Connect with us

NEWS

Cupa Europeană Most Wanted. Europol prezintă echipa de fotbal a celor mai căutaţi fugari; printre ei se află și un român

Published

on

Poliția Română, împreună cu Europol și polițiile din alte 22 de state europene, lansează o nouă competiție – Cupa Europeană Most Wanted. Scopul campaniei este de a aduce în atenția publicului chipurile unora dintre cei mai căutați infractori, astfel încât informațiile venite de la cetățeni să conducă la depistarea lor.

25 dintre cei mai periculoși infractori care se ascund de poliție au trecut de selecția finală și iau parte la Cupa Europeană Most Wanted #MostWantedCup, în încercarea de a deveni la fel de cunoscuți ca fotbaliștii adevărați. Între cei 25 se numără şi unul din România. 

Cu cât mai multe persoane le văd fotografiile, cu atât cresc șansele să fie depistați. Jocul a început în dimineața zilei de joi, 12 iulie 2018, aici www.eumostwanted.eu/crimeleague.

Foto: captură foto/Europol

Această campanie, derulată de ENFAST (European Network of Fugitive Active Search Teams – Rețeaua Europeană a Unităților de Căutare Activă a Urmăriților), împreună cu Europol și polițiile din statele membre, are ca obiectiv familiarizarea cetățenilor europeni cu chipurile unora dintre cei mai căutați infractori la nivel european.

Dacă știți cum arată, îi puteți recunoaște, iar informația venită de la dumneavoastră ar putea fi ultimul detaliu care face diferența și îi ajută pe polițiști să îi prindă pe cei căutați.

Nu este tocmai o onoare să joci în această Cupă, fiecare dintre ,,jucători” și-a câștigat locul în echipa infractorilor. Mai mult de jumătate dintre ei sunt căutați de poliție pentru fapte de omor, iar ceilalți pentru trafic de droguri, jaf armat, furturi sau fraude.

Regulile jocului

Sunt 25 de jucători pe teren, toți urmăriți de polițiile din 23 de state ale Uniunii Europene. La începutul jocului, terenul va fi gol. Începând de mâine dimineață, Poliția Română, împreună cu celelalte poliții europene și Europol, vor publica o serie de coduri speciale pe rețelele sociale. Este nevoie de aceste coduri speciale pentru a debloca fiecare cartonaș cu ,,jucător”.

Cel de-al nouălea și ultim cod va fi publicat în dimineața zilei de sâmbătă, 14 iulie 2018, și le va permite celor care au intrat în joc să aibă completă echipa de ,,jucători”. Mai multe detalii despre regulile jocului găsiți pe siteul https://eumostwanted.eu/crimeleague, secțiunea how to play.

Toți infractorii din joc sunt prezenți pe site-ul Europol și al polițiilor din statele participante. Atragerea unui număr cât mai mare de vizitatori pe aceste site-uri crește șansele prinderii celor căutați.

Precedentele campanii desfășurate au dus la arestarea a 6 persoane căutate, iar în total 17 urmăriți periculoși din categoria most wanted au fost prinși în urma unor informații venite de la cetățeni.

Pentru a putea participa la joc, intrați pe https://eumostwanted.eu/crimeleague și cautați pe rețelele sociale ale polițiilor participante și ale Europol codurile care permit deblocarea ,,jucătorilor”.

 

 

 

.

NEWS

Recep Tayyip Erdogan anunță că Turcia discută cu SUA pentru a achiziționa avioane de luptă F-16, după ce țara sa a fost exclusă din programul F-35

Published

on

© Turkish Presidency/ Facebook

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a precizat duminică că țara sa este în discuții pentru achiziționarea unor avioane de luptă F16, după ce Turcia a fost exclusă din programul F-35, informează AFP, citat de Agerpres.

Proiectul de achiziţie de către Turcia a avioanelor F-16 este ”bineînţeles legat de problema F-35”, le-a declarat jurnaliștilor liderilor de la Ankara pe aeroportul din Istanbul, înainte de a pleca un turneu în Africa, precizând că SUA au propus Turciei vânzarea de aparate F-16 pentru a-şi moderniza flota aeriană.

”Am spus că vom lua toate măsurile necesare pentru a răspunde nevoilor de apărare ale ţării noastre”, a mai spus Erdogan, adăugând că Turcia lucrează la modernizarea flotei sale de avioane de război.

O vânzare de F-16 de către SUA ar trebui totuşi aprobată de Congresul american, în cadrul căruia ostilitatea faţă de Turcia este în creştere, notează France Presse.

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a apreciat în trecut că relațiile cu omologul său american, Joe Biden, ”nu au început bine”, în contextul suspendării furnizării către Turcia a avioanelor de luptă F-35 ca urmare a deciziei Ankarei de a achiziționarea sistemul antiaerian rusesc S-400, incompatibil cu arhitectura de armament a NATO.

”Dorinţa mea este de a avea relaţii amicale, şi nu ostile, cu SUA. Dar modul în care decurg lucrurile între cei doi aliaţi ai NATO nu este în prezent de bun augur”, a deplâns situaţia Erdogan în marja Adunării Generale a Naţiunilor Unite la New York, ce a avut loc la mijlocul lunii septembrie.

Liderul de la Ankara a explicat atunci că țara sa a plătit 1,400 de miliarde de dolari pentru 100 de avioane de luptă F-35, dar acestea nu au mai fost livrate deoarece Turcia a cumpărat sistemul rus de rachete S-400.

Anterior acestui moment, președintele turc declara că  întâlnirea față în față cu omologul american, Joe Biden, prilejuită de summitul NATO, a deschis ”o nouă eră” a relațiilor diplomatice dintre cele două state, în pofida diferențelor de optică asupra diverselor chestiuni geopolitice.

”Credem că am deschis calea unei noi ere bazate pe legături pozitive și constructive cu Statele Unite. Suntem determinați să obținem cele mai mari beneficii posibile pentru țară în urma discuțiilor cu Biden, desfășurate într-un ton pozitiv consolidând canalele de comunicare cu SUA”, sublinia Erdogan după o reuniune a Cabinetului său.

Dincolo de opoziția Washingtonului față de achiziționarea rachetelor defensive rusești S-400 de către Turcia, un alt element generator de tensiune a fost recunoașterea de către Statele Unite a genocidului armean, Joe Biden devenind primul lider al SUA care a calificat astfel moartea a 1,5 milioane de armeni masacrați de Imperiul Otoman în 1915.

La acel moment, președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat că ”părți terțe” că se amestecă în problemele Turciei.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Agenția Internațională a Energiei îndeamnă statele să majoreze investițiile în producția de hidrogen curat pentru atingerea neutralității climatice

Published

on

© European Union, 2020/ Source: EC - Audiovisual Service

Agenția Internațională a Energiei (IEA) face apel la guvernele lumii să își majoreze investițiile în producția și lanțurile de depozitare a hidrogenului, pentru sprijini tranziția către o energie curată.

Într-un raport dat publicității luni, IEA subliniază nevoia unor acțiuni rapide și ferme pentru a valorifica potențialul hidrogenului în vederea obținerii neutralității climatice globale, sprijinind în același timp securitatea energetică.

”În prezent, producția mondială de hidrogen este minimă, prețul nu este încă unul competitiv, iar utilizarea sa în sectoare cu potențial, precum industria și transporturile, rămâne limitată, dar există semne încurajatoare că este pe punctul de a scădea semnificativ costurile și de a se dezvolta pe scară largă la nivel mondial”, este menționat în comunicatul Agenției Internaționale a Energiei.

În 2019, doar Franța, Japonia și Coreea aveau strategii pentru utilizarea hidrogenului. Astăzi, 17 guverne au publicat strategii privind hidrogenul, alte peste 20 au anunțat public că lucrează la elaborarea unor strategii, iar numeroase companii încearcă să profite de oportunitățile de afaceri legate de hidrogen. Sunt în curs de desfășurare proiecte pilot pentru producerea de oțel și de produse chimice cu hidrogen cu emisii reduse de carbon, iar alte utilizări industriale sunt în curs de dezvoltare. Costul celulelor care funcționează cu hidrogen continuă să scadă, iar vânzările de vehicule cu celulele de combustie sunt în creștere.

Hidrogenul are o mare densitate de energie, iar utilizarea sa ca și combustibil nu produce emisii directe de poluanți sau de gaze cu efect de seră. Principalul obstacol în calea utilizării pe scară largă a hidrogenului este costul de producție. Acest lucru necesită fie cantități mari de energie electrică pentru a-l produce din apă, fie utilizarea tehnologiilor de captare a carbonului, dacă hidrogenul este produs din combustibili fosili. Aproape tot hidrogenul produs în prezent provine din combustibili fosili fără captarea carbonului, ceea ce duce la emisii de aproape 900 de milioane de tone de CO2, echivalentul emisiilor de CO2 combinate ale Regatului Unit și Indoneziei.

Sunt necesare investiții și politici bine orientate pentru a reduce diferența de preț dintre hidrogenul cu emisii reduse de dioxid de carbon și hidrogenul produs din combustibili fosili, care generează multe emisii. În funcție de prețul gazelor naturale și al energiei electrice regenerabile, producerea hidrogenului din surse regenerabile poate costa între 2 și 7 ori mai mult decât producerea acestuia din gaze naturale fără captarea carbonului.

Însă, cu ajutorul progreselor tehnologice și al economiilor de scară, costul producerii hidrogenului cu ajutorul energiei solare poate concura cu cel al hidrogenului produs cu gaze naturale, așa cum se prevede în Foaia de parcurs a AIE pentru atingerea obiectivului de emisii zero până în 2050.

În luna lulie a anului trecut, Comisia Europeană a prezentat Strategia UE privind hidrogenul care abordează modul de transformare a potențialului acestuia în realitate, prin investiții, reglementare, crearea de piețe și cercetare și inovare.

Hidrogenul poate alimenta și sectoare care nu sunt potrivite pentru electrificare și poate asigura stocarea în vederea echilibrării fluxurilor variabile de energie din surse regenerabile, însă acest lucru poate fi realizat numai prin acțiuni coordonate între sectorul public și cel privat, la nivelul UE. 

Prioritatea este dezvoltarea hidrogenului regenerabil, produs folosind în principal energia eoliană și solară. Cu toate acestea, pe termen scurt și mediu sunt necesare alte forme de hidrogen cu emisii scăzute de carbon pentru a reduce rapid emisiile și pentru a sprijini dezvoltarea unei piețe viabile.

Această tranziție treptată va necesita o abordare etapizată:

  • În perioada 2020-2024, vom sprijini instalarea în UE a unei capacități de cel puțin 6 GW, produse de electrolizoare pentru hidrogenul regenerabil, precum și producția de până la 1 milion de tone de hidrogen regenerabil.
  • În perioada 2025-2030, hidrogenul trebuie să devină o parte intrinsecă a sistemului nostru energetic integrat, cu o capacitate de cel puțin 40 GW generată de electrolizoarele pentru hidrogenul regenerabil și producerea a până la 10 milioane de tone de hidrogen regenerabil în UE.
  • Între 2030 și 2050, tehnologiile pe bază de hidrogen regenerabil ar trebui să ajungă la maturitate și să fie desfășurate la scară largă în toate sectoarele dificil de decarbonizat.

Pentru a contribui la realizarea acestei strategii, Comisia  a lansat Alianța europeană pentru hidrogen curat, formată din lideri ai industriei, miniștri naționali și regionali și reprezentanți ai societății civile și ai Băncii Europene de Investiții. Alianța va institui un portal de investiții pentru o producție mai mare și va sprijini cererea de hidrogen curat în UE.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen face apel la populația României să se vaccineze anti-COVID-19: Convingerea oamenilor de a se vaccina ține de autoritățile naționale. Este nevoie de comunicare bună

Published

on

© European Union 2021/ Source: EC - Audiovisual

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, face apel la populația României să se vaccineze, potrivit declarației de presă susținută luni, 27 septembrie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, cu ocazia vizitei sale pentru aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență. 

„Vaccinarea este extrem de importantă. Vaccinarea salvează vieți, vă protejează pe dvs., dar și pe cei dragi. În Uniunea Europeană avem norocul de a avea acces la vaccinuri în momentul de față, ceea ce reprezintă un avantaj enorm pentru a ne proteja cetățenii europeni, dar și pentru a reduce riscul de a răspândi boala și ca alte variante îngrijorătoare să apară. Vă încurajez, dacă nu ați profitat de ocazie, să o faceți. Profitați de ocazie și vaccinați-vă”, a transmis șefa executivului european.

De asemenea, Ursula von der Leyen a menționat că decizia legată de convingerea oamenilor de a se vaccina ține de competența națională. 

„Din experiența mea este nevoie de comunicare bună. Este foarte important faptul că 73% din populația adultă din Uniunea Europeană este deja vaccinată, iar lucrurile evoluează în sens pozitiv. Consecințele virusului nu mai sunt atât de grave. Știm că vaccinul a salvat vieți. Încurajez pe toată lumea să se vaccineze”, a punctat aceasta. 

Tot în acest sens, premierul Florin Cîțu a reamintit că instituția Comisiei Europene a ajutat foarte mult România prin faptul că a avut acces la vaccin în același moment ca toate țările din Uniunea Europeană.

„Sunt mai multe variante în UE şi după cum ştiţi şi la noi se iau în calcul aceste variante pentru a accelera campania de vaccinare. Am văzut că a început să crească, în această perioadă, numărul persoanelor care se vaccinează. Am spus de fiecare dată – singura soluţie pentru a depăşi pandemia o reprezintă vaccinarea. Orice altă măsură nu face decât să încetinească, dar nu elimină pandemia. Ne uităm să vedem în restul ţărilor din Uniunea Europeană care sunt măsurile care au avut cel mai mare impact şi le vom folosi şi aici”, a spus el. 

Președintele României, Klaus Iohannis a menționat că fără implicarea Ursulei von der Leyen România nu ar fi beneficiat de un număr important de doze de vaccin.

„Doamna președintă a avut inițiativa, a riscat și a pus pe picioare un mecanism prin care întreaga Uniune Europeană beneficiază de doze foarte multe de vaccin. Sănătatea nu este o competență a Comisiei Europene. Sănătatea este de competență națională, dar această chestiune, fără intervenția și fără sprijinul Comisiei nu ar fi putut să fie rezolvată. Sprijinul Comisiei constă în dozele de vaccin care vor veni în continuare în România”, a declarat acesta. 

„Au fost folosite peste 10 milioane de doze de vaccin în România, fiind aproape 5 milioane și jumătate de români care sunt vaccinați cu schema completă. În timp ce noi avem mii și mii de cazuri zilnice și internați la ATI și decese, în Danemarca s-a renunțat la toate restricțiile pentru că s-au vaccinat aproape toți. Împreună cu premierul convenit să ne întâlnim încă din această săptămână se reevaluăm campania de vaccinare și să vedem cum putem să o repunem pe roate. Avem arma cu care putem să terminăm pandemia, dar nu o folosim”, a adăugat Klaus Iohannis.

Uniunea Europeană a atins la finalul lunii august o etapă crucială în privința imunizării împotriva COVID-19, 70 % din populația adultă europeană fiind în prezent vaccinată complet. 

Comisia Europeană atrage atenția că vaccinarea rapidă și completă a tuturor populațiilor vizate – în Europa și la nivel mondial – este esențială pentru a controla impactul pandemiei.

UE este în continuare lider în ceea ce privește răspunsul multilateral. UE a exportat jumătate din vaccinurile produse în Europa către alte țări din lume, adică aceeași cantitate pe care a furnizat-o cetățenilor săi. Team Europe a contribuit cu aproape 3 miliarde EUR la mecanismul COVAX pentru a contribui la asigurarea a cel puțin 1,8 miliarde de doze pentru 92 de țări cu venituri mici și medii inferioare. În prezent, COVAX a furnizat peste 200 de milioane de doze în 138 de țări.

Comisia Europeană a rezervat până în prezent 4,6 miliarde de doze de vaccinuri împotriva COVID-19 și sunt în curs negocieri pentru doze suplimentare. Comisia colaborează, de asemenea, cu industria pentru a spori capacitatea de producție a vaccinurilor.

În același timp, ea a demarat activități de abordare a noilor variante, cu scopul de a dezvolta și de a produce rapid vaccinuri eficace împotriva acestor variante pe scară largă. Incubatorul HERA contribuie la răspunsul la această amenințare.

În prezența președintei Comisiei Europene, a președintelui Klaus Iohannis și a prim-ministrului Florin Cîțu, care au semnat simbolic PNRR, România a devenit cea de-a 20-a țară din Uniunea Europeană care a primit undă verde din partea executivului european pentru planul său de redresare.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
COMISIA EUROPEANA13 hours ago

Ucraina a primit 600 milioane de euro asistență macrofinanciară de la UE pentru limitarea efectelor negative ale pandemiei COVID-19

ROMÂNIA14 hours ago

Solidaritate europeană: Olanda a trimis în România încă 350 de concentratoare de oxigen pentru lupta împotriva COVID-19

ROMÂNIA14 hours ago

Serbia donează României medicamente și concentratoare de oxigen pentru bolnavii de COVID-19: Suntem alături de voi în cele mai grele momente

U.E.15 hours ago

Comisia Europeană stabilește portofoliul celor mai promițătoare 10 mijloace terapeutice împotriva COVID-19

U.E.15 hours ago

Premierul Poloniei acuză UE că are ”un pistol îndreptat spre tâmpla” țării sale: Ne vom apăra drepturile cu toate armele de care dispunem

ROMÂNIA16 hours ago

Oleg Roibu, director juridic eMAG: Am bugetat peste 250 milioane de lei în următorii trei ani pentru dezvoltarea antreprenoriatului digital

NATO16 hours ago

Premierul desemnat și ministrul apărării Nicolae Ciucă, de Ziua Armatei României: Vom continua să întărim rolul României de pol de stabilitate în regiunea Mării Negre

Marian-Jean Marinescu17 hours ago

Marian-Jean Marinescu subliniază nevoia de mai multă transparență din partea CE privind vaccinurile: Va creștere încrederea oamenilor că vaccinarea este cea mai sigură măsură de protecție

U.E.17 hours ago

Charles Michel a încurajat din nou comunitatea globală să susțină un tratat internațional privind pandemiile în cadrul Summitului Mondial al Sănătății

Daniel Buda18 hours ago

Comisia de anchetă privind protecția animalelor în timpul transportului din Parlamentul European va dezbate două proiecte al căror raportor este eurodeputatul Daniel Buda

ROMÂNIA14 hours ago

Serbia donează României medicamente și concentratoare de oxigen pentru bolnavii de COVID-19: Suntem alături de voi în cele mai grele momente

ROMÂNIA16 hours ago

Oleg Roibu, director juridic eMAG: Am bugetat peste 250 milioane de lei în următorii trei ani pentru dezvoltarea antreprenoriatului digital

NATO4 days ago

NATO: România, între cele 17 aliate fondatoare ale primului fond de inovare din istoria Alianței Nord-Atlantice

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Klaus Iohannis, poziție tranșantă la Bruxelles: România va dezvolta centralele pe energie nucleară și rețeaua de gaze naturale. Am insistat ca acestea să fie finanțabile prin bani europeni

POLITICĂ5 days ago

Klaus Iohannis îl desemnează pe ministrul apărării Nicolae Ciucă drept candidat la funcția de prim-ministru

Marian-Jean Marinescu5 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu speră ca ”viitorul apropiat să ne arate că Dunărea va contribui la Green Deal și la dezvoltarea economică a tuturor” statelor străbătute de acest fluviu

Cristian Bușoi5 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie și energie din PE, atrage atenția Comisiei Europene: Companiile din România și din întrega UE au nevoie de sprijin pentru captarea metanului

Cristian Bușoi5 days ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi, intervenție în Parlamentul European: COP26, un moment în care să arătăm că ”Green Deal nu este doar o strategie de mediu, ci și o strategie trigger pentru o UE modernă”

Cristian Bușoi6 days ago

Criza energetică: Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru energie, cere din Parlamentul European adoptarea, cât mai repede, a ”taxonomiei pentru gazele naturale și energia nucleară”

NATO6 days ago

Klaus Iohannis l-a primit pe șeful Pentagonului: SUA sunt hotărâte să își mențină angajamentul ferm în regiunea Mării Negre și salută contribuţia majoră a României în cadrul NATO

Team2Share

Trending