Dragoș Pîslaru, co-raportor al PE în implementarea Mecanismului de Redresare și Reziliență: A fost gândit pentru generația următoare, iar copiii și tinerii trebuie să fie în centrul planurilor noastre

Eurodeputatul PLUS Dragoș Pîslaru, co-raportor al PE în implementarea Mecanismului de Redresare și Reziliență, speră că, peste ani, această facilitate să fie privită drept ” una dintre moștenirile de succes ale acestei legislaturi europene”.

În calitate de reprezentant al Renew Europe, acesta s-a numărat printre cei șapte speakeri ai dezbaterii despre ”Rolul parlamentelor naționale în implementarea PNRR” de la COSAC, cea mai mare dezbatere anuală organizată de Parlamentul European și parlamentele naționale ale tuturor statelor membre UE.

”Privesc cu satisfacție realizările ultimului an: am reușit lansarea celui mai important și mai semnificativ instrument financiar creat vreodată de UE”, a precizat Pîslaru.

Eurodeputatul român a explicat că Mecanismul de redresare și reziliență ”a fost gândit pentru generația următoare, iar copiii și tinerii trebuie să fie în centrul planurilor noastre inclusiv dincolo de el. Le datorăm un viitor decent, sustenabil, digital și prosper, sprijinit pe șase piloni de reforme și investiții menite să stimuleze convergența economică, coeziunea socială și teritorială în spațiul UE”, a subliniat Dragoș Pîslaru.

Acesta a punctat că ”planurile naționale de redresare și reziliență cer responsabilitate democratică”, dând asigurări că ”Parlamentul European își va exercita pe deplin drepturile de control până la sfârșitul implementării planurilor”.

”Ceea ce îmi doresc este ca, peste ani, să privim în urmă către această facilitate drept una dintre moștenirile de succes ale acestei legislaturi europene”, a mai spus Pîslaru.

Europarlamentarul a participat ieri la dezbaterea privind o Europă Socială, desfășurată sub aceeași umbrelă COSAC, în cadrul căreia a făcut apel la sprijinirea noii generații prin investim în competențe, ca viitori lucrători din economia națională și europeană. 

De altfel, acesta a subliniat că ”obiectivele sociale și economice nu mai pot fi tratate decât împreună, ceea ce înseamnă că trebuie să identificăm soluții comune și să identificăm politicile care deopotrivă cresc competitivitatea UE și coeziunea în societate”.

COSAC este organizată la fiecare șase luni în parlamentul statului membru care deține președinția în aceste șase luni, cu participarea parlamentelor naționale și a Parlamentului European, precum și a statelor candidate la Uniunea Europeană sau sunt în curs de aderare, care participă la întâlnire în calitate de observatori.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare