Dezvoltarea învățământului profesional dual, colaborarea dintre sistemul de învățământ și mediul de afaceri și pregătirea competențelor de care economia are nevoie au fost printre temele centrale ale celei de-a doua ediții a EduPro Summit, organizată pe 15 octombrie, la București. Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților, ai instituțiilor de învățământ și ai companiilor, pentru a discuta despre tranziția tinerilor de la școală la carieră și despre soluțiile prin care educația poate răspunde mai bine cerințelor pieței muncii.
În mesajul de bun venit, Sebastian Metz, directorul general al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK România), a evidențiat importanța educației și a dezvoltării profesionale pentru competitivitatea economică.
„Dacă România dorește să rămână competitivă, educația și dezvoltarea profesională nu trebuie tratate ca domenii separate ale politicilor publice, ci ca o infrastructură economică esențială”, a declarat Sebastian Metz.
Acesta a subliniat că un sistem de educație relevant trebuie să răspundă atât nevoilor tinerilor, oferindu-le perspective profesionale și o legătură clară cu piața muncii, cât și celor ale companiilor, prin conectarea procesului de învățare la cerințele reale ale economiei. În același timp, Sebastian Metz a precizat că educația are un rol important în dezvoltarea societății și în consolidarea colaborării dintre actorii implicați în formarea viitoarelor generații.
„Ne întâlnim într-un moment în care tehnologia, inteligența artificială, automatizarea și transformarea au un impact asupra tuturor profesiilor. În acest context, companiile se confruntă cu un deficit din ce în ce mai acut de personal calificat. Avem nevoie de o educație relevantă, de parcursuri profesionale mai solide și de o cultură a învățării continue pe tot parcursul vieții profesionale”, a afirmat directorul AHK România.
În continuare, Dan Lăzărescu, vicepreședinte AHK România și director general Robert Bosch SRL, a vorbit despre provocările cu care se confruntă industria într-o lume marcată de schimbări tehnologice rapide și incertitudine.
Lăzărescu a evidențiat rolul parteneriatelor dintre companii și școli, al învățării continue și al dezvoltării competențelor digitale. Referindu-se la învățământul dual susținut de AHK România, acesta a subliniat importanța apropierii dintre educație și mediul economic.
„În loc să așteptăm ca sistemul să se adapteze, trebuie să aducem fabricile în școli și școlile în fabrici”, a spus acesta.
Totodată, el a subliniat că „învățatul nu este un proces, învățatul este un drum”, insistând asupra nevoii ca tinerii și angajații să își dezvolte constant competențele pentru a ține pasul cu schimbările tehnologice.
În discursul său, aceasta a subliniat că formarea profesională duală le poate oferi tinerilor perspective solide de carieră și poate contribui la acoperirea nevoilor de competențe ale economiei
„Unul dintre cele mai importante elemente care au contribuit, de-a lungul deceniilor, la succesul economic al Germaniei a fost, fără îndoială, implementarea sistemului de formare profesională duală. Mai mult decât atât, acesta reprezintă și o bază necesară pentru învățarea pe tot parcursul vieții, specializarea continuă și formarea profesională permanentă”, a declarat Angela Ganninger.
Ganninger a arătat că dezvoltarea sistemului presupune colaborarea dintre companii, școli profesionale și autorități, dar și extinderea oportunităților dincolo de regiunile în care există deja proiecte-pilot. Ea a subliniat că alegerea învățământului dual în locul studiilor universitare nu reprezintă sfârșitul unui parcurs profesional, ci poate fi începutul unei cariere de succes. În opinia sa, pentru ca sistemul să răspundă nevoilor economiei, este necesară implicarea tuturor actorilor, inclusiv a companiilor, care trebuie să investească în pregătirea viitorilor angajați.
Ștefan Pălărie, senator USR și președinte al Comisiei pentru învățământ, știință și inovare din Senatul României, a subliniat că reformele din educație au nevoie de colaborare între autorități, școli și mediul privat și nu pot fi realizate prin măsuri punctuale.
Acesta a precizat că o lege bună trebuie construită prin consultare și prin implicarea celor vizați, avertizând că inițiativele care nu beneficiază de un consens mai larg riscă să fie abandonate sau modificate ulterior.
„O lege ar trebui să fie bună din construcție”, a afirmat senatorul, pledând pentru o abordare bazată „pe cooperare, nu pe confruntare”.
Referindu-se la învățământul dual, Ștefan Pălărie a evidențiat exemplele în care școlile și companiile au lucrat împreună și a susținut că educația trebuie conectată la realitățile economice și sociale. Totodată, el a criticat soluțiile care nu răspund problemelor concrete ale elevilor și a subliniat că nici autoritățile, nici școlile și nici companiile nu pot anticipa singure cum va arăta piața muncii în viitor.
„Pregătim tineri pentru o piață a muncii care nu știm, sincer, cum va arăta”, a spus acesta, adăugând că nevoia de învățare continuă și de adaptare privește inclusiv decidenții politici.
Primul panel al EduPro Summit, „Education that works. De la școală la carieră: cum construim competențele de care are nevoie economia?”, a reunit reprezentanți ai autorităților, ai instituțiilor de învățământ și ai mediului de afaceri. Discuția, moderată de Mihai Peticilă, cofondator Edupedu.ro, a vizat rezultatele și perspectivele învățământului dual, legătura dintre educație și piața muncii și competențele necesare economiei viitorului.
La panel au participat Dalia-Maria Dărămuș, director al Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT), Mirela Gligore, șef Serviciu Comunicare în cadrul Primăriei Municipiului Sibiu, Laura Cârstea, director al Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din Iași, Irina Manuela Butnaru, director Comunicare Corporativă și Afaceri Publice și purtător de cuvânt al Penny România, și Andreea Feierstein, manager de Formare și Dezvoltare Profesională la Hornbach România.
Discuțiile au pus în prim-plan și provocarea de a extinde acest model astfel încât mai mulți elevi să beneficieze de pregătire practică, în contact direct cu angajatorii. Dincolo de dezvoltarea programelor de învățământ dual, tema centrală a fost apropierea dintre educație și cerințele pieței muncii, într-un context în care competențele necesare economiei se schimbă, iar pregătirea tinerilor presupune implicarea coordonată a instituțiilor de învățământ, a companiilor și a autorităților.
În continuarea evenimentului, Denise Otto, expert în educație și formare profesională în cadrul rețelei Camerelor de Comerț și Industrie din Germania, a atras atenția că investițiile în tehnologie trebuie însoțite de investiții în oameni și în dezvoltarea competențelor.
„Tehnologia poate fi cumpărată. Mașinile, algoritmii și licențele sunt disponibile oricui și le poate permite. Însă ceea ce nu putem cumpăra pur și simplu este talentul autentic. Talentul trebuie descoperit, cultivat și dezvoltat pas cu pas”, a afirmat aceasta.
Otto a subliniat și că educația trebuie privită ca un proces continuu, care nu se încheie odată cu absolvirea școlii, ci îi însoțește pe oameni pe tot parcursul vieții. În acest context, ea a evidențiat nevoia de a pregăti angajați capabili să se adapteze la schimbările tehnologice și să folosească instrumente precum inteligența artificială.
În ceea ce privește măsurile concrete, Denise Otto a îndemnat companiile să acorde prioritate învățământului dual, să regândească procesele de recrutare și să creeze oportunități de formare continuă pentru angajați. Totodată, aceasta a subliniat că dezvoltarea sistemului nu depinde doar de mediul privat, ci și de sprijinul autorităților, prin investiții în infrastructura regională, modernizarea școlilor profesionale și reducerea birocrației.
„Succesul companiilor noastre, al companiilor dumneavoastră și viitorul economic al întregii regiuni nu depind de numărul de utilaje moderne din fabrici. Ele depind de oameni, de competențele lor, de motivația lor și de disponibilitatea de a învăța. Educația nu este o constantă, ci o promisiune pentru viitor. Haideți să ne respectăm împreună această promisiune, făcând formarea profesională duală atractivă pe termen lung, încurajând educația continuă și construind cu îndrăzneală cadrul necesar pentru dezvoltarea ei”, a concluzionat Denise Otto.
Cel de-al doilea panel al EduPro Summit, „The future of work: cum dezvoltăm oamenii și organizațiile pentru viitor?”, a fost dedicat dezvoltării competențelor, adaptării la schimbările tehnologice și rolului culturii organizaționale în performanța companiilor. Discuțiile au vizat teme precum formarea continuă, perfecționarea și recalificarea angajaților, utilizarea inteligenței artificiale, dezvoltarea talentelor și relația dintre productivitate și bunăstarea angajaților.
Panelul a fost moderat de Tudor Popp, Managing Partner Beyond Space, și i-a reunit pe Dan Lăzărescu, director general Robert Bosch SRL și reprezentant al Grupului Bosch în România, Radu Merica, director general RER Ecologic Group SRL, și Mihai Strasser, cofondator Elite Architect, expert în învățare și dezvoltare (L&D), trainer și brain coach.
Cea de-a doua ediție a EduPro Summit, desfășurată sub tema „Educația întâlnește mediul de afaceri”, reunește reprezentanți ai mediului de afaceri, ai instituțiilor de învățământ și ai sectorului public, alături de elevi și studenți, pentru a discuta despre adaptarea educației la cerințele pieței muncii și pregătirea generațiilor actuale pentru profesiile viitorului.
Discuțiile vizează rolul învățământului dual și al formării profesionale în dezvoltarea competențelor necesare economiei, precum și impactul digitalizării și al inteligenței artificiale asupra profesiilor. Evenimentul își propune să promoveze schimbul de bune practici și să consolideze parteneriatele dintre educație, companii și autorități, astfel încât procesul de formare să răspundă mai bine nevoilor pieței muncii și să contribuie la competitivitatea și inovarea economiei.




