Cele mai populate orașe ale lumii 1955-2015: Ce importantă capitală mondială și-a triplat populația în 60 de ani

Ultimele șase decenii au reprezentat o perioadă de urbanizare rapidă. Mai mult de jumătate din populația lumii locuiește în prezent în orașe, spre deosebire de 1955, când numai o treime locuia în mediul urban. Și trendul este unul ascendent, preconizându-se ca până în 2050 alte 2.5 miliarde de oameni vor migra din mediul rural, ajungându-se la două treimi, notează World Economic Forum.

În prezent, aproximativ jumătate din locuitorii din mediul urban trăiesc în orașe cu mai mult de 500.000 de locuitori, în total existând 28 „mega-orașe” ce au peste 10 milioane de locuitori.

Profilul celor mai populate orașe s-a schimbat foarte mult în ultimii 60 de ani, după cum indică și aceste diagrame ce au la bază studiile Organizației Națiunilor Unite.

1955 cities

2015 cities

În ambele diagrame Tokyo ocupă prima poziție, în ultimii 60 de ani acesta primind 25 de milioane de persoane, triplându-și astfel populația (1955: 13.72 milioane/ 2015: 38 milioane). Dar aici se termină asemănările, deoarece în 2015 topul primelor 10 cele mai populate orașe este dominat de orașe aflate în state în curs de dezvoltare precum India, China, Brazilia, Mexic și Egipt.

Prin compararea celor două grafice se poate vedea și amploarea tranziției populației în mediul urban, astfel în 1955 numai două orașe depășeau 10 milioane, iar în 2015 primele 8 au peste 20 de milioane. De remarcat este faptul că niciun oraș european nu ocupă un loc în acest top din 2015, spre deosebire de 1955 când Londra, Parisul și Moscova aveau între 5 și 8 milioane de persoane.

New York-ul nu a înregistrat o creștere spectaculoasă precum alte orașe, reușind să primească aproximativ 5 milioane de persoane, plasându-se pe locul 10 în 2015, spre deosebire de locul 2 în 1955.

Violeta Dan

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare