CSAT a aprobat obiectivele la summitul NATO de la Ankara: România va solicita “tratarea cu prioritate a amenințărilor” din zona Mării Negre și “asigurarea unei prezențe militare aliate”

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a aprobat luni obiectivele României pentru summitul NATO care va avea loc în perioada 7-8 iulie, la Ankara, o reuniune la care Bucureștiul va solicita “tratarea cu prioritate a amenințărilor” din zona Mării Negre și “asigurarea unei prezențe militare aliate corespunzătoare în zona Mării Negre și pe teritoriul României” ca urmare a incidentelor recente cu drone.

Ședința CSAT, desfășurată la Palatul Cotroceni și condusă de președintele Nicușor Dan, a avut ca principal punct de pe ordinea de zi analiza mandatului cu care România va participa la reuniunea liderilor aliați.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, una dintre principalele mize pentru România este reconfirmarea și consolidarea profilului său de aliat de încredere al NATO, care contribuie semnificativ la securitatea euroatlantică.

La summit, România va prezenta progresele în îndeplinirea angajamentelor financiare asumate la summitul NATO de la Haga, precum și evoluțiile în domeniul industriei de apărare, inclusiv prin valorificarea inițiativelor dezvoltate atât în cadrul NATO, cât și al Uniunii Europene. De asemenea, autoritățile române vor evidenția sprijinul acordat Ucrainei și Republicii Moldova, precum și contribuția la securitatea regiunii Mării Negre.

CSAT arată că reuniunea de la Ankara oferă și oportunitatea readucerii în atenția aliaților a situației de securitate din regiunea Mării Negre și a efectelor pe care războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei le produce asupra României, inclusiv prin incidentele provocate de drone care au ajuns pe teritoriul național.

În acest context, România va solicita Alianței Nord-Atlantice să continue tratarea cu prioritate a amenințărilor din regiune prin menținerea unei posturi robuste de descurajare și apărare și prin asigurarea unei prezențe militare aliate corespunzătoare în zona Mării Negre și pe teritoriul României.

La finalul discuțiilor, membrii CSAT au aprobat obiectivele care vor ghida participarea delegației române la summitul NATO de la Ankara.

În aceeași ședință, Consiliul a aprobat și forțele armate pe care România le poate pune la dispoziție pentru participarea la misiuni și operații externe în anul 2027. Armata României va putea aloca un efectiv de 5.358 de militari și civili, dintre care 2.786 vor participa efectiv la misiuni în afara teritoriului național, 1.801 se vor afla în așteptare pentru o eventuală dislocare, iar alți 771 vor face parte din forțele propuse pentru misiuni ce ar putea fi asumate ulterior.

Totodată, Ministerul Afacerilor Interne va putea participa în 2027 cu un efectiv de 2.604 militari și polițiști, dintre care 39 vor fi dislocați în misiuni externe.

CSAT a aprobat și suplimentarea contribuției României la gruparea Mine Countermeasures Black Sea Task Group (MCM BLACK SEA), în vederea asigurării comenzii acestei inițiative regionale în anul 2027.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare