Emmanuel Macron, președintele Franței, va întreprinde joi o vizită oficială în România în cadrul căreia va discuta cu președintele României, urmând a aborda problematica dezvoltării și aprofundării relației bilaterale dintre România și Franța, dar pe agendă se vor afla și principalele subiecte de pe scena mondială.

După vizita de la București, președintele Franței va găzdui un summit cu liderii Germaniei, Italiei și Spaniei pentru discuții referitoare la migrație, economie și apărare. Summitul cu liderii din Germania, Spania și Italia va fi prima reuniune în acest format pe care Emmanuel Macron, dar și întâia astfel de întrunire după summitul în același format din 6 martie, atunci când cele mai puternice țări europene au pledat pentru o Europă care să permită unora dintre statele membre să avanseze mai rapid decât celelalte.
Programul oficial al vizitei președintelui Franței în România, conform Administrației Prezidențiale:
13.00 Ceremonia primirii oficiale la Platoul de Ceremonii al Palatului Cotroceni
13.15 Sosirea și fotografia oficială în Holul de Onoare al Palatului Cotroceni
13.20 Convorbiri oficiale în Sala de Consiliu a Palatului Cotroceni
14.30 Conferință de presă comună în Sala Unirii a Palatului Cotroceni
17.30 Vizitarea Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”
19.30 Recepție oferită de Președintele României, Klaus Iohannis, în onoarea Președintelui Republicii Franceze, Emmanuel Macron
Citiți și
–




