Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Europarlamentar german, solicitare oficială către Comisia Europeană privind România: Intenționați să activați mecanismul statului de drept?

Published

on

Liderul grupului Verzilor din Parlamentul European, eurodeputatul german Ska Keller, a interpelat joi Comisia Europeană cu privire la situația statului de drept din România, solicitând executivului european să informeze public ce pași are de gând să adopte pentru a apăra statul de drept din România și dacă ia în considerare să activeze mecanismul privind situația statului de drept.

Guvernul român încearcă să permită funcționarilor care au fost condamnați pentru corupție – inclusiv lui Liviu Dragea – să scape de sentințe. Această încercare de a submina statul de drept nu are ce să caute în UE. România trebuie să oprească imediat orice încercare de a da amnistie pentru infracțiunile de corupție ori Comisia trebuie să acționeze!”, a scris Keller pe pagina sa de Facebook.

Liderul Verzilor, cea a care inițiat dezbaterea privind țara noastră din plenul Parlamentului European din 3 octombrie 2018, dezbatere soldată cu o rezoluție a co-legislativului european referitoare la România, a adresat Comisiei Europene două întrebări:

(1) Ce măsuri va lua Comisia pentru a apăra statul de drept în România în acest caz?
(2) Intenționează Comisia să activeze mecanismul statului de drept pentru a evalua situația din România?

Poziția lui Ska Keller vine la o săptămână distanță după ce România și-a prezentat, în plenul Parlamentului European la Strasbourg, prioritățile președinției sale la Consiliul UE, iar în această săptămână miniștrii de resort au prezentat prioritățile sectoriale în comisiile de specialitate ale Parlamentului European.

De altfel, acțiunea eurodeputatului german apare și în condițiile în care timpul dezbaterii pe marginea priorităților președinției române, liderul ALDE în Parlamentul European, Guy Verhofstadt, a avertizat România cu activarea articolului 7 din Tratatul UE dacă executivul de la București va continua să ignore recomandările Comisiei de la Veneția.

În replică, premierul Viorica Dăncilă a afirmat, în rânduri ulterioare, că statul de drept nu este încălcat în România.

Pe de altă parte, întrebările adresate de Ska Keller nu se referă direct și explicit la articolul 7 din Tratatul Uniunii, activat deja de Comisia Europeană în privința Poloniei și de Parlamentul European în cazul Ungariei.

Experiența Poloniei, exemplu pentru România?

Trebuie precizat că mecanismul statului de drept, revizuit în anul 2014, a fost aplicat Poloniei de către Comisia Europeană înainte de activarea articolului 7.

Acest cadru urmărește să prevină, printr-un dialog cu statul membru în cauză, ca o amenințare sistemică la adresa statului de drept să necesite inițierea de către executivul european a mecanismelor cuprinse la articolul 7 din tratatul UE.

Reamintim, în context, cazul Poloniei în care Comisia Europeană a formulat, în cadrul acestei proceduri, o serie de recomandări cu privire la modificările judiciare de la Varșovia, iar prim-vicepreședintele Frans Timmermans s-a aflat într-un dialog structurat cu autoritățile poloneze.

Cu toate acestea, la 20 decembrie 2017, după aproape un an de discuții, Comisia Europeană a activat articolul 7 din Tratat cu privire la Polonia.

 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană pregătește reglementări pentru a împiedica ”interferenţa nejustificată în activităţile” mass-media

Published

on

© European Union, 2020/ Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană dorește să introducă de anul viitor reguli pentru a împiedica preluarea companiilor mici de presă de către giganții din acest domeniu, precum și interferența guvernelor, a precizat luni comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

”Pentru remedierea acestor preocupări, Comisia Europeană va prezenta anul viitor o Lege a libertăţii media. Dorim să luăm măsuri împotriva tuturor tipurilor de interferenţă nejustificată în activităţile companiilor noastre de media. Trebuie să ne asigurăm că există garanţii ale pluralismului media, inclusiv al celor online, astfel încât niciun (grup) să nu devină prea mare”, a declarat Breton în cadrul Forumului european al mass-media (European News Media Forum).

Acesta a declarat că legea în cauzî va viza, în egală măsură, interferențele străine ostile, statele în care au loc alegeri fiind cele mai vulnerabile.

Comisarul european pentru piața internă a anunțat că instituâia omonimă va lansa o consultare pentru a colecta opiniile din partea media și a altor părți înainte de adoptarea noilor reglementări.

De altfel, Comisia Europeană a promis că va sprijini și proteja jurnaliștii, în contextul în care ”nu există democrație fără libertate și pluralism în mass-media.”

Printr-o, Parlamentul European și-a exprimat recent îngrijorarea cu privire la atacurile asupra mass-mediei europene în unele state membre și solicită acțiuni urgente pentru ajuta acest domeniu să fie pregătit pentru ”Deceniul digital”.

Îngrijorat de acapararea mass-mediei de către stat în unele țări membre și de procesele menite să intimideze și să reducă la tăcere jurnaliștii, Parlamentul European a cerut instrumente legislative și nelegislative.

Pentru a proteja independența financiară și politică a jurnaliștilor și a jurnalismului european, Parlamentul a solicitat înființarea unui fond european permanent pentru mass-media de știri și cultură, care să ducă la o acoperire independentă a știrilor, să protejeze independența jurnaliștilor europeni și să garanteze libertatea presei.

În egală măsură, eurodeputații au invitat Comisia să încurajeze ferm statele membre să sporească sprijinul acordat acestora din fondurile puse la dispoziție prin intermediul planurilor naționale de redresare aprobate, astfel încât să se poată redresa pe deplin în urma pandemiei, să devină mai sustenabile și să își continue tranziția verde și digitală.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană intensifică sprijinul acordat sectorului cultural prin intermediul unui ghid online privind finanțarea UE

Published

on

© Creative Europe/ Facebook

Comisia Europeană a lansat un nou ghid interactiv care cartografiază toate oportunitățile de finanțare disponibile la nivelul UE pentru sectoarele culturale și creative, denumit „CulturEU”, un ghișeu unic care reunește 75 de oportunități de finanțare din 21 de programe diferite, de la Europa Creativă și Orizont Europa la fondurile structurale și InvestEU.

În doar câteva clicuri, instrumentul interactiv online poate direcționa orice entitate culturală europeană către cel mai adecvat sprijin financiar din partea UE pe care îl are la dispoziție, se arată în comunicatul oficial. 

„Libertatea artistică, creativitatea și diversitatea culturală sunt emblematice pentru modul nostru de viață european. Europa este un motor cultural care are nevoie de sectoarele sale creative și culturale pentru a prospera. Alături de Next Generation EU, lansăm astăzi un nou instrument online pentru a permite artiștilor, creatorilor și profesioniștilor noștri din domeniul culturii să navigheze cu ușurință printre schemele de sprijin disponibile la nivelul UE și să le aleagă cele mai relevante. Împreună putem realiza o redresare durabilă pentru sectoarele creative și culturale din întreaga Europă”, a transmis vicepreședintele pentru promovarea modului de viață european, Margaritis Schinas. 

Ghidul a fost elaborat pentru a ajuta partenerii care lucrează în sectoarele culturale și creative, indiferent de tipul și dimensiunea lor, să navigheze în peisajul finanțării UE, să înțeleagă ce oportunități le stau la dispoziție și, în cele din urmă, să acceseze mai ușor finanțarea UE.

Părțile interesate pot filtra în mod automat oportunitățile de finanțare relevante în funcție de nevoile lor, de sectorul lor și de tipul de organizație pe care o reprezintă. Ghidul este completat de exemple și bune practici care pot servi drept sursă de inspirație. CulturEU va fi actualizat periodic cu cele mai recente informații privind noile cereri de propuneri și va fi disponibil în toate limbile UE la începutul anului 2022.

Sectoarele culturale și creative au fost grav afectate de restricțiile ample instituite în timpul pandemiei de COVID-19. De la începutul pandemiei, Comisia a luat o serie de măsuri pentru a aborda consecințele pandemiei asupra sectoarelor culturale și creative, completând și sprijinind acțiunile statelor membre: sprijin financiar, cooperare la nivelul UE respectând totodată competențele naționale, investiții.

Acțiunile întreprinse până în prezent la nivelul UE pentru a sprijini sectoarele culturale și creative includ:

  • creșterea sprijinului financiar al UE pentru sectoarele culturale și creative cu aproape 2,5 miliarde EUR din programul Europa creativăcrea și aproape 2 miliarde EUR din programul Orizont Europa, sume dedicate proiectelor culturale, creative și favorabile incluziunii în perioada 2021-2027;
  • alocarea de fonduri din Mecanismul de redresare și reziliență.
  • aprobarea ajutorului național în temeiul Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat pentru o sumă totală de peste 420 de milioane EUR;
  • publicarea de orientări ale UE privind redeschiderea și redresarea în condiții de siguranță a sectorului;
  • lansarea unei platforme dedicate, Creatives Unite, pentru ca artiștii, artiștii interpreți sau executanți și alți profesioniști din domeniul cultural și creativ să facă schimb de informații, inițiative și idei. Această platformă numără în prezent peste 43 000 de utilizatori.

Comisia continuă să coordoneze și să faciliteze schimburile la nivelul UE pentru a examina provocările cu care se confruntă sectoarele culturale și creative în momentul de față și oportunitățile de care dispun acestea.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Franța se alătură Spaniei și trimite Comisiei Europene o solicitare pentru deblocarea a 7,4 miliarde de euro din PNRR, pe lângă prefinanțarea de 5,1 miliarde de euro

Published

on

© European Union, 2021/ Source: EC - Audiovisual Service

Franța se alătură Spaniei și trimite Comisiei Europene o solicitare pentru deblocarea a încă 7,4 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență, a cărui valoare totală se ridică la 39,4 miliarde de euro sub formă de granturi.

Plata acestei prime sume, pe lângă cele 5,1 miliarde de euro din prefinanțare, este condiționată de respectarea celor 38 de jaloane și ținte stipulate în document, informează instituția într-un comunicat.

Comisia Europeană are acum la dispoziție două luni pentru a face evaluarea. Acesta va trimite apoi analiza preliminară Comitetului economic și financiar din cadrul Consiliului Uniunii Europene.

Franța a trimit Planul Național de Redresare și Reziliență la 29 aprilie. Valoarea acestuia se ridică la 39,4 miliarde de euro sub formă de granturi, adică 1,62% din PIB-ul țării, și cuprinde alocări de 46% pentru combaterea schimbărilor climatice și 21% pentru tranziția digitală.

PNRR-ul Franței a primit aprobarea din partea Comisiei Europene la 23 iunie, etapă care a deschis calea Consiliului Uniunii Europene de a da undă verde acestui document la 13 iulie.

Astfel, Parisul a demarat la 19 august implementarea măsurilor pentru ”digitalizarea zonelor rurale și a serviciilor de sănătate” cu ajutorul celor 5,1 miliarde de euro, cuprinse în prefinanțare, sub formă de granturi.

Cererea Franței de deblocare a fondurilor ce îi revin prin Mecanismul de Redresare și Reziliență în valoare de 723,8 miliarde de euro (prețuri curente) o succede pe cea înaintată de Spania la 12 noiembrie.

Madridul a cerut Comisiei Europene să efectueze o plată de 10 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență, în baza îndeplinirii a 52 de jaloane și ținte legate de mobilitatea durabilă, eficiență energetică, conectivitate, politicilor în domeniul administrației publice, educației și domeniului social.

La fel ca și în cazul Franței, Comisia Europeană dispune de două luni pentru a evalua cererea.

Spania a depus Planul Național de Redresare și Reziliență în valoare de 69,5 miliarde de euro granturi (5,58% din PIB) la 30 aprilie și a primit aprobarea Comisiei Europene la 17 iunie. Acesta cuprinde alocări de 40% pentru combaterea schimbărilor climatice și de 28% pentru tranziția digitală. 

Prefinanțarea a intrat în țară la 17 august, după ce Consiliul Uniunii Europene a dat undă verde PNRR-ului Spaniei tot la 13 iulie.

