Connect with us

ROMÂNIA

Fondurile din PNRR și Politica de Coeziune reprezintă ”ancore solide” pentru ”a construi o Românie și o Europă în care accesul la sănătate este egal pentru toți cetățenii”, subliniază Ramona Chiriac

Published

on

Fără un dialog cu industria, cu întreaga comunitate de stakeholderi, nu putem merge înainte pentru a construi Europa pe care ne-o dorim, a reliefat șefa Reprezentanței Comisiei Europene, Ramona Chiriac, în cadrul unui interviu pentru CaleaEuropeană.ro, realizat în contextul evenimentului intitulat ”România inovatoare: stat membru rezilient și competitiv în UE și OCDE”, organizat de Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) și Calea Europeană.

”Reziliența și competitivitatea, două cuvinte-cheie care se află și în titlul dialogului de astăzi, sunt, fără îndoială, fire roșii pentru întreaga activitate a Comisiei Europene. S-a rostit în cadrul dialogului de până acum, de foarte multe ori, următoarele cuvinte: parteneriat public-privat. Așadar, fără un dialog cu industria, fără un dialog cu întreaga comunitate de stakeholderi  – că vorbim de ONG-uri, că vorbim de industrie, că vorbim de asociații ale pacienților – nu putem merge înainte pentru a construi Europa pe care ne-o dorim”, a subliniat Chiriac.

Aceasta a amintit de cele două rapoarte esențiale pentru competitivitatea Uniunii Europene, cel întocmit de Daghi și cel realizat de Letta, care vorbesc despre ”necesitatea unui nou impetuos pentru industria noastră europeană și cu accent pe inovare”.

”Noua viziune a viitoarei Comisii Europene așa cum a fost exprimată deja de președinta-desemnată von der Leyen merge exact pe această linie, make business easy, să fie ușor să faci afaceri în Europa, să permitem întregii comunități de business să aibă o reducere a birocrației, să aibă lanțuri de producție reziliente, să aibă un dialog cu instituțiile statului, europene sau naționale, mult mai ușor. Toate acestea sunt lucruri pe care le luăm în considerare. Rolul sănătății în tot ceea ce înseamnă modul nostru de viață european cred că a fost, fără îndoială, adus ca prioritate, dacă era cazul, de pandemia prin care am trecut cu toții, vorbind de atunci tocmai de această a cincea libertate de circulație, cea a datelor și a inovației expusă și în raportul Letta, de a aduce împreună toate aceste informații tocmai în direcția acestei autonomii strategice pe care ne-o dorim”, a arătat șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Printre provocările enumerate de Ramona Chiriac în calea asigurării autonomiei strategice a Uniunii Europene se numără exodul de talente, România fiind una dintre țările care se confruntă cu lipsa de personal medical, mai ales că politicile naționale reprezintă o responsabilitate a țărilor, nu a Bruxellesului.

Referindu-se la sprijinul financiar pe care Uniunea Europeană îl pune la dispoziția țării noastre pentru a forma o Uniune a Sănătății, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România a menționat Planul Național de Redresare și Reziliență și Politica de Coeziune.

”În ceea ce privește sprijinul financiar solid pe care România îl are la dispoziție, mediul de business din România, autoritățile naționale, prin PNRR, prin componenta sănătate – peste 2 miliarde de euro, Politica de Coeziune – peste 4 miliarde de euro, cred că sunt, de asemenea, ancore solide în acest efort de a construi o Românie și  o Europă în care accesul la sănătate este egal pentru toți cetățenii europeni și este de calitate”, a arătat Ramona Chiriac.

Citiți și:  Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România: Sistemul de sănătate românesc se confruntă cu provocări semnificative. Punerea în aplicare la timp a investițiilor din PNRR este esențială

Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) și Calea Europeană au organizat luni, 4 noiembrie, evenimentul intitulat ”România inovatoare: stat membru rezilient și competitiv în UE și OCDE”, în contextul strategiilor industriale și farmaceutice ale UE, dar și al aderării României la OCDE, organizație care include unele dintre cele mai competitive țări din lume și cu sistemele de sănătate cele mai dezvoltate.

Noul legislativ european și noua Comisie Europeană care urmează să-și oficializeze colegiul de comisari vor modela instrumentele fundamentale ale proiectul Uniunii Europene pe baza celor două rapoarte importante, raportul privind viitorul competitivității UE, redactat de fostul premier italian Mario Dragi, și raportul „Mai mult decât o piață”, întocmit tot de un fost premier, Enrico Letta.

Citiți și: ARPIM aduce în prim-plan România inovatoare: Drumul către un stat membru rezilient și competitiv în UE și OCDE prin parteneriat cu industria farmaceutică

Cele două documente strategice au în vedere îmbunătățirea pieței unice și redobândirea statului de lider al UE în domenii cheie, precum industria și inovația. 

Inovația în sectorul farmaceutic european și în cadrul Uniunii Europene a Sănătății joacă un rol esențial în consolidarea pieței unice, a competitivității economice și rezilienței industriale ale Uniunii Europene.

Reamintim că președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, are ca obiectiv finalizarea Uniunii Europene a Sănătății. Astfel, sănătatea va rămâne un punct central pentru următorii cinci ani la nivelul Comisiei Europene, după un mandat care a pus bazele unei Uniuni Europene a Sănătății, dedicată nevoilor cetățenilor, cu accent pe prevenirea bolilor cronice, oncologice, dar și a crizelor sanitare, precum pandemia de COVID-19. Executivul European va propune o Lege privind medicamentele critice pentru a reduce dependențele legate de medicamentele și ingredientele critice, îndeosebi pentru produsele în cazul cărora există doar câțiva producători sau țări furnizoare.

Pentru a revitaliza poziția de lider a Europei în domeniul sănătății, Uniunea Europeană trebuie să stabilească noi obiective îndrăznețe care să mobilizeze voința politică, inovarea științifică și investițiile strategice. Cetățenii UE se așteaptă ca Europa să facă față marilor provocări ale viitorului sănătății. Măsurile politice cuprinzătoare necesită o combinație adecvată de acțiuni la nivelul UE și la nivel național.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

ROMÂNIA

Ministrul ungar de externe, despre aderarea României la Schengen: Unul dintre cele mai importante obiective ale președinției ungare a Consiliului UE a fost atins

Published

on

© Peter Szijjarto/ Facebook

Unul dintre cele mai importante obiective ale preşedinţiei ungare a Consiliului Uniunii Europene a fost de a finaliza extinderea spaţiului Schengen până la sfârşitul acestui an, iar obiectivul a fost atins cu Bulgaria şi România care vor  adera la spațiul de liberă circulație începând de la 1 ianuarie, a declarat joi ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, informează MTI, potrivit Agerpres

Peter Szijjarto a scris, într-o postare pe Facebook, că extinderea spaţiului Schengen a fost un proces care a durat prea mult şi a fost un obiectiv important al preşedinţiei ungare a Consiliului UE.

„Atunci când am preluat președinția UE, ne-am stabilit obiectivul de a pune capăt problemei de lungă durată a extinderii Schengen în timpul mandatului nostru. Astăzi am realizat acest lucru. Bulgaria și România vor adera la spațiul Schengen la 1 ianuarie. Această decizie servește, de asemenea, intereselor naționale ale Ungariei”, a spus Szijjarto.

 

El a adăugat că zece noi puncte de trecere a frontierei ungaro-române vor fi deschise la 1 ianuarie, ceea ce le va permite comunităţilor, familiilor şi prietenilor care locuiesc în zonă să nu mai ocolească kilometri.

„În plus, cooperarea economică româno-ungară va primi un nou impuls odată cu sfârșitul timpilor lungi de așteptare pentru camioane, ceea ce este important și pentru că România este una dintre cele mai importante piețe de export pentru economia maghiară”, a subliniat ministrul ungar de externe.

Reuniți joi la Bruxelles în cadrul Consiliului JAI, miniștrii afacerilor interne din statele membre ale Uniunii Europene au luat decizia aderării depline a României și a Bulgariei la spațiul Schengen, și cu frontierele terestre.

Potrivit deciziei, România și Bulgaria vor adera pe deplin la Schengen la 1 ianuarie 2025, și cu frontierele terestre, după ce au intrat în zona de liberă circulație la 31 martie 2024.

Ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, a declarat joi, la Bruxelles, înainte de reuniunea Consiliului JAI că România va adera în totalitate la Schengen din 1 ianuarie 2025, iar pentru o perioadă de șase luni în care vor exista controale aleatorii la frontierele terestre, făcute pe baza analizelor de risc.

Joi, 12 decembrie, miniștrii afacerilor interne au luat decizia cu privire la data eliminării controalelor asupra persoanelor la frontierele terestre interne cu Bulgaria și România și între acestea, se arată într-o informare a Consiliului UE, la o zi după ce Austria a anunţat că renunţă la opoziţia faţă de aderarea deplină a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o aşteptare îndelungată. De asemenea, și Parlamentul Olandei a votat miercuri ca guvernul de la Haga să susțină aderarea deplină a celor două țări la Schengen.

Continue Reading

ROMÂNIA

ICI București a participat la cea de-a patra ediție a conferinței ”Future Energy Europe Summit”, un eveniment semnificativ pentru industria energetică

Published

on

© ICI București/ Facebook

ICI București a avut onoarea de a participa marți, 10 decembrie 2024, la cea de-a patra ediție a conferinței ”Future Energy Europe Summit”, un eveniment semnificativ pentru industria energetică. Organizată de Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv, conferința s-a desfășurat în la Palatul Camerei de Comerț și Industrie București.

Sub tematica ”Soluții inovatoare pentru viitorul energiei în Europa”, evenimentul a reunit experți din industrie și lideri ai principalelor companii energetice.

Potrivit unui comunicat al institutului, scopul conferinței a fost de a oferi răspunsuri la provocările actuale ale sectorului energetic, precum și de a identifica soluții pentru modernizarea și dezvoltarea sustenabilă a infrastructurii energetice.

Printre subiectele de pe agenda conferinței s-au numărat viitorul plafonării prețurilor la energie și impactul compensării după 1 aprilie 2025, capacitatea sectorului energetic de a gestiona un val masiv de investiții și resursele umane disponibile pentru proiecte complexe, tehnologiile și echipamentele necesare pentru construirea noilor capacități de producție și transport energetic, perspectivele utilizării gazelor naturale ca resursă de tranziție și evoluția producției de hidrogen, proiecte majore precum exploatarea gazelor din Marea Neagră și construirea Unităților 3 și 4 de la Cernavodă.

Evenimentul a încurajat un dialog deschis și constructiv între părțile interesate, oferind soluții concrete pentru provocările actuale și viitoare ale sectorului energetic.

ICI București dezvoltă soluții tehnologice pentru diverse industrii, inclusiv sectorul energetic. Prin cercetare, inovare și colaborări strategice, institutul contribuie la digitalizare și la tranziția către un viitor sustenabil.

Continue Reading

ROMÂNIA

Innovation România | MIPE a semnat un nou acord de finanțare europeană de 106,7 mil. euro care va sprijini dezvoltarea economică sustenabilă

Published

on

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a semnat un nou acord de finanțare cu Fondul European de Investiții (FEI) pentru lansarea programului „Innovation Romania”. Cu o finanțare totală de 106,7 milioane euro, programul este susținut prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF), din fonduri structurale europene, informează comunicatul oficial al MIPE. 

Prin semnarea acestui acord, reconfirmăm angajamentul României de a sprijini inovarea, antreprenoriatul și dezvoltarea economică sustenabilă. Programul «Innovation Romania» este o oportunitate importantă de a impulsiona crearea de noi tehnologii și de a susține întreprinderile mici și mijlocii, care sunt motorul economiei noastre. Împreună cu Fondul European de Investiții, ne propunem să dezvoltăm un ecosistem puternic de investiții, care să atragă atât capital local, cât și internațional”, a declarat Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

Această inițiativă subliniază rolul crucial pe care statul român și FEI îl au în sprijinirea ecosistemului de investiții și inovare din România. Eforturile începute în 2012, odată cu primul fond de venture capital finanțat prin Inițiativa JEREMIE, au continuat prin utilizarea fondurilor structurale din perioada 2014-2020 și ulterior prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Noul program „Innovation Romania”, conceput ca un fond de fonduri, vizează crearea unor instrumente financiare adaptate nevoilor pieței locale și care, până acum, au fost insuficient dezvoltate. Astfel, vor fi lansate trei tipuri de fonduri de equity:

