Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Ce cred cetățenii europeni despre acordul comercial UE-SUA

Published

on

half us - half euComisia Europeană a publicat raportul oficial al consultărilor online cu aproximativ 150.000 de cetățeni cu privire la protecția investițiilor și a investitorilor în soluționarea litigiilor cu statul (ISDS), aspect cuprins în cadrul Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP). Comisia a solicitat public opiniile cetățenilor față de o posibilă abordare în domeniul protejării investițiilor și soluționarea disputelor dintre sectorul privat și autoritățile guvernamentale. Una din întrebările esențiale la nivelul acestor consultări a fost dacă abordarea UE față de TTIP va determina un echilibru între protejarea investitorilor și salvgardarea dreptului UE de a reglementa în scopul interesului public.

Consultările s-au axat pe 12 probleme din domeniul protecției investițiilor printre care salvgardarea dreptului autorităților guvernamentale de a reglementa în interes public, transperanță totală a procedurilor ISDS și configurarea unei posibilități juridice de atacare a deciziilor.

“Aceste consultări arată că există un uriaș scepticism împotriva ISDS”, a declarat într-un comentariu, Cecilia Malmström, comisarul european pentru Comerț. Aceasta a continuat: “trebuie să avem o discuție deschisă și onestă cu privire la protejarea investițiilor din cadrul TTIP la nivelul guvernelor UE, Parlamentului European și societății civile înainte de a lansa recomandări politice. Acesta va fi primul pas de realizat după publicarea raportului”.

Un aspect important punctat în cadrul consultărilor l-a reprezentat faptul că statele membre UE au peste 1400 de acorduri bilaterale de acest gen, unele cu tradiție, chiar din anii ’50. Comisarul Malmström a subliniat că “majoritatea acestor acorduri nu dețin garanțiile pe care UE și le dorește”. Aceasta a conchis prin a oferi asigurări că fiecare prevedere a Acordului Transatlantic va fi în interesul cetățenilor.

“Acordul pe care Comisia Europeană îl va negocia și îl va prezenta pentru ratificare va fi unul bun pentru cetățeni – bun pentru creștere economice și locuri de muncă în Europa. Va fi un acord ce va consolida influența Europei în lume. Comisia nu va lua în considerare un acord care va diminua standardele noastre sau care va limita dreptul de reglementare al guvernelor noastre. Nici statele membre și nici Parlamentul European”, a adăugat comisarul.

În perioada următoare, Comisia va organiza reuniuni consultative cu guvernele UE, Parlamentul European, diferiți stakeholderi, inclusiv ONG-uri, organizații de business, uniuni comerciale și organizații de mediu pentru a discuta protecția investițiilor, ISDS și TTIP în baza acestui raport.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

COMISIA EUROPEANA

Echipa de medici români trimisă în Slovacia, apreciată de Comisia Europeană: ”Când vecinii au nevoie de ajutor, punem în practică solidaritatea europeană”

Published

on

© European Commission - Twitter

Echipa de medici români trimisă în Slovacia, apreciată de Comisia Europeană într-un mesaj postat pe contul de Twitter al Executivului.

„Când vecinii au nevoie de ajutor, punem în aplicare solidaritatea europeană. În urma unei cereri primite prin Mecanismul de protecție civilă al UE, România a trimis o echipă medicală pentru a sprijini tratamentul pacienților cu COVID-19 din Slovacia”, se arată în postarea Executivului.

O echipă compusă din cinci medici şi nouă asistenţi medicali ajută autorităţile medicale de la Bratislava. 

“România răspunde solicitării de asistenţă internaţională lansată de autorităţile din Slovacia. Acest răspuns exprimă soluţia concretă a solidarităţii Uniunii Europene faţă de statele membre. Autorităţile medicale din Slovacia au acum mai mult ca niciodată nevoie de ajutor, iar mesajul nostru este unul simplu – ” personalul medical din Slovacia nu trebuie să fie singur în această luptă neechilibrată cu acest inamic invizibil; Nu sunteţi singuri”, a precizat comunicatul Executivului.

În contextul susţinerii eforturilor de combatere a răspândirii virusului SARS-CoV-2 şi urmare a activării Mecanismului European de Protecţie Civilă – solicitare primită de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în calitatea sa de punct naţional de contact, de la Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC) – Guvernul României doreşte să sprijine Republica Slovacia prin trimiterea unei echipe medicale specializate în anestezie şi terapie intensivă, a adăugat sursa citată.

Astfel, precizează Guvernul, o echipă compusă din 5 medici şi 9 asistenţi medicali formată prin grija Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă este pregătită să ajute autorităţile medicale de la Bratislava. Echipa este însoţită şi de doi reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Misiunea este prevăzută să dureze 21 de zile.

Citiți și: Comisia Europeană mulțumește României pentru echipa de medici trimisă în Slovacia: România acționează în spiritul solidarității

© European Commission – Twitter

© European Commission – Twitter

© European Commission – Twitter

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisarul european pentru gestionarea crizelor, despre dozele donate de România Republicii Moldova: Mulțumesc României pentru oferta sa generoasă și rapidă

Published

on

© European Union, 2020/Source: EC - Audiovisual Service

Comisarul european penru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, a mulțumit României pentru gestul de solidaritate rapid față de Republica Moldova, prin livrarea a peste 20.000 de doze de vaccin anti-COVID-19, potrivit comunicatului Executivului.

„Mulțumesc României pentru oferta sa generoasă și rapidă pentru Republica Moldova. Mecanismul de protecție civilă al UE continuă să faciliteze solidaritatea în timpul acestei pandemii. Numai prin cooperare și sprijin reciproc, atât în interiorul UE, cât și în exterior, putem avea un răspuns eficient la COVID-19. Sprijinirea vaccinării la nivel global este esențială pentru combaterea pandemiei COVID-19: Nicio țară din lume nu va fi în siguranță până când toată lumea nu va fi în siguranță”, a transmis comisarul.

Președintele Republicii Moldova a mulțumit României  și Uniunii Europene pentru prima tranșă de vaccinuri AstraZeneca pe care țara noastră le-a donat vecinilor de peste Prut.

© Maia Sandu – Facebook

„Acesta este prima tranșă din cele 200.000 de doze de vaccin din donația generoasă promisă de România pentru cetățenii țării noastre. Mulțumim, România! Mulțumim, Uniunea Europeană”, a scris Maia Sandu pe Facebook. 

Potrivit șefului statului, lotul va fi utilizat pentru vaccinarea tuturor medicilor, angajaților din sistemul medical și lucrătorilor implicați în prima linie de luptă cu pandemia.

De asemenea, procedura de vaccinare va începe în zilele următoare.

„Împreună oprim pandemia. Vaccinul și respectarea măsurilor de protecție în continuare ne vor ajuta să ieșim din această criză”, a conchis Maia Sandu în mesajul său.

Citiți și: Premierul Florin Cîțu: Astăzi livrăm Republicii Moldova primele 21.600 de doze de vaccin AstraZeneca

Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care România acordă un ajutor de 20.000 de doze de vaccin anti-COVID Republicii Moldova, a anunţat prim-ministrul Florin Cîţu.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Liderii europeni doresc avansarea lucrărilor pentru implementarea Uniunii Sănătății și a Strategiei Farmaceutice pentru Europa

Published

on

© European Union, 2021

Liderii europeni doresc avansarea lucrărilor pentru implementarea Uniunii Sănătății și a Strategiei Farmaceutice pentru Europa, se arată în concluziile primei zile a reuniunii prin videoconferință a șefilor de stat și de guvern din cele 27 de state membre.

