Consiliul Uniunii Europene a ajuns astăzi la un acord cu privire la dispozițiile operaționale ale propunerii de regulament de instituire a Mecanismului pentru interconectarea Europei pentru perioada 2028-2034 (CEF-III).
Potrivit unui comunicat al Consiliului UE, propunerea face parte din următorul cadru financiar multianual (CFM) și cuprinde două portofolii, CEF-transporturi și CEF-energie. Este primul acord privind o propunere referitoare la următorul CFM.
CEF actualizat va continua să joace un rol central în consolidarea investițiilor în infrastructura strategică a Europei, este menționat într-un comunicat al Consiliului UE.
Acesta va sprijini conexiunile transfrontaliere atât în domeniul transporturilor, cât și al energiei, inclusiv infrastructura de transport cu dublă utilizare pentru mobilitatea militară, va îmbunătăți securitatea aprovizionării și va accelera tranziția către energia curată.
Poziția Consiliului se bazează pe structura actuală a CEF, oferind în același timp un cadru de investiții flexibil și agil, care să reflecte noul context geopolitic al Europei, necesitatea de a consolida rețelele critice și de a integra ponderi tot mai mari de energie din surse regenerabile.
Poziția de negociere este parțială, deoarece exclude aspectele financiare și orizontale. Acestea sunt în prezent discutate în cadrul negocierilor privind următorul cadru financiar multianual (CFM) care acoperă perioada 2028-2034.
„Infrastructura energetică este ceea ce ne leagă. Acordul de astăzi oferă cadrul pentru noi investiții în infrastructura energetică a Europei, consolidează sprijinul pentru proiectele transfrontaliere și garantează că niciun stat membru nu va rămâne izolat. O UE mai conectată va reduce prețurile la energie, va consolida competitivitatea și va îmbunătăți securitatea energetică”, a declarat Lars Aagaard, ministrul danez pentru energie, climă și utilități.
„De-a lungul anilor, Mecanismul pentru interconectarea Europei a jucat un rol esențial în dezvoltarea infrastructurii de transport a Europei, prin crearea unei rețele TEN-T solide. Astăzi, provocările cu care ne confruntăm sunt semnificative. Compromisul Consiliului nostru sprijină crearea unei rețele de transport inteligente, sigure, reziliente, interoperabile și durabile, cu un accent special pe mobilitatea militară cu dublă utilizare și conexiunile transfrontaliere”, a transmis, la rândul său, Thomas Danielsen, ministrul transporturilor din Danemarca.
Principalele modificări aduse mandatului Consiliului
În poziția sa, Consiliul urmărește să asigure o implicare mai puternică a statelor membre în adoptarea programelor de lucru și în selectarea proiectelor care vor beneficia de finanțare din partea CEF. De asemenea, Consiliul a precizat criteriile de eligibilitate și de atribuire aplicabile pentru a beneficia de finanțare, ca parte a regulamentului.
Poziția Consiliului reflectă, de asemenea, faptul că specificitatea geografică a fiecărui stat membru, în special a statelor membre insulare, ar trebui luată în considerare atunci când se analizează dimensiunea transfrontalieră a proiectelor eligibile pentru finanțare în cadrul CEF.
Principalele dispoziții privind transporturile
Principalele modificări în ceea ce privește dispozițiile privind transporturile din propunerea CEF se referă la anexă, în care statele membre au extins lista orientativă a proiectelor de interes comun cu dimensiune transfrontalieră.
În domeniul mobilității militare, Consiliul a simplificat anumite dispoziții din propunerea inițială, confirmând importanța concentrării CEF asupra celor patru coridoare prioritare de mobilitate militară ale UE, identificate în documentul privind „cerințele militare pentru mobilitatea militară în interiorul și în afara UE”.
În același timp, Consiliul subliniază necesitatea de a respecta pe deplin suveranitatea statelor membre asupra teritoriului lor național și procesele naționale de luare a deciziilor în ceea ce privește mobilitatea militară, precum și de a se asigura că se acordă atenția cuvenită securității și ordinii publice.
Principalele dispoziții în materie de energie
Consiliul a introdus o serie de modificări specifice în cadrul CEF pentru energie, cu scopul de a clarifica obiectivele, de a consolida luarea în considerare a rezilienței și de a asigura flexibilitatea cadrului de investiții în contextul evoluției politicii energetice a UE.
Textul subliniază acum în mod explicit importanța finalizării Uniunii energetice, prin dezvoltarea de proiecte de interes comun (PIC) și de interes reciproc (PIM) ca obiectiv central al programului. Acesta consolidează accentul pus pe eliminarea blocajelor în materie de interconectare, pe încetarea izolării energetice și pe integrarea pieței interne.
De asemenea, subliniază protecția și reziliența infrastructurilor energetice critice, inclusiv împotriva amenințărilor cibernetice și hibride, reflectând contextul geopolitic și provocările care apar pentru securitatea europeană.
Poziția Consiliului reafirmă rolul esențial al energiei din surse regenerabile în stimularea tranziției energetice și în asigurarea aprovizionării cu energie a UE. Textul definește în continuare condițiile pentru sprijinul CEF acordat proiectelor transfrontaliere în domeniul energiei din surse regenerabile, punând accentul pe rentabilitate, integrarea sistemelor și decarbonizare.
Poziția de negociere parțială aprobată astăzi reprezintă mandatul Consiliului de a începe negocierile cu Parlamentul European privind CEF III. Decizia privind bugetul programului pentru perioada 2028-2034 va depinde de acordul final privind următorul CFM.




