Premierul grec Antonis Samaras s-a angajat să accelereze reformele cerute de creditorii internaţionali, având ca prioritate privatizările, scrie acesta într-o scrisoare transmisă joi liderilor europeni reuniţi la Bruxelles, potrivit Adevarul.ro.
“Voi accelera implementarea programului, punând accent pe agenda de privatizări“, s-a angajat Samaras în această scrisoare livrată de preşedintele grec Carolos Papoulias, care îl înlocuieşte la Consiliul European de la Bruxelles. Samaras se află în perioada de recuperare după o operaţie la ochi.
El cere în schimb “o serie de modificări” la programul de austeritate, “pentru a controla şomajul fără precedent din Grecia şi pentru a opri recesiunea devastatoare de care suferă ţara de cinci ani”, conform scrisorii obţinute de AFP şi citate de Agerpres.
“Aceste modificări vor fi de asemenea necesare pentru a atinge obiectivele programului”, se arată în scrisoare.
Fondul de exploatare a patrimoniului statului, o agenţie creată la cererea creditorilor internaţionali – UE şi FMI -, a fost însărcinat cu aplicarea unui program de vânzări de active publice în valoare de 19,5 miliarde de euro până la sfârşitul lui 2015 pentru a ajuta Grecia să iasă din criză.
Comisia Europeană a deplâns însă întârzierea aplicării acestui program. Numai trei miliarde de cesiuni de active au fost realizate, conform informaţiilor oferite de Bruxelles.
O misiune a troicăi UE-BCE-FMI se va afla în Grecia săptămâna viitoare, de la 3 la 12 iulie, pentru a evalua bilanţul punerii în aplicare a reformelor impuse Atenei.
Sursa: Adevarul.ro
Foto: en.wikipedia.org




