Brexit. Theresa May, deschisă ideii de a accepta prelungirea perioadei de tranziție. Summitul extraordinar programat pentru noiembrie, amânat până când Barnier va spune ”că s-au înregistrat progrese suficiente”

Corespondență din Bruxelles – Teodora Ion 

Acordul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană ar trebui să primească un vot negativ sau pozitiv din partea parlamentarilor britanici și nu ar trebui supus unui proces de amendare, anunță o scrisoare transmisă de Dominic Raab, ministrul britanic pentru Brexit, colegilor săi din Legislativul de la Londra, anunță The Guardian.

Unii dintre parlamentari, care sunt în favoarea rămânerii Regatului Unit în Uniuena Europeană, sperau că pot adăuga amendamente. În aceeași categorie se încadrează și cei mare militează pentru Brexit. Aceștia din urmă priveau momentul ca pe o oportunitate pentru a promova un acord de tip CETA ( Acordul UE-Canada).

Dominic Raab, de la Brexit, a trimis o scrisoare colegilor parlamentari la 10 octombrie, sugerând că guvernul dorește să restrângă procesul parlamentar.

“Odată ce acordul este prezentat Parlamentului, procedura prin care acesta este votat trebuie să fie una a deciziei univoce, una care să fie clară publicului britanic”, trebuie să permită o decizie neechivocă și una clară pentru publicul britanic”, a menționat Raab în scrisoare.

Memorandumul de șase pagini, dat publicității miercuri de către Executivul londonez, parte să restrângă oportunitatea de a amenda acordul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Summitul extraordinar din noiembrie, amânat până  când se vor întregistra ”progrese suficiente”

Între timp, liderii europeni au decis că summitul extraordinar, programat pentru luna noiembrie, nu va avea loc. După trei ore de discuții, șefii de stat și de guvern au convenit că o astfel de reuniune va fi organizată dacă și când negociatorul-șef al UE, Michel Barnier, va spune ”că s-au înregistrat progrese suficiente” în cadrul negocierilor. Liderii UE au spus că, în pofida negocierilor intense, nu s-au înregistrat progrese suficiente, potrivit The Guardian și Euronews, care citează surse europene. 

În declarațiile sale făcute înainte de summitul Consiliului European, negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a spus că este nevoie de mult mai mult timp pentru încheierea unui acord între Bruxelles şi Londra. ”Vom continua să lucrăm în următoarele săptămâni, cu calm şi cu răbdare”, a spus înaltul oficial miercuri, după ce premierul britanic, Theresa May, s-a arătat deschisă ideii de a accepta prelungirea perioadei de tranziție. 
După ce negocierile de săptămâna trecută s-au încheiat cu un impas, iar negociatorii britanici s-au retras, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi-a exprimat scepticismul privind posibilitatea încheierii unui acord pentru Brexit. El a propus un summit european în noiembrie, în eventualitatea că până atunci se vor mai realiza progrese în tratativele cu Regatul Unit. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.