Premierul italian Giorgia Meloni a făcut apel la un război global împotriva traficanților de ființe umane în discursul rostit în cursul nopții în fața Adunării Generale a Națiunilor Unite. De asemenea, aceasta a declarat că Italia, care anul viitor va conduce Grupul celor șapte democrații bogate, este pregătită să conducă eforturile împotriva „comercianților de sclavi din mileniul al treilea”.
„Poate o organizație ca aceasta, care reafirmă în documentul său fondator credința în demnitatea și valoarea ființelor umane, să închidă ochii la această tragedie?”, s-a întrebat Meloni. „Cred că este de datoria acestei organizații să respingă orice abordare ipocrită a acestei probleme și să ducă un război global fără milă împotriva traficanților de ființe umane”, a spus aceasta.
Meloni a arătat că traficanții de persoane sunt cei care organizează imigrația ilegală în masă.
„Aceștia dau iluzia că, dacă li se încredințează lor, cei care vor să migreze vor găsi o viață mai bună, cer mii de dolari pentru călătorii în Europa pe care le vând prin broșuri, ca și cum ar fi niște agenții de turism obișnuite, dar pe aceste broșuri nu scriu că acele călătorii duc de prea multe ori la moarte, la un mormânt pe fundul Mării Mediterane. Pentru că nu le pasă dacă barca este sau nu potrivită pentru acea călătorie, tot ce contează pentru ei este marja de profit”, a continuat șefa guvernului de la Roma.
Astfel, aceasta a făcut apel la implicarea Națiunilor Unite.
„Iar Acești oameni sunt cei pe care o anumită abordare ipocrită a imigrației i-a îmbogățit cu pași repezi. Vrem să luptăm împotriva mafiei în toate formele sale și vom lupta și împotriva acestui lucru. Ideea este că lupta împotriva organizațiilor criminale ar trebui să fie un obiectiv care să ne unească pe toți și care să implice, de asemenea, Națiunile Unite (…) Trebuie să lucrăm împreună la toate nivelurile. Italia intenționează să se afle în prima linie în această problemă”, a precizat premierul italian.
Meloni, care conduce partidul de dreapta Frații Italiei, a preluat funcția în parte pe baza promisiunilor de a lua măsuri drastice împotriva migrației.
Aproximativ 8.500 de persoane au debarcat pe insula Lampedusa, în sudul Italiei, din 199 de ambarcațiuni, între 11 și 13 septembrie, potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație a ONU.
Grupul este alcătuit în mare parte din persoane din Africa subsahariană care au plecat în Tunisia, țară care suferă de tumult economic și unde președintele Kais Saied s-a revoltat împotriva persoanelor cu pielea închisă la culoare.
Meloni a dat vina pe traficanții de persoane, numindu-i o „mafie” care câștigă la fel de mult ca și traficanții de droguri, dar a declarat că Italia va lucra, de asemenea, pentru a aborda cauzele profunde și pentru a ajuta națiunile africane „să crească și să prospere”, pentru că Africa nu este un continent sărac; dimpotrivă, este bogat în resurse strategice”.




