Connect with us

Cristian Bușoi

Eurodeputatul Cristian Bușoi: Cheia pentru a face progrese în descoperirea tratamentului pentru bolile rare este deținerea datelor potrivite

Published

on

© European Union 2023 - Source : EP

Eurodeputatul PPE Cristian Bușoi, raportorul Programului de Sănătate al UE 2021-2027 și vicepreședinte PNL, afirmă că deținerea datelor potrivite este cheia pentru a face progrese în descoperirea tratamentului pentru bolile rare, potrivit unui mesaj pe Facebook.

 

Cristian Bușoi lucrează alături de colegii din Parlamentul European și este raportor al Comisiei ITRE pentru regulamentul privind European Health Data Space, care va oferi cercetătorilor și industriei „șansa de a găsi mai repede metode noi, mai eficiente, de diagnostic și noi tratamente”.

„Despre importanța acestei legislații am vorbit, zilele trecute, la Kangorroo group meeting, care a avut loc la Strasbourg. Este important să conștientizăm că există peste 6.000 de boli rare distincte în UE. Statisticile arată că până la 6% din populația lumii poate fi afectată de o boală rară la un moment dat în viața. Aproximativ 80% dintre bolile rare sunt de origine genetică și, dintre acestea, 70% încep deja în copilărie. Cu toate acestea, 95% dintre bolile rare încă nu au tratament”, afirmă eurodeputatul PPE.

În acest sens, Cristian Bușoi subliniază că „este nevoie de acțiune urgentă pentru a da o șansă la o viață normală tuturor pacienților afectați de bolile rare”. „Accesul acestora la diagnostic timpuriu, îngrijire și tratament este un drept”, adaugă eurodeputatul român.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Cristian Bușoi

Eurodeputatul Cristian Bușoi, întâlnire cu ministrul ucrainean al Energiei: Ucraina are ambiția să devină hub regional de energie, având a doua cea mai mare rezervă cunoscută de gaz din Europa

Published

on

© Cristian Bușoi/ Facebook

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European a avut o întâlnire cu ministrul Energiei din Ucraina, German Galuşcenko, și cu președintele Consiliului de administrație al NJSC Naftogaz, Oleksiy Chernyshov, pe care i-a asigurat că va sprijini în continuare, ”cu toată forța, Ucraina pentru a rezista în fața agresiunii rusești” și i-a ”felicitat pentru curajul și determinarea lor în a-și apăra economia, industria și țara”.

”Din dialogul pe care l-am avut astăzi cu cei doi oficiali am înțeles că Ucraina are ambiția de a deveni hub regional de energiei. Țara vecină are a doua cea mai mare rezervă cunoscută de gaz natural din Europa, 1,1 trilioane de metri cubi de gaz, potrivit unei estimări din 2019, dar și capacități uriașe de stocare, inclusiv pentru țări din Uniunea Europeană”, a menționat eurodeputatul într-un comunicat. 

Acesta a citat un think-tank canadian pentru a evidenția că ”aproximativ 80% din rezervele de gaz, petrol și cărbune ale Ucrainei se găsesc în regiunea Nipru-Donețk, punctul central al operațiunilor militare ale Rusiei”.

”Uniunea Europeană a prezentat un plan în valoare de 300 de miliarde de euro, prin care își propune să rupă dependența de gazele și petrolul din Rusia, până în 2027. Am făcut deja pași concreți în acest sens și vom continua pe același drum. UE nu va finanța războiul declanșat de Federația Rusă. Am trecut cu bine de iarna aceasta”, a mai spus Cristian Bușoi, listând o serie dintre măsurile pe care Uniunea le-a luat: educerea consumului, umplerea depozitelor, au dat rezultate, iar vremea blândă a contribuit și ea la evitarea penuriei. Mai departe avem nevoie de decizii bune, care să ajute cetățenii și industria UE. Am încredere că planul nostru va da rezultate.

”Mai departe avem nevoie de decizii bune, care să ajute cetățenii și industria UE. Am încredere că planul nostru va da rezultate. Vom reuși să investim mai mult în surse de energie regenerabilă: eoliană, solară, hidro și geo-termală, vom face achiziții de gaz în comun, pe modelul deja cunoscut, și vom reuși să izolăm Rusia și să impunem acesteia sancțiuni și în zona energiei nucleare”, a completat eurodeputatul.

Apelul său vine pe fondul schimbărilor produse odată cu invazia rusă în Ucraina.

”Folosirea energiei ca armă de către Rusia a avut consecințe enorme în lume, în general, și în Uniunea Europeană, în special. Dar, am demonstrat că putem merge mai departe. Cetățenii europeni, companiile europene și ajutorul pentru Ucraina sunt priorități pe agenda UE. O demonstrează nu doar măsurile pe care le-am luat până acum, ci și noua propunere legislativă privind configurația pieței energiei electrice în UE”, a conchis Cristian Bușoi.

Continue Reading

Cristian Bușoi

Cristian Bușoi, după vizita în SUA: Este nevoie de o strategie urgentă pentru promovarea companiilor și start-up-urilor românești în Silicon Valley

Published

on

© European Union 2023 - Source : EP

România are nevoie urgent de un plan aliniat la strategia europeană pentru promovarea companiilor și start-up-urilor românești în Silicon Valley, afirmă europarlamentarul Cristian Bușoi (PNL, PPE) într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

În calitate de președinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, Bușoi a organizat, în premieră, săptămâna aceasta, împreună cu Mariya Gabriel, comisarul european pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, EU Innovation Days (Zilele Europene ale Inovării) în Silicon Valley.

Alături de cei doi oficiali europeni s-a aflat o delegație numeroasă din Comisia Europeană, Banca Europeană de Investiții, Consiliul European al Inovării, Institutul European de Inovare și Tehnologie și importanți reprezentanți ai industriei europene.

“Am condus și am participat la dezbateri și întâlniri cu zeci de actori relevanți din ecosistemul de inovație din Silicon Valley, m-am întâlnit cu tineri excepționali, care uimesc cu proiectele lor inovatoare și cu lideri ai unor companii de renume din Europa, stabilite în Silicon Valley”, a afirmat Cristian Bușoi.

Potrivit sursei citate, două evenimente majore au marcat această vizită în California, și anume Forumul European de Inovare din 22 martie și evenimentul „Europa caută inovatori”.

“Am prezentat în cadrul acestor întâlniri programele pe care UE le are în domeniul Cercetării și Inovării și am întărit ideea beneficiilor colaborării dintre sistemul european de inovare și Silicon Valley. Statele Unite ale Americii sunt cel mai important participant non-UE la programele de cercetare ale Uniunii. Împărtășim aceleași valori și avem aceleași ambiții în domeniul științei și cercetării, pe care îl considerăm esențial pentru progres”, a detaliat Bușoi.

“Europa este un actor major în Silicon Valley. 70 dintre cele mai mari companii din Europa au o prezență permanentă în Silicon Valley și sunt implicate activ în ecosistemul inovației. România are un potențial extraordinar, dovedit deja în domeniul IT și al Inteligenței Artificiale, și merită să se alăture acestui ecosistem. Avem nevoie de o strategie urgentă în coordonare cu strategia europeană pentru promovarea specialiștilor noștri valoroși în Silicon Valley și pentru a găsi soluții pentru parteneriate cu companii americane și mai ales fonduri de investiții”, a mai declarat europarlamentarul român.

Continue Reading

Cristian Bușoi

Economia transatlantică a ajuns la cote record, evidențiază eurodeputatul Cristian Bușoi: Umăr la umăr, uniți, vom depăși orice criză și vom deveni mai puternici

Published

on

© Cristian Bușoi / Facebook

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European, salută ”îmbunătățirea parteneriatului dintre UE și SUA, care anul acesta a dus la creșteri record în domeniul economic”.

”Parteneriatul dintre UE și SUA se consolidează și se îmbunătățește de la an la an. Salut îmbunătățirea parteneriatului dintre UE și SUA, care anul acesta a dus la creșteri record în domeniul economic. În ciuda crizelor multiple din ultimii ani, astăzi economia transatlantică a ajuns la cote record. Economia europeană și economia americană sunt împreună cea mai mare economie a lumii. Noi reprezentăm jumătate din totalul consumului personal global și aproape o tremie a PIB-ului mondial din punct de vedere al puterii de cumpărare”, a precizat europarlamentarul într-un comunicat de presă, emis la scurtă vreme după vizita sa în Silicon Valley în vederea consolidării legăturilor UE-SUA pe axa inovării și cercetării.

Cristian Bușoi a susținut declarațiile cu cifre:

  • Comerțul cu mărfuri dintre SUA și Europa a atins un maxim istoric de 1,2 trilioane de dolari;
  • Comerțul cu mărfuri SUA-UE a atins un record de 909,5 miliarde USD, mai mult decât mărfurile UE-China și cu 25% mai mare decât comerțul de mărfuri dintre SUA și China;
  • Companiile afiliate din SUA din Europa au câștigat aproximativ 325 de miliarde de dolari, un record deosebit, în timp ce afiliații europeni din SUA au câștigat 151 de miliarde de dolari. Al doilea cel mai înalt nivel vreodată;
  • Exporturile de bunuri din SUA și Europa către lume (excluzând comerțul intra-UE) au reprezentat 20% din exporturile globale în 2021. Dar împreună au reprezentat 66% din stocul de ieșire și 66% din stocul de intrare al ISD la nivel mondial.

”Sunt cifre care vorbesc de la sine și arată încă o dată că Lumea Liberă se poate dezvolta și poate aduce prosperitate, conlucrând și respectându-se reciproc”, a mai spus eurodeputatul.

Acesta a mai punctat că ”economia transatlantică aduce prosperitate cetățenilor săi, locuri de muncă și creează climatul necesar pentru dezvoltarea societăților”.

”SUA a venit alături de Europei și a ajutat la consolidarea independenței energetice, exportând gaze lichefiate, cota de export ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimii ani, fapt ce ne-a permis să răspundem eficient la șantajul făcut de Federația Rusă. Umăr la umăr, uniți, vom depăși orice criză și vom deveni mai puternici și mai prosperi”, a conchis Cristian Bușoi.

Continue Reading

Facebook

ROMÂNIA1 hour ago

Liderii Poloniei, României, Slovaciei, Ungariei și Bulgariei i-au scris Ursulei von der Leyen solicitând măsuri pentru protejarea fermierilor UE afectați de importurile ucrainene

NATO3 hours ago

Presa britanică scrie că Ursula von der Leyen va candida la șefia NATO, deși aceasta este președinte al Comisiei Europene până la 30 noiembrie 2024

ROMÂNIA3 hours ago

82 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă. 3.000 de români au fost uciși atunci de trupele sovietice din ordinul lui Stalin

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Maia Sandu, alături de Zelenski la comemorarea unui an de la masacrele de la Bucea: Alegem să rămânem de partea lumii libere, credem în victoria Ucrainei și cerem dreptate

INTERNAȚIONAL4 hours ago

De la Beijing, premierul Spaniei îl încurajează pe Xi Jinping să meargă în Ucraina și să discute cu Zelenski despre planurile de pace

NATO4 hours ago

Ministrul apărării a pledat, la Washington, pentru elaborarea strategiei de securitate a SUA la Marea Neagră și includerea României în programul Visa Waiver

NATO4 hours ago

Nicolae Ciucă: Regiunea Mării Negre, o graniță sau punte geopolitică între Europa, Orientul Mijlociu și Asia. Importanța ei strategică nu mai poate fi ignorată în contextul războiului Rusiei în Ucraina

NATO4 hours ago

“București 9”: Aliații NATO de pe flancul estic solicită o apărare înaintată, creșterea prezenței SUA și tratarea Ucrainei și R. Moldova ca elemente importante ale arhitecturii de securitate europene

ENGLISH19 hours ago

130 years of social democracy in Romania. Marcel Ciolacu: PSD brought the country into the family of nations that base their existence on democracy, paving the way for NATO and EU membership

NATO20 hours ago

Mandatul lui Mircea Geoană de secretar general adjunct al NATO a fost prelungit cu un an, până la 16 octombrie 2024

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Maia Sandu, alături de Zelenski la comemorarea unui an de la masacrele de la Bucea: Alegem să rămânem de partea lumii libere, credem în victoria Ucrainei și cerem dreptate

INTERNAȚIONAL4 hours ago

De la Beijing, premierul Spaniei îl încurajează pe Xi Jinping să meargă în Ucraina și să discute cu Zelenski despre planurile de pace

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen dorește o “reducere a riscurilor, nu o decuplare a UE de China”: Relațiile vor fi definite de modul cum Beijingul se raportează la războiul lui Putin. Echilibrul de putere în relația cu Rusia este în favoarea Chinei

MAREA BRITANIE2 days ago

Regele Charles al III-lea, la Berlin: Regatul Unit și Germania “sunt alături” de Ucraina în “apărarea libertății și suveranității” în fața unei agresiuni neprovocate

ROMÂNIA3 days ago

VIDEO Klaus Iohannis, la summitul pentru democrație organizat de SUA: România este un cap de pod al democraţiei în regiunea noastră. Vom continua să protejăm ce am realizat

ROMÂNIA5 days ago

Înainte de vizita șefului Consiliului European la Chișinău, Charles Michel și Klaus Iohannis condamnă tentativele Rusiei de a destabiliza R. Moldova și promit tot sprijinul din partea UE

CONSILIUL EUROPEAN5 days ago

Șeful Consiliului European susține creșterea sprijinului UE pentru fermierii români: România a jucat un rol esențial care a adus venituri vitale Ucrainei

REPUBLICA MOLDOVA5 days ago

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu: România va apăra suveranitatea și integritatea teritorială a R. Moldova și nu vom avea liniște până când nu se va vindeca definitiv de boala rusească

CONSILIUL EUROPEAN5 days ago

Președintele Consiliului European vizitează Centrul operațional de coordonare al Poliției de Frontieră: Trebuie să luăm o decizie cât mai rapidă privind aderarea României la Schengen

CONSILIUL EUROPEAN5 days ago

Klaus Iohannis se așteaptă că încrederea românilor în UE să revină după aderarea la Schengen: “Dacă e război la graniță și mai vine un refuz pe Schengen, este de înțeles că românii își pierd puțin răbdarea”

Team2Share

Trending