China respinge participarea la negocierile privind dezarmarea nucleară cu SUA și Rusia, invocând diferența substanțială de capabilități

China a anunțat miercuri că nu va participa la negocierile privind denuclearizarea alături de Statele Unite și Rusia, după ce președintele american Donald Trump declarase că speră să includă Beijingul în discuții, informează AFP, preluat de Agerpres.

„Cred că denuclearizarea este un obiectiv foarte important. Rusia este dispusă să o facă și cred că și China va fi dispusă să o facă. Nu putem lăsa armele nucleare să se prolifereze. Trebuie să oprim armele nucleare”, a afirma Trump luni, la Casa Albă.

Întrebat despre aceste declarații, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Guo Jiakun, a răspuns miercuri că nu este  „nici rezonabil, nici realist” să se aștepte ca Beijingul să participe la negocieri trilaterale privind dezarmarea nucleară alături de Washington și Moscova.

„China și Statele Unite nu se află deloc la același nivel în ceea ce privește capabilitățile nucleare”, a spus Guo. „Țările cu cel mai mare arsenal nuclear ar trebui să își îndeplinească cu adevărat responsabilitatea specială și principală privind dezarmarea nucleară”, a adăugat el.

Aceste puteri trebuie „să treacă la o reducere substanțială și semnificativă a arsenalelor lor, pentru a crea condițiile necesare realizării unei dezarmări nucleare complete și definitive”, a pledat oficialul chinez.

Beijingul a mai subliniat că își menține arsenalul nuclear „la nivelul minim necesar pentru securitatea națională și nu se angajează într-o cursă a înarmărilor cu nicio țară.”

Conform estimărilor Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI), în 2024 Statele Unite aveau 3.708 focoase nucleare, Rusia 4.380, în timp ce China dispunea de 500, cu 90 mai mult decât în anul precedent.

Președintele rus Vladimir Putin a sugerat, cu ocazia summitului din Alaska de la 15 august, că Rusia și SUA ar putea ajunge la un nou acord privind controlul armelor nucleare, menționând explicit necesitatea de a gestiona expirarea tratatului New START – ultima convenție majoră care limitează arsenalul strategic nuclear, stabilind un plafon de 1 550 focoase și sisteme de lansare pentru fiecare parte, relatează Reuters. Tratatul, semnat în 2010 și extins până în februarie 2026, este acum singurul acord nuclear în vigoare între Washington și Moscova, iar expirarea sa ridică temeri privind o nouă cursă a înarmărilor.

La rândul său, Donald Trump a reluat ideea de a extinde discuțiile de dezarmare nucleară, cu potențiala includere a Chinei, într-un apel la „denuclearizare”, adresat atât Moscovei, cât și Beijingului. De altfel, după întâlnirea recentă avută cu Putin în Alaska, liderul american a declarat că denuclearizarea a fost unul dintre principalele puncte pe agenda discuțiilor și a dat asigurări că președintele rus este pregătit să reducă arsenalul nuclear. El și-a exprimat speranța că și China va fi pregătită pentru acest lucru.

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare