Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a discutat joi, la Helsinki, cu președintele Alexander Stubb, premierul Petteri Orpo și ministrul de externe Elina Valtonen, despre principalele provocări geopolitice, de la războiul Rusiei împotriva Ucrainei până la securitatea Arcticii, relațiile transatlantice, China și situația din Orientul Mijlociu.
„Finlanda este indispensabilă pentru securitatea europeană. Într-o ordine mondială în schimbare, forța Europei constă în unitatea sa și în hotărârea de a acționa împreună”, a scris Kaja Kallas într-o postare pe platforma X.
Finland is indispensable to European security.
Together with President @alexstubb, Prime Minister @PetteriOrpo, and Foreign Minister @elinavaltonen, we discussed key geopolitical challenges, from Russia’s war against Ukraine to Arctic security, transatlantic relations, China and… pic.twitter.com/9q5wtDj9h6
— Kaja Kallas (@kajakallas) February 5, 2026
La rândul său, președintele Finlandei, Alexander Stubb, a transmis că Uniunea Europeană are un rol important de jucat în actuala situație politică mondială.
„Astăzi, am primit-o pe Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, la reședința mea din Munkkiniemi, Helsinki. Am discutat despre negocierile de pace din Ucraina, situația de securitate din Europa și rolul Uniunii Europene în contextul geopolitic. UE are un rol important de jucat în actuala situație politică globală”, a scris Stubb, pe X.
Today, I received @kajakallas, the High Representative of the EU for Foreign Affairs and Security Policy, at my residence in Munkkiniemi, Helsinki.
We discussed the peace negotiations in Ukraine, the security situation in Europe, and the EU’s role in the geopolitical… pic.twitter.com/DkELD7tWM3
— Alexander Stubb (@alexstubb) February 5, 2026
Declarația sa a venit în contextul în care mai multe state europene membre NATO, inclusiv Finlanda, își reevaluează strategiile de politică externă și de securitate, după ce președintele american Donald Trump a amplificat, în luna ianuarie, tensiunile cu aliații europeni, în special pe tema Groenlandei, teritoriu aflat sub suveranitatea Danemarcei.
Într-un discurs susținut în fața Parlamentului de la Helsinki, Alexander Stubb a anunțat că Finlanda își va actualiza doctrina de politică externă și de securitate, astfel încât aceasta să reflecte noile realități internaționale.
