Comisia Europeană a virat României peste 586 de milioane de euro, anunță ministrul finanțelor: Sunt investiții în infrastructură, care intră direct în economia țării

Comisia Europeană a virat marți în conturile deschise la Banca Națională a României peste 586 de milioane de euro, fonduri solicitate prin Programul Transport 2021–2027, din Fondul de Coeziune și Fondul European de Dezvoltare Regională, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Potrivit acestuia, sumele provin din cheltuieli realizate inițial prin Planul Național de Redresare și Reziliență de beneficiari din domeniul transporturilor, pentru proiecte majore de infrastructură, precum autostrada Ploiești–Buzău–Focșani, dar și alte investiții importante. Alexandru Nazare a explicat că, în perioada septembrie–decembrie, Guvernul României, prin Ministerul Transporturilor, cu sprijinul Comisiei Europene, a transferat aceste proiecte în Programul Transport 2021–2027, pentru o utilizare mai eficientă a fondurilor europene.

„Foarte important: acești bani nu provin din taxele și impozitele românilor. Sunt fonduri europene care intră direct în economia României și sunt investiții directe în infrastructură, dezvoltare regională și servicii publice. Rezultatul este posibil datorită muncii coordonate în echipă dintre Ministerul Transporturilor, prin autoritatea de management a Programului Transport 2021–2027, Ministerul Finanțelor și beneficiarii proiectelor (CNAIR, CN CFR SA, Metrorex etc.)”, a scris ministrul Finanțelor pe pagina sa de Facebook.

 

În paralel, pe 29 decembrie, autoritățile publice locale au efectuat, prin trezorerie, plăți de aproximativ 714 milioane de lei pe Titlul 60 – granturi PNRR, pentru investiții realizate din fonduri europene. Acestea vizează proiecte de mobilitate urbană, eficiență energetică și alte investiții destinate dezvoltării comunităților locale.

Alexandru Nazare a arătat că aceste evoluții sunt rezultatul rectificării și al construirii unui buget realist, orientat spre asigurarea fondurilor necesare pentru susținerea unei creșteri economice sănătoase. „Mulțumesc, Raffaele Fitto, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, pentru sprijinul acordat României – inclusiv în urma discuțiilor avute la vizita sa în țara noastră, când am solicitat susținere pentru accelerarea acestor plăți. Noi surse de optimism datorită nivelului ridicat al investițiilor publice și absorbției mai bune a fondurilor europene: 2026 va fi un an mai bun pentru economia României”, a subliniat ministrul Finanțelor.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare