Connect with us

Marian-Jean Marinescu

Europarlamentarul Marian-Jean Marinescu i-a cerut comisarului european Adina Vălean să suspende procedurile de adoptare a Pachetului Mobilitate pentru transportatorii din UE

Published

on

© European Union 2018 - Source : EP

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu, coordonatorul grupului PPE în Comisia pentru transport și turism din Parlamentul European, i-a solicitat marți comisarului european pentru transporturi, Adina Vălean, să sisteze procedurile de adoptare a Pachetului Mobilitate la nivel european, în contextul crizei pandemiei cu COVID-19.

”Odată cu introducerea restricțiilor de trafic la frontiere, precum și a noilor reguli sanitare devine evident că prevederile privind orele de condus și cele de odihnă a șoferilor în afara cabinei nu mai pot fi respectate. Actualele măsuri din Pachetul Mobilitate nu vor mai putea fi aplicate nici după încheierea acestei crize, dacă luăm în calcul impactul semnificativ în domeniul transportului și nevoia de a menține regulile de igienă pentru siguranța șoferilor. Acestea sunt motivele pentru care, alături de colegi din Comisia de Transport a Parlamentului European, i-am cerut doamnei Comisar Vălean să ia în calcul suspendarea și ulterior modificarea Pachetului Mobilitate”, a scris Marinescu pe Facebook.

Luni, Comisia Europeană a cerut statelor membre ale Uniunii Europene să transforme ”fără întârziere” toate punctele de trecere a frontierelor naționale în ”coridoare verzi” pentru a nu bloca transporturile de bunuri și pentru a nu afecta funcționalitatea pieței unice a Uniunii Europene.

Executivul european a emis astfel noi recomandări operaționale cu privire la modul de punere în aplicare a Orientărilor sale pentru gestionarea frontierelor pentru a menține transportul de marfă în UE în timpul pandemiei actuale.

Noile orientări ale Comisiei au patru obiective: 1) traversarea punctelor de frontieră printr-un ”coridor verde” ar trebui să dureze maxim 15 minute, 2) coridoarele verzi ar trebui să fie deschise pentru vehiculele care transportă orice tip de marfă, 3) guvernele naționale ar trebui să suspende restricțiile și 4) ar trebui să existe mai puțină birocrație pentru transportatori.

Potrivit Comisiei Europene, pandemia coronavirusului are un impact perturbator major asupra transportului și mobilității europene, iar continuitatea neîntreruptă a serviciilor de transport rutier, maritim și aerian sunt de o importanță crucială pentru funcționarea pieței interne a UE și pentru răspunsul efectiv la actuala criză de sănătate publică.

Propusă de Comisia Europeană în mai 2017, reforma condiţiilor de lucru ale transportatorilor ”Pachetul Mobilitate” a dat naştere unei dispute politice pe fondul unei concurenţe puternice într-un sector sensibil.

Pe de o parte, Franța, Germania și țările Benelex susţin aplicarea unei legislaţii stricte pentru a contracara dumping-ul social, în timp ce ţările din Europa de Est (România, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Letonia şi Lituania) pledează pentru o viziune mai suplă, reproșând un protecționism ascuns și încălcarea liberei circulații.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Marian-Jean Marinescu susține adoptarea unor reguli mult mai stricte pentru combaterea traficului ilegal de deșeuri: Statele membre din Est riscă să devină groapa de gunoi a UE

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu a susținut în Parlamentul European adoptarea unui set de reguli mai stricte, care urmăresc combaterea traficului ilegal de deșeuri.

”Traficul ilegal de deșeuri între statele membre este o realitate a Uniunii și o problemă gravă a statelor membre din Est, care riscă să devină groapa de gunoi a UE. Cu cât diferențele de costuri pentru eliminarea deșeurilor sunt mai mari între statele din Vest și cele din Est, cu atât transporturile ilegale sunt mai numeroase”, a atras atenția eurodeputatul într-o explicație a votului, furnizând cifre îngrijorătoare legate de țara noastră, în care s-au descoperit 14.000 de tone de deșeuri importante ilegal în 2021.

Parlamentul European și-a adoptat miercuri poziția de negociere cu statele membre cu privire la o nouă lege care să revizuiască procedurile și măsurile de control ale UE pentru transporturile de deșeuri.

Legislația revizuită ar trebui să protejeze mai eficient mediul și sănătatea umană, profitând în același timp pe deplin de oportunitățile oferite de deșeuri pentru a atinge obiectivele UE privind o economie circulară și cu poluare zero.

Prin textul care a primit 594 de voturi pentru, 5 împotrivă și 43 de abțineri, eurodeputații susțin interzicerea explicită a transferurilor de deșeuri destinate eliminării în UE, cu excepția cazului în care sunt autorizate în cazuri limitate și bine justificate. De asemenea, exporturile de deșeuri periculoase din UE către țările din afara OCDE vor trebui interzise.

Exportul de deșeuri nepericuloase în vederea recuperării ar fi permis doar către acele țări din afara OCDE care își dau acordul și care demonstrează capacitatea de a trata aceste deșeuri în mod durabil. Europarlamentarii doresc, de asemenea, să interzică exportul de deșeuri de plastic către țările non-OCDE și să elimine treptat exportul acestora către țările OCDE în termen de patru ani.

Parlamentul solicită crearea unui mecanism UE de direcționare bazat pe riscuri pentru a ghida țările UE care efectuează inspecții pentru a preveni și detecta transporturile ilegale de deșeuri.

Continue Reading

Marian-Jean Marinescu

Marian-Jean Marinescu: Obiectivul grupului PPE privind accelerarea procedurilor de autorizare a permiselor pentru proiectele de energie regenerabilă a fost atins

Published

on

© Marian-Jean Marinescu/ Facebook

Accelerarea procedurilor de autorizare a permiselor pentru proiectele de energie regenerabilă, un obiectiv al Grupului PPE legat de tranziția verde, a fost atinsă, a anunțat eurodeputatul Marian-Jean Marinescu, membru supleant în Comisia pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din Parlamentul European, după votul în plen asupra raportului comisiei de specialitate referitor la propunerea de directivă a Parlamentului și a Consiliului de modificare a Directivei (UE) 2018/2001 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, a Directivei 2010/31/UE privind performanța energetică a clădirilor și a Directivei 2012/27/UE privind eficiența energetică.

Astăzi am atins unul dintre obiectivele Grupului PPE legate de tranziția verde, al cărei curs trebuie să continue chiar și în aceste timpuri tulburi, când pe teritoriu european Rusia a declanșat un război. Iar acest obiectiv este accelerarea masivă a procedurilor de autorizare pentru a construi mai rapid instalații solare, de apă, pompe de căldură sau eoliene în Europa. Nu avem timp de pierdut. Pe de o parte, războiul din Ucraina care ne obligă la desprinderea energetică de Rusia, pe de alta, mișcările tactice din alte colțuri ale lumii, și mă refer aici la IRA- Inflation Reduction Act- din SUA, care se poate transforma într-un aspirator de afaceri europene și poate conduce la o dezindustrializare a continentului nostru. Este bine că afacerile în UE se desfăsoară după reguli clare, dar nu trebuie să se ajungă la hiper-reglementare, care să devină un motiv de migrare a afacerilor în state unde contextul legislativ este mai suplu. Procedurile de autorizare în Europa durează pur și simplu prea mult. În textul adoptat sunt definite noi „zone de accelerare din surse regenerabile”, în care obtinerea permiselor se va face în termen de maximum 9 luni. Pentru rețelele energetice legate de acestea, durata maximă este de optsprezece luni. Evaluările impactului asupra mediului vor fi făcute pentru întreaga zonă de accelerare și nu pentru fiecare proiect individual, așa cum este necesar în prezent”, a explicat eurodeputatul Marian-Jean Marinescu.

Obiectivul general al acestei propuneri este de a accelera procedura de acordare a autorizațiilor pentru noile centrale electrice care utilizează energie regenerabilă, cum ar fi panourile solare sau morile de vânt, sau pentru adaptarea celor existente.

În amendamentele adoptate, eurodeputații au redus perioada maximă de aprobare a noilor instalații de la douăsprezece la nouă luni, dacă sunt situate în așa-numitele „zone de accelerare a proiectelor de energie din surse regenerabile”. Aceste zone vor fi definite de fiecare stat membru, în funcție de capacitatea sa de a instala surse regenerabile de energie într-un ritm mai rapid. În cazul în care autoritatea competentă nu răspunde până la termenul limită, autorizația sau cererea se consideră a fi aprobată, prin acord tacit.

În afara acestor domenii, procesul de autorizare nu ar trebui să depășească 18 luni, spun eurodeputații, față de doi ani, așa cum s-a propus inițial. În ceea ce privește retehnologizarea centralelor de energie regenerabilă existente, eurodeputații doresc ca procesul de acordare a autorizațiilor să nu depășească șase luni.

Stimularea instalării panourilor solare pe clădiri și a pompelor de căldură

Propunerea include, de asemenea, o obligație pentru țările UE de a se asigura că autorizațiile de instalare a panourilor solare pe clădiri sunt eliberate în termen de o lună. Pentru instalațiile cu o putere mai mică de 50 kW, ar fi suficientă o procedură simplă de notificare. Instalarea panourilor solare ar putea fi scutită de obligația de a efectua o evaluare a impactului asupra mediului, propun eurodeputații. Procesul de autorizare a instalării pompelor de căldură nu trebuie să depășească o lună.

Pentru a aduce mai multă energie din surse regenerabile în rețea, deputații au inclus, de asemenea, elemente ale unei propuneri recente a Comisiei prezentate în cadrul așa-numitei „proceduri de urgență”, astfel încât majoritatea dispozițiilor să intre deja în vigoare în 2023.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Marian-Jean Marinescu anunță că ”eliminarea taxelor de roaming între UE și R. Moldova se află pe masa de lucru a Comisiei Europene”

Published

on

© Marian-Jean Marinescu/ Facebook

Comisia Europeană analizează modalitățile prin care ar putea fi reduse tarifele de roaming cu Republica Moldova, a anunțat eurodeputatul Marian-Jean Marinescu într-un mesaj publicat pe Facebook în urma unei interpelări adresate comisarului european pentru piață internă, Thierry Breton.

”Mă bucur să pot face public faptul că eliminarea taxelor de roaming între UE și Republica Moldova se află pe masa de lucru a Comisiei Europene, care analizează posibile soluții juridice pe termen mai lung pentru eliminarea taxelor de roaming între UE și Republica Moldova. După cum mi-a comunicat comisarul Thierry Breton în cadrul unui răspuns la o întrebare adresată de mine pe această temă, executivul european analizează modalitățile prin care ar putea fi reduse tarifele de roaming cu Republica Moldova, începând cu o reducere a tarifelor en gros de terminare a apelurilor mobile pe care operatorii și le percep reciproc”, a detaliat Marinescu.

Acesta a mai explicat că sunt în curs ”discuții tehnice pentru a facilita astfel de acțiuni care ar putea fi posibile în temeiul normelor existente și care ar putea, prin urmare, să fie puse în aplicare rapid. Comisia este de părere că o astfel de soluție ar necesita adoptarea de către Republica Moldova a unor reglementări care să permită o aliniere la normele relevante ale UE”, a completat eurodeputatul.

La mijlocul lunii februarie, Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, și Ministrul român al Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, au semnat Acordul privind reducerea tarifelor de furnizare a serviciilor de roaming internațional și a celor de apeluri internaționale între România și Republica Moldova.

Acesta oferă utilizatorilor moldoveni din România servicii voce, date și SMS la tarife apropiate de cele naționale.

  • pentru apelurile efectuate în roaming din România în Republica Moldova, tarifele vor scădea de cel puțin 10 ori;
  • pentru apelurile primite în roaming în România din Republica Moldova nu va fi perceput tarif;
  • pentru serviciile Internet utilizat în roaming în România, tarifele vor scădea de cel puțin 5 ori.

Continue Reading

Facebook

NATO10 hours ago

Nicolae Ciucă îl felicită pe Petr Pavel: Convingerile sale pro-europene sunt argumente solide pentru întărirea relațiilor România – Cehia

ROMÂNIA10 hours ago

Klaus Iohannis îl felicită pe Petr Pavel, președintele ales al Cehiei: Aștept cu nerăbdare să ne coordonăm în cadrul UE și NATO

U.E.14 hours ago

Ursula von der Leyen reiterează sprijinul pentru Ucraina, fără niciun fel de ”dacă” sau ”dar”: Luptă pentru respectarea dreptului internaţional şi pentru principiile democraţiei

U.E.15 hours ago

Ministrul italian al Apărării pledează pentru continuarea sprijinului pentru Ucraina: Dacă tancurile ruseşti ar ajunge la Kiev, ar începe al ”Treilea Război Mondial”

U.E.15 hours ago

Generalul în retragere Petr Pavel, fost șef al Comitetului Militar NATO, a fost ales președinte al Cehiei, învingându-l pe fostul premier Andrej Babis

Eugen Tomac17 hours ago

România în Schengen: Eurodeputatul Eugen Tomac cere Guvernului să sesizeze Curtea de Justiție a UE pentru ”nelegalitatea dreptului de veto exprimat de Austria și Țările de Jos”

U.E.17 hours ago

Emmanuel Macron afirmă că va continua ”să discute cu Rusia”, în pofida criticilor, dar lansează un apel la adresa Chinei de a se pronunța împotriva ”războiului imperialist” din Ucraina

INTERNAȚIONAL19 hours ago

Ucraina are nevoie de o finanțare suplimentară de 17 miliarde de dolari pentru a repara infrastructura energetică avariată de atacurile rusești, anunță premierul Denys Shmyhal

NATO20 hours ago

Ungaria se alătură Cehiei și Poloniei în misiunile de protejare a spațiului aerian al Slovaciei

CONSILIUL UE21 hours ago

Consiliul JAI: Cătălin Predoiu a atras atenția că UE ”se confruntă cu o realitate criminologică generată de traficul de persoane şi de criminalitatea organizată”: Trebuie să oprim circuitul ororilor

NATO20 hours ago

Ungaria se alătură Cehiei și Poloniei în misiunile de protejare a spațiului aerian al Slovaciei

U.E.1 day ago

Ministrul de externe al Olandei: România a parcurs un drum extraordinar. Am spus că vom sprijini aderarea României la Schengen și ne menținem angajamentul luat

ROMÂNIA2 days ago

Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu miniștrii de externe ai Franței și Olandei despre aderarea României la Schengen și sprijinirea R. Moldova

NATO2 days ago

Grupul de luptă NATO de la Cincu: Miniștrii de externe ai României, Olandei și Franței reafirmă solidaritatea și unitatea aliată pentru apărarea flancului estic

NATO3 days ago

Vizită istorică la NATO: Președintele Israelului s-a adresat în premieră aliaților reuniți în Consiliul Nord-Atlantic

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Nicolae Ciucă: PIB-ul României a crescut cu 49 de miliarde de euro în 2022. Pentru acest an prognoza este una favorabilă, cu o creștere de 2,8%

PARLAMENTUL EUROPEAN3 days ago

Din Parlamentul European, președintele Israelului a îndemnat la comemorarea „alianței sacre făurite în paralel cu Holocaustul” pentru cinstirea supraviețuitorilor și combaterea antisemitismului

PARLAMENTUL EUROPEAN3 days ago

Roberta Metsola evidențiază responsabilitatea generației actuale de a menține vie memoria victimelor Holocaustului: Ura încă găsește multe voci care o disculpă. Nu putem permite nimănui să găsească alinare în ignoranță

INTERNAȚIONAL4 days ago

SUA aprobă trimiterea a 31 de tancuri Abrams în Ucraina. NATO afirmă că “împreună, tancurile americane, britanice și germane” pot face diferența în lupta împotriva Rusiei

NATO5 days ago

Secretarul general al NATO are încredere că decizia trimiterii de tancuri de luptă în Ucraina va veni în curând: Este un moment crucial al războiului

Team2Share

Trending