Premierul Boiko Borisov, cel mai longeviv şef de executiv din Bulgaria de până acum, a anunţat miercuri că partidul său GERB, de centru-dreapta (Cetăţenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei), îl propune pe fostul ministru de externe Daniel Mitov pentru conducerea guvernului pe care va încerca să-l formeze în urma alegerilor legislative din 4 aprilie, informează Agerpres.
Boiko Borisov a dominat scena politică din ţara sa începând din anul 2009, spunând că renunţă la mandatul de parlamentar obţinut la scrutin pe lista GERB, pentru a se concentra pe acest partid.
Reamintim că anul trecut, mii de protestatari bulgari au cerut ca premierul Borisov și procurorul șef Ivan Geshev să demisioneze, deoarece cetățenii deveniseră din ce în ce mai nemulțumiți de corupția politică sistemică.
„Îl aleg pe Daniel Mitov, pentru că vreau să subliniez foarte clar poziţia noastră proeuropeană şi pro-NATO”, a declarat Borisov, într-o transmisie în direct pe pagina sa de Facebook.
GERB este principalul partid al coaliţiei de guvernământ din Bulgaria, a câştigat alegerile parlamentare, dar şi-a pierdut majoritatea, potrivit rezultatelor finale ale alegerilor anunţate vinerea trecută.
Partidul, care pentru prima dată de la înfiinţarea sa în 2006 nu a participat pe cont propriu la alegerile parlamentare, a obţinut 25,8% din voturi împreună cu partenerul său Uniunea Forţelor Democratice.