România a transmis Planul Național de Redresare și Reziliență la 31 mai și l-a publicat la 2 iunieȚara noastră dispune de o alocare de 29,2 miliarde de euro, 14,2 miliarde de euro granturi și 14,9 miliarde de euro împrumuturi, acestea din urmă fiind contractate la o dobândă foarte avantajoasă și pentru care ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a semnat deja acordul de împrumut

Miniștrii economiei și finanțelor din statele membre ale Uniunii Europene au aprobat, la 28 octombrie, Planul Național de Redresare și Reziliență al României, după ce, anterior, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dat undă verde, la București, acestui document prin intermediul căruia țara noastră va putea să-și redreseze economia și să-și construiască reziliența în urma pandemiei, printr-o tranziție verde și digitală

Planul cuprinde peste 500 de astfel jaloane și ținte, ce vor fi monitorizate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Instituția va trebui să raporteze bianual stadiul implementării reformelor pentru ca Executivul european să deblocheze plățile, ce se vor face tot de două ori pe an.

Așadar, investițiile și reformele prevăzute în PNRR trebuie să contribuie la abordarea eficientă a recomandărilor specifice fiecărei țări și la consolidarea potențialului de creștere economică, a creării de locuri de muncă și a rezilienței economice și sociale.

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Cristian Bușoi1 min ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi, mesaj de Ziua Națională a României: Să privim cu optimism în față și să avem încredere în forța noastră, a tuturor

Alin Mituța21 mins ago

Eurodeputatul Alin Mituța: L-am întrebat pe Josep Borrell ce măsuri intenționează să ia pentru a rezolva problema subreprezentării românilor în conducerea SEAE

U.E.22 mins ago

Liderii de la Bruxelles transmit mesaje de felicitare de Ziua Națională a României

REPUBLICA MOLDOVA35 mins ago

De Ziua Națională a României, Maia Sandu îi invită oamenii de pe ambele maluri ale Prutului să meargă “spre viitor împreună”: Ne leagă trecutul istoric, cultura și limba română

Daniel Buda38 mins ago

Ziua Națională a României. Eurodeputatul Daniel Buda face apel la unitate pentru a construi mai departe ”o Românie puternică și aliniată la valorile europene”

INTERNAȚIONAL46 mins ago

Natalia Gavrilița, întrevedere cu omologii săi din Georgia și Ucraina în cadrul „Trio-ului asociat al prim-miniștrilor”: Ca Trio, nu putem reuși fără sprijinul UE

ROMÂNIA52 mins ago

Marcel Ciolacu, mesaj de 1 decembrie: România este a celor care țin pe umerii lor această națiune, nu doar a celor privilegiați din vârf

POLITICĂ57 mins ago

Ziua Națională a României. PMP: Marea Unire este în continuare un deziderat sfânt pentru românii de pretutindeni

MAREA BRITANIE1 hour ago

Ziua Națională a României. Ambasadorul Regatului Unit la București: Combaterea problemelor climatice va reprezenta un ”aspect important al cooperării” dintre țările noastre

NATO2 hours ago

Mircea Geoană, mesaj de Ziua Națională a României: Este nevoie de reclădirea proiectului național. Să investim și mai mult în ancora noastră occidentală, în NATO și UE

MAREA BRITANIE1 hour ago

Ziua Națională a României. Ambasadorul Regatului Unit la București: Combaterea problemelor climatice va reprezenta un ”aspect important al cooperării” dintre țările noastre

POLITICĂ3 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă, îndemn la unitate de Ziua Națională: Marea Unire rămâne cea mai frumoasă pagină din istoria României, o lecție despre coeziune care acum ne este necesară

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen salută decizia OMS de a începe negocierile pentru un tratat internațional privind pandemiile: Spiritul de acțiune colectivă, singurul răspuns pentru combaterea pandemiilor

U.E.2 days ago

Charles Michel, la sesiunea specială a Adunării Mondiale a Sănătății pentru un tratat internațional privind pandemiile: Sper că vom face istorie. Abordarea „O singură sănătate” este un „must-have”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 days ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

ROMÂNIA3 days ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

INTERVIU Eurodeputatul Victor Negrescu: Salariul minim european are menirea să crească standardele sociale în Europa, oferind oportunități egale pentru toți europenii care lucrează în orice stat membru

Alin Mituța6 days ago

Eurodeputatul Alin Mituța: România va deveni un stat sigur pentru fete și femei atunci când vom taxa fiecare violență fizică, sexuală sau emoțională

Team2Share

Trending