Parlamentul European salută acordul asumat de șefii de stat sau de guvern asupra unui fond de redresare a Uniunii Europene, însă avertizează că nu va accepta acordul politic privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 așa cum a reieșit din negocierile dintre liderii europeni, se arată în textul unei rezoluții obținut de CaleaEuropeană.ro înainte de a fi adoptat joi, într-o sesiune plenară extraordinară.
Parlamentul “nu acceptă acordul politic privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, așa cum este acesta” și “este pregătit să se angajeze imediat în negocieri constructive cu Consiliul pentru a îmbunătăți propunerea”.
“Concluziile Consiliului European cu privire la CFM nu reprezintă decât un acord politic între șefii de stat și guvern, iar “Parlamentul (…) este pregătit să-și rețină consimțământul cu privire la CFM până când nu va fi obținut un acord satisfăcător în negocierile viitoare dintre Parlament și Consiliu”, vor avertiza eurodeputații
Acordul fără precedent convenit de liderii UE la capătul unuia dintre cele mai lungi summituri din istoria Uniunii Europene cuprinde un plan uriaș de relansare economică de 1.824 de miliarde de euro compus dintr-un fond de redresare de 750 de miliarde de euro (Next Generation EU) și un Cadru Financiar Multianual 2021-2027 (CFM) de 1.074 de miliarde de euro.
Cadrul Financiar Multianual de 1.074 de miliarde de euro este sub propunerea Comisiei Europene de 1.100 de miliarde de euro și sub ambițiile solicitate de Parlamentul European.
În rezoluția pe care o va adopta, Parlamentul European utilizează termeni duri în ce privește acordul liderilor UE referitor la bugetul pe termen lung.
Eurodeputații își vor exprima regretul că “interesele și pozițiile naționale pun în pericol obținerea de soluții comune în interesul general”, dând ca exemplu reducerile propuse pentru programele de sănătate și cercetare și considerându-le “periculoase în contextul unei pandemii globale”;
De asemenea, Parlamentul critică reducerile propuse pentru educație, transformare digitală și inovație întrucât “elimină viitorul viitoarei generații de europeni”.
Rezoluția va evidenția prioritățile Parlamentului European cu privire la un acord în ansamblu, acestea vizând statul de drept, propriile resurse ale UE și programele emblematice.
Cu privire la statul de drept, Parlamentul “regretă cu tărie faptul că Consiliul European a slăbit semnificativ eforturile Comisiei și ale Parlamentului European de a susține statul de drept, dreptul fundamentale și democrația în cadrul CFM și NGEU”.
Referitor la resursele proprii, eurodeputații vor “reitera încă o dată că Parlamentul nu își va da acordul cu privire la CFM fără un acord privind reforma sistemului de resurse proprii al UE, inclusiv introducerea unui sistem de resurse proprii noi până la sfârșitul CFM 2021-2027 (…) pentru a asigura credibilitatea și durabilitatea planului de rambursare al NGEU”.
Klaus Iohannis, Angela Merkel, Emmanuel Macron, Mark Rutte și ceilalți șefi de stat sau de guvern din Uniunea Europeană au ajuns la un acord fără precedent într-un context extraordinar. După tratative maraton la primul summit “în persoană” după izbucnirea pandemiei, cei 27 de lideri europeni au aprobat pachetul uriaș de relansare economică a Uniunii Europene în urma crizei provocate de coronavirus, un plan de 1.824 de miliarde de euro compus dintr-un fond de redresare de 750 de miliarde de euro (Next Generation EU) și un Cadru Financiar Multianual 2021-2027 (CFM) de 1.074 de miliarde de euro. De asemenea, liderii europeni au depășit dificultățile și în ce privește condiționalitățile, iar acordarea fondurilor europene va fi supusă în premieră criteriului respectării statului de drept, în timp ce acordarea granturilor din cadrul NGEU va fi evaluată din perspectiva obiectivelor cuprinse în recomandările specifice de țară.
Agrearea unui fond de redresare precum Next Generation UE reprezintă o premieră la nivel european, fiind pentru întâia dată când țările UE cad de acord asupra unei datorii comune. Fondurile din cadrul Next Generation EU vor fi generate de împrumuturile pe care Uniunea Europeană și le va asuma ca o datorie comună, iar ele vor fi acordate sub formă de granturi (subvenții nerambursabile) și împrumuturi. Creditele vor putea fi obținute de fiecare stat membru în parte, inclusiv România, la dobânzi mici, în baza rating-ului de creditare foarte bun al Comisiei Europene. Practic, fiecare stat membru va accesa împrumuturi cu același nivel al dobânzii, iar creditele vor trebui rambursate până la 31 decembrie 2058.
Planul de redresare și viitorul Cadru Financiar Multianual 2021-2027 vor trebui supuse aprobării Parlamentului European.




