Eurodeputatul Nicu Ștefănuță cere UE să activeze toate ajutoarele financiare, umanitare și militare posibile pentru Ucraina și R. Moldova

Europarlamentarul USR PLUS Nicu Ștefanuță (Renew Europe) s-a implicat în acțiunile de sprijin a Ucrainei încă de la declanșarea agresiunii militare a Rusiei, atât la nivel național, cât și la nivel european. Astfel, Nicu Ștefănuță se luptă în Parlamentul European pentru ca Uniunea Europeană să activeze toate ajutoarele financiare, umanitare și militare posibile pentru Ucraina și Republica Moldova, dar și pentru țările UE care se confruntă acum cu valurile de refugiați ucraineni, se arată în comunicatul oficial, remis CaleaEuropeană.ro

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a susținut inițiative prin care se solicită ajutorul Băncii Centrale Europene pentru a permite ucrainenilor schimbul valutar din moneda lor în euro. Un alt demers se referă la eliminarea taxelor de roaming pentru cetățenii ucraineni, pentru ca aceștia să poată păstra legătura cu familia din Ucraina, cu bărbații sau frații care au rămas să apere țara.

Încă din 1 martie, Nicu Ștefănuță a cerut ajutor financiar pentru Ucraina, prin intermediul Rezoluției adoptate de Parlamentul European cu privire la agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei: “Între 2014-2020, Uniunea Europeană a alocat Ucrainei peste 17 miliarde EUR. Acum, Uniunea s-a angajat să-și intensifice în mod definitoriu sprijinul financiar acordat Ucrainei, ca urmare a invaziei ruse din 24 februarie”, menționează Nicu Ștefănuță.

  • 280 milioane EUR (dintre care 120 de milioane EUR sub formă de granturi pentru consolidarea statului și reziliența Ucrainei);
  • Un împrumut de asistență macrofinanciară de urgență de 1,2 miliarde EUR pentru a ajuta Ucraina să își acopere nevoile de finanțare externă în 2022;
  • Două măsuri de asistență pentru a finanța achiziționarea și livrarea de echipamente militare pentru forțele armate ale Ucrainei prin intermediul Facilității Europene pentru Pace (EPF). Acesta include 450 de milioane EUR în arme letale și 50 de milioane EUR în echipamente și provizii neletale (de exemplu, echipamente de protecție, truse de prim ajutor, combustibil).
  • 90 de milioane EUR în ajutor umanitar de urgență pentru civilii afectați de războiul din Ucraina, inclusiv pentru refugiații din Moldova.
  • Furnizarea de asistență prin Mecanismul UE de protecție civilă către Ucraina. Până în prezent, 22 de state membre au răspuns solicitării din partea Ucrainei, oferind peste 8 milioane de articole esențiale de îngrijire medicală și adăpost, cum ar fi truse de prim ajutor, corturi, echipamente de stingere a incendiilor, generatoare de energie și pompe de apă.

La 1 martie, în timpul dezbaterii plenare extraordinare din Parlamentul European, președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a anunțat 500 de milioane EUR de la bugetul UE pentru a face față consecințelor umanitare ale războiului, atât în Ucraina, cât și pentru persoanele care fug din țară.

În cadrul dezbaterii în plen, președintele Consiliului European, Charles Michel, a propus o conferință a donatorilor pentru Ucraina.

În aceeași zi, Banca Mondială a anunțat un pachet de ajutor de urgență de 3 miliarde USD pentru Ucraina, iar Fondul Monetar Internațional a declarat că ia în considerare solicitarea Ucrainei de finanțare de urgență.

„Toate aceste ajutoare sunt binevenite pentru următoarele zile sau săptămâni, însă este nevoie de un răspuns și mai ambițios care să ia în calcul toate implicațiile acestei crize în funcție de evoluția agresiunii militare din Rusia, de la sprijinul refugiaților pe termen scurt, mediu și lung, până la implicațiile sancțiunilor asupra economiei europene și asupra facturilor la energie”, declară Nicu Ștefănuță.

„Lumea, așa cum o știm, se pregătește să intre într-o noua eră, mai nesigură, însă de data aceasta avem șansa să ne aflăm de partea bună a istoriei, în cea mai puternică Alianță. Fără pace și fără siguranță nu poate să existe democrație și prosperitate, ori exact acestea sunt prioritățile noastre”, adaugă eurodeputatul Nicu Ștefănuță, în contextul negocierilor grele pentru bugetul UE pentru 2023, ale cărei priorități vor fi votate pe 16 martie 2022.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare