Europa riscă „cea mai mare rușine geopolitică” dacă liderii UE nu ajung la un acord privind finanțarea Ucrainei, a avertizat joi premierul Belgiei, Bart De Wever, într-un discurs susținut în fața parlamentului național, înaintea summit-ului european decisiv pe acest subiect, relatează Politico.
„Dacă e nevoie, atunci vom sări cu toții în prăpastie… și vom spera că parașuta va rezista”, a declarat De Wever, referindu-se la posibilitatea ca Belgia să accepte un mecanism de finanțare bazat pe utilizarea activelor rusești înghețate doar în condițiile unei împărțiri integrale a riscurilor între statele membre și a unor garanții clare împotriva represaliilor Rusiei.
Premierul belgian a subliniat, însă, că alternativa este mult mai gravă: „Alternativa, adică nicio soluție, nicio finanțare pentru Ucraina, prăbușirea țării, ar fi cea mai mare rușine geopolitică a Europei, pe care o vom resimți timp de decenii”, a subliniat el.
Belgia, care găzduiește Euroclear, instituția financiară care deține active înghețate de aproximativ 185 miliarde de euro aparținând Băncii Centrale a Rusiei, s-a opus constant folosirii directe a acestor fonduri pentru sprijinirea Kievului. De Wever a reiterat joi dimineață că această soluție este „problematică din punct de vedere al dreptului internațional” și riscă să submineze încrederea piețelor financiare și credibilitatea Euroclear.
Citiți și
„Astăzi, planul este să servim acea gâscă, să o mâncăm”, le-a spus el deputaților belgieni.
De Wever a precizat că Belgia și-a menținut condițiile pentru a susține așa-numitul „împrumut pentru reparații”, inclusiv garanții de lichiditate, protecție împotriva contramăsurilor și împărțirea riscurilor între statele membre.
„Până în prezent, nu am văzut niciun text care să îndeplinească aceste condiții”, a afirmat premierul.
El a adăugat, însă, că dezbaterea asupra alternativelor a fost practic închisă după ce Germania „și-a impus greutatea politică” în mod public în favoarea acestui mecanism. În acest context, Belgia se confruntă cu presiuni din partea unui „bloc mare și puternic”, format din Germania, Polonia și statele baltice și nordice, poziție susținută și de Comisia Europeană.
Totuși, De Wever a subliniat că Belgia nu este complet izolată, menționând că Italia, Bulgaria și Malta și-au exprimat, de asemenea, rezerve față de utilizarea activelor rusești înghețate.
„Provocarea de astăzi este să vedem ce spune Europa”, a conchis premierul belgian, descriind ziua de joi drept „una destul de specială”.




