Eurostat: În 2019, România s-a aflat pe ultimul loc în UE în ceea ce privește consumul de fructe și legume

În 2019, una din trei persoane (33%) din UE a declarat că nu consumă fructe sau legume zilnic și doar 12% din populația Uniunii a afirmat că a consumat zilnic cele 5 porții recomandate sau mai multe,  arată datele publicate marți de Eurostat. 

În medie, peste jumătate din populația UE (55%) a declarat că a consumat între una și patru porții de fructe și legume zilnic.

Dintre statele membre UE, cel mai mare consum zilnic de fructe și legume a fost raportat în Irlanda (33%), Olanda (30%), Danemarca (23%) și Franța (20%).

Cel mai mic aport zilnic a fost constatat în România, unde doar 2% din populație a consumat cel puțin 5 porții de fructe și legume, urmată de Bulgaria și Slovenia (ambele cu 5%) și Austria (6%).

© Eurostat

Potrivit Eurostat, consumul zilnic de fructe și legume este mai mare în rândul femeilor decât cel al bărbaților: în medie, 58% dintre femei au declarat că mănâncă între 1 și 4 porții, față de 51% dintre bărbați. Același lucru a fost valabil și pentru un consum zilnic de 5 porții sau mai mult (15% față de 10%).

De asemenea, sondajul a arătat că 39% dintre bărbații din UE au declarat că nu consumă deloc fructe și legume, față de 27% dintre femei. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare