China, principalul poluator al lumii, cere comunității internaționale să aibă „pe deplin încredere” în angajamentele sale climatice

China, principalul poluator al lumii, cere comunității internaționale să aibă „pe deplin încredere” în respectarea angajamentelor sale climatice după publicarea raportului sumbru al ONU privind riscurile iminente ale schimbărilor globale asupra omenirii și planetei, în ciuda planurilor sale de redeschiere a mai multor mine de cărbune, relatează AFP, preluat de Agerpres.

„Comunitatea internaţională trebuie să aibă pe deplin încredere în angajarea de acţiuni în materie climatică a Chinei”, a informat MAE chinez, într-un comunicat remis AFP. „Vom aplica fidel angajamentele noastre internaţionale”, precizează MAE chinez.

La mai puţin de trei luni de la Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP26), din noiembrie, de la Glasgow, grupul Grupul interguvernamental de experți al ONU însărcinat cu evaluarea riscurilor asupra încălzirii globale din cauza efectelor activității umane (IPCC) a tras semnalul de alarmă într-un raport publicat luni asupra faptului că activitatea umană schimbă clima Pământului într-un mod „fără precedent”, iar unele dintre aceste schimbări sunt acum inevitabile și ireversibile. Specialiștii au avertizat că emisiile de gaze cu efect de seră, care provoacă încălzirea globală, ar putea duce la depășirea unei limite de temperatură în doar un deceniu. Astfel, este posibil ca temperaturile să crească cu peste 1,5 grade °C față de nivelurile preindustriale în 2030, încălcând astfel obiectivele ambițioase ale Acordului de la Paris din 2015 privind clima și provocând distrugeri pe scară largă și fenomene meteorologice extreme.

Citiți și Raport “cod roșu pentru umanitate” al ONU: Schimbările climatice sunt inevitabile și ireversibile. Activitatea umană afectează clima într-un mod fără precedent

Temperaturile au crescut în prezent cu aproximativ 1,1 °C  din perioada 1850-1900, dar stabilizarea climei la 1,5 °C este încă posibilă, a transmis IPCC. Acest nivel de încălzire ar duce în continuare la o creștere a valurilor de căldură, la furtuni mai intense și la secete și inundații mai grave, dar ar reprezenta un risc mult mai mic decât 2 °C.

De la ultimul raport major de evaluare al IPCC din 2014, oamenii de știință au devenit, de asemenea, tot mai siguri că schimbările climatice au făcut ca incendiile, inundațiile și furtunile să fie mai puternice. Există o soluție simplă pentru a preveni înrăutățirea vremii – oprirea arderii combustibililor fosili – dar guvernele, întreprinderile și persoanele fizice nu reușesc să facă acest lucru suficient de repede.

De altfel, agenţia de planificare chineză a dat undă verde săptămâna trecută redeschiderii a 15 mine care vor furniza aproximativ 44 de milioane de tone de cărbune pe an.

Cu toate acestea, preşedintele chinez Xi Jinping a declarat solemn în aprilie că ţara sa va gestiona strict proiectul centralelor sale electrice şi că va reduce progresiv consumul de cărbune, o sursă de energie deosebit de poluantă, în contextul în care
China se confruntă cu o penurie de electricitate pentru repornirea economiei sale.

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare