Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Europarlamentarul Ramona Mănescu (PPE) a participat în cadrul ultimei întrevederi a Comisiei pentru Transport și Turism (TRAN) la Bruxelles

Published

on

Odată cu încheierea legislaturii Parlamentului European și înainte ca unii europarlamentari  să își înceapă campania electorală pentru alegerile europene, iar alții să urmeaze o altă cale, europarlamentarul Ramona Mănescu (EPP) a participat la ultima reuniune a TRAN care a avut loc în data de 11 aprilie în Bruxelles.

În cadrul întrevederii, comisarul european pentru transport și turism, Violeta BULC, a prezentat un rezumat al lucrărilor comisiei TRAN  din această legislatură: “Sunt deosebit de mândră că această relație foarte strânsă cu voi vă aduce are atâtea rezultate”.

Munca și colaborarea au dus la:

1. Adoptarea a cel puțin 30 de acte legislative noi începând din noiembrie 2014 – aproape 10% din cele 327 de acte adoptate până acum de acest Parlament!

2. Și progrese foarte semnificative în ceea ce privește alte 16 noi propuneri legislative (din 173 – din nou aproape 10%!) asupra cărora Parlamentul va continua să lucreze după alegeri.

“Aceste cifre vorbesc în mare măsură vorbesc de la sine. Acestea sunt un răspuns direct pentru cei care au considerat – mai ales la începutul mandatului nostru – că transportul ar putea să nu primească prioritatea pe care o merită. Transportul este, de fapt, în vârful agendei politice a UE! Am reușit să-l punem în centrul multor priorități Juncker “:

  • ca parte a agendei noastre pentru creștere, locuri de muncă și investiții;
  • ca o componentă esențială a pieței unice digitale;
  • ca principal contribuitor al strategiei noastre de decarbonizare în cadrul strategiilor Uniunii Energiei și Climatice;
  • printre acțiunile pentru o piață internă mai aprofundată și mai corectă;
  • în cadrul pilonului european al drepturilor sociale;
  • ca parte a strategiei de apărare a UE;
  • dar, de asemenea, ca un sector care face UE un actor global mai puternic

Timp de 5 ani, comisia TRAN a finalizat 46 de dosare legislative, dar și multe alte inițiative nonlegislative, “am dezvoltat o politică coerentă a Uniunii Transporturilor”, a declarat comisarul european. Toate aceste acte legislative au avut la bază acțiuni concrete pentru oameni – de exemplu pentru a îmbunătăți siguranța rutieră sau pentru a face transportul mai atractiv, în special pentru femei și pentru tineret.

Marian-Jean Marinescu

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE), lecție despre funcționarea instituțiilor UE pentru 30 de tineri din organizația PNL Dolj, invitați la Bruxelles

Published

on

© Marian-Jean Marinescu/Facebook

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE), coordonatorul grupului PPE în Comisia pentru transport și turism din Parlamentul European, a fost gazda la Bruxelles pentru 30 de tineri din organizația PNL Dolj, pe care i-a invitat în ,,capitala” Uniunii Europene pentru a împărtăși din experiențele sale ca membru al legislativului european.

 

,,Săptămâna aceasta, 30 de tineri din organizația PNL DOLJ au fost oaspeții mei în Parlamentul European. Au avut 3 zile pline, în care au aflat cum funcționează legislativul european, care este munca de zi cu zi a unui europarlamentar, care este relația cu celelalte instituții europene și, la fel de important, au vizitat cele mai frumoase locuri din Bruxelles! Sfatul meu pentru ei a fost să deschidă bine ochii și urechile și să învețe cât mai multe din această experiență!”, scrie Marian-Jean Marinescu pe pagina sa de Facebook.

Marian-Jean Marinescu este coordonatul grupului PPE în cadrul Comisiei pentru transport și turism din Parlamentul European. Aflat la cel de-al patrulea mandat, este membru al Parlamentului European încă din 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, fiind europarlamentarul român cu cel mai mare număr de dosare legislative coordonate. Cel mai recent, Marinescu a încheiat negocierile cu președinția română a Consiliului UE privind Mecanismul pentru Interconectarea Europei, noua politică europeană de transport. Din punct de vedere politic, Marian-Jean Marinescu este vicepreședinte al grupului PPE în Parlamentul European. În 2014 și 2017 a fost ales Europarlamentarul Anului la categoria Cercetare și Inovare. 

Continue Reading

Corina Crețu

Eurodeputatul Corina Crețu încurajează autoritățile române să investească în turism pentru dezvoltarea regiunii strategice a Dunării, fondurile substanțiale acordate de UE în acest scop fiind aproape intacte

Published

on

© Corina Crețu/Facebook

Fostul comisar european pentru politică regională, eurodeputatul Corina Crețu (Pro România, S&D), reamintește că Dunărea are o importanță strategică pentru România și avertizează că, la finalul mandatului său de comisar, autoritățile cheltuieseră doar 10% din fondurile europene în valoare de peste 1 miliard de euro alocate de UE pentru dezvoltarea zonei, potrivit unei postări pe Facebook. Totodată, Corina Crețu încurajează autoritățile române să investească în turism ca parte a strategiei de dezvoltare a regiunilor mai puțin dezvoltate, deoarece acesta poate impulsiona dezvoltarea economiei locale, dar și a celei naționale. 

,,Strategia Dunării este un subiect mereu actual, care m-a preocupat în calitate de Comisar European, și la dezvoltarea căruia voi lucra în continuare. Pentru România, Dunărea are o importanță strategică, motiv pentru care am subliniat în repetate rânduri că Planul de acțiune SUERD (Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării) reprezintă șansa alinierii fondurilor europene pentru acest obiectiv. Colaborarea regională în diferite sectoare (transporturile, inovaţia, turismul) sunt vitale, iar România poate deveni un actor-cheie”, scrie fostul comisar european. 

 

Aceasta amintește că este suficient ca ,, o singură porţiune a Dunării” să nu funcționeze pentru ca ,,circulaţia pe întregul fluviu să fie compromisă”: ,, Acesta este motivul pentru care am lansat proiectul “Freeway Danube”, care şi-a asumat ca obiectiv creşterea navigabilităţii pe Dunăre și care urmărește rezultate concrete”, adaugă Corina Crețu.

Eurodeputatul mai menționează că proiectul privind Dunărea i-a fost întotdeauna foarte drag și l-a considerat a fi o prioritate, ,,pentru că reprezintă o șansă uriașă pentru țara noastră”:
,,Sper ca, pe viitor, România să conștientizeze și să utilizeze mai bine aceste oportunități”. 

În acest sens, Corina Crețu precizează că ar dori să știe cât cât anume din fondurile generoase acordate de Guvernul Ponta pentru această Strategie au fost realmente folosite.

,,În timpul mandatului meu, m-am întâlnit cu toți primarii care sunt implicați în Strategia Dunării. Sper să se ajunga la un consens, iar noul Guvern al României să preia urgent coordonarea acestui subiect, astfel încât din suma alocată României (peste 1 miliard EUR) să nu se piardă, banii să fie cheltuiți riguros, în beneficiul locuitorilor din zonă și al creșterii atractivității zonei, implicit a României. Până la predarea mandatului meu de Comisar European nu se cheltuiseră nici 10% din această sumă”, a spus comisarul european.

În context, fostul comisar european a reiterat importanța investițiilor în turism pentru impulsionarea regiunilor subdezvoltate, așa cum este cazul regiunii dunărene din România, într-o altă postare pe Facebook.

,,Având în vedere discuțiile privind viitorul Guvern, sper ca acesta (indiferent de componența sa politică) să înțeleagă relevanța turismului – dezvoltarea căruia ar avea un impact pozitiv atât asupra economiei, cât și asupra imaginii țării noastre. De aceea, cred că un portofoliu specific pe acest domeniu ar fi de bun augur pentru România”, explică Corina Crețu, care deplânge și lipsa de reprezentare adecvată la nivel guvernamental a țării noastre în reuniunile cu caracter european, pe tema turismului în statele membre SUERD.

,,Acum un an, participam la reuniunea miniştrilor responsabili pentru turism din statele membre ale Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD). Din păcate, România nu avea la acea oră un Ministru al Turismului, fiind reprezentată la un nivel guvernamental necorespunzător”. 

Prin urmare, ,,așa cum am făcut și în calitate de comisar european”, scrie aceasta, ,,încurajez și pe mai departe regiunile mai puţin dezvoltate să se axeze asupra investiţiilor în turism, ca parte a strategiei lor de dezvoltare”.

,,Investiţii de acest gen realizate cu fonduri europene, implementate în mod inteligent astfel încât să ţină cont de atuurile locale, pot contribui la dezvoltarea semnificativă a economiei locale, dar și a celei naționale”, explică fostul oficial al Comisiei Europene, care adaugă că ,,e important să înțelegem care sunt avantajele țării noastre și să le folosim la adevăratul lor potențial – ceea ce va contribui, sunt sigură, și la îmbunătățirea vieții oamenilor”. 

 

Continue Reading

Rareș Bogdan

Rareș Bogdan, liderul eurodeputaților români din PPE: Pentru PNL este o onoare să lupte alături de președintele Klaus Iohannis, singura garanție că România va intra în normalitate

Published

on

© PNL/Facebook

Eurodeputatul Rareș Bogdan, liderul delegației române din grupul PPE al Parlamentului European, a discutat cu membrii PNL Diaspora despre decizia lor de a părăsi România, dar și despre posibilitatea de a se reîntoarce în țară. Totodată, Rareș Bogdan le-a amintit acestora că PNL luptă pentru ,,a scoate țara la liman”, acest lucru fiind nu doar o datorie, ci și o onoare prin alăturarea la eforturile depuse de președintele Klaus Iohannis, se arată într-un mesaj pe Facebook.

Reuniunea de la Bruxelles a fost organizată împreună eurodeputații liberali români.

 

,,Alături de membri ai PNL Diaspora – români patrioți din Canada, Marea Britanie, Danemarca, Franța, Germania, Cipru, Luxemburg, Grecia, Irlanda, Italia, Moldova, Olanda, Austria, Spania și Turcia. Am organizat întâlnirea la Bruxelles împreună cu colegii europarlamentari PNL din Delegația României în Grupul PPE. Și am avut ce povesti!! Despre plecare și reîntoarcerea acasă, despre obligația de a guverna România în ciuda piedicilor, a glumițelor de clasa a II-a, a tentativelor de dinamitare a PNL”, scrie Rareș Bogdan.

Liderul delegației române din PPE a subliniat faptul că ,,trebuie să ne scoatem țara la liman”, pentru că nu este ,, doar o datorie, ci și o onoare de a lupta pentru ea alături de președintele Klaus Iohannis, singura garanție că România va intra în normalitate”.

Eurodeputatul român consideră că PNL le datorează ,,asta milioanelor de români care își iubesc vatra de la mii de kilometri și trăiesc așteptând Crăciunul și Paștele, poate, poate vor găsi resurse să-și amintească, aici, de copilărie, milioanelor de români care au avut un firicel de speranță și nu au plecat”.

,,Oameni buni, împreună putem orice!”, este mesajul transmis de Rareș Bogdan.

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending