NATO
Comandamentul Corpului Multinațional Sud-Est din Sibiu, operaționalizat complet. Klaus Iohannis: Este în măsură să își îndeplinească misiunea în cadrul apărării NATO pe flancul estic și la Marea Neagră
Published
1 month agoon

România va continua să contribuie la îmbunătăţirea securităţii regionale şi euroatlantice, inclusiv prin rolul de pilon de stabilitate la Marea Neagră, le-a transmis, luni, preşedintele Klaus Iohannis, participanţilor la ceremonia organizată cu prilejul operaţionalizării complete a Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est din Sibiu.
Mesajul şefului statului a fost prezentat de Mihai Şomordolea, consilier de stat în Departamentul Securităţii Naţionale – Secretariat CSAT.
“Comandamentul Corpului Multinaţional Sud-Est din Sibiu este astăzi în măsură să îndeplinească misiunea şi rolul care îi revin în cadrul posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul estic, în regiunea Mării Negre. Este un moment important pentru România, la care am ajuns prin eforturi naţionale şi aliate susţinute şi conjugate pe multiple paliere – politic, diplomatic şi militar şi beneficiind de contribuţiile valoroase ale aliaţilor noştri”, a subliniat Iohannis.
Preşedintele a amintit că în 2018, la Summitul NATO de la Bruxelles, a făcut cunoscută intenţia României de a completa arhitectura aliată de comandă şi control de pe teritoriul naţional cu o capabilitate terestră de nivel corp pentru a consolida planificarea şi modul de operare al forţelor şi structurilor alianţei din România – Unitatea NATO pentru Integrarea Forţelor, Comandamentul Diviziei Multinaţionale Sud-Est şi Brigada Multinaţională Sud-Est.
“Acest demers al României a fost salutat şi sprijinit de către autorităţile militare ale NATO şi de către aliaţi, ca şi în cazul altor iniţiative naţionale care privesc adaptarea NATO la noul mediu de securitate şi consolidarea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul estic, precum prezenţa aliată înaintată în regiunea Mării Negre şi Grupul de luptă NATO din ţara noastră”, a completat el.
Şeful statului a evidenţiat că un obiectiv prioritar rămâne consolidarea pe termen lung a posturii de descurajare şi apărare a NATO la Marea Neagră, care are la bază deciziile istorice de la Summitul de la Madrid şi pe cele adoptate anul acesta la Vilnius.
“La cele două reuniuni s-a stabilit o traiectorie clară pentru adaptarea militară accelerată a NATO, prin măsuri care vor întări apărarea înaintată, apărarea antiaeriană şi cunoaşterea situaţiei operaţionale pe Flancul estic şi la Marea Neagră, astfel încât să creştem considerabil capacitatea Alianţei Nord-Atlantice de a răspunde provocărilor de securitate”, a explicat el.
Potrivit preşedintelui, “unitatea şi solidaritatea noastre, ca aliaţi, sunt cruciale, mai ales în contextul războiului ilegal şi brutal de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei”.
“Recentele atacuri asupra infrastructurii portuare civile ucrainene de la Dunăre, crime de război reprobabile, sporesc riscurile de securitate la graniţele României şi, implicit, la graniţele NATO”, a indicat Klaus Iohannis.
El le-a mai transmis militarilor că NATO este cea mai puternică organizaţie politico-militară din istorie.
Ulterior, în decembrie 2018, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a analizat și a aprobat conceptul de constituire pe teritoriul României a Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est. De asemenea, în 2019, Ministerul Apărării Naționale a lansat o licitație publică referitoare la viitorul Comandament al Corpului Multinațional de Sud-Est, fiind precizată denumirea “Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (Headquarters Multinational Corps South-East/HQ MNC-SE) în cazarma 562 Sibiu“.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

You may like
Înaintea summitului UE-China, ministrul de externe Wang Yi pledează în fața ambasadorilor țărilor UE pentru ”dialog și cooperare reciproc avantajoasă” pentru a evita ”o confruntare a blocurilor”
Marcel Ciolacu: Cooperarea cu SUA a transformat securitatea energetică într-unul din principalii piloni ai Parteneriatului nostru Strategic
Cătălin Predoiu, la reuniunea JAI: Astăzi nu se votează procesul de extindere a spațiului Schengen. Discutăm aspectele de progres sau de vulnerabilități în toate statele membre
Consiliul JAI: Comisarul european pentru afaceri interne va evidenția cât de bine pregătite sunt România și Bulgaria pentru a adera la Schengen, sperând la o decizie pozitivă în acest an
O nouă victorie pentru România la ONU: Iulia Motoc a fost aleasă judecătoare a Curții Penale Internaționale, devenind primul magistrat român care obține o astfel de poziție
Schengen: România așteaptă decizia Olandei privind aderarea Bulgariei pentru a decide cum va acționa. Bucureștiul spune că s-a îmbunătățit comunicarea cu Austria
NATO
Șeful Pentagonului, după întâlnirea cu premierul Ciolacu și ministrul român al apărării: Rolul puternic al României în regiunea Mării Negre, vital pentru a combate agresiunea Rusiei
Published
1 day agoon
December 4, 2023
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a avut luni, la Pentagon, o întrevedere cu prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, și cu ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr, pentru a discuta o serie de probleme bilaterale și regionale, informează Departamentul american al Apărării într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
Cei trei lideri au condamnat războiului brutal ales de Rusia împotriva Ucrainei și au promis un sprijin neclintit poporului ucrainean. Secretarul Austin a mulțumit României pentru că continuă să găzduiască peste 3.000 de forțe americane și aliate pentru a consolida descurajarea și apărarea de-a lungul flancului estic al NATO.
Secretarul Austin, prim-ministrul Ciolacu și ministrul Tîlvăr și-au împărtășit opiniile cu privire la preocupările de securitate din Marea Neagră.
“Leadershipul puternic al României în regiunea Mării Negre a fost vital pentru a combate agresiunea crescută a Rusiei“, a transmis Lloyd Austin.
Parteneriatul strategic dintre cele două țări a continuat să se consolideze pe fondul invaziei neprovocate a Rusiei în Ucraina, a declarat Austin, adăugând că România a fost un aliat cheie în cadrul coaliției internaționale unite în apărarea vecinului său.
“După 26 de ani, acest parteneriat care nu a fost niciodată mai puternic sau nu a contat mai mult, mai ales în urma invaziei crude și neprovocate a Rusiei în Ucraina”, a spus secretarul Apărării.
“România a fost un apărător puternic al Ucrainei, inclusiv prin donații robuste de ajutor militar și participarea lor vitală la contractul de apărare ucrainean. Suntem deosebit de recunoscători poporului român pentru că a primit peste 5 milioane de refugiați ucraineni și a oferit asistență umanitară critică“, a punctat Austin.
Șeful Pentagonului a lăudat angajamentul continuu al României de a cheltui peste 2% din produsul intern brut pentru apărare și investițiile sale în achiziționarea de echipamente militare moderne și interoperabile cu cele ale NATO, conchide sursa citată.
NATO
Trebuie să fim pregătiți pentru ”vești proaste” din Ucraina, semnalează secretarul general al NATO: ”Trebuie să sprijinim Ucraina atât în momentele bune, cât și în cele rele”
Published
2 days agoon
December 4, 2023By
Teodora Ion
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că alianța militară occidentală ar trebui să fie pregătită pentru vești proaste de pe frontul ucrainean, în contextul în care Kievul continuă să se apere de invazia pornită de Rusia, informează Politico Europe.
”Războaiele se desfășoară în etape”, a declarat Stoltenberg într-un interviu acordat sâmbătă postului german de televiziune ARD. ”Trebuie să sprijinim Ucraina atât în perioadele bune, cât și în cele rele”, a spus el.
”Trebuie să fim pregătiți și pentru veștile proaste”, a adăugat Stoltenberg, fără a oferi detalii specifice.
Comentariile sale apar în contextul în care aliații occidentali discută chestiunile legate de muniție și ajutor financiar destinate Ucrainei, având în vedere că Moscova își sporește efectivul de trupe.
Președintele rus Vladimir Putin a semnat vineri un decret prin care a suplimentat numărul de soldați cu aproximativ 170.000, ajungând la un total de 1,3 milioane.
Liniile frontului s-au modificat puțin în ultimele luni, în ciuda contraofensivei Kievului din timpul verii. Dar ucrainenii au folosit rachete de croazieră pentru a respinge flota rusă din Marea Neagră și au provocat pagube în adâncimea teritoriului rusesc.
”Acestea sunt victorii mari, chiar dacă nu au reușit să mute linia frontului”, a declarat Stoltenberg în interviu.
Stoltenberg a lansat un apel la adresa membrilor NATO de a accelera producția de muniție și a deplâns stadiul fragmentat al industriei de apărare din Europa.
”Nu suntem capabili să lucrăm atât de strâns împreună pe cât ar trebui”, a spus el, îndemnând guvernele să privească dincolo de interesele lor naționale și să vadă imaginea de ansamblu.
O victorie a lui Putin nu ar fi doar o tragedie pentru Ucraina, ci ar reprezenta un pericol și pentru restul aliaților, a spus Stoltenberg. ”Cu cât sprijinim mai mult Ucraina, cu atât mai repede se va încheia războiul”, a conchis secretarul general al NATO.
NATO
Patru avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Turce au aterizat în România pentru misiuni de poliție aeriană întărită sub comanda NATO
Published
6 days agoon
November 30, 2023
Avioane F-16 ale Forţelor Aeriene Turce au aterizat în România pentru a efectua misiuni de Poliţie Aeriană Întărită sub comandă NATO, a anunţat joi MApN într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
Potrivit sursei citate, patru aeronave F-16 din dotarea Forţelor Aeriene Turce au aterizat joi, 30 noiembrie, în Baza 86 Aeriană “Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniţă”, Borcea.
Detaşamentul, format din aproximativ 80 de militari (piloţi şi personal tehnic) şi patru aeronave F-16, va executa, împreună cu militarii Forţelor Aeriene Române, misiuni de Poliţie Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO, menţionează un comunicat transmis de Biroul de presă al MApN.
Misiunile de poliţie aeriană desfăşurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum şi la consolidarea interoperabilităţii între Forţele Aeriene Române şi Forţele Aeriene Turce.
Concrete & Design Solutions

