Blocarea Strâmtorii Hormuz a produs multe bătăi de cap, cu perspectiva de a împinge lumea spre recesiune globală, în timp ce China, Rusia sau India primesc cantități de petrol autorizate de iranieni și transferate prin apele lor teritoriale. Alterarea rutelor globale a determinat o concentrare de forțe pentru a găsi soluții la deblocarea strâmtorii: americanii gândesc varianta militară, pe care o recomandă europenilor; europenii s-au reunit pentru a evalua opțiunile proprii, diplomatice, politice și economice, convocând planificatorii militari la proxima întâlnire; Bahreinul forțează o rezoluție a Consiliului de Securitate, care se tot edulcorează după blocajul Chinei; iar statele din Golf caută propriile abordări, în timp ce Teheranul propune un mecanism comun Iran-Oman pentru controlul strâmtorii. Totuși pe termen lung, un canal care să ocolească strâmtoarea prin Oman eventual Emirate sau preluarea controlului strâmtorii de către americani, chiar dacă e redenumită Strâmtoarea Trump, sunt singurele acțiuni viabile și corecte, chiar dacă irealizabile simplu, pe termen scurt. Ieșirea din clinci ar trebui să revină, totuși autorilor problemei, în cea mai mare măsură, așteptându-se un semnal final al evaluărilor de la Washington.
Reuniune de la Londra: de la preocupări și condamnări la planificarea operațiunilor militare
Marea Britanie a găzduit joi, 2 aprilie, discuții în format virtual cu participarea a 41 de state, privind explorarea soluțiilor de redeschidere a strâmtorii Hormuz. Gazda a fost Ministrul de Externe britanic, Yvette Cooper, care a salutat forța determinării comunității internaționale reunită la întâlnirea de la Londra pentru a asigura siguranța și libera circulație prin strâmtoarea strategică rezervată tranzitului a o cincime din petrolul global. La reuniune nu a participat reprezentantul Statelor Unite, pe principiul evocat de Donald Trump că responsabilitatea revine statelor care au nevoie și folosesc strâmtoarea, fiind dependente de ea, nu SUA, chiar dacă este, alături de Israel, la originea lanțului ce a determinat blocarea Strâmtorii Hormuz de către Iran.
Trump consideră că SUA a făcut cea mai mare parte din treabă și a susținut, într-o adresare către națiune de miercuri, 1 aprilie, vizând europenii: “Mergeți în strâmtoare și doar luați petrolul, protejați-o și utilizați-o voi. Iranul a fost decimat în zonele sale esențiale militare, Am făcut partea mai grea, acum ar trebui să fie ușor (să controlați strâmtoarea).” În fapt, controlul efectiv este al Iranului, cel care poate acționa și lovi orice navă încearcă să intre sau să traverseze strâmtoarea cu o lungime de peste 150 km, suficient de îngustă pentru a permite tiruri la rachete cu rază scurtă, drone aeriene, mine, drone acvatice și subacvatice, acțiuni suicidare de distrugere a navelor. La această oră, peste 23 de nave comerciale au fost lovite direct de către Iran în Golf.
Blocada a dus la o întrerupere fără precedent a traversărilor cu produse energetice prin strâmtoare, deși Iranul a anunțat că permite apropiaților săi care plătesc în remnibi(China cu precădere) să utilizeze un coridor prin apele sale teritoriale. În plus, Rusia a anunțat că nu întâmpină nici o problemă să treacă prn strâmtoare, iar India a început importul de petrol iranian pentru prima dată după 7 ani. E vorba, în primul rând despre cele două state care sunt implicate în aprovizionarea cu armament, drone și rachete a Iranului – cazul Rusiei, cu transport interceptat și distrus de aviația și rachetele israeliene în Caspică, sau China, cu transporturi și sprijin pentru refacerea inventarului de rachete al Teheranului. Asta în timp ce prețurile mondiale la petrol și gaze cresc dramatic.
Statele reunite în întâlnirea de la Londra au insistat pe evitarea atragerii lor în războiul israeliano-american împotriva Iranului prin acțiunea lor de deblocare a strâmtorii Hormuz. Chiar dacă președintele Trump le-a cerut desfășurarea de trupe și redeschiderea militară, în forță, a strâmtorii și misiuni de însoțire a vaselor, cei prezenți în discuțiile de la Londra au respins implicarea de acest fel care ar duce la escaladarea conflictului, ba chiar au insistat prin premierul Keir Starmer să nu se implice în vreun fel în război. Discuția a fost largă și nu există încă o soluție convenită de coaliție cu excepția nevoii de a redeschide strâmtoarea și de a nu fi implicați sau a determina escaladarea războiului.
Totuși nevoia unei soluții complexe, care să implice diplomația, sancțiuni economice, intelligence-ul, politicul și componenta militară, dacă este cazul, a făcut ca reuniunea să programeze o nouă întâlnire în care să există discuții detaliate care să implice planificatorii militari, care să identifice variantele fezabile și opțiunile posibile, la dispoziția noii coaliții. Potrivit surselor prezente la dezbatere, prima fază ar fi asigurarea că strâmtoarea nu este amenințată de mine, acestea nu sunt prezente sau au fost curățate. În cea de a doua fază a intervenției coaliției internaționale, obiectivul ar fi protejarea tancurilor petroliere care ar urma să traverseze strâmtoarea. Prezentarea nu face decât să reproducă în formă practică declarația comună semnată de un număr de state europene la care s-au raliat și altele, majoritatea reprezentate la Londra, pentru a constitui coaliția de voință care să elibereze strâmtoarea.
Conținutul declarației primei întâlniri despre Hormuz: Condamnarea Iranului
Închiderea strâmtorii Hormuz de către Iran a blocat în Golf peste 2000 de nave și peste 20.000 de marinari, potrivit Organizației Maritime Internaționale. La reuniunea de la Londra au participat oficiali de pe fiecare continent, subliniind mai întâi impactul global al blocadei și dorința la fel de răspândită între participanți de a debloca transportul prin strâmtoare. Ministrul britanic de externe a insistat pe evaluarea fiecărei măsuri posibile, diplomatice, economice și politice sau militare, coordonate la nivel internațional, fără a ajunge la o soluție finală. Totuși reuniunea a condamnat Iranul pentru atacarea trasnportului internațional și atacul la economia globală, afectând prețurile la produse petroliere, la combustibil pentru aeronave, îngrășăminte pentru Africa sau gaz pentru Asia.
Opțiunile evaluate vizează presiunea diplomatică internațională, inclusiv prin intermediul ONU, aranjamente comune pentru a susține încrederea piețelor și explorarea sancțiunilor comune împotriva Iranului. Înaltul Reprezentant European, Kaja Kalas a insistat pe extinderea misiunii forței navale existente deja în Marea Roșie pentru că nu poate fi pierdută o nouă rută critică, amenințată azi din nou de rebelii Houthi, în timp ce este în evaluare crearea unor coridoare umanitare prin strâmtoare în varianta celor din Marea Neagră, la începutul războiului de agresiune al Rusiei. Și șefa politicii externe europene a insistat pe presiune diplomatică, economică și politică, pe lângă planificarea militară, pentru a identifica cum poate fi menținută navigația sigură pe termen lung, atunci când conflictul se va fi încheiat. Aceasta pare să fie condiția prealabilă a oricărei intervenții a coaliției, încheierea războiului împotriva Iranului.
Declarația comună a fost emisă în negocierile directe între Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Țările de Jos, Japonia și Canada, dar conține referința confirmată la state de pe tot globul: virtual toate statele europene, obișnuiții aliați globali din democrațiile liberale – Japonia, Canada, Coreea, Noua Zeelandă și Australia, dar și de state din Golf – Bahrein, Emiratele Arabe Unite – sau din Africa – Somalia, Nigeria – ca și din America de Sud și Pacific – Trinidad & Tobago, Panama, Insulele Marshall, Chile. Lista este deschisă pentru a se alătura orice stat membru al ONU. După cum se poate observa, China și Rusia nu sunt parte a acordului, nici Statele Unite.
Declarația condamnă în termenii cei mai fermi Iranul, atacurile sale asupra vaselor comerciale neînarmate din Golf, dar și asupra infrastructurii critice din Golf, inclusiv instalațiile de petrol și gaze și închiderea de facto a strâmtorii Hormuz. Statele semnatare cer Iranului să înceteze imadiat amenințările, amplasarea de mine, atacurile cu drone și rachete și alte încercări de blocare a strâmtorii Hormuz pentru navele comerciale, cu referire la Rezoluția Consiliului de Securitate al ONU 2817 din 11 martie 2026, introdusă de Bahrein, care condamnă atacurile Iranului asupra statelor din Golf și industriei lor petroliere și afirmă libertatea de circulație a navelor comerciale în apele internaționale, cu precădere prin punctele strategic sensibile.
Libertatea de navigație potrivit dreptului internațional, Convenția ONU privind Dreptul Mării, interferența în comerțul și traficul maritim global și alterarea lanțurilor globale de aprovizionare cu energie au fost menționate ca amenințări la adresa păcii și securității internațională – întotdeauna motiv de intervenție internațională cu orice mijloc. Rezoluția solicită un maratoriu privind atacurile la adresa infrastricturii civile, cu precădere instalațiile petroliere și de gaz, și se angajează să facă eforturile necesare pentru a contribui la libera trecere prin strâmtori. Documentul salută acțiunea Agenției Internaționale pentru Energie de a da drumul la rezervele strategice pentru stabilizarea piețelor și reafirmă nevoia de securitate maritimă și a libertății de nevigație pentru toate statele. Respectarea dreptului internațional și a principiilor fundamentale ale prosperității și securității internaționale sunt, de asemenea, invocate.
Rezoluția Bahreinului în Consiliul de Securitate: Rusia și China blochează eliberarea canalului
Pe de altă parte, Bahreinul și statele arabe din Golf, au promovat în Consiliul de Securitate o rezoluție privind autorizarea statelor de a utiliza forța militară pentru redeschiderea Strâmtorii Hormuz. Bahreinul, președinte în exercițiu luna aceasta al Consiliului de Securitate, a întâmpinat multiple blocaje în formulările propuse joi, 2 aprilie, cu sprijinul a nenumărate state membre ale ONU: mai întâi Franța opunându-se pe motiv că este nerealistă redeschiderea cu forța a strâmtorii, solicitând o formulare care să presupună coordonarea cu Iranul, după stabilirea unei încetări a focului – concurentă cu declarația și poziția de la Londra a statelor participante. Franța insistă pentru o misiune internațională de escortare a navelor prin strâmtoare.
Ministrul de externe din Bahrein, Abdullatif bin Rashid al-Zayani, care prezidează lucrările Consiliului de Securitate în numele statului său, a subliniat că rezoluția propusă reflectă “responsabilitatea colectivă de a proteja securitatea și stabilitatea internațională și de a salvgarda libertatea navigației maritime”, că Iranul a blocat în fapt strâmtoarea și a determinat turbulențele pe piața energetică globală, mai mult, a anunțat că, după război, va impune taxe vaselor care vor trece prin strâmtoare. Bahreinul a condamnat acțiunile ilegale ale Iranului care țin economia mondială drept ostatic, insistând și că, prin obstrucționarea liberei circulații, Iranul nu respectă rezoluția 2817 a Consiliului de Securitate, un alt motiv de intervenție internațională. Al-Zayani a insistat că nici un stat nu poate să abordeze singur amenințarea pe care o reprezintă Iranul prin blocarea strâmtorii Hormuz și că acțiunea reclamă coordonarea unui răspuns internațional într-un cadru legitim, respectiv cu o Rezoluție a Consiliului de Securitate.
Dar votul pentru rezoluție a trebuit amânat din nou după ce China a semnalizat că se va opune prin veto utilizării forței pentru deblocarea strâmtorii. Votul a fost amânat pentru săptămâna aceasta, în condițiile în care anterior și Rusia fusese între opozanți, dar a retras obiecția, după ce statele arabe au renunțat la referirea explicită privind aplicarea obligatorie a rezoluției de către toate statele membre ONU. Este vorba exact despre cele două state care furnizează armament Iranului, pentru înlocuirea zestrei de rachete, în cazul Chinei, și pentru adăugarea resurselor de drone, cazul Rusiei. Totuși cele două state blocante se află pe poziții opuse, Rusiei convenindu-i un preț crescut la petrol, în timp ce China, consumator net, ar prefera un preț redus. Nici transporturile privilegiate de petrol iranian către China nu compensează problemele ridicate de saltul major al prețului petrolului.
Ceea ce a rămas în cel de-al cincilea draft al rezoluției este autorizarea “tuturor măsurilor defensive necesare pentru a proteja navigația comercială”, fiind eliminată formularea privind libertatea statelor de a utiliza orice mijloc pentru deblocarea strâmtorii sau referirea la obligativitatea statelor de a se implica în măsuri de aplicare a rezoluției. De asemenea, în varianta actuală, măsurile sunt autorizate pentru o perioadă de cel puțin 6 luni, cu posibilitatea ca această perioadă să fie modificată de Consiliul de Securitate la nevoie. Trimisul Chinei la ONU, Fu Cong, continuă să se opună oricărei autorizări prin Rezoluție a folosirii forței, chiar dacă e vorba de apărarea propriilor nave. O asemenea acțiune, susține el, “ar legitima utilizarea ilegală și indiscriminată a forței, ceea ce va duce inevitabil la o escaladare suplimentară a situației și ar putea determina consecințe serioase.” Negocierile pe această formulare sunt încă în curs.
În fapt, inițial Rusia, ulterior China au încercat să blocheze orice rezoluție a ONU care să poată fi utilizată împotriva Iranului pentru a deschide strâmtoarea în forță, chiar și numai prin apărarea propriilor nave, privând de legitimitate orice acțiune care să lase Teheranul de instrumentul său de coerciție împotriva Statelor Unite pentru a opri războiul. Pe de altă parte, SUA a susținut rezoluția în forma sa inițială extrem de clară și dură, cu obligația statelor la acțiune. SUA a dat un nou ultimatum de 48 de ore Iranului pentru a deschide libera circulație prin strâmtoare, altfel va continua atacurile susținute și distrugerile la adresa Iranului. În cele 2-3 săptămâni de război anunțate, până la finalizarea operațiunii după distrugerea tuturor țintelor planificate inițial, nu se menționează opțiunea preluării controlului asupra strâmtorii, a insulelor din regiune și asigurarea libertății traficului este un obiectiv asumat în această confruntare, la acest moment, cu precădere pentru că ar însemna prelungirea războiului pe care președintele Trump îl vrea încheiat pentru că nu mai este popular pentru publicul american.
Protocol și mecanism de control regional Iran-Oman
Nici Iranul nu a stat cu mâinile în sân, încercând să-și majoreze capacitatea de constrângere și negociere și să profite de avantajul structural și geopolitic al blocării strâmtorii Hormuz. După ce afirmase ambiția de a i se recunoaște suveranitatea asupra strâmtorii Hormuz, între punctele trimise către Statele Unite pentru negociere prin intermediul Pakistanului, Turciei și Egiptului, Iranul a propus Omanului un protocol de monitorizare a trecerilor prin strâmtoarea Hormuz, în curs de redactare și revizuire. Motivul este ca, în timp de pace, trecerea navelor prin strâmtoare să se producă sub “supervizarea și coordonarea” statelor litorale, cu gândul la taxarea acestor treceri și utilizarea banilor pentru reconstrucția post-război și blocarea întrării în Golf a navelor legate de Statele Unite și Israel.
Kazem Gharibabadi, adjunctul ministrului de Externe pentru afaceri internaționale și legale, a propus mecanismul despre care spune că nu este destinat să restricționeze navigație, ci să faciliteze trecerea în siguranță a navelor prin strâmtoare. Mesajul poate avea efecte asupra piețelor internaționale și, eventual, poate crește încrederea în deschiderea strâmtorii, subliniind bunăvoință a Iranului și evitând presiuni majore suplimentare sau posibile sancțiuni, așa cum sunt ele menționate în primele tușe ale documentului coaliției internaționale reunite online la Londra. Protocolul este mai mult un gest diplomatic decât o schimbare relevantă. Negocierile dintre Iran și Oman sunt benefice, pentru că exclud o confiscare și control unilateral de către Iran a strâmtorii, Omanul, alături de Qatar, fiind virtuali intermediari în negocierile iraniano-americane pentru încheierea conflictului actual.
Gharibabadi susține că cele două state deja coordonează mișcările navelor pe timp de pace, iar noul protocol este doar menit să faciliteze traversarea în siguranță și să ofere servicii mai bune vaselor care doresc să treacă prin Hormuz. În fapt, există două coridoare de trecere prin zona cea mai îngustă a strâmtorii, unul prin apele internaționale și zona economică exclusivă a Iranului și altul prin cea a Omanului. Iranul a adăugat o rută prin apele sale teritoriale, folosită în prezent de navele chineze, în timp ce coridorul din zona economică liberă a Omanului este vizat de blocaje. Ministrul adjunct iranian de Externe insistă că strâmtoarea este deschisă dacă tranzitul se face cu grijă și cu acordul Iranului. Aceste lecții învățate reclamă ajustări ale actualei situații și pentru perioada de pace, susține partea iraniană, de unde nevoia supravegherii comune Iran-Oman a traficului după război.
De partea cealaltă, Omanul consideră că aceste negocieri și știrile despre dialogul privind monitorizarea comună a traficului oferă speranțe că Strâmtoarea Hormuz ar putea fi parțial deschisă, la o anumită capacitate, fără să fie nevoie de forța militară și chiar în timp de război, cât nu există un acord formal de încetare a focului. Dar principala acțiune este așteptată de la evaluarea Statelor Unite, cea care consideră că nu este afectată de închiderea srtâmtorii pentru că nu importă petrol din Golf, și că, de fapt, e treaba celor care au această necesitate să mențină deschisă strâmtoarea, un lucru care ar trebui să fie simplu de făcut. Totuși și în SUA prețurile la petrol și gaze au crescut cu mai bine de 30% în nici o lună de conflict, iar galonul de benzină a depășit 4 dolari. Un impuls important pentru implicarea într-o formă în efortul global de redeschidere a Strâmtorii traficului internațional
