Elveția se aliniază sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană împotriva Rusiei care vizează exportul bunurilor de lux, recunoscând totodată că unele companii elveţiene, mai ales cele producătoare de ceasuri, ar putea fi astfel serios afectate financiar, relatează AFP, citat de Agerpres.
Interdicţia privind exportul articolelor de lux ”priveşte numai un mic procent al exporturilor Elveţiei”, notează guvernul de la Berna în anunţul său. ”Totuşi, unele companii ar putea fi puternic afectate”, admite guvernul elveţian.
Sectorul producţiei de ceasuri este al treilea ca valoare în exporturile elveţiene, mult în urma celui farmaceutic şi al sectorului maşinilor şi echipamentelor electrice.
Exporturile de ceasuri elveţiene către Rusia au însumat anul trecut circa 252 de milioane de euro. Dar multe achiziţii de astfel de produse efectuate de cetăţeni ruşi înstăriţi se fac în timpul deplasărilor în afara Rusiei, care de acum înainte se vor diminua tot ca efect al sancţiunilor.
Printre cei care au fost incluși pe această ”listă neagră” se află și oligarhii Roman Abramovici și German Khan, precum și alți oameni de afaceri importanți implicați în sectoare economice-cheie, cum ar fi fierul și oțelul, energia, sectorul bancar, mass-media, produsele și serviciile militare și cu dublă utilizare, după ce Uniunea Europeană a adoptat al patrulea pachet de sancțiuni.
În pofida tradiţionalei sale neutralităţi, Elveţia s-a aliniat sancţiunilor europene aplicate Rusiei, anunţând vineri că va face la fel şi în cazul acestui ultim pachet de sancţiuni.
Cumulate, măsurile restrictive ale UE se aplică în prezent unui număr total de 877 de persoane și 62 de entități. Cei desemnați sunt supuși înghețării activelor, iar cetățenilor și întreprinderilor din UE li se interzice să le pună fonduri la dispoziție. În plus, persoanelor fizice li se aplică o interdicție de călătorie, care le împiedică să intre pe teritoriul UE sau să îl tranziteze. Consiliul a decis recent să prelungească sancțiunile care îi vizează pe cei responsabili de subminarea sau amenințarea integrității teritoriale, a suveranității și a independenței Ucrainei, pentru o perioadă suplimentară de șase luni, până la 15 septembrie 2022.
Agresiunea militară neprovocată și nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei încalcă grav dreptul internațional și principiile Cartei ONU și subminează securitatea și stabilitatea la nivel european și mondial. Provoacă nespus de multă suferință populației ucrainene.
Rusia și complicele său, Belarusul, poartă întreaga responsabilitate pentru acest război de agresiune, iar cei care se fac responsabili vor fi trași la răspundere pentru crimele lor, inclusiv pentru vizarea fără discriminare a civililor și a obiectivelor civile.




