primul transport la sfârșitul anului 2022 pentru a fi utilizat în cadrul operațiunii de testare a unui terminal plutitor de gaze naturale în Brunsbuettel.

Mai mult, cantitatea inclusă în prima livrare este aproximativ la fel cu cea livrată într-o singură zi prin conducta Nord Stream 1 la începutul lunii februarie, înainte ca Rusia să invadeze Ucraina și livrările să înceapă să scadă, potrivit DPA, preluat de DW. Aceasta este suficientă pentru a produce 1,37 milioane de kw/oră.

Compania a semnat, de asemenea, un memorandum privind livrările pe termen lung începând cu 2023.

Scholz este însoțit de o delegație numeroasă de lideri ai mediului de afaceri german, ale căror firme sunt deosebit de vulnerabile la penuria de gaz din această iarnă.

Germania este, de asemenea, în căutarea unor surse de hidrogen verde produs cu ajutorul energiilor regenerabile, pe care ar putea spera să le obțină din Golf.

Ultima oprire a cancelarului german și a delegației sale va fi tot duminică, în Qatar, pentru discuții cu şeicul Tamim bin Hamad Al-Thani. 

Continue Reading

S&D

Partidul Socialiștilor Europeni se reunește la Berlin, pe 14-15 octombrie, pentru cel de-al 12-lea Congres. Evenimentul va fi găzduit de partidul cancelarului Olaf Scholz

Published

on

© PES/Flickr

Socialiștii și democrații europeni se vor reuni luna viitoare la Berlin, în Germania, pentru cel de-al 12-lea Congres al Partidului Socialiștilor Europeni (PES).

Găzduit cu sprijinul SPD, partidul german aflat la guvernare – un partid membru cu drepturi depline al PES – Congresul va avea loc la Berlin, în perioada 14-15 octombrie 2022. Șefi de stat și de guvern, comisari europeni, lideri de partid și alți reprezentanți se vor reuni pentru a discuta problemele cu care se confruntă Europa: de la prețurile ridicate ale energiei la securitatea internațională și echilibrul multilateral, inflația, criza Covid, schimbările climatice și provocările sociale.

Evenimentul marchează, de asemenea, cea de-a 30-a aniversare a PES.

Partidele membre PES conduc șapte guverne ale UE – Germania, Spania, Suedia, Portugalia, Danemarca, Finlanda și Malta – și fac parte din coaliția de guvernare în alte șase state membre – Italia, România, Belgia, Bulgaria, Slovenia și Luxemburg. Nouă comisari europeni fac parte din familia PES.

Pe lângă deciziile statutare, Congresul va adopta o rezoluție care stabilește prioritățile PES, pregătind astfel terenul pentru perioada premergătoare următoarelor alegeri europene.

De asemenea, pe 14 octombrie delegaţii îl vor alege pe noul preşedinte al PES. În ceea ce priveşte alegerea noi conduceri, membrii Comisiei statutare şi electorale a PES au validat săptămâna aceasta candidatura fostului prim-ministru al Suediei, Stefan Löfven, care va fi prezentată Congresului la Berlin.

Cele 33 de partide membre cu drepturi depline ale PES au fost eligibile pentru a desemna un candidat. Perioada de nominalizare a fost deschisă între 15 iulie şi 15 septembrie.

Actualul preşedinte al Partidului Socialiştilor Europeni, bulgarul Serghei Stanishev, a anunţat în avans că nu va candida la realegere, în pofida prezenţei puternice obţinute de social-democraţi în Consiliul European, în Comisia Europeană şi, în general, pe agenda UE.

Continue Reading

Facebook

PPE3 hours ago

Manfred Weber: România și Bulgaria ar trebui să devină în sfârșit membre Schengen. Aveți sprijinul deplin al PPE

U.E.4 hours ago

Germania se va aproviziona cu gaz natural lichefiat din Emiratele Arabe Unite în urma unui acord încheiat de cancelarul Olaf Scholz

ROMÂNIA5 hours ago

Bogdan Aurescu s-a întâlnit, la New York, cu președintele executiv al American Jewish Committee. Situația de securitate de la Marea Neagră, subiect principal de discuție

S&D6 hours ago

Partidul Socialiștilor Europeni se reunește la Berlin, pe 14-15 octombrie, pentru cel de-al 12-lea Congres. Evenimentul va fi găzduit de partidul cancelarului Olaf Scholz

MAREA BRITANIE7 hours ago

Marea Britanie va crește cheltuielile forțelor sale armate cu cel puțin 52 mld. de lire sterline ca răspuns la agresiunea rusă

INTERNAȚIONAL9 hours ago

Zelenski s-a declarat „șocat” că Israelul nu a oferit Ucrainei sisteme de apărare anti-aeriană

COMISIA EUROPEANA11 hours ago

Finanțare din partea UE de peste 1,3 mld. de euro pentru drepturile femeilor și ale tinerilor, securitatea alimentară, lupta împotriva bolilor și biodiversitate

SUA1 day ago

Joe Biden amenință Rusia cu „costuri economice suplimentare rapide și severe” în cazul anexării unor părți din Ucraina

ROMÂNIA1 day ago

Cosmin Marinescu: Utilizarea eficientă și integrală a fondurilor europene trebuie să rămână prioritatea zero a autorităților statului

ROMÂNIA1 day ago

Bogdan Aurescu a inaugurat, la New York, expoziția „Parteneriatul Strategic România – SUA 25”

NATO2 days ago

Klaus Iohannis, despre amenințarea Rusiei cu un război nuclear: România, ca parte a NATO, este pregătită pentru orice scenariu. Românii nu trebuie să intre în panică

ROMÂNIA2 days ago

Klaus Iohannis, către antreprenorii români din Silicon Valley: Poate aveți unele lecții care ne-ar folosi în România

ROMÂNIA2 days ago

Nicolae Ciucă: Salutăm interesul manifestat de Banca Japoneză de Cooperare Internațională pentru susținerea marilor proiecte de infrastructură de transport și de producere a energiei verzi

U.E.2 days ago

Ministrul ungar de externe, singurul din UE care s-a întâlnit cu Lavrov la ONU: Există o singură soluție la inflația de război și la prețurile epuizante ale energiei: pacea. Ungaria vrea pace

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen îndemnă tânăra generație să apere democrația în fața autocrației: Trebuie să lucrăm la consolidarea acesteia pentru că știm cât de repede se poate schimba istoria

DIASPORA2 days ago

Klaus Iohannis, întâlnire cu românii din SUA: România merge bine şi economia creşte, deși suntem într-o situație complicată din cauza războiului Rusiei în Ucraina

ONU4 days ago

Joe Biden, la ONU: SUA nu caută un război rece cu China, dar vom fi neîngrădiți în a promova o lume liberă, deschisă, sigură și prosperă

INTERNAȚIONAL4 days ago

De la tribuna ONU, Biden denunță încălcarea Cartei Națiunilor Unite de către Rusia: Un membru permanent al Consiliului de Securitate a încercat să șteargă de pe hartă un stat suveran

ROMÂNIA4 days ago

Marcel Boloș: Prima cerere de plată din PNRR ar trebui încasată în prima jumătate a lui octombrie. În aceeași lună, ar urma să fie transmisă și cea de-a doua cerere de plată de 2,8 mld. de euro

ROMÂNIA4 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, după ce Putin a anunțat ”mobilizarea parțială a armatei ruse”: Ne menţinem atitudinea echilibrată și analizăm cu calm situația împreună cu aliaţii noştri din NATO

Team2Share

Trending