Vicepreședintele Comisiei pentru Piață Internă și Protecția Consumatorilor (IMCO) din Parlamentul European, eurodeputatul Maria Grapini (PSD, S&D), a transmis către CaleaEuropeana.ro două scrisori în care arată apelul făcut către ministrul agriculturii, Petre Daea, și președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), Marius Pîrvu, privind posibilitatea ca autoritățile competente din România să solicite Comisiei Europene extinderea studiului în care s-a analizat calitatea produselor din 19 state membre în contextul dezbaterii privind dublul standard în Uniunea Europeană, astfel încât să fie inclusă și țara noastră.
În cadrul studiului, realizat de Centrul Comun de Cercetare (serviciul intern al Comisiei pentru știință și cunoaștere), au fost analizate aproape 1 400 de produse alimentare din 19 state membre ale UE. 9 % din produsele comparate aveau o compoziție diferită, deși partea din față a ambalajului era identică. Alte 22 % din produse aveau o compoziție diferită, în pofida faptului că partea din față a ambalajului era similară. Studiul nu a demonstrat existența unui model geografic consecvent.
Citiți și: Comisia Europeană, studiu privind produsele cu standarde duble: Lipsă de dovezi privind decalajul între Est și Vest. Diferențe de calitate constatate în lipsa un model geografic consecvent
Cele două scrisori, datate 27 iunie 2019, înaintea preluării celui de-al doilea mandat ca europarlamentar, au fost transmise șefilor celor două instituții din România la trei zile după publicarea studiului în care Comisia Europeană a constatat diferențe de compoziție la produse comercializate sub același ambalaj în mai multe state membre, între care România nu figura, deși este o țară afectată de problematica dublului standard, reclamat în nenumărate rânduri de eurodeputații români de la Bruxelles.
,,Având în vedere că în urma analizării celor 1400 de produse alimentare s-a constatat și demonstrat că 1 din 5 produse au fost găsite cu conținut diferit sub același ambalaj, vă rog, domnule ministru, să solicitați Comisiei Europene extinderea acestei analize și asupra produselor agroalimentare din alte state membre, printre care și România”, este apelul făcut de Maria Grapini către ministrul Petre Daea.
În scrisoarea către șeful Ministerului Agriculturii, eurodeputatul mai menționează că ,,trebuie să promovăm produsele românești, pe de-o parte, iar pe de altă parte să asigurăm o protecție corespunzătoare producătorului și consumatorului român pentru că multe produse care ajung în România sunt din segmentul cel mai ieftin”.
Aceeași cerere a fost făcută și către președintele ANPC, Marius Pîrvu, cu următoarea mențiune: ,,De asemenea, vă rog să solicitați creșterea numărului de produse verificate din domeniul alimentar, dar și din alte domenii (cosmetică, produse de spălare, textile etc.)”.
Cele două scrisori, transmise autorităților române de către un eurodeputat activ în dosarele referitoare la Piața Internă a UE, sunt cu atât mai relevante cu cât, în ultimele zile, în spațiul public au apărut întrebări legate de neparticiparea României la analiza realizată de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene. În acest sens, lămuriri au fost oferite ieri chiar de către președintele ANPC, în cadrul prezentării bilanţului activităţii Ministerului Economiei.
Marius Pîrvu a explicat motivul pentru care România nu a participat la studiul european de evaluare a diferențelor privind compoziția produselor alimentare:
,,Când a existat acea solicitare, noi am preluat Preşedinţia. Am considerat că trebuie să fim neutri faţă de acest subiect. Prima etapă a fost numai studierea etichetei”, a adăugat Marius Pîrvu. Aceasta a mai adăugat că această decizie a aparținut Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului: ,,A fost decizia noastră”.
Citiți și România nu a participat la studiul european privind dublul standard alimentar, justificând că ar dori să rămână ”neutră” pe perioada președinției rotative la Consiliul UE
De altfel, comunicatul Comisiei Europene, din 24 iunie, confirmă faptul că decizia de a furniza date în cadrul studiului aparține statelor membre:
,,Testarea s-a bazat pe o metodologie armonizată elaborată de către Centrul Comun de Cercetare, în cooperare cu statele membre. Această metodologie permite eșantionarea, testarea și interpretarea datelor în termeni comparabili, în întreaga UE. Toate statele membre ale UE au fost invitate să colecteze informații cu privire la compoziția produselor alimentare selectate oferite pe piețele lor”.
Comisia Europeană mai menționează că din cele 28 de state membre, doar 19 au furnizat datele solicitate:
,,Nouăsprezece state membre ale UE au transmis informații cu privire la 113 produse de marcă și 15 produse sub mărci proprii ale distribuitorilor”.
Cele 19 state membre participante la care face referire Comisia Europeană sunt următoarele: Bulgaria, Croația, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Spania și Țările de Jos.
Ținând cont de cele menționate, este evident faptul că neincluderea României în acest studiu privind dublul standard al produselor în UE, nu a ținut de decizia Comisiei Europene, ci a fost o decizie la latitudinea statelor membre, iar autoritățile competente din țară nu au considerat oportună furnizarea unor informații în contextul preluării și deținerii Președinției Consiliului UE.
Amintim faptul că în timpul mandatului României la cârma Consiliului UE, Parlamentul European a pus capăt practicii standardelor duble la alimente în UE, votând modificări aduse pentru patru directive legate de drepturile consumatorilor. La Strasbourg, la ultima sesiune plenară a actualului PE, deputații europeni au aprobat așa-numitul pachet ,,nou mecanism comercial pentru consumatori”, care recunoaște ca practică comercială neloială furnizarea de alimente de la una şi aceeași marcă, dar cu diferite ingrediente și de calitate diferită. Documentul a fost aprobat de 474 de voturi, 163 voturi împotrivă și 14 abțineri.
Cu toate acestea, potrivit vicepreședintelui Comisiei IMCO, noile modificări nu ar fi suficiente pentru a proteja consumatorii din Uniunea Europeană împotriva achiziționării de produse identice ca imagine, dar de o calitate diferită de la stat la stat. Astfel, eurodeputatul Maria Grapini recunoaște că progresul a fost făcut în direcția recunoașterii existenței dublului standard în UE, însă acesta este doar un prim pas în rezolvarea problemei. din poziția în care se află,
,,Am votat o Directivă care prevede sancționarea celor care produc/ distribuie produse cu dublă calitate, dar nu este suficient. Sunt prea multe excepții și trebuie să continuăm reglementarea în acest domeniu”, explică Maria Grapini pentru CaleaEuropeana.ro
În acest sens, eurodeputatul promite, ca, din poziția în care se află, să depună toate eforturile necesare pentru întărire cadrului legislativ la nivel european.
,,Consider că prioritate pentru mine ca Vicepreședintă a comisiei Piața Internă este continuarea măsurilor de depistare a produselor cu calitate dublă sub același ambalaj! După demersuri timp de trei ani s-a obținut un prim succes: recunoașterea existenței în piața internă a acestor produse! Va fi una dintre prioritățile mele!”, transmite Maria Grapini.