Elena Lasconi: Miza alegerilor prezidențiale și parlamentare este “viitorul democratic şi european” al României. Votăm dacă rezistăm în faţa acestei invazii ruseşti

Preşedinta USR, Elena Lasconi, a subliniat, marţi, că miza alegerilor parlamentare şi prezidenţiale din 1 şi 8 decembrie este “viitorul democratic şi european” al României.

“Nu este doar despre cine va ocupa scaunul de la Cotroceni sau despre cine va forma viitorul Guvern. Este despre ce fel de ţară vrem să fim: una democratică, care apreciază libertatea şi valorile europene, sau o ţară care se întoarce mult în negura trecutului, în izolare, cu legionari ajunşi în fruntea statului, o ţară la mâna Rusiei. Vom decide dacă vrem să fim în Europa, dacă vrem să fim protejaţi de NATO sau să ajungem vasalii lui Vladimir Putin”, a scris Lasconi, pe Facebook.

Ea a menţionat că, pe 1 şi 8 decembrie, românii vor putea vota pentru “o ţară modernă”, care construieşte spitale, şcoli, autostrăzi, pentru o Românie care “protejează drepturile fiecărui cetăţean şi care este respectată” în Europa.

Potrivit Elenei Lasconi, este important ca românii să decidă “cu ochii deschişi” cine îi va reprezenta în Parlament şi cui vor da mandat să facă Guvernul.

“Asta decidem duminica aceasta. Votăm dacă rezistăm în faţa acestei invazii ruseşti. Călin Georgescu şi cei care-l sprijină pe acest drum sunt un pericol pentru România. Discursul lor, al urii, al întoarcerii în trecut, al izolării, este un pericol pentru democraţie. Eu îmi doresc o ţară a respectului, a valorilor democratice, a luptei împotriva corupţiei şi privilegiilor. O ţară proeuropeană, o ţară care să continue să facă parte din marea familie a NATO. Vă chem să fiţi alături de mine în această luptă pentru democraţie. România trebuie să meargă înainte, nu înapoi. O Românie pentru toţi, nu doar pentru unii”, a scris lidera USR.

Ulterior, aceasta s-a întâlnit cu liderii partidelor de dreapta – Forța Dreptei, PMP și Reper – care și-au exprimat susținerea pentru Lasconi. Prima formațiune care și-a anunțat sprijinul pentru Elena Lasconi a fost Partidul Național Liberal, prin vocea noului președinte Ilie Bolojan, urmat de candidatul independent Mircea Geoană, fost secretar general adjunct al NATO.

Într-un discurs susținut luni, prin care a revendicat calificarea în turul al doilea al scrutinului prezidențial, Elena Lasconi a făcut apel la unirea forțelor democratice în fața lui Călin Georgescu, un “admirator al lui Putin care este împotriva NATO și UE”. “Românii patrioţi au rezistat în istorie de 10 ori invaziei ruseşti, vom rezista şi acum“, a spus ea.

Citiți și Rezultate prezidențiale 2024: Suveranistul Călin Georgescu și pro-europeana Elena Lasconi își dispută finala pentru Cotroceni. Pentru prima dată, candidatul PSD nu intră în turul 2

Ultranaționalistul Călin Georgescu și candidata USR Elena Lasconi își vor disputa turul al doilea al alegerilor prezidențiale, programat pentru data de 8 decembrie, relevă datele centralizate ale Autorității Electorale Permanente după numărarea a 100% din voturi. Rezultatele primului tur de scrutin în cursa pentru Cotroceni relevă o premieră, fiind prima dată când întâia rundă a alegerilor este câștigată de un candidat suveranist și tot pentru prima dată în istorie când candidatul Partidului Social-Democrat nu accede în turul al doilea.

Marea surpriză a alegerilor prezidențiale din România s-a produs duminică seară, la închiderea urnelor, când exit-poll-urile l-au plasat pe suveranistul Călin Georgescu, a cărui campanie electorală masivă pe rețele sociale precum TikTok a trecut mult timp neobservată de analiști, pe locul al treilea, pentru ca odată cu numărarea proceselor verbale acesta să obțină primul loc la votul în țară și în străinătate, o premieră absolută. Georgescu a făcut de-a lungul timpului afirmații controversate anti-NATO și anti-UE, spunând că NATO “este cea mai slabă alianță de pe fața pământului”, că sistemul antirachetă aliat de la Deveselu reprezintă o “rușine diplomatică” și că fondurile europene și PNRR ar constitui “o acțiune financiară de însclavagizare”.

Ascensiunea fulminantă și surprinzătoare a lui Georgescu a determinat Consiliul Național al Audiovizualului să solicite Comisiei Europene să lanseze o investigație asupra TikTok privind campania lui Călin Georgescu, deoarece există “suspiciuni de manipulare a opiniei publice”.

România a intrat duminică, 24 noiembrie, într-un maraton electoral care va continua săptămâna viitoare. Pe 1 decembrie, de Ziua Națională, cetățenii români sunt chemați la urne pentru a alege Parlamentul pentru mandatul 2024-2028, iar pe 8 decembrie sunt așteptați la urne pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare