MAREA BRITANIE
Emmanuel Macron o omagiază pe regina Elisabeta a II-a: “Ea a întruchipat un sentiment de eternitate. Pentru voi, era regina voastră. Pentru noi, a fost Regina”
Published
3 years agoon

Președintele francez Emmanuel Macron a adus vineri un omagiu reginei Elisabeta a II-a, decedată joi la vârsta de 96 de ani după o domnie de șapte decenii, afirmând că aceasta “a întruchipat un popor” și “a reprezentat un sentiment de eternitate”.
“Regina Elisabeta a II-a tocmai s-a stins din viață. Regatul Unit va purta pentru totdeauna pecetea celei care l-a întruchipat timp de șaptezeci de ani cu o forță și o autoritate morală de nezdruncinat. Franța aduce un omagiu celei care a marcat Istoria țării sale, a continentului nostru și a secolului său“, a spus el, într-o declarație video de trei minute difuzată pe Twitter.
“Pentru voi (n.r. – britanicii), ea era regina voastră. Pentru noi, ea a fost Regina. Ea va fi cu noi toți pentru totdeauna“, a precizat Macron.
To you, she was your Queen.
To us, she was The Queen.
She will be with all of us forever. pic.twitter.com/PaL1DRmlHK— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) September 9, 2022
În Regatul Unit a început vineri o perioadă de doliu naţional, anunţată de guvern, care va dura până la sfârşitul zilei în care vor avea loc funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a, precum şi un doliu regal, anunţat de Palatul Buckingham, care va ţine încă şapte zile după ceremoniile funerare. Vineri, Regele Charles al III-lea a avut audienţă cu prim-ministrul Liz Truss înainte de a se adresa naţiunii, iar Parlamentul s-a reunit în sesiune specială. Întreaga ţară va păstra un minut de reculegere în jurul prânzului. De asemenea, clopotele vor suna la unison la Westminster Abbey, Catedrala St Paul şi Castelul Windsor din Londra, în timp ce 96 de salve de tun – vârsta suveranei – au fost trase în Hyde Park şi în alte locuri din capitală.
Regele Charles al III-lea, care va fi proclamat suveran sâmbătă de Consiliul de Ascensiune, a susținut vineri seară primul său discurs către națiune și către întreaga lume. La o zi de la moartea mamei sale, Charles al III-lea și-a început discursul aducându-i un omagiu mamei sale, Majestatea Sa Regina, pe care a descris-o ca fiind “o inspirație, un exemplu pentru mine și pentru toată familia mea”.
El a promis că va fi în slujba națiunii și va servi ca rege pe viață. De asemenea, a anunțat că moștenitorul său la tron va fi prințul William, care împreună cu soția sa, Kate, vor deveni duce și ducesă de Cornwall și prinț și prințesă de Wales. Regele a mai spus că vrea, de asemenea, să își exprime “dragostea pentru (prințul) Harry și Meghan în timp ce ei continuă să-și construiască viața peste hotare”.
Decesul monarhului britanic, un eveniment fără precedent în istoria ultimilor 70 de ani, a fost urmat de mesaje de condoleanțe și omagii ale liderilor lumii, începând cu președinții SUA și Franței, ale liderilor UE și NATO, ale premierului Canadei, ale Papei Francisc, precum și principalilor lideri britanici, de la premierul Liz Truss la fostul prim-ministru Boris Johnson și la alți lideri politici. Mesaje au fost transmise și de președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă.
În omagiile lor, liderii instituțiilor Uniunii Europene au subliniat că regina Elisabeta a II-a “reprezintă istoria Europei” de la războaie la reconciliere, susținând că aceasta a fost cu adevărat “Elisabeta cea Mare”.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

You may like
Prezidențiale 2025: Principalii candidați au semnat “Declarația din Balconul Universității din București pentru păstrarea orientării euroatlantice a României și a valorilor democratice”
Volodimir Zelenski cere aliaților o ”presiune puternică asupra Rusiei”, iar Donald Trump critică atacurile asupra Kievului: Vladimir, oprește-te!
Guvernul aprobă programul național pentru achiziții ecologice. Premierul Marcel Ciolacu: „Va fi un avantaj uriaș pentru firmele românești”
România primește al 14-lea aviz favorabil pentru aderarea la OCDE, pentru politicile agricole, anunță premierul Ciolacu
Ilie Bolojan, întâlnire cu comisarul european pentru buget: România susține menținerea alocărilor pentru coeziune și agricultură și prioritizarea fondurilor de apărare pentru statele UE de frontiere
Premierul Ciolacu i-a transmis comisarului european pentru buget că România va avea un rol activ în negocierile bugetului UE post-2027, cu accent pe coeziune și agricultură
INTERNAȚIONAL
După o discuție cu Keir Starmer, Zelenski anunță că reprezentanți ai Ucrainei se vor afla miercuri la Londra pentru discuții menite să asigure o „încetare necondiționată a focului”
Published
3 days agoon
April 22, 2025By
Andreea Radu
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat, în urma unei convorbiri telefonice cu premierul britanic Keir Starmer, că reprezentanți ai Ucrainei se vor afla miercuri la Londra pentru discuții menite să asigure o „încetare necondiționată a focului” cu Rusia și, ulterior, o „pace reală și durabilă”.
„Chiar de miercuri, reprezentanții noștri vor fi la Londra. Ucraina, Regatul Unit, Franța și Statele Unite — suntem pregătiți să mergem mai departe într-un mod cât mai constructiv, așa cum am procedat și în trecut, pentru a obține o încetare necondiționată a focului, urmată de instaurarea unei păci reale și durabile”, a scris Zelenski, pe X.
I spoke with UK Prime Minister @Keir_Starmer — a good and detailed conversation.
Already this Wednesday, our representatives will be working in London. Ukraine, the United Kingdom, France, and the United States — we are ready to move forward as constructively as possible, just… pic.twitter.com/cLHexIi5UY
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) April 21, 2025
Volodimir Zelenski le-a mulțumit tuturor partenerilor internaționali care continuă să ofere sprijin Ucrainei în eforturile sale de a obține pacea.
„O încetare necondiționată a focului trebuie să fie primul pas către pace, iar acest Paște a arătat clar că acțiunile Rusiei sunt cele care prelungesc războiul”, a adăugat acesta.
De asemenea, Zelenski a discutat cu Starmer și despre cooperarea dintre Ucraina și Regatul Unit în cadrul formatelor europene de securitate.
În contextul intensificării agresiunii ruse asupra Ucrainei, săptămâna trecută, o delegație oficială ucraineană — formată din ministrul afacerilor externe, Andrii Sybiha, ministrul apărării, Rustem Umerov, și șeful cabinetului președintelui, Andriy Yermak — a efectuat o vizită de lucru în Franța.
În cadrul vizitei, delegația ucraineană a participat la o serie de reuniuni bilaterale și multilaterale cu reprezentanți ai statelor din coaliția celor dispuși și capabili să garanteze securitatea Ucrainei, în special Franța, Germania și Regatul Unit.
MAREA BRITANIE
“Mobilizare diplomatică” sub auspiciile lui Macron: SUA, Franța, UK, Germania și Ucraina s-au reunit în premieră la Élysée pentru a susține planul de pace al lui Trump. Urmează noi discuții la Londra
Published
7 days agoon
April 18, 2025
Președintele francez Emmanuel Macron a reafirmat joi sprijinul pentru propunerea președintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului din Ucraina, în timp ce a reunit la Palatul Élysée delegații din SUA, Franța, Germania, Marea Britanie și Ucraina s-au întâlnit la Paris pentru a discuta despre eforturile de a pune capăt conflictului din Ucraina.
“Suntem cu toții clar uniți în dorința noastră de pace”, a declarat Emmanuel Macron pe X după discuții, pe care le-a numit “zi de mobilizare diplomatică“.
În timp ce președintele american Donald Trump se întâlnea la Washington cu prim-ministrul italian Giorgia Meloni, Macron i-a primit la Paris pe secretarul de stat american Marco Rubio, pe emisarii Keith Kellogg și Steve Witkoff, pe ministrul de externe britanic David Lammy, pe consilierul pentru securitate națională al premierului britanic, Jonathan Powell, pe consilierul pentru securitate națională al cancelarului german, Jens Plötner, și pe delegația ucrainean formată din șeful biroului prezidențial ucrainean Andriy Yermak, ministrul de externe Andrii Sybiha și pe ministrul apărării Rustem.
A day of diplomatic mobilisation.
I would like to thank the American delegation, @SecRubio, @SE_MiddleEast, and @SPE_Kellogg; the Ukrainian delegation, @AndriyYermak, @Andrii_Sybiha, and @Rustem_Umerov; as well as the representatives from the United Kingdom… pic.twitter.com/edshgli8HY
— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) April 17, 2025
Calificând discuțiile ca fiind “productive”, liderul francez a precizat că delegațiile au susținut “de la bun început” propunerea lui Trump de a pune capăt războiului din Ucraina “cât mai rapid posibil”.
“Acest lucru demonstrează un angajament european puternic și o dorință de a lucra îndeaproape cu Statele Unite”, a precizat el.
Spunând că s-au angajat într-o “discuție pozitivă și constructivă” cu privire la modul de a obține atât o încetare a focului, cât și o pace cuprinzătoare și durabilă, Macron a adăugat că a vorbit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski înainte și după întâlniri pentru a asigura coordonarea.
“Discuțiile vor continua săptămâna viitoare la Londra”, a adăugat el.
Ulterior dialogului de la Paris, secretarul de stat american Marco Rubio a avut o convorbire telefonică cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, căruia i-a transmis același mesaj pe care echipa americană l-a comunicat delegației ucrainene și aliaților noștri europeni la Paris: “președintele Trump și Statele Unite doresc ca acest război să înceteze și au prezentat acum tuturor părților liniile mari ale unei păci durabile”.
Întâlnirea lui Macron cu delegațiile SUA, Marii Britanii, Germaniei și Ucrainei a avut loc la doar câteva zile după ce emisarul special Steve Witkoff s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin pentru a discuta despre o posibilă încetare a focului în Ucraina, după ce discuțiile dintre Rusia și SUA au stagnat în ultimele săptămâni, iar Ucraina și Europa acuză Moscova că nu își dorește pacea, armata rusă lansând atacuri masive în orașele Krivoi Rog și Sumî.
Președintele francez, împreună cu premierul britanic Keir Starmer, conduce eforturile europene de a oferi Kievului garanții de securitate, inclusiv desfășurarea unei așa-numite forțe de reasigurare în Ucraina, în cazul unui armistițiu.
MAREA BRITANIE
Există o ”șansă mare” ca Marea Britanie și SUA să ajungă la un acord comercial ”extraordinar”, subliniază vicepreședintele JD Vance
Published
1 week agoon
April 15, 2025By
Teodora Ion
Vicepreședintele american JD Vance consideră că există o ”șansă mare” ca Marea Britanie și America să ajungă la un acord comercial ”extraordinar”, ceea ce reprezintă un impuls pentru oficialii britanici care se străduiesc să obțină un acord, informează Politico Europe.
Vance a lăudat ”afinitatea culturală” dintre cele două țări și a subliniat legătura personală a președintelui Donald Trump cu Regatul Unit, vorbind despre perspectiva unui acord.
”Cu siguranță lucrăm din greu cu guvernul lui Keir Starmer” la un acord comercial, a declarat Vance într-un interviu acordat UnHerd. ”Președintele iubește cu adevărat Regatul Unit. El a iubit-o pe regină. Îl admiră și îl iubește pe rege. Este o relație foarte importantă”, a continuat acesta.
Vance a spus despre Trump că ”este un om de afaceri și are o serie de relații de afaceri importante în (Marea Britanie)”, dar ”cred că este mult mai profund decât atât”.
”Există o afinitate culturală reală. Și, desigur, în mod fundamental, America este o țară anglo-saxonă”, a continuat vicepreședintele american.
El crede că ”există o șansă bună ca, da, să ajungem la un mare acord care să fie în interesul ambelor țări”.
Guvernul britanic a încercat să încheie un acord economic cu SUA, urmărind să reducă tarifele de 25% impuse de Trump pentru metale și mașini, precum și taxa minimă de 10 % pe care Trump a impus-o pentru toate produsele importate în SUA.
”Cu Regatul Unit avem o relație mult mai reciprocă decât avem cu, să zicem, Germania. Deși îi iubim pe germani, aceștia sunt foarte dependenți de exporturile către Statele Unite, dar sunt destul de duri cu multe întreprinderi americane care ar dori să exporte în Germania”, a spus Vance.
Regatul Unit și Australia se numără printre țările cărora secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, le acordă în prezent prioritate în vederea încheierii unui acord comercial. O persoană apropiată Casei Albe a declarat pentru POLITICO că Australia ”este un pic mai puțin complexă din punct de vedere al politicii interne” decât Regatul Unit.
Ministrul britanic al industriei, Sarah Jones, a salutat marți comentariile lui Vance, dar nu a dorit să vorbească despre negocieri specifice.
”Știm că suntem într-o poziție bună. Avem conversații bune. Există o înțelegere care trebuie încheiată, dar nu aș putea să vă spun când va fi încheiată, dar este pozitiv faptul că vicepreședintele este optimist cu privire la negocierile noastre”, a declarat ea pentru LBC.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Prezidențiale 2025: Principalii candidați au semnat “Declarația din Balconul Universității din București pentru păstrarea orientării euroatlantice a României și a valorilor democratice”

România și Banca Mondială continuă colaborarea pentru identificarea celor mai bune soluții de finanțare a sectoarelor strategice ale economiei românești, subliniază Tanczos Barna la Washington

Volodimir Zelenski cere aliaților o ”presiune puternică asupra Rusiei”, iar Donald Trump critică atacurile asupra Kievului: Vladimir, oprește-te!

La întrevederea cu comisarul european pentru buget, Victor Negrescu a susținut interesele României și a reiterat necesitatea unor fonduri europene mai bine adaptate realităților din teren

Șefa diplomației UE condamnă atacul asupra Kievului: Adevăratul obstacol în calea păcii nu este Ucraina, ci Rusia

Noi parteneriate româno-coreene în sectorul sănătății, discutate la inițiativa președintelui Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaților, Alexandru Rogobete

Guvernul aprobă programul național pentru achiziții ecologice. Premierul Marcel Ciolacu: „Va fi un avantaj uriaș pentru firmele românești”

”Investiție importantă” cu sprijinul ajutorului de stat în domeniul materialelor de construcție. Antreprenorii români au deschis la Iernut ”cea mai mare fabrică de BCA din Europa”, anunță Marcel Ciolacu

România primește al 14-lea aviz favorabil pentru aderarea la OCDE, pentru politicile agricole, anunță premierul Ciolacu

Ilie Bolojan, întâlnire cu comisarul european pentru buget: România susține menținerea alocărilor pentru coeziune și agricultură și prioritizarea fondurilor de apărare pentru statele UE de frontiere

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

”Investiție importantă” cu sprijinul ajutorului de stat în domeniul materialelor de construcție. Antreprenorii români au deschis la Iernut ”cea mai mare fabrică de BCA din Europa”, anunță Marcel Ciolacu

Spania anunță că va îndeplini obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare în 2025 prin majorarea investițiilor în domeniu

PPC marchează extinderea la nivel regional prin conferința „Construind viitorul: Proiectarea, baza dezvoltării și calității vieții în Transilvania”, organizată în parteneriat cu BNR

Firmele americane vor prezenta administrației SUA că România este “un loc bun pentru investiții” și au ca obiectiv “promovarea investițiilor românești în SUA”, afirmă Bolojan în contextul noilor tarife comerciale americane

România a obținut excluderea componentei nucleare din contra-măsurile UE la tarifele SUA, anunță Bolojan: Avem un contract important pentru reactoarele 3 și 4

Bolojan și MApN afirmă că “nu există nicio informație oficială” din partea SUA de a retrage militari din România. Poziția strategică și Baza Mihail Kogălniceanu, printre argumentele României în a evita o dezangajare SUA pe flancul estic

Bolojan pune Palatul Cotroceni la dispoziția candidaților la funcția de președinte pentru dezbateri: În afară de holograme, să vedem candidați, programe și idei

INTERVIU Stefano Scarpetta, director al Departamentului ELS în cadrul OCDE, apreciază că tarifele anunțate de Trump ar putea genera o creștere a prețurilor la anumite produse și servicii: OCDE este un loc foarte sigur pentru dialog constructiv

Marcel Ciolacu: Investitorii români și străini au încredere în potențialul nostru economic. De aceea pun la bătaie atâția bani

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, prezintă ”trei beneficii clare” ale aderării României la OCDE: Simplificare și debirocratizare, creșterea capacității de împrumut pentru companii și IMM-uri, creșterea ratingului de țară
Trending
- ROMÂNIA1 week ago
Delegația Congresului SUA, “mulțumită” de clarificările României privind anularea alegerilor prezidențiale: Nu există nicio preocupare legată de retragerea trupelor americane. Politica strategică militară a SUA rămâne neschimbată (surse)
- POLITICĂ2 days ago
Nicușor Dan și-a prezentat programul “România onestă” cu care speră ajungă președinte, promițând că va aduce specialiști pentru “a da o direcție adecvată statului român”
- NATO1 week ago
“Dacian Spring 2025”: 4.000 de soldați din zece țări NATO vor participa la un amplu exercițiu militar pe teritoriul României, anunță MApN
- NATO1 week ago
De la Odesa, secretarul general NATO temperează acuzațiile lui Trump la adresa lui Zelenski: Rusia a început acest război. Nu există nicio îndoială
- COMISIA EUROPEANA7 days ago
UE dă curs unei solicitări de multă vreme a României: Comisia Europeană pregătește o strategie pentru Marea Neagră axată pe securitate