Chișinăul și Kievul convin să intensifice schimbul de informații și bune practici privind integrarea europeană, în contextul vizitei ministrului moldovean al afacerilor externe Mihai Popșoi miercuri, la Kiev, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe din Republica Moldova.
Acesta a avut o întrevedere cu omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba, cu care a discutat despre cooperarea bilaterală moldo-ucraineană, situația de securitate din regiune, dar și pașii pe care îi întreprinde Republica Moldova și Ucraina pentru a adera la Uniunea Europeană.
„Am convenit să consolidăm dialogul bilateral dintre țările noastre și să cooperăm mai strâns în domeniul economic, comercial, social, inclusiv în dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere. Am discutat și despre progresul realizat de ambele țări pe dimensiunea integrării europene și am decis să intensificăm schimbul de informații și bune practici în acest domeniu. Moldova și Ucraina au un obiectiv comun – de a adera cât mai curând la Uniunea Europeană. Locul firesc al Republicii Moldova și Ucrainei este în marea familie europeană”, a declarat ministrul Mihai Popșoi.
În decembrie 2023, liderii europeni au dat undă verde deschiderii negocierilor de aderare cu cele două state.
Totodată, cei doi oficiali au vorbit și despre organizarea unei noi reuniuni a trilateralei Republica Moldova- Ucraina – România, care va avea loc în luna mai, la Chișinău.
Nu în ultimul rând, șeful diplomației moldovene l-a asigurat pe Dmytro Kuleba că „Republica Moldova va sprijini ferm independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, în limitele hotarelor recunoscute la nivel internațional”. „Țara noastră va acorda în continuare Ucrainei sprijinul politic, diplomatic și umanitar.” – a adăugat Mihai Popșoi.




