Germania notifică Comisia Europeană privind introducerea controalelor temporare la toate frontierele terestre pentru gestionarea migrației ilegale și a riscurilor de securitate

Germania a notificat Comisia Europeană că, începând cu 16 septembrie, va introduce temporar controale la toate frontierele terestre pentru a reduce imigrația clandestină și a spori securitatea internă, potrivit unui anunț făcut luni de guvernul german, relatează AFP și Reuters, preluat de Agerpres

Noile controale, care vor fi în vigoare pentru o perioadă de 6 luni, vor fi aplicate la granițele cu Franța, Luxemburg, Olanda, Belgia și Danemarca, adăugându-se celor deja existente la frontierele cu Polonia, Cehia, Austria și Elveția, conform unui comunicat al Ministerului de Interne german.

Guvernul german a subliniat că măsurile sunt necesare pentru „protecția securității interne împotriva amenințărilor actuale ale terorismului islamist și criminalității transfrontaliere”, la două săptămâni după atacul de la Solingen, revendicat de gruparea Statul Islamic.

Decizia vine într-un context politic tensionat, marcat de ascensiunea partidului de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD), care a obținut rezultate record în alegerile din landurile estice Turingia și Saxonia.

În plus, guvernul federal și-a justificat măsurile prin „capacitățile limitate ale municipalităților în materie de găzduire, educație și integrare” a refugiaților și solicitanților de azil.

Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, a declarat că țara sa nu va prelua niciunul dintre migranții respinși de Germania la frontieră, precizând că „nu există niciun spațiu de manevră aici. Aceasta este legea.”

Noile controale la frontiere reprezintă un test important pentru unitatea Uniunii Europene, în contextul în care Berlinul încearcă să gestioneze provocările generate de migrația ilegală și de securitatea internă.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare