Connect with us

U.E.

Charles Michel face apel la creșterea investițiilor în securitatea și apărarea europeană în cadrul Forumului Grupului BEI 2024

Published

on

© European Union, 2024

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a ținut miercuri un discurs în cadrul Forumului Grupului Băncii Europene de Investiții (BEI), în care a solicitat o creștere a investițiilor în securitatea și apărarea europeană, pe fondul incertitudinilor globale tot mai mari.

Adresându-se participanților, printre care Nadia Calviño, proaspăt numită la conducerea BEI, și prim-ministrul luxemburghez Luc Frieden, președintele Michel a felicitat-o pe Calviño pentru numirea sa și a lăudat rolul crucial al BEI în sprijinirea inițiativelor europene.

Președintele Michel a evidențiat necesitatea urgentă de a face față unor provocări precum schimbările climatice, transformarea digitală, pandemiile și conflictele, subliniind că răspunsul Europei la aceste provocări îi va modela viitorul pentru următoarele decenii.

Punând accentul pe imperativul de a investi în securitate și apărare, acesta a subliniat că pacea și prosperitatea sunt piloni interdependenți ai Uniunii Europene. Pornind de la perspectivele istorice, a subliniat viziunea fundamentală a integrării europene ca proiect pentru pace și prosperitate, înrădăcinat în nevoia de securitate.

Referindu-se la tensiunile geopolitice actuale, în special la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, înaltul oficial al Uniunii Europene a evidențiat importanța consolidării rapide a suveranității europene și a autonomiei strategice deschise. El a insistat asupra importanței consolidării capacității Uniunii Europene de a-și promova valorile, de a-și apăra interesele și de a contribui în mod pozitiv la afacerile globale.

În vederea atingerii acestor obiective, acesta a conturat o strategie dublă: consolidarea bazei economice prin investiții, inovare și tehnologie și consolidarea securității și apărării ancorate în valorile democratice.

El a subliniat domeniile-cheie pentru progresul economic, inclusiv definitivarea pieței unice, facilitarea schimbului de date în sectoare precum cel al asistenței medicale și integrarea piețelor financiare pentru a atrage investiții și a sprijini întreprinderile europene nou înființate.

Revenind la apărare, președintele Consiliului European a anunțat o nouă epocă în cooperarea europeană în materie de securitate, menționând măsurile fără precedent luate ca răspuns la conflictul din Ucraina. El a evidențiat investițiile semnificative și eforturile de colaborare între statele membre ale UE pentru a achiziționa echipamente militare și a spori capacitatea de producție, semnalând o evoluție către o veritabilă Uniune a apărării.

Acesta a făcut apel la coerență și eficiență în ceea ce privește investițiile în domeniul apărării, pledând pentru îmbunătățirea cadrului de reglementare și a mecanismelor de finanțare. De asemenea, a aplaudat angajamentul BEI de a acorda 8 miliarde de euro pentru a sprijini securitatea și apărarea europeană, în conformitate cu apelul Consiliului European pentru un rol sporit al BEI în acest domeniu.

În încheierea discursului său, președintele Michel și-a exprimat recunoștința față de BEI și de personalul acesteia pentru devotamentul și serviciile lor în consolidarea Uniunii Europene. Acesta a afirmat angajamentul Consiliului European de a colabora cu BEI pentru a consolida suveranitatea și influența globală a Uniunii.

 

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

U.E.

Sondaj îngrijorător: Europenii sunt pesimiști cu privire la șansele Ucrainei de a câștiga războiul. Doar 1 din 10 crede că aceasta va învinge Rusia, sentiment alimentat și de inacțiunea Congresului SUA privind sprijinul pentru Kiev

Published

on

© European Union, 2022/ Source: EC - Audiovisual Service

Europenii sunt pesimiști când vine vorba de șansele Ucrainei de a învinge Rusia, doar 1 din 10 considerând că Ucraina va câștiga războiul, arată Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR) care a centralizat și analizat sondaje realizate online de Datapraxis și YouGov în 12 țări europene cu câteva zile înainte de împlinirea a doi ani de când Moscova a aruncat în aer ordinea internațională bazată pe reguli prin invadarea vecinului său. Majoritatea celor chestionați consideră că este necesară o ”soluție de compromis” pentru a pune capăt conflictului.

Conform cercetătorilor, perspectivele pesimiste se datorează în mare parte situației politice din Statele Unite, unde discuțiile privind un nou pachet de ajutor pentru Ucraina se află în impas în Congres, iar fostul președinte Donald Trump caută o revenire bazată în parte pe angajamentul de a retrage ajutorul militar pentru Kiev, detaliază Politico Europe. Mulți europeni văd în realegerea lui Trump un cadou pentru Putin. În acest sens, europenii tind să îl vadă pe Trump nu ca pe un pacificator (așa cum i-ar plăcea să creadă), ci ca pe un ”conciliartor șef”.

Victorie vs. compromis

Europenii par pesimiști în ceea ce privește rezultatul războiului. În medie, doar 10% dintre europenii din  cele 12 țări în care s-a desfășurat sondajul cred că Ucraina va câștiga. De două ori mai mulți se așteaptă la o victorie a Rusiei.

Cercetătorii ECFR  lansează o presupunere cu privire la modul în care oamenii definesc o victorie rusă. Aceștia sugerează că, pentru mulți, ideea unei victorii rusești înseamnă că Ucraina nu va fi capabilă să își elibereze toate teritoriile ocupate (și că o victorie ucraineană va reuși).

© ECFR

Această încredere slabă în șansele de victorie ale Ucrainei este vizibilă în toată Europa. Polonia, Portugalia și Suedia sunt cele mai optimiste țări. Dar chiar și acolo, doar 17% dintre respondenți cred că Ucraina va învinge – iar în Suedia 19% cred că Rusia va învinge. În România, doar 9% cred că Ucraina va ieși victorioasă din acest război, în vreme ce 37% cred că acesta se va încheia cu o formulă de compromis.

Peste tot, cu excepția Poloniei și a Portugaliei, numărul celor care se așteaptă la o victorie a Rusiei este mai mare decât cei care cred într-o victorie a Ucrainei.

Dar răspunsul predominant peste tot unde a fost efectuat sondajul (37% în medie) este că războiul se va încheia cu o înțelegere – acest răspuns devansând cu mult numărul celor care cred într-o victorie ucraineană.

În pofida acestor cifre, faptul că respondenții se așteaptă ca războiul să se încheie cu o formulă de compromis nu înseamnă că este un rezultat dezirabil, fapt reflectat în răspunsurile oferite de aceștia când au fost întrebați care sunt așteptările lor cu privire la măsurile pe care ar trebui să le adopte Europa cu privire la Ucraina.

Respondenții din trei țări – Polonia (47%), Portugalia (48%) și Suedia (50%) – își exprimă o preferință clară pentru sprijinirea Ucrainei pentru a-și recupera teritoriul, peste media europeană de 31%.

© ECFR

Dar în alte cinci țări – Austria (49%), Grecia (59%), Ungaria (64%), Italia (52%) și România (50%) – oamenii tind să dorească ca Europa să facă presiuni asupra Kievului pentru a accepta un compromis cu Rusia, tot peste media europeană de 41%. Între timp, în Franța, Germania, Olanda și Spania, publicul este mai împărțit în această privință.

Umbra lui Trump

Think tank-ul Consiliul European pentru Relaţii Externe (ECFR) constată că Efectul Trump asupra politicii globale își face simțită prezența, chiar dacă nu este clar dacă acesta va reuși să revină la Casa Albă sau care sunt politicile pe care le va urma în cazul în care va câștiga un al doilea mandat.

Majoritatea europenilor chestionați ar fi dezamăgiți (34% dintre români) dacă Trump ar câștiga și puțini dintre ei ar fi mulțumiți (18% dintre români).

© ECFR

Chiar și în Ungaria – de departe cea mai pro-Trump dintre țările în care a fost efectuat sondajul – doar 28% dintre respondenți ar fi mulțumiți dacă acesta ar reveni la conducerea SUA.

Poate Europa să sprijine singură Ucraina în războiul rus?

Sondajul relevă că cetățenii europeni întrebați sunt reticenți când vine vorba de curaj. În eventualitatea în care Statele Unite și-ar retrage sprijinul pentru Ucraina în cazul în care Trump ar reveni la Casa Albă, doar 20% dintre europeni sunt de părere că Europa ar trebui să-și sporească ajutorul pentru Kiev, o medie care variază de la valoarea cea mai scăzută de 7%, înregistrată în Grecia, până la borna superioară de 43%, observată în Suedia, cu România înregistrând un procent de 12%.

© ECFR

Părerea predominantă în unele țări este că Europa ar trebui să calce pe urmele SUA și să limiteze sprijinul pentru Ucraina, încurajând în același timp Kievul să încheie un acord de pace cu Moscova.

Această opinie este împărtășită de 54% dintre respondenți în Ungaria, 44% în România și 42% în Austria și Grecia.

Acest studiu se bazează pe un sondaj de opinie publică realizat în ianuarie 2024 în 12 țări europene (Austria, Franța, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Suedia, Țările de Jos, Ungaria, Portugalia, România și Suedia), în rândul populației adulte (18 ani și peste). Numărul total de respondenți a fost de 17.023.

Sondajele au fost realizate online de Datapraxis și YouGov în Austria (4-11 ianuarie, 1.111 respondenți), Franța (2-19 ianuarie, 2.008), Germania (2-12 ianuarie, 2.001), Grecia (8-15 ianuarie, 1.022), Ungaria (4-15 ianuarie, 1.024), Italia (5-15 ianuarie, 2.010), Țările de Jos (5-11 ianuarie, 1.125), Polonia (2-16 ianuarie, 1.528), Portugalia (3-15 ianuarie, 1.037), România (4-12 ianuarie, 1.030), Spania (2-12 ianuarie, 2.040) și Suedia (2-15 ianuarie, 1.087).

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană lansează un pachet de acțiuni pentru promovarea inovării, securității și rezilienței infrastructurilor digitale

Published

on

© European Union, 2015/Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană a prezentat miercuri, 21 februarie, un pachet cuprinzător de acțiuni destinate să promoveze inovarea, securitatea și reziliența infrastructurilor digitale în Europa, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.

În contextul în care competitivitatea viitoare a economiei europene depinde în mare măsură de aceste infrastructuri și servicii de rețele digitale avansate, Comisia consideră că este crucial să se acționeze acum pentru a asigura conectivitatea rapidă, sigură și pe scară largă, care este esențială pentru implementarea tehnologiilor emergente precum telemedicina, conducerea automată, întreținerea predictivă a clădirilor sau agricultura de precizie.

Una dintre inițiativele cheie incluse în acest pachet este Cartea albă intitulată “Cum să stăpânim nevoile de infrastructură digitală ale Europei?”, care analizează provocările actuale și prezintă scenarii posibile pentru atragerea investițiilor, stimularea inovării și crearea unei piețe unice digitale în Uniunea Europeană.

De asemenea, Comisia propune o recomandare privind securitatea și reziliența infrastructurilor de cabluri submarine, care vizează îmbunătățirea securității și rezilienței acestor cabluri prin coordonare și finanțare la nivel național și european.

Un alt aspect important este promovarea unei comunități dinamice de inovatori europeni, printr-o rețea informativă colaborativă conectată („rețeaua3C”), care ar facilita dezvoltarea infrastructurilor integrate și a platformelor colaborative pentru cloud și edge telco, și ar stimula astfel inovația în diverse domenii.

Pentru a valorifica potențialul pieței unice digitale pentru telecomunicații, Comisia propune, de asemenea, măsuri pentru asigurarea unor condiții de concurență echitabile și revizuirea cadrului de reglementare pentru a ține seama de convergența tehnologică și de nevoile operatorilor care investesc în infrastructură digitală.

În ceea ce privește protejarea infrastructurii de rețea și informatică a Europei, Comisia propune stimularea implementării și consolidarea securității infrastructurilor strategice de cabluri submarine, inclusiv prin instituirea unui sistem comun de guvernanță la nivelul UE și mobilizarea investițiilor private prin instrumente adecvate.

Pentru a îmbunătăți coordonarea și a sprijini acțiunile în urma acestor propuneri, Comisia instituie Grupul de experți în infrastructura de cablu submarin, care va include autorități din statele membre.

În plus, Comisia lansează o consultare publică cu privire la scenariile prezentate în Cartea albă, cu termenul limită de 30 iunie 2024, pentru a obține contribuții din partea părților interesate, care vor influența viitoarele acțiuni de politică în acest domeniu.

Continue Reading

U.E.

Statele membre ale UE convin asupra unui nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei în ajunul împlinirii a doi ani de la invazia Ucrainei

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Statele membre ale Uniunii Europene au convenit asupra unui nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, a anunțat miercuri președinția belgiană a Consiliului.

„Ambasadorii UE tocmai au ajuns la un acord de principiu asupra unui al 13-lea pachet de sancțiuni în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei”, a precizat președinția într-un comunicat postat pe X.

„Acest pachet este unul dintre cele mai ample aprobate de UE. El va fi supus unei proceduri scrise și va fi aprobat oficial pentru 24 februarie”, a doua aniversare a conflictului, a precizat aceasta.

 

Șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, a declarat că, odată cu noul pachet, UE va adăuga aproape 200 de persoane și entități pe lista de sancțiuni.

„Prin acest pachet, luăm mai multe măsuri împotriva entităților implicate în eludarea sancțiunilor, în sectorul apărării și în cel militar”, a precizat el într-o declarație.

De la începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, în februarie 2022, UE a impus 12 seturi de sancțiuni împotriva Rusiei, interzicând importurile de petrol și cărbune și exporturile de produse tehnologice de înaltă tehnologie, precum și excluderea băncilor rusești din sistemul internațional de plăți SWIFT.

