Într-un discurs complex susținut, miercuri, în plenul Parlamentului European, Înaltul Reprezentant/Vicepreședintele Josep Borrell a vorbit despre trecutul, prezentul și viitorul rolului Uniunii Europene în geopolitica mondială, subliniind necesitatea de a trece de la statutul de putere economică la cel de actor geopolitic important.
Discursul a debutat cu recunoașterea de către Borrell a momentului crucial pentru Uniunea Europeană, subliniind că continentul trebuie să își recunoască potențialul geopolitic. El a subliniat două fraze definitorii ale peisajului politic actual: apelul președintelui Comisiei, Ursula von der Leyen, la o „Comisie geopolitică” și propria sa afirmație că Europa trebuie să învețe „limbajul puterii”.
Șeful politicii externe a UE a oferit un scurt context istoric, explicând originile termenului „geopolitică” în Germania nazistă, unde a fost folosit pentru a justifica expansiunea teritorială. Cu toate acestea, el a subliniat că, pentru UE, geopolitica înseamnă să înțeleagă și să navigheze în dinamica puterii globale pentru a acționa în mod autonom și eficient pe scena mondială.
Înaltul Reprezentant a reflectat asupra evoluției istorice a Europei de la o putere comercială la o putere economică și tehnologică, ceea ce a condus la aspirația sa actuală de a deveni un actor geopolitic cu drepturi depline. El a remarcat faptul că Europa și-a schimbat poziția atunci când decis să ofere sprijin militar Ucrainei, marcând o schimbare calitativă în abordarea sa față de chestiunile globale. „Trezirea geopolitcă a Europei a fost războiul din Ucraina”, a continuat Înaltul Reprezentant, evidențiind necesitatea de a răspunde la amenințările existențiale de pe continent. El a subliniat necesitatea „unei culturi politice care să ajute Europa să navigheze eficient într-o lume mai predispusă la conflicte și mai periculoasă”. „Pericolele nu pot fi soluționate prin acorduri comerciale”, a adăugat șeful diplomației europene.
Înaltul Reprezentant a discutat, de asemenea, despre peisajul global în schimbare, caracterizat de o multipolaritate crescândă și de lipsa unor reguli clare. El a menționat emergența unor țări puternice, precum China, și eforturile de integrare regională, cum ar fi Uniunea Africană și ASEAN, ca factori-cheie care remodelează ordinea globală.
În contextul dialogului strategic cu China și al inițiativei europene Global Gateway, Borrell a subliniat importanța prezentării unei narațiuni convingătoare și a unei oferte pentru țările care sunt deschise la schimbarea poziției pe baza intereselor și valorilor lor.
Înaltul Reprezentant a subliniat necesitatea ca Europa să se concentreze pe securitate, atât militară, cât și non-militară, și să dezvolte o mai mare autonomie. El a discutat despre rolul în evoluție al apărării europene, subliniind recentele exerciții militare comune și crearea unei entități capabile să desfășoare operațiuni autonome în medii ostile.
Borrell a subliniat, de asemenea, provocările actuale din regiuni precum Sahel și conflictul israeliano-palestinian și necesitatea ca Europa să se implice eficient în aceste contexte globale multidimensionale și mai puțin multilaterale.
Astfel, acesta a solicitat susținerea ambițiilor geopolitice ale Europei și a exprimat necesitatea revizuirii și consolidării politicii externe comune a UE. Totodată, a recunoscut complexitatea inerentă a echilibrului între interesele statelor membre individuale și obiectivul unei acțiuni comune pe scena internațională.
„Europa va fi geopolitică sau nu va fi deloc”, a concluzionat Înaltul Reprezentant Josep Borrell.




