Comisarul european pentru justiție merge la Washington pentru discuții legate de relațiile digitale dintre UE și SUA și reglementările europene din domeniul tehnologiei

Comisarul european pentru justiție, Michael McGrath, va efectua o vizită oficială la Washington D.C. pe 13 și 14 martie, devenind astfel primul oficial de rang înalt al Uniunii Europene care se deplasează în SUA după ce administrația Trump a impus tarife de până la 25% asupra importurilor de oțel, afectând industria europeană, informează Politico.

Vizita sa are loc la doar o zi după ce Comisia Europeană a anunțat măsuri de retorsiune, urmând să impună taxe vamale asupra unor exporturi americane în valoare de 26 de miliarde de euro. În cadrul vizitei, McGrath va participa joi la un eveniment organizat de think tank-ul Center for Strategic and International Studies (CSIS), unde va aborda subiecte legate de reglementările din domeniul tehnologiei ale UE și relațiile digitale dintre Uniunea Europeană și SUA.

Citiți și UE reacționează la tarifele impuse de SUA pentru oțel și aluminiu cu un pachet de măsuri de retorsiune vizând exporturi de 26 mld. de euro

Vizita comisarului urmează întâlnirii dintre fostul său șef, premierul irlandez Micheál Martin, și președintele american Donald Trump, desfășurată miercuri. Întâlnirea a avut loc în contextul celebrării unei tradiții anuale de Ziua Sfântului Patrick, pe 17 martie, când premierul irlandez oferă președintelui SUA un bol cu trifoi. Martin a fost, de altfel, primul lider european care l-a întâlnit pe Trump după controversata discuție televizată din Biroul Oval cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Consilierii lui McGrath au confirmat că acesta va petrece două zile la Washington, având programate și întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri. Între timp, Henna Virkkunen, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, și-a anulat o vizită planificată în SUA, unde intenționa să se întâlnească cu directorii executivi ai Meta și Apple, Mark Zuckerberg și Tim Cook.

Tensiunile comerciale dintre UE și SUA s-au intensificat, în special în domeniul tehnologic, după ce Trump a criticat în repetate rânduri reglementările europene. Într-un memorandum din 21 februarie, președintele american a amenințat cu noi tarife, acuzând UE de „extorcare și amenzi incorecte” împotriva companiilor americane din domeniul tehnologiei. În acest context, Comisia Europeană trebuie să finalizeze în această lună investigațiile privind concurența digitală care vizează giganții Apple, Meta și Google, procese ce ar putea duce la aplicarea unor amenzi semnificative.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare