Contingentul Forțelor Aeriene Germane de la Baza Mihail Kogălniceanu, vizitat de ambasadorul Gebauer: Patru avioane de luptă și 150 de soldați contribuie la securitatea România

Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Peer Gebauer, a vizitat marţi contingentul (eAPS) al Forţelor Aeriene Germane de la baza militară Mihail Kogălniceanu de lângă Constanţa, context în care a apreciat, în mod special, “curajul şi angajamentul” militarilor germani şi “cooperarea remarcabilă” cu trupele aliaţilor din România.

“Germania sprijină aliatul său NATO, România, la asigurarea supravegherii spaţiului aerian în cadrul misiunii de poliţie aeriană întărită Air Policing South (eAPS). Patru avioane de luptă Eurofighter ale Forţelor Aeriene Germane şi un contingent însumând 150 de soldaţi sunt pe deplin operaţionale de la sfârşitul lunii noiembrie pentru securizarea spaţiului aerian NATO”, se precizează într-un comunicat al ambasadei Republicii Federale Germania în România remis CaleaEuropeană.ro.

Comandantul contingentului german eAPS, locotenent-colonel Markus Kuchenbaur, a afirmat că prezenţa militarilor germani la baza militară Mihail Kogălniceanu transmite un semnal important pentru România şi pentru NATO în materie de politică de securitate.

“Este o onoare deosebită pentru mine să pot conduce contingentul german aici, la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, şi să am posibilitatea de a transmite un semnal important, în opinia mea, pentru România şi pentru alianţa noastră NATO, în materie de politică de securitate. Lucrez cu o echipă extrem de motivată şi conştientă de caracterul sensibil al misiunii şi, bineînţeles, mă bucur când toţi cei din subordinea mea se întorc la familiile lor, odată cu încheierea misiunii”, a afirmat locotenent-colonel Markus Kuchenbaur, citat în comunicat.

Citiți și Patru avioane de luptă ale Forțelor Aeriene Germane au sosit la Baza Mihail Kogălniceanu pentru misiuni de poliție aeriană: Sprijinim România, aliatul nostru NATO

La rândul său, ambasadorul Peer Gebauer a transmis întregului contingent al Forţelor Aeriene Germane mulţumiri pentru contribuţia la securizarea teritoriului aliat.

“Aş dori să mulţumesc domnului locotenent-colonel Kuchenbaur şi întregului contingent al Forţelor Aeriene Germane pentru contribuţia lor importantă la securizarea teritoriului nostru aliat. În vremuri dificile ca acestea, apreciem în mod special curajul şi angajamentul Forţelor Armate Federale şi cooperarea remarcabilă cu trupele aliaţilor noştri, cum este şi România”, a afirmat Peer Gebauer.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare