Uniunea Europeană investește 66,5 milioane de euro din Fondul de coeziune în două mari proiecte de infrastructură a apei în România. Cofinanțarea pentru faza a doua a proiectelor este asigurat în cadrul actualei perioade de programare ( 2014-2020), potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
“Fiecare euro investit în statele membre, prin politica de coeziune, contează; iar aceste două proiecte reprezintă un nou exemplu concret al unei Europe căreia îi pasă de bunăstarea cetăţenilor ei. Sper ca lucrările să fie finalizate în termenele prevăzute, pentru că astfel de investiții cofinanţate cu bani europeni vizează atât îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a multor români, cât și protejarea mediului înconjurător“, a declarat comisarul european Corina Creţu.

În judeţul Mehedinţi, 39 de milioane de euro vor fi investite în faza a doua a proiectului “Extinderea şi modernizarea sistemului de apă și canalizare”. Astfel, vor putea fi finalizate lucrările la sistemele de distribuţie şi tratare a apei, cu accent pe reabilitarea a 7 izvoare de apă potabilă, construirea a 8 rezervoare de depozitare şi modernizarea reţelei de apă potabilă şi canalizare în lungime de peste 200 de km. Proiectul urmează să fie finalizat până la sfârşitul anului 2019, asigurându-se astfel servicii publice de apă și canalizare de calitate pentru aproximativ 140.000 de locuitori din județ.
27.5 milioane de euro vor ajunge în Arad, reprezentând cea de-a doua fază a proiectului amintit mai sus, în cadrul căruia sunt prevăzute, între altele, lucrări pentru prelungirea reţelei de distribuţie a apei şi modernizarea a 6 uzine de tratare a apelor reziduale, în beneficiul a aproximativ 253.000 de locuitori.
Demarate în exerciţiul bugetar 2007-2013, ambele proiecte au beneficiat până acum de cofinanţare, prin Fondul de coeziune, de 76,2 milioane de euro – sistemul de apă din judeţul Arad – şi, respectiv, 10,6 milioane de euro – sistemul de apă din judeţul Mehedinţi.