Cei 27 de lideri ai statelor membre s-au reunit prin videoconferință joi, 25 februarie, pentru a discuta despre producția și livrarea de vaccinuri în UE, noile variante mai agresive ale noului coronavirus, restricțiile de călătorie, certificatele de vaccinare și solidaritate internațională. De asemenea, aceșstia au discutat despre lecțiile învățate din această criză pentru a consolida sistemele de sănătate de la nivel național și a îmbunătăți coordonarea europeană.

Citiți și Charles Michel, după reuniunea virtuală a liderilor UE: Prioritatea noastră principală acum este accelerarea producției și livrării de vaccinuri anti-COVID. 50 milioane de doze vor fi fost livrate în UE până la finele lunii

„Deși criza COVID-19 nu s-a încheiat încă, este timpul să începem acum să ne consolidăm viitoarea reziliență în domeniul sănătății. Vom lucra pentru a îmbunătăți coordonarea UE, în conformitate cu competențele Uniunii în temeiul Tratatelor, pentru a asigura o mai bună prevenire, pregătire și răspuns la viitoarele urgențe de sănătate. Ca prioritate, este nevoie de eforturi pentru a ne asigura că UE va avea mijloacele necesare pentru a securiza suficiente vaccinuri și provizii critice pentru toate statele sale membre, pentru a sprijini întregul proces de dezvoltare a vaccinurilor și medicamentelor sigure și eficiente, inclusiv prin investiții timpurii în capacitatea de producție și utilizarea cât mai bună a big data și a tehnologiilor digitale pentru cercetare și asistență medicală. Lucrul la propunerile privind Uniunea Sănătății și Strategia Farmaceutică, inclusiv în ceea ce privește accesul la medicamente în toate statele membre, ar trebui, de asemenea, continuat”, a declarat președintele Consiliului European, Charles Michel.

Citiți și Comisia Europeană ridică un nou pilon al Uniunii Europene a Sănătății prin adoptarea Strategiei Farmaceutice pentru Europa

În acest sens, Consiliul European a invitat Comisia să prezinte un raport până în iunie 2021 cu privire la lecțiile învățate din pandemia COVID-19 până în prezent, urmând să solicite un al doilea astfel de document și în al doilea semestru al anului.

Potrivit concluziilor reuniunii de joi, raportul ar trebui să includă informații cu privire la schimbul de informații, coordonarea, comunicarea și achizițiile publice comune, precum și modalitățile de asigurare a unei capacități adecvate de producție în UE și de a construi rezerve strategice, sprijinind în același timp diversificarea și reziliența lanțurilor globale de aprovizionare medicală.

Citiți și

Liderii de la Bruxelles, apel la o abordare comună privind certificatele de vaccinare anti-COVID pentru a putea fi implementate digital până la vară: Sunt utile pentru a proteja integritatea Pieței Unice

Klaus Iohannis solicită omologilor din UE o abordare coordonată “în scopuri medicale” privind certificatele de vaccinare anti-COVID și un mecanism de donare a vaccinurilor pentru țările terțe

Comisia Europeană lucrează în prezent la crearea unei Uniuni Europene a Sănătății puternice, în care toate țările UE să se pregătească și să reacționeze împreună la crize sanitare, să colaboreze pentru a îmbunătăți prevenirea, tratamentele și monitorizarea unor boli precum cancerul și în care să aibă la dispoziție echipamente medicale inovatoare, la prețuri accesibile. Uniunea europeană a sănătății va contribui la: protejarea mai eficientă a sănătății cetățenilor; dotarea UE și a statelor sale membre cu mijloacele care să le permită să prevină și să facă față mai bine eventualelor pandemii viitoare; îmbunătățirea rezilienței sistemelor de sănătate din Europa. 

Citiți și Uniunea Europeană a Sănătății: Comisia Europeană lansează un „dialog structurat” pentru a aborda vulnerabilitățile în furnizarea de medicamente în UE

Continue Reading

Facebook

Team2Share

Cristian Bușoi57 mins ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi: Bolile rare reprezintă o prioritate-cheie în noul Program de Sănătate al UE

CONSILIUL EUROPEAN2 hours ago

Președintele Consiliului European, în prima sa vizită oficială în RM: UE este cel mai de încredere partener al Republicii Moldova

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Echipa de medici români trimisă în Slovacia, apreciată de Comisia Europeană: ”Când vecinii au nevoie de ajutor, punem în practică solidaritatea europeană”

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Comisarul european pentru gestionarea crizelor, despre dozele donate de România Republicii Moldova: Mulțumesc României pentru oferta sa generoasă și rapidă

U.E.5 hours ago

Ambasadoarea Uniunii Europene în Venezuela, expulzată de regimul Maduro, va părăsi țara marți

Eugen Tomac5 hours ago

Eurodeputatul Eugen Tomac: În timp ce România și UE aduc primele doze de vaccin la Chișinău, Rusia livrează milioane de doze către Uniunea Africană

Cristian Bușoi22 hours ago

Cristian Bușoi, negociatorul PE pentru programul de sănătate al UE, salută donația României de vaccinuri pentru RM: Promisiune onorată

U.E.24 hours ago

Republica Moldova a primit prima tranșă de vaccinuri donate de țara noastră. Mesajul Maiei Sandu: ”Mulțumim, România! Mulțumim, Uniunea Europeană!”

ROMÂNIA1 day ago

Premierul Florin Cîțu: Astăzi livrăm Republicii Moldova primele 21.600 de doze de vaccin AstraZeneca

Gheorghe Falcă1 day ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Am dezvoltat centrul Aradului prin proiecte majore europene în valoare de 25 de milioane de euro

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Liderii europeni doresc avansarea lucrărilor pentru implementarea Uniunii Sănătății și a Strategiei Farmaceutice pentru Europa

EVENIMENTE2 days ago

Dezbatere | Eurodeputații Cristian Bușoi și Nicu Ștefănuță: UE, în pragul disoluției dacă nu ar fi cumpărat împreună vaccinurile. PE, implicat în campania europeană de vaccinare

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Oleg Roibu, director juridic eMAG, consideră că noile norme propuse de Comisia Europeană pentru platformele digitale sunt ”echilibrate”: Majoritatea prevederilor sunt deja implementate de eMAG

EVENIMENTE2 days ago

Dezbatere: Eurodeputații Cristian Bușoi si Nicu Ștefănuță: Este inadmisibil să avem prețuri diferențiate la tratamente. România are nevoie de o politică a medicamentului inteligentă

Dragoș Tudorache2 days ago

Eurodeputatul Dragoș Tudorache: Comisia Europeană trebuie să intervină dur pentru protejarea pieței unice digitale împotriva distorsionării concurenței de către giganții tehnologici

COMISIA EUROPEANA3 days ago

Charles Michel, după reuniunea virtuală a liderilor UE: Prioritatea noastră principală acum este accelerarea producției și livrării de vaccinuri anti-COVID. 50 milioane de doze vor fi fost livrate în UE până la finele lunii

Cristian Bușoi4 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, pledează pentru ”investiții masive în cercetare, inovare și tehnologii digitale”: Vor contribui la dezvoltarea economiilor statelor UE și la îmbunătățirea vieții cetățenilor

ROMÂNIA5 days ago

Valeriu Gheorghiță: România, pe locul 2 în UE la administrarea schemei complete de vaccinare anti-COVID

Dragoș Pîslaru6 days ago

Dragoș Pîslaru: Soliditatea PNRR constă în stimularea sinergiilor între măsurile celor șase piloni de reformă și dezvoltare ai Mecanismului de Redresare și Reziliență

INTERNAȚIONAL6 days ago

Israelul și Egiptul au convenit să construiască un gazoduct offshore pentru a creşte exporturile de gaze naturale lichefiate către Europa

Advertisement
Advertisement

Trending