Connect with us

NATO

Forțele Navale Române, gazda Conferinței Medicale Maritime a NATO. Lideri militari și medici șefi din 22 state aliate și partenere, reuniți la București

Published

on

© Forțele Navale Române - Facebook

Forțele Navale Române găzduiesc, în perioada 12 – 15 mai, la Cercul Militar Național din București, Conferința Medicală Maritimă a NATO, aflată la cea de-a 26-a ediție.

„Scopul principal al acestui eveniment este acela de a consolida cooperarea medico-militară între statele participante, precum și de a stabili și identifica cerințele și liniile de acțiune necesare sprijinului medical în cadrul operațiilor navale”, au transmis Forțele Navale Române.

Delegația română este reprezentată de medicul șef al Statului Major al Forțelor Navale, locotenent-colonel dr. Lucian Alexandru, și compusă din comandantul Centrului de Medicină Navală, colonel dr. Ionel Odagiu, medicul șef al Comandamentului Flotei „Viceamiral Vasile Urseanu”, colonel dr. Paul Dincă, precum și din personal medico – sanitar militar din unitățile subordonate Statului Major al Forțelor Navale.

Deschiderea oficială a conferinței organizate de Comandamentul Maritim Aliat (MARCOM – Allied Maritime Command), în colaborare cu Forțele Navale Române s-a desfășurat marți, 13 mai, în prezența șefului Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait, și a reunit lideri militari și medici șefi din 22 state aliate și partenere.

 

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

NATO

Spania ar putea bloca adoptarea noii ținte de cheltuieli pentru apărare a NATO: Ar fi nerezonabilă și contraproductivă

Published

on

© European Union, 2023

Premierul spaniol Pedro Sánchez a transmis joi un mesaj ferm secretarului general al NATO, Mark Rutte, în care respinge propunerea de a majora cheltuielile de apărare ale statelor membre la 5% din PIB, calificând obiectivul drept „nerezonabil”, informează Politico.

Într-o scrisoare citată de Politico, Sánchez afirmă că „Spania nu poate să își asume un obiectiv specific de cheltuieli raportat la PIB” în cadrul summitului NATO care va avea loc săptămâna viitoare la Haga, în Olanda.

„Pentru Spania, asumarea unei ținte de 5% nu doar că ar fi nerezonabilă, ci și contraproductivă, deoarece ne-ar îndepărta de un nivel optim de cheltuieli și ar împiedica eforturile UE de consolidare a ecosistemului său de securitate și apărare”, a scris premierul spaniol.

Spania a fost în 2023 cel mai mic contributor la apărare din cadrul alianței NATO, cu cheltuieli sub pragul actual de 2% din PIB. Totuși, în aprilie, guvernul Sánchez a anunțat o creștere cu 10,5 miliarde de euro a bugetului apărării în 2025, pentru a îndeplini ținta de 2%.

În scrisoarea transmisă lui Rutte, premierul spaniol a cerut „o formulă mai flexibilă” pentru noua țintă de cheltuieli, una care să o lase opțională sau să excludă Spania de la aplicare. „Suntem pe deplin angajați față de NATO”, a subliniat Sánchez, „dar atingerea unei ținte de 5% ar fi incompatibilă cu statul nostru social și cu viziunea noastră despre lume”. În opinia sa, o astfel de cheltuială ar necesita reduceri ale serviciilor publice și renunțări la investițiile pentru tranziția verde.

Potrivit estimărilor guvernamentale, atingerea pragului de 5% ar presupune pentru Spania o majorare anuală a bugetului apărării cu 80 de miliarde de euro – aproape jumătate din ceea ce statul cheltuiește pentru pensii.

Spania estimează că pentru a-și acoperi nevoile reale de apărare, ar fi necesar un buget echivalent cu 2,1% din PIB.

Planul discutat în cadrul NATO presupune ca 3,5% din PIB să fie direcționat către cheltuieli directe de apărare (tancuri, avioane, sisteme antiaeriene, trupe), iar restul de 1,5% să acopere infrastructura de sprijin (poduri, porturi, căi ferate, aeroporturi), necesară pentru mobilizarea rapidă a forțelor și pregătirea societăților pentru un posibil atac.

Polonia și statele baltice – Estonia, Letonia și Lituania – și-au anunțat deja sprijinul pentru noul prag de 5%, iar Mark Rutte a declarat că „majoritatea aliaților sunt pregătiți să susțină obiectivul”. De asemenea, la începutul lunii iunie, Suedia și Țările de Jos au declarat că își propun să îndeplinească noul obiectiv.

Totuși, Spania nu este singura țară care ezită. Belgia, Canada și Italia se confruntă la rândul lor cu dificultăți majore în a-și majora rapid bugetele de securitate. Noua țintă de cheltuieli trebuie aprobată în unanimitate de statele membre NATO.

Rămâne de stabilit și termenul-limită pentru atingerea noii ținte. Inițial, a fost avansat anul 2032, dar Rutte a avertizat că Rusia ar putea fi pregătită să lanseze un atac asupra teritoriului NATO până în 2030, accelerând astfel presiunea pentru un angajament rapid.

Continue Reading

NATO

Sea Breeze 2025: România găzduiește un exercițiu militar condus de Flota a Șasea a SUA pentru a consolida măsurile de descurajare pe flancul estic al NATO

Published

on

© navy.ro

Statele Unite și România își consolidează cooperarea în cadrul exercițiului multinațional SEA BREEZE 25, informează MApN într-un comunicat în care precizează că exercițiul militar, condus de Flota a Șasea a SUA și găzduit de Forțele Navale Române, se desfășoară în perioada 9-20 iunie la Brăila.

Manevrele militare reunesc forțe destinate pentru operațiuni integrate de comandă și control maritim, aerian și terestru, cu accent pe misiuni de deminare, operațiuni de scufundare și acțiuni amfibii.

Militari din Bulgaria, Republica Moldova, România, Statele Unite ale Americii și Turcia participă la antrenamente care includ trageri reale și simularea unui raid amfibiu în regiunea Mării Negre.

Exercițiul SEA BREEZE 25 contribuie la dezvoltarea parteneriatului dintre Statele Unite și România, precum și la consolidarea măsurilor de descurajare pe flancul estic al NATO.

Participarea Forțelor Navale Române confirmă angajamentul constant al României față de securitatea colectivă și de stabilitatea regională.

Continue Reading

NATO

O întâlnire Nicușor Dan – Donald Trump, asumarea sporirii bugetelor apărării și prezența militară a SUA, printre obiectivele României la summitul NATO (Hurezeanu)

Published

on

© Guvernul României

Summitul NATO de la Haga va fi un for de validare a obiectivelor Alianței pe termen mediu și lung, îndeosebi în privința cheltuielilor militare, aspect la care România este bine poziționată, a afirmat miercuri ministrul afacerilor externe Emil Hurezeanu, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria.

Șeful diplomației române a precizat că la summitul aliat de la Haga va fi abordat și planul SUA de distribuire a forțelor sale militare în bazele din Europa și a precizat că existență intenția fermă din partea României pentru o întâlnire bilaterală directă între președintele Nicușor Dan și cel american, Donald Trump.

Întrebat care sunt obiectivele țării noastre la summitul NATO de la Haga, Hurezeanu a precizat că este vorba despre „obiectivele, în parte, anunțate, previzibile”.

„Este important că va fi un for de validare a obiectivelor NATO pe termen mediu și lung, prin prezența, pentru prima oară, la NATO, împreună cu aliații, a președintelui Statelor Unite. Există deja intenții ale acestei Administrații în ceea ce privește evoluția NATO. Statele Unite rămân un aliat fundamental al Alianței Nord-Atlantice, partenerii europeni rămân aliații și Canada, bineînțeles, în America de Nord, rămân aliații Statelor Unite. E vorba de sporirea bugetelor de apărare, în condițiile anunțate, 3,5% plus 1,5% cheltuieli aferente. România este la un procent de 2,3%-2,4% deja atins. Suntem între țările cu cel mai bun buget militar, între aliați. Italia, alte țări, nu au ajuns încă nici la 2%. Polonia vrea să depășească 5%, la fel țările baltice. Totul este relativ și este în funcție de bugetele țărilor respective”, a susținut Emil Hurezeanu, conform transcrierii furnizate de Guvern.

 

Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit deja, la summitul B9 de la Vilnius, cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în urma căreia a precizat că miza summitului de la Haga este reprezentată de creșterea bugetelor apărării la 5% din PIB.

Șeful statului a precizat că este vorba despre o alocare de 3,5% din PIB pentru cheltuieli militare și 1,5% pentru investiții în infrastructura conexă cu cea militară.

Referitor la agenda summitului NATO de la Haga, ministrul român de externe a mai precizat că se va discuta în ce măsură Statele Unite au așa-zisul „contingency planning” de distribuire a propriilor forțe militare în bazele americane de relevanță atlantică, nord-atlantică, NATO, respectiv în bazele militare NATO, cum este și cazul bazelor militare din România.

„Vom vedea în ce măsură importanța, ponderea unor țări ca Polonia și România, care asigură de decenii cel mai credibil flanc de apărare al Alianței Nord-Atlantice, flancul de est, acolo. Sigur, au apărut între timp și țările nordice, noi membri ai alianței, Suedia, Finlanda, țările baltice. Turcia rămâne un pilon al alianței, putem să spunem pe flancul estic, sud-estic. Vom vedea în ce măsură ceea ce știm până acum se confirmă în discuțiile pe care liderii statelor aliate le vor avea între ei, în hotărârile pe care le va lua Alianța și în deciziile administrației americane ale președintelui Trump, care până în ultimul moment, cred, nu pot fi întru totul cunoscute”, a mai declarat Hurezeanu.

O discuție privind agenda de priorități la summitul NATO de la Haga a avut loc marți și între ministrul apărării Angel Tîlvăr și însărcinatul cu afaceri ad interim la Ambasada SUA de la București, Michael Dickerson, Bucureștiul transmițând că prezența militară a SUA în România este un pilon esențial al securității flancului estic.

În acest context, ministrul Emil Hurezeanu a precizat miercuri a precizat că există intenția fermă din partea română cu privire la programarea unei întâlniri între președintele Nicușor Dan și liderul SUA Donald Trump în marja summitului NATO.

„Suntem în curs de programare a întâlnirilor președintelui Nicușor Dan. Există intenția fermă a organizării unei întâlniri între președintele României și președintele Statelor Unite. Nu știu ca partea americană să fi confirmat până acum vreunei țări întâlniri. Urmează. Se întâmplă săptămâna viitoare, între 24 și 26 iunie”, a explicat Hurezeanu. 

Cei doi președinți au avut deja o discuție telefonică, la o zi distanță după ce Nicușor Dan a preluat mandatul de șef al statului român.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
NATO4 hours ago

Spania ar putea bloca adoptarea noii ținte de cheltuieli pentru apărare a NATO: Ar fi nerezonabilă și contraproductivă

PARLAMENTUL EUROPEAN5 hours ago

Dan Motreanu: Grupul PPE respinge orice încercare de centralizare a bugetelor pentru coeziune și agricultură inspirată de PNRR-uri

ROMÂNIA6 hours ago

ICI București este partener academic la programul 1Health Biotech Startup Bootcamp

PARLAMENTUL EUROPEAN6 hours ago

PE dă undă verde pentru începerea negocierilor interinstituționale privind prima lege a UE pentru bunăstarea câinilor și pisicilor

NATO7 hours ago

Sea Breeze 2025: România găzduiește un exercițiu militar condus de Flota a Șasea a SUA pentru a consolida măsurile de descurajare pe flancul estic al NATO

PARLAMENTUL EUROPEAN7 hours ago

Parlamentul European susține un Pact Industrial Curat care să unească competitivitatea industrială cu acțiunea climatică

ENERGIE7 hours ago

Parlamentul European pledează pentru creșterea investițiilor și simplificarea procedurilor de autorizare pentru modernizarea rețelelor electrice europene

BUSINESS8 hours ago

Volumul schimburilor comerciale între România și Germania a scăzut cu 6,1% în primul trimestru al acestui an, arată AHK România

ROMÂNIA8 hours ago

Eurostat: România, printre țările UE cu cel mai mare avans al lucrărilor în construcții în aprilie

INTERNAȚIONAL9 hours ago

Parlamentul Finlandei a votat în favoarea retragerii țării din tratatul care interzice utilizarea minelor antipersonal, pe fondul îngrijorărilor legate de „statul agresiv și imperialist numit Rusia”

ROMÂNIA12 hours ago

Predoiu: Legăturile economice și comerciale româno-germane au ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 20 de ani

U.E.1 day ago

UE nu susține o schimbare de regim în Iran și insistă asupra unei soluții diplomatice: Securitatea durabilă nu se construiește prin acțiune militară

INTERNAȚIONAL6 days ago

Premierul Spaniei le cere scuze cetățenilor pentru scandalul de corupție din Partidul Socialist: Sunt „profund indignat”. Trebuie să existe toleranță zero față de corupție

INTERNAȚIONAL1 week ago

Zelenski, după trilaterala cu Maia Sandu și Nicușor Dan: Împreună cu România vom ajuta Moldova să reziste influenței distructive a Rusiei

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Sebastian Burduja i-a transmis comisarului european pentru Energie că închiderea centralelor pe cărbune în 2026 nu este fezabilă în lipsa unor alternative solide: Ar vulnerabiliza sistemul energetic național

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul interimar Cătălin Predoiu: Italia și România dau împreună voce unei Europe coerente, hotărâte și solidare

ROMÂNIA3 weeks ago

Marcel Boloș anunță că trei jaloane suspendate din PNRR au termen de soluționare luna noiembrie: Negociem cu Comisia Europeană pentru a crește la 5,7 miliarde de euro valoarea cererii de plată patru

U.E.3 weeks ago

Slovacia nu acceptă „să primească lecții” din partea Germaniei. Fico: Poziția suverană se bazează pe interesele naționale. Nimeni nu ne poate amenința

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE3 weeks ago

Aderarea României la OCDE este un proces ”extrem de important”, subliniază ministrul Daniel David: Educația este domeniul fundamental într-o societate

NATO4 weeks ago

”Revizionismul agresiv al Rusiei amenință nu doar securitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, ci și securitatea noastră comună în Europa”, subliniază Friedrich Merz din Lituania

Trending