U.E.
Grecia a decis expulzarea a 12 diplomați ruși ca reacție la războiul din Ucraina
Published
2 years agoon
By
Andreea RaduGrecia va expulza 12 diplomaţi ruşi ca reacţie la războiul din Ucraina, a informat miercuri Ministerul de Externe de la Atena, după seria de decizii similiare luate în zilele precedente de alte state europene, transmite presa internațională și Agerpres.
„Autorităţile greceşti au declarat persoane non gratae 12 membri ai misiunilor diplomatică şi consulare ale Federaţiei Ruse, acreditaţi în Grecia”, afirmă comunicatul, precizând că secretarul general al ministerului l-a informat pe ambasadorul Moscovei despre această decizie.
Diplomaţii ruşi în cauză nu au acţionat în conformitate cu regulile internaţionale, a mai transmis ministerul grec.
Citiți și: Bruxelles: Uniunea Europeană expulzează 19 diplomați ruși pentru încălcarea Convenției de la Viena
Decizia de la București vine pe fondul unor măsuri similare din partea mai multor state membre ale Uniunii Europene, care au fost luate luni și marți. Astfel, Italia, Spania și Suedia au expulzat 58 de diplomați ruși acuzați de spionaj, iar Franța, Germania și Danemarca au adoptat măsuri similare. Parisul a expulzat 35 de diplomați ruși, Berlinul 40, iar Copenhaga 15.
În cadrul acestor proceduri de expulzări europene, diplomatul cu cel mai înalt rang declarat personae non gratae a fost ambasadorul Rusiei în Lituania, conform unei decizii luate de Ministerul de Externe de la Vilnius.
În urmă cu două săptămâni, Polonia a decis expulzarea a “45 de spioni ruși care se dădeau drept diplomați”.
Andreea Radu este redactor CaleaEuropeană.ro. Absolventă a Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din Bucuresti, Andreea urmează un program de masterat în domeniul "Politicile egalității de șanse in context românesc și european".
You may like
Financial Times: R. Moldova sfidează Rusia și va semna un pact de securitate cu UE, care prevede inclusiv exerciții militare și achiziții de arme
Statele UE iau în calcul un “cod etic” pentru influenceri pe rețele sociale pentru a sprijini impactul pozitiv al acestora și a combate potențialul dăunător
Parlamentul Georgiei a adoptat legea “agenților străini” inspirată din Rusia, sfidând avertismentele UE. Protestele din Tbilisi iau amploare
Vizită-surpriză a lui Antony Blinken în Ucraina pentru a reafirma sprijinul de neclintit al SUA, într-un context de intensificare a ofensivei Rusiei
Comisia Europeană critică decizia de a interzice steagul UE la Eurovision și cere explicații: ”A contribuit la discreditarea unui simbol care îi unește pe toți europenii”
Suspendarea taxelor de import și a contingentelor la exporturile ucrainene către UE va fi prelungită până în iunie 2025
REPUBLICA MOLDOVA
Financial Times: R. Moldova sfidează Rusia și va semna un pact de securitate cu UE, care prevede inclusiv exerciții militare și achiziții de arme
Published
50 mins agoon
May 14, 2024Republica Moldova este pe cale să semneze săptămâna viitoare un pact de securitate important cu Uniunea Europeană, relatează Financial Times, care precizează că, potrivit propunerii consultate, Chișinăul va îmbunătăți schimbul de informații, va participa la exerciții militare comune și se va alătura eforturilor colective de achiziționare de arme ale UE.
Această mișcare vine în contextul în care Chișinăul sfidează avertismentele Moscovei că o integrare occidentală mai strânsă l-ar putea expune la riscuri asemănătoare cu cele cu care se confruntă Ucraina.
Această evoluție reprezintă o schimbare profundă în strategia de apărare a Republicii Moldova, punând în discuție angajamentul său constituțional de “neutralitate permanentă” și poziția sa de a nu adera la NATO.
Situată între Ucraina și România, membră a NATO și UE, Republica Moldova, o fostă republică sovietică, a pivotat spre vest ca răspuns la invazia Rusiei în țara vecină, avansând în încercarea de a adera la UE și reformându-și rapid cadrele judiciare, economice și de securitate.
Această schimbare este complicată de prezența Transnistriei, controlată de Rusia, unde trupele rusești sunt staționate din anii 1990, și a Găgăuziei, o regiune cu sentimente pro-ruse.
Potrivit FT, noul parteneriat de securitate cu Bruxelles-ul are ca scop creșterea implicării Republicii Moldova în misiunile de apărare ale UE, inclusiv în exercițiile militare reale, și integrarea acesteia în inițiativele industriei de apărare, cum ar fi achizițiile comune.
Potrivit propunerii, Moldova și UE vor extinde și ridica nivelul de clasificare a informațiilor partajate.
În plus, parteneriatul urmărește să consolideze cooperarea dintre agențiile moldovenești și europene pentru a se apăra împotriva manipulării străine, a amenințărilor cibernetice și teroriste.
În octombrie anul trecut, Republica Moldova a declarat pentru prima dată în mod oficial Rusia drept “amenințare la adresa securității”, iar luna martie acestui an a semnat un acord bilateral de securitate cu Franța.
În plus, Chișinăul primește unele finanțări din partea UE pentru a-și consolida capacitățile de apărare prin intermediul Instrumentului European pentru pace, găzduind în același timp și o misiune civilă a Uniunii Europene sub egida politicii de securitate și apărare comună pentru a spori capacitate de combatere a amenințărilor hibride.
CONSILIUL UE
Statele UE iau în calcul un “cod etic” pentru influenceri pe rețele sociale pentru a sprijini impactul pozitiv al acestora și a combate potențialul dăunător
Published
1 hour agoon
May 14, 2024Consiliul Uniunii Europene, instituția care reprezintă interesele statelor membre, a aprobat marți concluziile privind modalitățile de sprijinire a influencerilor în calitate de creatori de conținut online în UE.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Consiliul UE, “influencerii” – creatorii online care publică conținut pe platformele de socializare și de partajare video – au un impact din ce în ce mai mare asupra conținutului și informațiilor online pe care oamenii le consumă zilnic în UE.
Deși acest impact este adesea pozitiv, datorită diversității comunităților online și a sentimentului de apartenență pe care îl generează, el poate fi potențial dăunător, atât pentru sănătatea mintală a indivizilor, cât și la nivel societal, în domenii precum democrația, subliniază țările membre.
“Europenii petrec mai mult timp online, ceea ce înseamnă că persoanele cu influență care creează conținut pentru rețelele sociale au un impact mai mare ca niciodată asupra modului în care percepem și înțelegem lumea. Pentru a se asigura că acest impact este pozitiv, UE trebuie să ofere sprijin persoanelor cu influență, permițându-le să își dezvolte competențele mediatice și să le sporească gradul de conștientizare și de apreciere a normelor care le guvernează acțiunile online”, a declarat, în context, reprezentantul președinției belgiene a Consiliului UE, Benjamin Dalle, ministrul flamand pentru Bruxelles, tineret, mass-media și reducerea sărăciei
Impactul potențial
În concluziile Consiliului se menționează că, deși influencerii își folosesc deja competențele tehnice și creative pentru a produce și edita conținut, aceștia au nevoie, de asemenea, de competențe în domeniul mediatic pentru a înțelege potențialul impact negativ al împărtășirii de informații false și dezinformări, discursuri de ură online, hărțuire cibernetică și alte conținuturi ilegale sau dăunătoare.
În special, Consiliul atrage atenția asupra creșterii numărului de „kidfluencers” – influenceri cu vârsta sub 18 ani – și asupra necesității ca părinții, tutorii și îngrijitorii să îi protejeze pe aceștia și să se asigure că aceștia sunt conștienți de obligațiile legale relevante care le revin.
Care sunt recomandările-cheie
În concluziile sale, Consiliul:
– încurajează statele membre să se implice în dialog cu influencerii și cu organizațiile reprezentative emergente ale acestora pentru a se asigura că aceștia sunt conștienți de rolul lor în ecosistemul media și de legislația care li se aplică.
– invită Comisia să exploreze modalități de sprijinire a influencerilor la nivelul UE, inclusiv printr-o abordare politică coerentă care să se axeze pe educația mediatică și pe un comportament online responsabil, precum și prin utilizarea fondurilor și programelor UE existente privind educația mediatică.
– invită atât Comisia, cât și statele membre să elaboreze politici și instrumente pentru a încuraja un comportament responsabil din partea influencerilor și să sprijine dezvoltarea unor organisme sau mecanisme de autoreglementare, inclusiv un eventual cod etic sau inițiative similare pentru influenceri;
– invită statele membre și Comisia să se asigure că influencerii sunt implicați în dezvoltarea acelor aspecte ale politicii mediatice care le pot avea un impact, inclusiv în ceea ce privește utilizarea sporită a inteligenței artificiale;
U.E.
Parlamentul Georgiei a adoptat legea “agenților străini” inspirată din Rusia, sfidând avertismentele UE. Protestele din Tbilisi iau amploare
Published
1 hour agoon
May 14, 2024Deputații georgieni au aprobat marți planurile controversate de a cataloga sute de ONG-uri și instituții media drept agenți străini, deschizând calea pentru ca proiectul de lege să devină lege, una de inspirație rusească în pofida disensiunilor interne tot mai mari și a condamnării acestei decizii din partea SUA și a Uniunii Europene, relatează Politico Europe.
În cadrul unui vot, parlamentarii au susținut propunerile înaintate de partidul de guvernământ Visul Georgian cu 84 de voturi pentru și 30 împotrivă, după săptămâni de dezbateri controversate în care au izbucnit mai multe încăierări în sala de ședințe și un deputat de rang înalt a fost agresat.
Mulțimile s-au adunat în fața clădirii parlamentului, acoperită de graffiti, cu fluiere, vuvuzele și chiar lovind oale și tigăi, în încercarea de a se face auzite de legislatorii din interior.
Conform noilor norme, grupurile societății civile care primesc mai mult de 20 % din venituri din străinătate vor trebui să se înregistreze ca “organizații care servesc interesele unei puteri străine”, o etichetă de care criticii se tem că va fi folosită pentru a reduce la tăcere militanții anti-corupție și alte persoane care critică guvernul.
Președinta georgiană Salome Zourabichvili a promis că nu va semna proiectul de lege, în cadrul unei disensiuni tot mai mari cu partidul de guvernământ, dar veto-ul său poate fi anulat de o majoritate simplă în parlament, deschizând calea pentru ca acesta să intre în vigoare în următoarele săptămâni.
Un mesaj de susținere către societatea georgiană a fost transmis de președinta Parlamentului European, Roberta Metsola: “Tbilisi, vă auzim! Vă vedem!”
“Georgienii de pe străzi visează la Europa, fluturând cu mândrie steagul european. Ei își doresc un viitor european. Ei așteaptă valori și standarde europene. Parlamentul European este alături de poporul georgian”, a scris Metsola, pe X.
Tbilisi, we hear you! We see you!
Georgians on the streets are dreaming of Europe.
Proudly waving the European flag.
They want a European future. They expect European values and standards.
@Europarl_EN stands with the people of Georgia.— Roberta Metsola (@EP_President) May 14, 2024
În decembrie anul trecut, Consiliul European a acordat Georgiei statutul de țară candidată la UE, în ciuda avertismentelor conform cărora Georgia a dat înapoi în ceea ce privește aspecte cheie legate de drepturile omului și nu a reușit să implementeze pe deplin reformele cerute de Comisia Europeană, printre care se numără și combaterea polarizării politice. UE a declarat că proiectul de lege este “incompatibil cu valorile europene” și ar putea bloca încercarea țării din Caucazul de Sud de a deveni membră a blocului european.
Potrivit unei scrisori consultate de Politico Europe, mai mulți miniștri de externe din UE l-au îndemnat vineri pe șeful diplomației europene, Josep Borrell, să “trimită un mesaj fără echivoc către Tbilisi că această legislație este incompatibilă cu progresul Georgiei pe calea sa către UE”.
Concrete & Design Solutions
Financial Times: R. Moldova sfidează Rusia și va semna un pact de securitate cu UE, care prevede inclusiv exerciții militare și achiziții de arme
Statele UE iau în calcul un “cod etic” pentru influenceri pe rețele sociale pentru a sprijini impactul pozitiv al acestora și a combate potențialul dăunător
Parlamentul Georgiei a adoptat legea “agenților străini” inspirată din Rusia, sfidând avertismentele UE. Protestele din Tbilisi iau amploare
Este important ca mobilitatea sa devină parte integrantă a oricărei rute de educație și formare, a subliniat ministra Ligia Deca în cadrul reuniunii Consiliului Educație
Netanyahu evidențiază strânsa relație de prietenie dintre România și Israel într-o intervenție online în Parlament
SUA combat practicile neloiale ale Chinei cu o majorare a tarifelor vamale pentru mai multe bunuri importate din această țară. Washington impune taxe de 100% pentru vehiculele electrice din China
The Dean of the Harvard School of Dental Medicine is attending the 21st International Congress of Dental Esthetic in Bucharest
Decanul Facultății de Stomatologie a Universității Harvard participă, la București, la cea de-a 21-a ediție a Congresului Internațional de Estetică Dentară
Vila Minovici și Turnul Chindiei din București, incluse în colecția paneuropeană de bunuri culturale 3D lansată de CE
Consiliul UE adoptă Pactul privind migrația și azilul, un set de norme care asigură o repartizare echitabilă a sarcinilor între statele membre și proceduri eficiente și uniforme în domeniu
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
Lansarea Strategiei Naționale împotriva Traficului de Persoane pentru 2024-2028. Marcel Ciolacu: Blamarea traficanților nu este suficientă. Avem o strategie sinergică care ne va ajuta să combatem fenomenul
Klaus Iohannis a fost distins în SUA cu premiul Distinguished International Leadership “ca o recunoaştere a rolului de lider al României, în ultimii 20 de ani, ca membru NATO şi partener SUA”
Nicolae Ciucă afirmă că România trece printr-o situație „deosebit de complicată”, fiind necesară adaptarea strategiilor de țară și ralierea la temele europene
Iohannis și Biden au decis “să continue dialogul” privind candidatura liderului român la șefia NATO: Nu se rupe Alianța cu doi candidați. Alianța este puternică
La Maastricht, Ursula von der Leyen și-a apărat mandatul în fața contracandidaților la șefia Comisiei Europene, criticându-i pe “reprezentanții lui Putin care încearcă să distrugă UE”
Stoltenberg a discutat cu Zelenski la Kiev: Ucraina se află pe o „cale ireversibilă” către NATO, iar sprijinul va continua
VIDEO Parlamentul European a lansat clipul pentru alegerile europene, cu un mesaj de la o generație la alta: “Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”
Joe Biden a promulgat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar primele livrări de muniții se reiau imediat: “Nu ne înclinăm în fața lui Putin. Iată ce înseamnă să fii o superputere mondială”
20 de ani de la “cel mai mare val de extindere a UE”, marcați în Parlamentul European cu gândul la aderarea Ucrainei și R. Moldova: O victorie a lui Putin ar schimba harta și cursul istoriei europene
Ministrul Finanțelor, concluzii după participarea la reuniunile de primăvară ale BM şi FMI: România va avea parte de sprijin pentru consolidarea fiscală și creșterea investițiilor în infrastructură
Trending
- ROMÂNIA6 days ago
Nicolae Ciucă: Revenirea României în lumea liberă impune celebrarea Zilei Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial pe 8 mai, alături de partenerii euro-atlantici, nu după ceasul Moscovei
- NATO1 week ago
Klaus Iohannis, vizită în SUA: Va fi primul șef de stat european laureat de Atlantic Council cu Leadership Award pentru rolul său de lider transatlantic și european
- NATO7 days ago
Iohannis și Biden au decis “să continue dialogul” privind candidatura liderului român la șefia NATO: Nu se rupe Alianța cu doi candidați. Alianța este puternică
- ROMÂNIA7 days ago
Joe Biden, către Klaus Iohannis, în Biroul Oval: Nu există niciun aliat NATO cu un angajament euro-atlantic mai puternic decât România și SUA
- COMISIA EUROPEANA1 week ago
”Pentru prima dată în istorie, UE are o legislație care protejează libertatea presei”. Intră in vigoare Legea europeană privind libertatea mass-mediei