România ”este pregătită să joace un rol de lider în efortul global” de triplare a capacității de producție a energiei regenerabile până în 2030, anunță Sebastian Burduja

Raport testare PISA: Elevii din România, cu mult sub nivelul european la cunoștințele de matematică, citit și științe

România sprijină extinderea competențelor Parchetului European, instituție cu rol important în combaterea criminalității organizate, a punctat Alina Gorghiu în cadrul reuniunii cu omologii din UE

Înaintea summitului UE-China, ministrul de externe Wang Yi pledează în fața ambasadorilor țărilor UE pentru ”dialog și cooperare reciproc avantajoasă” pentru a evita ”o confruntare a blocurilor”

Lansarea Institutului de Studii Populare. Dan Motreanu: Istoria PNL a fost marcată de modernizarea României, alianța țării cu statele democratice, apartenența la Europa. Avem misiunea să apărăm aceste valori

Marcel Ciolacu: Cooperarea cu SUA a transformat securitatea energetică într-unul din principalii piloni ai Parteneriatului nostru Strategic

Actul privind infrastructura Gigabit: Statele membre adoptă o poziție pentru implementarea mai rapidă a rețelelor de mare viteză în UE

George Agafiței, director pentru afaceri instituționale și sustenabilitate al PPC, a fost ales președinte al Asociației Române pentru Energie Eoliană

Reprezentanții ICI București au susținut un curs de Cyber Diplomacy în cadrul Interregional CyberDrill pentru Europa și Asia-Pacific, eveniment dedicat îmbunătății capacităților de răspuns la incidente de securitate informatică

eMAG aniversează 22 de ani. Oricine intră pe site sau în aplicație în perioada 5-7 decembrie și ”învârte” roata aniversară poate câștiga garantat, în fiecare zi, timp de trei zile

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Cătălin Predoiu, la reuniunea JAI: Astăzi nu se votează procesul de extindere a spațiului Schengen. Discutăm aspectele de progres sau de vulnerabilități în toate statele membre

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, subliniază că ”viitorul nostru este în UE şi în NATO” și îndeamnă la reflecție pentru că ”deciziile de azi vor deveni istoria de mâine a României”

Klaus Iohannis le mulțumește românilor pentru sprijinul acordat națiunii: O economie solidă, investiții și securitatea cetățenilor nu ar fi fost posibile dacă nu am fi avut o guvernare stabilă, fără blocaje toxice

Klaus Iohannis, discurs către români de Ziua Națională: Maratonul electoral din 2024 va fi decisiv pentru viitorul României, la 35 de ani de la Revoluție

Înaintea reuniunii miniștrilor de externe NATO, Stoltenberg reafirmă sprijinul aliaților pentru Ucraina: România a deschis un centru de pregătire F-16 pentru piloții ucraineni. Germania și Olanda au promis sprijin de 10 miliarde de euro

Ministrul Mediului îndeamnă „să începem hora reciclării”: Lansarea sistemului de garanție-returnare, „o investiție care folosește cele mai noi tehnologii”

Marcel Ciolacu: Lansarea sistemului de garanție-returnare va poziționa România pe o poziție de leadership european în protecția mediului și gestionarea ambalajelor, fiind al doilea cel mai mare astfel de sistem după cel din Germania

Rareș Burlacu, președintele ARICE, constată o schimbare a paradigmei economice în rândul investitorilor: Se observă o îngemănare între acțiunile unui guvern și forța economică degajată de sectorul privat

Klaus Iohannis, la finalul turneului politico-diplomatic în Africa: Am repus România pe radarul african. Neglijarea relației cu Africa, o eroare strategică în politica externă românească

Eurodeputata PPE Pernille Weiss evidențiază potențialul României de a atrage investiții în domeniul farmaceutic prin crearea unui mediu propice pentru inovatori și IMM-uri
Trending
- COMISIA EUROPEANA6 days ago
Dana Spinanț, purtător de cuvânt adjunct al Comisiei von der Leyen, a fost numită director general al Direcției Generale pentru Comunicare a Comisiei Europene
- ROMÂNIA1 week ago
Ministrul Mediului îndeamnă „să începem hora reciclării”: Lansarea sistemului de garanție-returnare, „o investiție care folosește cele mai noi tehnologii”
- POLITICĂ1 week ago
Ciolacu afirmă că lipsa digitalizării afectează eficiența Guvernului: Ca prim-ministru n-am informațiile atât de repede ca să fiu eficient și să iau decizii care se impun în timp real
- U.E.1 week ago
European Tech Alliance prezintă manifestul privind viitorul politicii digitale a Europei: Avem nevoie de o strategie tehnologică ambițioasă a UE pentru a stimula competitivitatea, bazată pe reguli inteligente și pe o concurență mai echitabilă
- CONSILIUL UE1 week ago
Țările UE își asumă stimularea rolului economiei sociale în incluziunea socială, în integrarea pe piața forței de muncă și în tranzițiile digitale și ecologice