Sâmbătă, conflictul va intra în al treilea an.

În pofida scăderii sprijinului pentru Ucraina în unele țări, moartea săptămâna trecută a opozantului rus Aleksei Navalnîi, încarcerat într-o colonie penală din Siberia- pentru care mulți lideri europeni au acuzat Moscova – a dat un nou impuls pentru impunerea de noi sancțiuni împotriva Rusiei.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

U.E.27 mins ago

Sondaj îngrijorător: Europenii sunt pesimiști cu privire la șansele Ucrainei de a câștiga războiul. Doar 1 din 10 crede că aceasta va învinge Rusia, sentiment alimentat și de inacțiunea Congresului SUA privind sprijinul pentru Kiev

ROMÂNIA27 mins ago

PNL și PSD vor candida pe liste comune la alegerile europene din 9 iunie

ROMÂNIA51 mins ago

Luminița Odobescu îl convoacă la MAE pe ambasadorul Rusiei în legătură cu moartea subită a lui Alexei Navalnîi

ROMÂNIA1 hour ago

Ligia Deca a discutat cu ministrul pentru competențe și educație din Irlanda despre formarea profesorilor pentru „adaptarea practicilor didactice la nevoile actualei generații de elevi”

ROMÂNIA2 hours ago

Bruxelles-ul aprobă o schemă de ajutor de stat a României în valoare de 37,6 milioane de euro pentru producătorii de tomate și usturoi

NATO2 hours ago

CSAT a decis ”măsuri de întărire a Forțelor Armate, inclusiv prin asigurarea cadrului legal adecvat care să răspundă cerințelor de apărare a României” în contextul războiului rus din Ucraina

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Comisia Europeană lansează un pachet de acțiuni pentru promovarea inovării, securității și rezilienței infrastructurilor digitale

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE4 hours ago

Ligia Deca participă la Summitul Global al Competențelor, organizat sub umbrela OCDE: Misiunea noastră comună este de a dezvolta competențe transversale pentru o societate aflată într-o continuă schimbare

U.E.5 hours ago

Statele membre ale UE convin asupra unui nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei în ajunul împlinirii a doi ani de la invazia Ucrainei

POLITICĂ5 hours ago

Sondaj: Două treimi dintre români (66%) vor o guvernare stabilă formată dintr-o alianță de partide puternice după 2024

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 day ago

”Living Better with Europe”. Chestorul PE Victor Negrescu: În cei 17 ani de apartenență la UE, România a înregistrat un sold pozitiv de 62 de miliarde de euro comparativ cu obligațiile financiare de țară membră

ROMÂNIA1 day ago

Marcel Ciolacu subliniază importanța alegerilor europene din 9 iunie: Vreau să trăiesc într-o Românie și într-o Europă liberă. Aceste alegeri vor fi despre principii, pentru apărarea valorilor, a statului de drept

ROMÂNIA2 days ago

Interviu | Ambasadorul Italiei la București: Modelul nostru de cooperare economică de succes ar trebui să evolueze spre a treia fază, axată pe sectoarele inovatoare care servesc tranziția ecologică și digitală

ROMÂNIA5 days ago

Marcel Ciolacu: Componenta economică româno-italiană, extrem de solidă. Peste 20 miliarde de euro vor fi investite până în 2030 în infrastructura de transport

ROMÂNIA6 days ago

România și Italia trec într-o nouă etapă de dezvoltare a Parteneriatului Strategic Consolidat. Marcel Ciolacu și Giorgia Meloni au pus bazele unui plan de acțiune pentru întărirea relațiilor dintre cele două țări

ROMÂNIA6 days ago

Premierul Marcel Ciolacu îi îndeamnă pe românii din Italia să se întoarcă acasă pentru a contribui la dezvoltarea României, punând în aplicare experiența dobândită în străinătate

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Ciolacu vizitează Șantierul naval Constanța: Este nevoie de implicare și de mai multe fonduri direcționate pentru a susține în continuare industria românească

U.E.2 weeks ago

Charles Michel face apel la creșterea investițiilor în securitatea și apărarea europeană în cadrul Forumului Grupului BEI 2024

NATO2 weeks ago

Consilierii pentru securitate națională din țările NATO au demarat pregătirile pentru summitul aliat de la Washington: “O victorie a Rusiei ne-ar slăbi. Sprijinul pentru Ucraina nu este un act de caritate”

ROMÂNIA3 weeks ago

Klaus Iohannis, despre discuții cu cancelarul Austriei la Congresul PPE privind aderarea completă la Schengen: Este mult mai importantă soluţia decât discuţia într-un anumit moment

Trending