Comisia Europeană a deschis un apel la contribuții publice pentru definirea viitoarei Legi Europene privind Tehnologiile Cuantice (EU Quantum Act), un cadru legislativ menit să poziționeze Europa în avangarda inovației cuantice. Consultarea are loc prin platforma „Have Your Say”, iar propunerile pot fi trimise până la 26 noiembrie 2025.
Potrivit executivului european, tehnologiile cuantice „vor alimenta următorul val de inovație”, iar noua lege, programată pentru adoptare în 2026, va urmări trei obiective majore:
- Stimularea cercetării și inovării în domeniul cuantic;
- Creșterea capacității industriale, prin dezvoltarea de linii pilot și a unui centru de proiectare dedicat;
- Consolidarea rezilienței lanțurilor de aprovizionare și a guvernanței în acest sector strategic.
Inițiativa va extinde cadrul actual al Strategiei Quantum Europe și va completa alte programe majore precum Legea privind cipurile, Întreprinderea Comună EuroHPC și IRIS², pentru a crea o infrastructură tehnologică europeană mai integrată și competitivă.
Comisia invită la participare autoritățile statelor membre, agențiile UE, operatorii infrastructurilor EuroHPC și EuroQCI, companiile din industrie, inclusiv IMM-uri și start-up-uri, precum și organizațiile de cercetare, universitățile și experții în standardizare, securitate cibernetică, apărare și tehnologii cuantice.
Prin acest proces, Bruxelles-ul urmărește să definească prioritățile strategice ale Uniunii în domeniul tehnologiilor cuantice, considerate o componentă esențială a autonomiei tehnologice europene.




