Deputații austrieci au adoptat cu o largă majoritate o reformă prin care descendenții victimelor nazismului, care au fost nevoiți să fugă din Austria, din cauza persecuțiilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, vor putea în curând să obţină cetăţenia austriacă, relatează presa străină, potrivit Agerpres.
Această reformă a fost propusă de fostul guvern austriac, format din coaliția dreapta/ extrema dreaptă al lui Seastian Kurz, dar având în vedere această coaliție a fost destrămată în urma unui scandal de corupție, a fost preluată de guvernul de tranziție
Copiii, nepoţii şi strănepoţii evreilor şi victimele naziştilor care au părăsit Austria din cauza persecuţiilor regimului hitlerist vor putea solicita cetăţenia austriacă. Doar supravieţuitorii Holocaustului aveau până acum această posibilitate.
Preşedintele comunităţii evreieşti din Viena, Oskar Deutsch, a salutat “o decizie ce plasează Austria la înălţimea responsabilităţilor sale istorice” în crimele Celui de-Al Doilea Război Mondial.
Şeful conservatorilor Sebastian Kurz, dar şi partidul de extremă dreaptă FPOe şi-au multiplicat în timpul celor 18 luni de guvernare gesturile diplomatice faţă de Israel.
Noua lege va fi valabilă pentru descendenţii victimelor care au fugit din Austria, indiferent dacă au avut atunci cetăţenia austriacă sau naţionalitatea uneia dintre ţările fostului Imperiu Austro-Ungar care în 1918 se întindea din Croaţia până în Cehia.
Viena le va acorda un paşaport fără ca aceşti solicitanţi să aibă reşedinţa în Austria sau să renunţe la cetăţenia lor de origine, creând astfel un regim special în timp ce legislaţia austriacă nu permite dubla cetăţenie decât într-un număr foarte limitat de cazuri.
Reaminitim că Parlamentul European a adoptat joi a rezoluție prin care condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov încheiat între Uniunea Sovietică și Germania nazistă, semnat la 23 august 1939, subliniind astfel ”importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europei”.
Rezoluția reamintește că în secolul 20 regimurile naziste și comuniste au adus cu ele execuții în masă, genocid, deportări și pierderi de vieți omenești la o scară nemaiîntâlnită până atunci în istoria omenirii; reamintește crima îngrozitoare a Holocaustului comisă de regimul nazist;
Totodată, prin textul rezoluției dorește să își exprime respectul profund pentru fiecare victimă a acestor regimuri totalitare și invită toate instituțiile și toți actorii europeni să facă tot posibilul pentru a comemora și incrimina crimele îngrozitoare împotriva umanității și încălcările grave și sistematice ale drepturilor omului, garantând că astfel de crime nu vor fi niciodată repetate.