  • Fondul de transfer de tehnologie – destinat valorificării rezultatelor cercetării și inovării prin parteneriate cu organizațiile de cercetare și dezvoltare;
  • Fondul de coinvestiții cu „business angels” – menit să consolideze comunitatea de investitori privați și să faciliteze implicarea acestora în dezvoltarea antreprenoriatului românesc;
  • Fondul de accelerare a antreprenorialului – dedicat sprijinirii întreprinderilor aflate la început de drum și stimulării creșterii acestora.

Selecția managerilor de fond va fi realizată de FEI începând cu primul trimestru al anului 2025, printr-un apel public deschis.

Programul va încuraja investițiile în IMM-uri și întreprinderi cu capitalizare medie (midcaps), punând accent pe inovare și competitivitate. Proiectele selectate vor trebui să îndeplinească criterii specifice de eligibilitate, aliniate obiectivului specific al FEDR: „Intensificarea creșterii sustenabile, sporirea competitivității IMM-urilor și crearea de locuri de muncă prin investiții productive”.

Prin lansarea acestui program, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene reafirmă angajamentul de a sprijini inovația, antreprenoriatul și creșterea durabilă, contribuind astfel la dezvoltarea unui ecosistem economic modern și competitiv în România.

Comentând asupra noii inițiative, Marjut Falkstedt, Chief Executive al FEI, a declarat: „Ne bucurăm să adăugăm un nou capitol colaborării noastre îndelungate cu România, prin lansarea de instrumente financiare care au ca obiectiv sprijinirea inovării în întreprinderi. De peste 10 ani, împreună cu statul român, am susținut investițiile românești prin aproape douăzeci de fonduri de private equity și venture capital. Această nouă inițiativă va contribui în mod concret la crearea de start-up-uri și lansarea de noi tehnologii, încurajând și investițiile efectuate de business angels, sprijinind astfel economia românească și dezvoltarea ecosistemului local de investiții.”


Despre POCIDIF

Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF) este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), cu o alocare totală de 2,1 miliarde euro, care vine în continuarea eforturilor bugetului de stat și bugetelor locale în sprijinirea implementării strategiei naționale sau regionale de specializare inteligentă prin finanțarea de investiții în specializare inteligentă, digitalizare în administrația publică centrală, educație, cultură și IMM-uri – instrumente Financiare, precum și dezvoltarea de tehnologii strategice pentru Europa – STEP.

Programul va sprijini, de asemenea, intervenții care vizează transformarea digitală și furnizarea de servicii îmbunătățite în sectorul cultural. PoCIDIF vizează măsuri la nivel național în Cercetare, Dezvoltare și Inovare, Dezvoltarea de tehnologii strategice pentru Europa și Digitalizare, inclusiv din sectorul cultural, în baza analizei nevoilor de dezvoltare, a priorităților de finanțare din Acordul de Parteneriat (AP), precum și a documentelor strategice relevante la nivel Uniunii Europene și la nivel național.

Despre Fondul European de Investiții

Fondul European de Investiții, parte din Grupul Băncii Europene de Investiții, are un rol esențial în îndeplinirea politicilor Uniunii Europene în domenii cheie precum competitivitatea, inovarea, digitalizarea, impactul social, sustenabilitatea și prevenirea schimbărilor climatice. FEI are ca misiune sprijinirea accesului la finanțare pentru întreprinderile mici și mijlocii din Europa. FEI implementează prin intermediari financiari (bănci, fonduri etc.) instrumente de creditare, microfinanțare, capital de risc și garantare. FEI colaborează cu Guvernul României pentru dezvoltarea economiei românești din 2008, când a fost lansată inițiativa JEREMIE, urmată de instrumentele financiare de garantare, creditare și equity din perioada de programare 2014-2020, respectiv de instrumentele de garantare și equity finanțate prin PNRR.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
NATO21 minutes ago

Mark Rutte, în primul discurs major ca secretar general NATO: Aliații trebuie “să treacă la o mentalitate de război”. Cu peste 3% din PIB pentru apărare am câștigat Războiul Rece

U.E.1 hour ago

De la Varșovia, Tusk și Macron transmit o poziție la unison: Ucraina trebuie să se afle în centrul oricăror potențiale negocieri de pace cu Rusia

CONSILIUL EUROPEAN2 hours ago

Președintele Consiliului European, prima întâlnire cu prim-ministrul britanic. Cei doi lideri au discutat despre modalitățile de consolidare a relației dintre Regatul Unit și UE

U.E.3 hours ago

Finlanda organizează pe 21 şi 22 decembrie o reuniune a unor lideri europeni dedicată securității și imigrației: Europa trebuie să-şi asume o mai mare responsabilitate pentru securitatea sa

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE3 hours ago

Încă un pas făcut spre aderarea la OCDE: România are de astăzi o Strategie națională privind datele deschise din sectorul public

SUA3 hours ago

Donald Trump, desemnat “Personalitatea Anului 2024” de revista TIME pentru a doua oară în mai puțin de un deceniu

ROMÂNIA3 hours ago

Ministrul ungar de externe, despre aderarea României la Schengen: Unul dintre cele mai importante obiective ale președinției ungare a Consiliului UE a fost atins

COMITETUL EUROPEAN AL REGIUNILOR4 hours ago

Primarul Orașului Cugir, Adrian Teban: Implicarea cetățenească în modelarea politicii de coeziune, esențială

ROMÂNIA4 hours ago

ICI București a participat la cea de-a patra ediție a conferinței ”Future Energy Europe Summit”, un eveniment semnificativ pentru industria energetică

ROMÂNIA4 hours ago

Innovation România | MIPE a semnat un nou acord de finanțare europeană de 106,7 mil. euro care va sprijini dezvoltarea economică sustenabilă

NATO21 minutes ago

Mark Rutte, în primul discurs major ca secretar general NATO: Aliații trebuie “să treacă la o mentalitate de război”. Cu peste 3% din PIB pentru apărare am câștigat Războiul Rece

ROMÂNIA6 hours ago

“Europa are un viitor, iar solidaritatea europeană există”, afirmă artizanul aderării la României la Schengen, Cătălin Predoiu, după “decizia istorică”

ROMÂNIA7 hours ago

Klaus Iohannis, după decizia istorică a aderării depline a României la Schengen: Cei care dau vina pe UE pentru nemulțumirile cetățenilor nu ne vor binele. Când ne gândim la o viață mai bună, ne dorim mai multă Europă

ROMÂNIA8 hours ago

România este în Schengen cu drepturi depline! – exclamă Klaus Iohannis: “O decizie așteptată prea mult timp. Poziția strategică a României, poartă între Estul și Vestul Europei

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Din Parlamentul European, Virgil Popescu îi îndeamnă pe români să iasă la vot: Va fi decisiv pentru viitorul țării. Vrem să avem în continuare fonduri europene să ne dezvoltăm

INTERVIURI1 week ago

INTERVIU Ultimul supraviețuitor din București al Holocaustului este îngrijorat de ascensiunea extremei-drepte și îi îndeamnă pe români să voteze cu Elena Lasconi pentru a-și păstra libertatea

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII1 week ago

Marcel Ciolacu anunță o finanțare de 5 miliarde de euro de la BEI pentru finalizarea de autostrăzi, modernizarea magistralelor feroviare și construcția magistralei de metrou spre Otopeni

INTERVIURI1 week ago

INTERVIU Adrian Furtună, expert la CNCR: Din nevoia de apartenență, romii sunt atrași în cursa întinsă de extrema dreaptă. Mulți nu își cunosc istoria

POLITICĂ1 week ago

Klaus Iohannis: Vom avea alt președinte, alt parlament, alt guvern, dar România rămâne aici, cu mari așteptări de la elitele țării

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Reprezentanții TikTok, chestionați de eurodeputați români cu privire la respectarea prevederilor europene privind serviciile digitale în contextul alegerilor prezidențiale din România

Trending