Connect with us

EDITORIALE

Imaginea “NATO-izării” Europei, cu un singur pixel lipsă – Suedia: Linia apărării și securității euro-atlantice se întinde acum de la Oceanul Arctic la Marea Neagră

Published

on

© NATO/ Flickr

În timp ce Vladimir Putin a sperat că prin invazia militară brutală și ilegală a Rusiei în Ucraina va obține o “finlandizare” a NATO și a Europei, el a obținut în schimb o “NATO-izare” a Mării Baltice și a Europei. Acestea sunt, mai mult sau puțin, unele dintre expresiile preferate ale președintelui american Joe Biden, un veteran octogenar al politicii externe americane cu peste jumătate de secol de experiență în relațiile internaționale.

Finlanda a aderat marți, 4 aprilie, în mod oficial, la Alianța Nord-Atlantică, devenind cel de-al 31-lea stat membru al NATO și punând capăt unui proces de extindere care a durat mai puțin de un an și în urma căruia teritoriul Alianței și-a dublat granița terestră cu Rusia, devenită între timp cea mai mare amenințare la adresa securității euro-atlantice după invadarea Ucrainei.

Într-un mod simbolic, aderarea Finlandei la NATO a avut loc în aceeași zi în care Alianța a împlinit 74 de ani de la înființare, prin semnarea la 4 aprilie 1949 a Tratatului Nord-Atlantic de la Washington.

În prezența a tuturor miniștrilor de externe ai NATO, întruniți la Bruxelles pentru o reuniune care să pregătească mizele și deciziile summitului aliat de la Vilnius din iulie 2023, ministrul de externe al Finlandei a înmânat instrumentele de aderare secretarului de stat al SUA, Antony Blinken, reprezentantul gardianului tratatului fondator al NATO, iar președintele Finlandei, secretarul general al NATO și toți ceilalți demnitari euro-atlantici au participat la ceremonia de arborare a drapelului Finlandei alături de celelalte 30 de steaguri naționale aliate.

Prin cele două momente ceremoniale, Finlanda a intrat rapid sub incidența tuturor prevederilor Tratatului Nord-Atlantic, îndeosebi a articolului 5 privind apărarea colectivă, care stipulează că “un atac împotriva unui aliat este un atac împotriva tuturor”.

Momentul ceremonial a fost unul solemn, momentul strategic a predominat, însă.

Imaginea ridicării drapelului Finlandei între cele ale Franței și Estoniei, în ordinea alfabetică a națiunilor aliate, este imaginea “NATO-izării” Europei, căreia îi mai lipsește un singur pixel: includerea Suediei în Alianță, după soluționarea obiecțiilor Turciei.

Aderarea Finlandei la NATO este un moment istoric similar cu alte extinderi ale Alianței.

În anii 1950 ai Războiului Rece, Grecia și Turcia, două țări vecine cu o istorie bilaterală complicată, aderau împreună la NATO. În 1955, Germania Federală intra în NATO într-un moment în care expansiunea sferelor de influență sovietice amenința Europa și se traducea prin apariția Pactului de Varșovia, blocul politico-militar comunist opus NATO.

Nu în ultimul rând, în urmă 20-25 de ani, țările Europei de Est – Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia, statele baltice, România și Bulgaria – au venit sub umbrela protectoare a NATO, unificând geografia securității euro-atlantice.

Acum, este pentru prima dată când NATO se extinde în plin război de agresiune la porțile sale, printr-un proces de aderare record care a durat doar 11 luni și în urma căruia Alianța își dublează frontiera comună cu Rusia agresoare. Numai Finlanda are o frontieră comună de 1.340 km cu Rusia, iar decizia acesteia de a adera la NATO, împreună cu Suedia, a fost prima mare consecință strategică asupra arhitecturii de securitate europene după ce Rusia a invadat Ucraina, următoarele fiind candidaturile Ucrainei și Republicii Moldova la UE și înființarea Comunității Politice Europe.

Spre deosebire de ultimele extinderi ale Alianței – Albania și Croația în 2009, Muntenegru în 2017 și Macedonia de Nord în 2020 – cooptarea Finlandei aduce un aport strategic, de securitate și militar important în interiorul NATO, armata finlandeză fiind bine înzestrată și în proces continuu de consolidare, țara fiind capabilă să mobilizeze 260.000 de soldați în caz de război și având o flotă de 55 de avioane F-18, cu perspectiva achiziționării avioanelor de vânătoare ultimă generație F-35, capacități aeriene care vor spori misiunile de poliție aeriană aliate pe flancul estic.

Renunțarea la două secole de neutralitate, în cazul Suediei, și la neutralitatea strategică asumată de Finlanda după ce a ținut piept Uniunii Sovietice au devenit istorie, este o redesenare din mers a arhitecturii de securitate europene și schimbare a geografiei de securitate euro-atlantică, Alianța fiind plasată în postura de a proteja 96% dintre cetățenii Uniunii Europene, 23 din cele 27 de state membre ale UE având statutul de aliați NATO.

Acest proces de extindere are loc în timp ce aliații NATO sunt în mijlocul punerii în practică a deciziilor summitului aliat de la Madrid de anul trecut și al pregătirii deciziilor summitului de la Vilnius din vara acestui an. Focusul principal al acestor decizii vizează asigurarea unei apărări înaintate pe întreg flancul estic, unde Alianța a amplasat opt grupuri de luptă în Polonia, republicile baltice, România, Slovacia, Bulgaria și Ungaria.

Asumat ca atare la summitul NATO de la Varșovia din 2016, flancul estic al NATO a fost distribuit și implementat strategic într-o dimensiune nordică omogenă în jurul Mării Baltice, cu accent pe Polonia și țările baltice, și într-una sudică, în regiunea Mării Negre, unde aliații riverani – România, Bulgaria și Turcia – au o istorie mai eterogenă a intereselor strategice. Tributari acestei demarcații de planificare strategică, aliații au adoptat măsuri consolidate de prezență militară în zona Mării Baltice, și adaptate (a se citi inferioare) în zona Mării Negre.

Utilizarea de către Rusia a regiunii Mării Negre ca platformă de lansare a războiului său împotriva Ucrainei a transformat însă acțiunea strategică a Alianței, sudul flancului estic fiind înzestrat pe parcursul ultimului an cu o consistentă prezență militară. Scopul a fost acela de a implementa în procesul de planificare militară a Alianței o abordare omogenă și unitară pentru întreg flancul estic, inclusiv prin decizia de a ridica toate grupurile de luptă la nivel de brigadă dacă situația o impune sau prin hotărârea SUA de a staționa în Polonia și România prezențe militare semnificative care să poată fi, la nevoie, proiectate pe întreg flancul estic.

Schimbarea geografiei de securitate euro-atlantică prin aderarea Finlandei și, în curând, a Suediei are, evident, implicații și asupra flancului estic, transformându-i și îmbunătățindu-i perspectivele. Polonia nu va mai fi frontieră nordică a flancului estic, ci va deveni un nod central. Peninsula Scandinavă, cea mai întinsă din Europa, cuprinde în sens larg Norvegia, Suedia, Finlanda și Islanda, fiind completate la sud de Danemarca și Germania, toate acestea fiind state aliate NATO și asigurând că Europa de Nord este o regiune complet incorporată securitar în NATO.

Cu excepția ieșirii Rusiei la Marea Baltică prin Golful Finlandei și prin exclava Kaliningrad, toate țările riverane la Marea Baltică sunt acum state membre ale NATO sau în curs de aderare, cum este cazul Suediei. La fel și în cazul Consiliului Arctic, organismul care reunește țările învecinate cu cel de-al patrulea ocean al lumii, unde toate statele, cu excepția Rusiei, fac sau vor face parte din Alianță. 

Practic, imaginea “NATO-izării” Europei ne proiectează o linie a apărării și securității euro-atlantice care se întinde de la Oceanul Arctic la regiunea Mării Negre, legând securitatea flancului nordic de cel estic.

Aici intervine și rolul României. O primă acțiune diplomatică a Bucureștiului a fost să invite Finlanda și Suedia să participe la formatul “București 9”, care grupează toți aliații de pe flancul estic al NATO, în timp ce, pe plan militar, Forțele Aeriene Române au dislocat în Lituania un detașament format din patru avioane de luptă F-16 și 150 de militari pentru a participa la misiunile de poliție aeriană NATO în Marea Baltică.

Asigurarea unei predictibilități a regiunii baltice printr-o reducere a riscului de expunere la amenințarea Rusiei poate așeza regiunea Mării Negre, spațiu al conflictului ruso-ucrainean, pe un “fast track” al conceptului de apărare înaintată în cadrul NATO, și să-i confere acestei zone un interes prioritar din partea aliaților și îndeseobi a Statelor Unite, care dezbate o strategie de securitate proprie pentru regiune.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

EDITORIALE

Iulian Chifu: Planurile de pace Trump pentru Ucraina – bătălia consilierilor pentru soluția acceptabilă

Published

on

de Iulian Chifu*

Donald Trump a anunțat încheierea păcii în Ucraina în 24 de ore. Inițial chiar înainte de inaugurarea din 20 ianuarie. Reacția Rusiei a fost stratificată: Dmitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate a spus că nu rezolvă nici în 3 zile, nici în 30, nici în 3 luni. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin a spus că a fost o expresie de stil și că nu e posibil, dar a remarcat deschiderea spre pace, reafirmând propriile obiective. Iar Serghei Lavrov a anunțat că președintele va discuta cu Trump. Între timp virtualii consilieri ai președintelui american au propus nu mai puțin de 3 soluții alternative: una a lui Mike Pompeo, fost Secretar de Stat și director CIA – anunțat ulterior că nu face parte din opțiunile lui Trump pentru administrație, apoi una a lui Richard Haas președintele de onoare a prestigiosului Council of Foreign Relations, și o alta produs al generalilor Keith Kellogg și Fred Fleitz, îmbrățișată și de alți virtuali membri ai administrației Trump. Dar bătălia pentru o soluție acceptabilă abia începe, cu un președinte Zelenski mai liniștit după discuția cu Donald Trump la care a participat și Elon Musk. Știm că astăzi nu există încă un plan andorsat de către Președintele Trump.

Planul Mike Pompeo – neoconservatorism și relativă continuitate

Primul dintre planurile asociate cu numele președintelui ales și prezente pe masa lui Donald Trump este cel prezentat de către Mike Pompeo, fostul său secretar de stat și șef al CIA vara aceasta, într-un editorial din The Wall Street Journal, cu titlul chiar A “Trump Peace Plan” for Ukraine.  Vehiculat ca viitor Secretar al Apărării, Pompeo a fost respins recent pentru orice poziție publică, alături de Nikki Haley, de către Donald Trump având în vedere pozițiile celor doi neo-conservatori intervenționiști care s-ar opune, zice-se, proiectului MAGA al Americii redevenită din nou Mare.

Pompeo a fost în campanie cu Donald Trump în multiple ocazii, fiind chiar lăudat de Trump nu o dată pentru efortul depus de a slăbi peste 50 kg. Deși apropiați evident, Trump nu a fost la fel de încântat de acțiunile de lobby ale lui Pompeo pentru o firmă de telecomunicații americană și o altă firmă japoneză, mai ales că în campanie președintele Trump a promis diminuarea prezenței și implicării, ba chiar încetarea conflictelor din Europa și Orientul Mijlociu și chiar renunțarea la proiectul schimbării de regim în Iran, pe care Pompeo îl susține în continuare, de pe pozițiile sale de neoconservator declarat și aplicat, care a utilizat această abordare la Departamentul de Stat.

Planul lui Pompeo reprezintă unul dintre cele mai nuanțate asemenea propuneri, dar și ambițioase, cel mai aproape de o continuitate a politicilor actuale. El presupune escaladarea sancțiunilor împotriva Rusiei – ba chiar o lovitură puternică de constrângere prin inundarea, împreună cu Arabia Saudită, a pieței de petrol, pentru a submina resursele financiare și a determina Moscova să accepte planul. Apoi este vorba despre ridicarea tuturor restricțiilor privind vânzarea și utilizarea armelor de către Ucraina.

Li se adaugă ca măsuri de creare a unui program tip “lend-lease” de 500 miliarde de dolari pentru cumpărarea de armament american de către Ucraina, intrarea Ucrainei în UE și NATO și crearea unui fond pentru înarmarea țării de 100 miliarde de dolari. Pompeo susține varianta Trump de încheiere rapidă, imediată chiar, a războiului pe această bază, chiar dacă planul său încalcă din start toate liniile roșii anunțate de către Putin și Kremlin.

Articolul este co-semnat de către David Urban, un lobby-ist din Washington DC inclusiv pentru Ucraina, președintele Zelenski și parlamentari ucraineni. Naționaliștii din jurul lui Trump nu au apreciat pozițiile de susținere a companiilor străine, iar poziția lor pare să fi jucat un rol important în blocarea numirii lui Pompeo. Ca și pozițiile anti-iraniene și intervenționiste ale fostului Secretar de Stat, inclusiv prin schimbarea de regim, în condițiile în care Trump și grupul MAGA din jurul său optează mai degrabă pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu.

“Interesul nostru este să nu intrăm în război cu Iranul și să nu ne distragă resursele de la lucrurile importante. Asta ar însemna o cheltuială enormă pentru țară”, declarase J.D. Vance, vicepreședintele ales al lui Trump. De altfel și președintele ales a susținut “nu putem să ne implicăm total în toate astea”, cu referire la schimbarea de regim la Teheran. “Nu putem să ducem toate aceste acțiuni, să fim serioși”. Pe de altă parte, Pompeo a vorbit la conferința din 2023 a Mujahedeen-e-Khalq, opoziția iraniană din exil, cu care a menținut relații apropriate.

Președintele ales Donald Trump a susținut că “mi-a făcut plăcere  și am apreciat să lucrez cu Haley și Pompeo în mandatul precedent și aș dori să le mulțumesc pentru serviciile aduse de ei pentru țară”. Totuși opțiunea sa a fost să nu-i includă pe cei doi în administrația sa, după ce apropiații și aliații săi i-au acuzat că sunt caii troieni ai statului paralel care ar complota să submineze agenda ‘America First’. Cu sau fără această susținere, e clar că neo-conservatorii și apropiații președintelui și administrației Bush jr. nu se vor regăsi în echipa Trump 2, chiar și pentru simplul fapt că creierul grupării, Dick Cheney, a fost explicit împotriva lui Trump în actuala campanie. 

Richard Haas și mai binele care e dușmanul binelui

Richard Haas este unul dintre analiștii independenți cei mai huliți la Kiev. O știe și el. Iar planul său de pace respectă poziții mai tranzacționiste și mai realiste, al căror scop este să fie fezabile la nivelul diplomației. Propunerea sa pare să includă teme care ar fi mai simplu de apărat și obținut la nivelul diplomației, iar abordarea sa diplomatică plecând de la ceea ce e acceptabil sau mai lesne de vândut la Moscova pierde la nivelul ambiției, a respectării lumii bazate pe reguli și a principiilor și valorilor pe care le apără America sau chiar le-a instituit la nivel internațional. Și Haas merge pe ideea lui Trump de încetare a războiului cu orice preț, chiar dacă aceasta nu înseamnă victoria Ucrainei, dar nici înfrângerea ei.

De fapt, Richard Haas redefinește victoria în cazul Ucrainei, dând o ștachetă fezabilă, la nivelul negocierilor, chiar dacă periculoasă prin prisma prelungirii și amplificării războiului, totodată, în caz de eșec. El marșează pe faptul că mai binele este dușmanul binelui și că perfectul ar putea submina o perspectivă a binelui ce-i poate fi făcută Ucrainei. Alternativele pe care Haas înceacă să le evite este războiul perpetuu – războiul lung sau înfângerea Ucrainei, și evitarea ca Putin să-și atingă obiectivele de preluare a controlului asupra vecinului său.

Comparația trebuie făcută nu între ceea ce există și ideal, ci între ceea ce e posibil și ceea ce e imposibil, susține Haas, respingând de plano varianta capitulării sau a vânzării Ucrainei, o abordare cu care administrația Trump nu ar fi de acord – aceea de a purta responsabilitatea politică și morală pentru o victorie a Rusiei și o înfrângere a Ucrainei sub administrația sa. În plus, Haas recunoaște faptul că ajutarea Ucrainei să respingă agresiunea rusă a fost cea mai mare realizare a politicii externe în timpul lui Biden.

Desigur, Haas relativizează definiția victoriei pentru Ucraina, care nu mai înseamnă recucerirea teritoriului în limitele frontierelor recunoscute internațional, inclusiv Crimeea, chiar dacă aceasta e rezultat al dreptului internațional. Dar definiția victoriei dezirabilă nu este utilizabilă de către diplomație și aduce costuri umane, militare și economice enorme, aducând și riscul unui război între NATO și Rusia, potrivit lui Haas. Definiția victoriei se rezumă la menținerea Ucrainei suverane și independente, libere să se alăture oricărei alianțe și oricăror angajamente de securitate pe care și le dorește, permițându-i reconstrucția. În locul variantei maximaliste, Haas propune o definiție mai modestă a victoriei, protejând interesele occidentale și respingând cele mai multe obiective ale Rusiei lui Putin.

Astfel, planul lui Haas ar presupune păstrarea Ucrainei ca stat independent, suveran, viabil economic și liber să-și aleagă sistemul politic și conducerea, liber să se înarmeze și să-și păstreze armata la dimensiunea pe care și-o dorește(spre deosebire de planul lui Putin cu 50.000 de militari, fără rachete), să se alăture Uniunii Europene și să-și realizeze angajamente de securitate cu terții, păstrând și ieșirea la Marea Neagră. Dar în primul rând e vorba despre oprirea războiului, chiar fără acord de pace și fără a ceda formal teritoriul său. Pentru a descuraja Rusia, SUA ar urma să îi acorde Ucrainei armament defensiv și capacitatea de a lovi în Rusia cu sisteme cu rază lungă, asupra țintelor militare și economice, semnalizând Moscovei că nu va putea să câștige pe tren nici acum, nici în viitor, și că va plăti un preț greu dacă încearcă. Se mai adaugă alte avantaje economice pentru Ucraina pentru a face soluția acceptabilă.

Haas a prezentat, astfel, în Foreign Affairs cel mai elaborat plan, și drumul de negociere până acolo, în două faze succesive: prima vizează încetarea focului pe linia de contact actuală sau cu foarte mici ajustări, o zonă tampon care să separe părțile, dar fără angajamente sau compromisuri formale teritoriale pentru Ucraina, cu o prezență internațională de lungă durată după modelul Ciprului. În faza a doua – care ar urma să dureze mult mai mult timp, până la Rusia post- Putin și post-putinistă, când va exista un leadership interesat în reintegrarea cu Occidentul – ar urma angajamente complementare cu transferuri teritoriale în ambele direcții, o autonomie relevantă în Est și în Crimeea(dar menținerea formală, în mare a teritoriului actual al Ucrainei), crearea unor garanții de securitate – NATO sau coaliție de voință, angajamentul privind furnizarea de arme și condițiile creșterii costurilor unui război al Rusiei dacă cineva va dori să reia agresiunea, în viitor.

Astfel, Rusia ar păstra de facto teritoriul ocupat astăzi, dar fără titlu internațional recunoscut, ar putea să vadă niște sancțiuni ridicate dacă acceptă planul de pace și dacă nu atacă din nou, dar nu cele esențiale pentru condiționarea aplicării celei de-a doua părți a proiectului înainte. Ucraina ar angaja neasumarea producției de arme nucleare și nu ar exista forțe occidentale staționate pe teritoriul Ucrainei după aplicarea acordului de pace. Chiar și dacă este respins sau încălcat, planul ar arăta responsabilitatea lui Putin și ar justifica revenirea la război, susține Haas. De asemenea, el consideră că Ucraina ar arăta mai bine în ambele cazuri.

Înghețarea opțiunii NATO pentru 20 de ani în Ucraina

The Wall Street Journal a publicat și planul mult mai extrem aparținând a doi dintre consilierii lui Trump, generalii în rezervă Keith Kellogg și Fred Fleitz, care au propus în iunie încetarea ajutorului militar pentru Ucraina dacă aceasta nu acceptă să poarte negocieri de pace cu Rusia. Planul presupune, similar, înghețarea războiului pe liniile actuale ale frontului, crearea unei zone demilitarizate în est, amânarea aderării Kievului la NATO pentru cel puțin 20 de ani „în schimbul unui acord de pace cuprinzător și verificabil cu garanții de securitate” și ca SUA să continue să aprovizioneze cu arme armata ucraineană pentru a descuraja un viitor atac rusesc. Zona demilitarizată cu o lungime de 1.300 de kilometri, ar reveni spre monitorizare aliaților europeni. În plus, abordarea păcii prin forță ar conține și avertismente suplimentare adresate Rusiei că SUA își vor spori sprijinul militar acordat Ucrainei dacă aceasta refuză termenii încetării focului.

Fleitz a declarat că Trump a reacționat pozitiv la plan, dar a adăugat: „Nu susțin că a fost de acord cu el sau că a fost de acord cu fiecare cuvânt din el”. Planul ar respecta doleanța Ucrainei care a fost categorică în ceea ce privește nerecunoașterea ocupației rusești a teritoriilor sale, considerate capitulare sau trădare pentru liderii care ar accepta așa ceva, dar ar presupune ca unele dintre teritoriile ocupate să poată să fie eliberate eventual, în viitor, doar prin mijloace diplomatice.

De altfel, temerile actuale ale Ucrainei sunt tăierea completă a ajutorului militar de către Trump, blocarea completă a accederii la NATO și obligarea Kievului să renunțe formal la Donbas și Crimeea cel puțin. Richard Grenell, unul dintre principalii candidați la conducerea Departamentului de Stat sau la funcția de consilier pe probleme de securitate națională, ar putea acorda prioritate dorinței lui Trump de a pune capăt războiului cât mai curând posibil, chiar dacă aceasta înseamnă să forțeze Kievul să facă concesii semnificative.

Indiferent de planurile actuale a numeroșilor apropiați ai lui Trump, decizia finală îi va aparține lui Trump însuși. Majoritatea cuprind însă înghețarea conflictului la nivelul liniei actuale de contact, zona demilitarizată cu forțe de menținere a păcii europene – în nici un caz trupe finanțate de SUA prin NATO sau ONU -, înghețarea pentru moment a aderării Ucrainei în NATO(punct fundamental în planul victoriei al lui Zelenski), blocarea ajutorului financiar și bugetar din partea SUA, iar sprijinul militar să vină pe programe de împrumuturi sau lend-lease. Totuși Donald Trump vrea să fie un președinte de succes, iar Ucraina trebuie să nu fie un eșec, nici o abdicare totală de la rolul Americii la nivel global.

Donald Trump a definit condițiile puse de Putin pentru încheierea războiului – în fapt capitularea Ucrainei și atingerea tururor obiectivelor sale de război – drept inacceptabile. De aceea trebuie să asume instrumentarul necesar pentru ca pacea sa să rămână durabilă și să-l descurajeze credibil pe Putin să reia războiul, cel puțin în perioada celui de-al doilea său mandat. De aceea asumarea costurilor aferente menținerii controlului rus pe teritoriile deja ocupate pare a fi un preț relativ consensual acceptat, ca și acordarea unor garanții temporare Rusiei de neutralitate relativă a Ucrainei, potrivit planurilor din această categorie. Spre deosebire de Richard Haas și Pompeo, care sunt mai direcți în a menține spațiul de alianță și garanții solide de securitate, inclusiv aderarea la NATO.

De ce încetarea focului în Ucraina înseamnă și mai mult război cu Rusia lui Putin după pauză

Care dintre aceste strategii va fi urmată de Trump este neclar. Dar orice încercare de a începe negocierile de pace Ucraina-Rusia, ca să nu mai vorbim de încheierea unui acord, se confruntă cu multe capcane și nenumărate blocaje. Deși vrea să fie realistă, abordarea trebuie să țină cont de faptul că Ucraina și Rusia au obiective de război extrem de diferite, dar și că trupele ruse avansează încet, dar constant în Ucraina, iar Kremlinul s-a arătat puțin înclinat să negocieze, din contra, a arătat dorința de a escalada conflictul prin atacuri hibride în afara granițelor sale, precum operațiuni de sabotaj în Europa. Rusia nu se va opri și consideră deja că se confruntă cu Occidentul, deci această învârtire în jurul cozii și evitare a realității pare complet nefezabilă.

„Obiectivele operațiunii militare speciale rămân neschimbate și vor fi atinse”, susține în continuare Moscova și după realegerea lui Trump, fără a mai vorbi despre existența unei rezistențe dure din partea unor aliați NATO, care consideră agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei drept o amenințare imediată pentru propriile lor țări și perspectiva unei testări a Alianței cât de curâd, dacă nu chiar a unui atac pe scară largă împotriva NATO. În plus, e dificil de impus orice soluție externă pentru că „nu ar trebui să existe nicio negociere fără ca Ucraina să fie de acord cu faptul că negociază și să facă acest lucru în condițiile sale”. Desigur, Zelenski ar putea să fie forțat de Trump să negocieze, dar se va confrunta cu un public care consideră cedarea teritoriului drept capitulare în fața Moscovei.

Totuși, Trump a declarat că supraviețuirea Ucrainei este importantă pentru SUA, că apreciază modul în care ucrainenii își apără țara, dar l-a criticat în mod repetat pe Zelenski pentru că a ajuns la război – chiar dacă nu era responsabil de pasul spre război de agresiune pe scară largă făcut de către Putin. Deci temerile Ucrainei și a altor aliați că Trump ar putea face presiuni pentru o înțelegere care favorizează Rusia nu se justifică neapărat, și nici nu ar coincide cu abordarea sa „pace prin forță” în afacerile globale. În plus, criticii oricărei formule diplomatice impuse au drept argument că Rusia nu va respecta aceste angajamente chiar dacă le semnează și va utiliza încetarea focului pentru a se regrupa, a se reînarma și a se pregăti de viitorul asalt, de data asta îndreptat și explicit și către statele NATO.

Astfel că promisiunea lui Donald Trump de a pune capăt războiului din Ucraina până în ziua învestirii pare puțin credibilă și realizabilă. Ba mai mult, îmbrățișarea unei formule și a unui plan și confruntarea cu realitatea unui refuz de la Moscova și Kiev, eventual în același timp, va schimba starea de spirit a lui Trump și va obliga la o politică alternativă. De fapt, Trump nu a aprobat un plan de pace specific, și este discutabil chiar și modul în care îi va convinge pe președintele rus Vladimir Putin și pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski să stea la aceeași masă și să negocieze. De fapt, administrația Trump, odată așezată, va trebui să decidă într-un sens mai larg cum să gestioneze diplomația sensibilă și cu mize mari.

„Putem oferi instruire și alt sprijin, dar țeava armei va fi europeană. Nu trimitem bărbați și femei americani pentru a susține pacea în Ucraina. Și nu vom plăti pentru asta. Trimiteți-i pe polonezi, germani, britanici și francezi să o facă”, a declarat vicepreședintele ales JD Vance în timpul unui interviu din septembrie, când a sugerat și că un acord final între Ucraina și Rusia ar putea implica o zonă demilitarizată „puternic fortificată, astfel încât rușii să nu invadeze din nou”. The Wall Street Journal avertizează, de altfel, citând un fost consilier al Consiliului Național de Securitate al lui Trump, că „oricine – indiferent cât de important este în cercul lui Trump – care pretinde că are un punct de vedere diferit sau o perspectivă mai detaliată asupra planurilor sale cu privire la Ucraina pur și simplu nu știe despre ce vorbește sau nu înțelege că el ia propriile decizii cu privire la problemele de securitate națională, de multe ori pe moment, în special cu privire la o problemă atât de centrală ca aceasta”.

Oricum Trump are nevoie de un acord care să nu pară că oferă un câștig major Moscovei și să nu elimine Ucraina, ca stat independent și cu ieșire la mare, de pe harta lumii și a Occidentului democratic.


Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. a fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.

Continue Reading

EDITORIALE

László Borbély: România, pe harta globală a sustenabilității prin aderarea la Sustainable Development Solutions Network

Published

on

de László Borbély, consilier de stat, coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Duraiblă*

Am avut plăcerea să ducem la bun sfârșit un nou angajament pe care l-am făcut în ceea ce privește consolidarea poziției României de hub regional în implementarea Agendei Organizației Națiunilor Unite pentru dezvoltare durabilă. Recenta lansare a rețelei Sustainable Development Solutions Network (SDSN) România reprezintă o inițiativă esențială nu doar pentru afirmarea progreselor naționale pe plan extern, cât și pentru accelerarea tranziției către sustenabilitate prin oportunitățile de colaborare pe care le deschide această nouă rețea.

Ce este Sustainable Development Solutions Network

Fondată în 2012 sub auspiciile ONU de către Ban Ki-Moon și renumitul economist Jeffrey Sachs, SDSN și-a asumat un rol de mobilizare a comunităților academice și de cercetare pentru a sprijini implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) și a Acordului de la Paris privind schimbările climatice. Prin SDSN, universitățile, think-tank-urile și organizațiile științifice din întreaga lume sunt conectate pentru a dezvolta soluții concrete, bazate pe cercetare și inovație. Acum, România, cu noua sa filială SDSN, se alătură acestui demers global de importanță vitală.

Jeffrey Sachs, președintele SDSN, a transmis, în deschiderea evenimentului de lansare, aprecieri pentru progresul României în cadrul Agendei 2030, evidențiind faptul că SDSN România poate aduce o contribuție valoroasă în procesul de tranziție spre un viitor sustenabil, atât la nivel național, cât și în regiunea Mării Negre. Faptul că avem oportunitatea unei legături directe cu una dintre cele mai influente personalități globale în domeniul dezvoltării durabile ne oferă posibilități nenumărate și ne ajută să ne afirmăm în continuare ca un stat cheie în acest demers al Națiunilor Unite.

Una dintre cele mai recunoscute demersuri ale SDSN este pubicarea anuală a unui dashboard în care este reflectat progresul realizat de 167 de state în atingerea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă. România se situează pe locul 40 în clasamentul SDSN privind implementarea ODD. Deși au fost realizate progrese semnificative, mai ales în ceea ce privește eradicarea sărăciei absolute și reducerea inegalităților, există un potențial substanțial de îmbunătățire. Lansarea SDSN România răspunde acestei nevoi de accelerare a eforturilor naționale prin implicarea actorilor de principali din educație, cercetare și politici publice.

Cum va funcționa SDSN România

Voi face parte din conducerea acestei noi structuri, alături de Nicolae Istudor, rectorul ASE, și Eden Mamut, membru în board-ul SDSN Black Sea. Împreună vom ghida eforturile de a mobiliza și sprijini comunitatea științifică din România în direcția unei colaborări interdisciplinare care să promoveze abordări de dezvoltare durabilă la toate nivelurile.

O prioritate cheie a SDSN România va fi promovarea colaborării între universități și centre de cercetare, pentru a crea un mediu propice dezvoltării de soluții bazate pe știință. În acest sens, rețeaua va susține educația pentru sustenabilitate, accesul la cursuri și resurse gratuite, precum și proiecte de cercetare interdisciplinare. Rețeaua va avea, de asemenea, un rol important în sprijinirea dialogului dintre știință și politici publice, oferind expertiză decidenților și contribuind la o mai bună integrare a principiilor sustenabilității în programele guvernamentale.

În acest proces de realizare a rețelei naționale, Academia de Studii Economice București a preluat inițiativa și a organizat deja mai multe întâlniri cu potențiali membri pentru a realiza împreună un mod de lucru și principiile de bază care vor ghida lucrările. Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Guvernului României, a fost partenerul care a sprijinit demersul de la nivelul administrației publice centrale și va avea în continuare un rol central în funcționarea eficientă a rețelei. De asemenea, prin înființarea Centrului de Excelență în Dezvoltare Durabile și prin majorarea considerabilă a rețelei de experți în dezvoltare durabilă (de la 150 la 2000), Departamentul va asigura infrastructura necesară pentru facilitarea transferului de cunoștințe științifice în procesul de realizare a politicilor publice.

Pentru România, SDSN înseamnă și accesul la un „club select” al națiunilor preocupate de viitorul planetei. Așa cum am mai subliniat, este un privilegiu ca România să devină un hub regional al sustenabilității. Este, așadar, un moment important, care marchează o maturizare a angajamentului național față de dezvoltarea durabilă. SDSN România oferă infrastructura necesară pentru a accelera procesul de transformare a sustenabilității într-o direcție strategică și durabilă pentru țară.

Continue Reading

EDITORIALE

Iulian Chifu: Ce putem aștepta de la Trump 2.0?

Published

on

de Iulian Chifu*

A curs multă cerneală, virtual vorbind, pentru a descrie cum va arăta o administrație Trump 2.0. Desigur, multe din analizele făcute în perioada electorală aveau și această valoare de întrebuințare, fie să calmeze, fie să înfricoșeze publicul despre cum ar putea arăta o asemenea administrație americană în al doilea mandat. Principalele linii directoare sunt absența oricăror limite – consilierii vor fi mai degrabă loiali și nu profesioniști, membrii din administrație mai degrabă nepotriviți cu funcțiile în care sunt numiți, dar pe deplin capabili și doritori să aplice cele mai radicale fantezii sau decizii al lui Trump, fără a le contesta sau discuta în vreun fel, iar Congresul va fi dominat de republicani și ocolit la audieri, Președintele Trump urmând să utilizeze suplinitori și interimari pentru a nu fi legat și a-i putea înlocui repede. Cum nici alegeri nu mai sunt pentru Trump, peisajul e mai degrabă apocaliptic. Totuși realitatea este sensibil diferită de portretul cenușiu al pesimiștilor.

Toți oamenii Președintelui Trump

Mandatul doi al lui Trump nu va semăna cu primul. Aceasta pare să fie o afirmație împărtășită în egală măsură de adepți și criticii președintelui republican ales. Dacă primii vorbesc despre o experiență în administrație de 4 ani și de pierderea alegerilor, ulterior de schimbări majore ale lumii pe care o regăsește Donald Trump la sosirea în funcție, după numai 4 ani, depunând jurământul drept cel mai în vârstă ales, ultimii deplâng lipsa de profesionalism, happening-ul și improvizația pe baze loialiste pe care ar promova-o cel de-al 47-lea președinte odată revenit în funcție, totul agrementat cu răsplătirea susținătorilor și răzbunarea față de critici.

Intenția lui Donald Trump este de a-și maximiza puterea și a-și aplica voința extins, pe baza legitimității alegerii sale. Și pentru asta dorește să elimine piedicile care i-ar putea sta în față, unele democratice, altele profesionale sau birocratice: e motivul pentru care i-a solicitat lui Elon Musk să efectueze un audit la nivelul administrației și să elaboreze o modalitate de eliminare normativă a blocajelor de orice tip. Această perspectivă este dublată de intenția de a nominaliza cu precădere juriști în funcții, avocați al căror rol primordial va trebui să fie acela de a găsi modalitățile de atacare și eliminare a blocajelor, care înseamnă, uneori, a echilibrelor democratice, și de găsire a căilor pentru aplicarea politicilor dorite de către Trump.

Despre propriile procese? Nu mai vorbește nimeni despre ele. Președinte american cu imunitate ar putea să scape de majoritatea, dacă nu de toate. În plus, hotărârea Curții Supreme cu super-majoritate republicana este clară și presupune un plus de imunitate pentru actele persoanei președintelui atât timp cât se află în funcție. În schimb apare angajamentul clar privind respectarea promisiunilor: la West Palm Beach, la final de campanie, Trump a promis că va guverna cu un motto simplu: am făcut promisiunea, am ținut promisiunea. Desigur, multe dintre promisiunile de campanie vor fi relativizate sau adaptate, mai ales când vizează alți actori și alte state decât America lui Trump. Dar asumarea publică va obliga la formule de afirmare publică a respectării fiecăreia dintre obligații, într-o formă cât mai apropiată de cea anunțată în campanie și în program.

În noua administrație nu vor mai exista figurile cunoscute și profesioniste care au jucat rolul de moderatori ai opțiunilor și pornirilor lui Donald Trump în 2016-2020. În primul rând pentru că majoritatea celor din zona militară, șefi ai Apărării, ai categoriilor de arme, secretari ai apărării, consilieri pe securitate națională sau intelligence și procuror general l-au abandonat pe Trump după primul mandat, s-au dezis de el la plecarea din funcție, criticându-i abilitățile și caracterul. În schimb au fost aduși și pregătiți oameni loiali lui Trump, cei care fie au scris abordările extreme de campanie, fie sunt de acord și le împărtășesc, dorind, sub autoritatea președintelui, să le aplice dincolo de lege, norme, tradiții sau funcționalitatea democratică a statului american.

Concret, dacă din administrație au dispărut Ivanka Trump și Jared Kushner, se vor regăsi Donald Trump Jr., Elon Musk and Susie Wiles, creierul din spatele campaniei și, probabil, șefa de staff a administrației lui Trump. Ei îi va reveni rolul cel mai important de ponderare și disciplinare, așa cum a făcut-o cu brio, în cea mai mare parte, în timpul campaniei electorale. Urmează premiile pentru susținători precum Robert F. Kennedy, Jr., care își dorește și căruia Donald Trump i-a reafirmat după alegere promisiunea vizând Departamentul pentru Sănătate și Servicii Umanitare. Disputele apar și în privința vettingului și accesului la informații clasificate, care se face cu 6 luni înainte de începerea eventuală a mandatului. Președintele Trump preferă să facă el însuși selecția oamenilor săi, și nu FBI. Oamenii săi nu au acces la informații și analizele zilnice, deși unii și-au făcut evaluarea obligatorie pentru accesul la informații clasificate direct, pe speze individuale. 

Marile teme ale lumii: Puterea Americană și implicarea în afacerile globale

Președintele Donald Trump a dovedit și dezvăluit câteva caracteristici la nivelul politicii externe și de securitate chiar în primul mandat: realism, pragmatism și tranzacționism extrem. Ce pare să se fi schimbat chiar în timpul primului său mandat, izolaționismul care îi mai dădea târcoale în campania electorală, a fost nuanțat, apoi s-a renunțat la el, Ronald Reagan fiind referențialul. Donald Trump a înțeles că o Americă închisă între frontierele sale devine nerelevantă și că trebuie să se implice în treburile lumii.

Acum lucrurile sunt și mai elaborate, iar abordarea actualei campanii electorale marșează pe o nouă categorie și un nou concept, Pacea prin forță sau cu forța. Trump are înclinația spre a crește mai departe puterea și capabilitățile militare ale Statelor Unite, ca și resursele sale economice, scopul fiind ca să mențină pacea prin descurajarea credibilă și forța sa uriașă desfășurată, dar și plin aplicarea punctuală de presiuni, ulterior chiar de forță țintită și imediată, pe termen scurt, pentru a-și impune voința. Dacă administrația Biden a marșat pe multilateralism real și afirmarea lipsei capacității SUA de a face singură pe jandarmul mondial, de a impune aplicarea regulilor sau crearea de reguli acolo unde nu există, Donald Trump revine la o postură cât mai apropiată de hegemonie și alinierea aliaților la voința Americii.

În primul mandat, Trump ceruse alinierea celorlaltor democrații și propriile lor contribuții. Acum Donald Trump va cere creșterea puterii și asumarea suplimentară de responsabilități de către europeni și ceilalți parteneri pentru a demonstra că merită să fie ajutați și că-și plătesc partea corectă de contribuție militară. Pentru că înțelegerea lui Donald Trump este că Europa este prosperă și profită de securitatea oferită de SUA pentru a investi în economie și a câștiga competiții în fața Americii. Pentru a egala condițiile competiției corecte, Trump dorește ca și Europa să investească suficient în capabilități și în propria apărare și să-și asume o parte corectă din responsabilitatea atât pentru apărare și securitate europeană, ca și din cea a lumii.

S-a vorbit despre retrageri de trupe din zone unde staționează inutil dar, totodată, menținerea umbrelei nucleare și evitarea proliferării. Dar și despre contribuția Europei în terțe spații precum Indo-Pacific, acolo unde Trump vede viitoarea confruntare și problemă majoră cu China. Tot astfel cum, pe dimensiunea economică și a competiției, Europa este așteptată să investească mai mult în tehnologie împărtășită și să echilibreze balanța de plăți în comerțul bilateral cu SUA, așteptându-se și situația de introducere de taxe la produsele manufacturiere care afectează America, dar și a unor componente de larg consum precum automobilele. Taxe de 10% la produse selectate pot să apară, ca și tensiuni între diverși actori parteneri ai Americii în materie de democrație și securitate.

Și în privința NATO, Trump consideră că este un instrument util, în măsura în care nu numai europenii au nevoie de America, nu numai America este prezentă militar pe teren în Europa, ci și Europa însoțește America în zonele de preocupare, de exemplu Indo-Pacific, dar este și solidară cu sancțiunile americane asupra Chinei și sancționează, în egală măsură, accesul la anumite categorii de produse. Iar energetic, nu-și mai procură energia susținând producția chineză de panouri solare sau eolienne, nici cumpărând petrol și gaze din Rusia, ci pe piața americană și din Orientul Mijlociu și face tranziția verde pe baza producției proprii de instalații pentru energia curată. 

Războiul din Ucraina

În privința războiului din Ucraina, în administrația republicană Trump se confruntă două curente: primul de tip izolaționist, retragerea sprijinului și a finanțării forțând o pace sau măcar o încetare a focului cum o fi ea. Cea de a doua, aceea a susținerii Ucrainei dar cu grade diverse de renunțare la ambiția de a realiza pacea justă și principială contra unui realism al abandonării informale a unor teritorii și chiar a aspirațiilor NATO contra garanții de securitate, livrări de arme și reacție dură și promptă dacă Rusia nu rămâne în termenii conveniți.

Apoi există cel puțin trei surse de proiecte de pace în Ucraina, care să răspundă exigențelor președintelui Trump de a încheia războiul repede: unul al lui Mike Pompeo, suficient de nuanțat și tributar ideii de pace prin forța exhibată; al doilea al lui Richard Haass, președinte de onoare al Council for Foreign Relations, care propune o variantă de mijloc, cu un model cipriot și o zonă tampon demilitarizată cu soldați europeni pe teren pentru monitorizare și apărare; iar al treilea al generalilor în rezervă  Keith Kellogg și Fred Fleitz, care exclude complet NATO din ecuație și amână sine die orice rezolvare, care s-ar realiza sigur după Putin și putinism, în condiții mai bune.

Problema transformării războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina în război mondial, prin extinderea și implicarea mercenarilor de peste tot, din Africa și a nord-coreenilor, a muniției, dronelor și rachetelor de proveniență nord-coreeană și iraniană, sau a consolidării axei Rusia-China-Iran-Coreea de Nord, nu are cum să nu altereze abordările unei viitoare administrații Trump. Este dificil de spus astăzi dacă Trump acceptă sau nu apărarea Taiwanului, dar sigur rivalitatea cu China este declarată și chiar accentuată în Marea Chinei de Sud, în ceea ce privește Coreea de Sud și Japonia. Abandonarea Ucrainei nu e o soluție, susținerea lui Benjamin Netanyahu este un fapt, slăbirea Iranului de către Israel e aplaudată, dar nu și dacă aceasta duce la escaladare și consumarea forțelor americane în regiune.

Pacea prin putere și exhibarea forței face ca noua administrație Trump să fie puțin intimidată de amenințările lui Putin cu utilizarea armei nucleare și să nu permită jocurile Rusiei dincolo de propriile sale frontiere. Încheierea păcii are relevanță și în privința Rusiei, aplicarea forței pentru menținerea păcii se va îndrepta și spre Putin. Aici fie o Rusie mai slabă se va plia pentru a aștepta vremuri mai bune, fie va refuza și va sfida sau îl va confrunta pe Trump, iar ca urmare, acesta – supărat că nu i se respectă și nu i se îndeplinește proiectul – va reacționa aplicând forța pentru a disciplina jucătorul care nu îi respectă poziția. Perspectiva escaladării este mai mare, nivelul de risc asumat incompatibil pentru un candidat care a câștigat promițând pacea peste tot în lume, dar și posibilitatea ca presiuni serioase, susținute de capabilități și o prezență suficientă de armament și trupe pe teren, eventual avertismente foarte vizibile, pot duce la constrângerea și limitarea ariilor de acțiuni agresive ale Rusiei, dacă nu cumva le diminuează cu totul.


Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. a fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

POLITICĂ21 mins ago

Nicolae Ciucă: Onorez faptele de vitejie ale camarazilor mei. Prin curajul şi comportamentul lor ireproşabil în misiuni, au făcut ca Armata României să fie respectată şi apreciată peste tot în lume

INTERNAȚIONAL27 mins ago

Washington Post: Trump a vorbit cu Putin la telefon, sfătuindu-l să nu escaladeze conflictul din Ucraina și amintindu-i de prezența militară a SUA în Europa

POLITICĂ42 mins ago

Sondaj CIRA la comanda EvZ: Nicolae Ciucă în turul doi. Bătălia finală se va da între candidații PNL și PSD (P)

EDITORIALE2 hours ago

Iulian Chifu: Planurile de pace Trump pentru Ucraina – bătălia consilierilor pentru soluția acceptabilă

POLITICĂ15 hours ago

Renumitul neurochirurg Leon Dănăilă îi îndeamnă pe români să îl voteze președinte pe Nicolae Ciucă (P)

U.E.19 hours ago

Bugetul UE pentru 2025. Parlamentul Eropean și Consiliul UE continuă negocierile pentru un acord final

U.E.21 hours ago

La o lună de la alegerile legislative din Lituania, populiștii se alătură coaliției de guvernare. SUA critică alianța

PARLAMENTUL EUROPEAN22 hours ago

Eurodeputatul Victor Negrescu, întâlnire cu CEO-ul Raiffeisen din România: Continuăm demersurile pentru aderarea completă a României la spațiul Schengen

U.E.22 hours ago

Josep Borrell, mesaj din cea de-a cincea vizită la Kiev: Ucraina nu are nevoie de aplauze. În război ai nevoie de muniție 

U.E.2 days ago

Consiliul a prelungit cu doi ani mandatul misiunii de asistență militară a UE în sprijinul Ucrainei, cu un buget de peste 400 mil. euro

INTERNAȚIONAL4 days ago

Joe Biden face apel la unitate după victoria lui Trump: “Într-o democrație, voința poporului prevalează întotdeauna. Nu-ţi poţi iubi ţara doar atunci când câştigi”

ROMÂNIA6 days ago

INTERVIU Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședinte al CNAS, anunță pentru 2025 noi mecanisme financiare care să extindă lista medicamentelor inovative

ROMÂNIA6 days ago

Iulius Firczak, deputat în cadrul Comisiei pentru buget: Trebuie să învățăm cum să atragem capital privat în cercetarea medicală. Este un joc pe care SUA și China l-au învățat deja

ROMÂNIA6 days ago

Fondurile din PNRR și Politica de Coeziune reprezintă ”ancore solide” pentru ”a construi o Românie și o Europă în care accesul la sănătate este egal pentru toți cetățenii”, subliniază Ramona Chiriac

ROMÂNIA7 days ago

Senatoarea Nicoleta Pauliuc: Una dintre problemele grave cu care se confruntă sistemul sanitar românesc este adoptarea foarte greoaie a unor tratamente aprobate și folosite la nivelul UE

ROMÂNIA7 days ago

Marcel Ciolacu, la Salonul Euronaval din Paris: Prioritatea este dezvoltarea industriei de apărare din România. Modernizarea Armatei înseamnă noi locuri de muncă pentru români

PARLAMENTUL EUROPEAN7 days ago

Vicepreședintele PE Victor Negrescu punctează pilonii strategiei în domeniul industriei farmaceutice: Dezvoltarea inovației, securitatea medicală a Europei și protecția proprietății intelectuale

ROMÂNIA7 days ago

Ministrul Economiei evidențiază avantajul competitiv pe care îl poate avea România în industria dispozitivelor medicale: Să avem mai multă proprietate intelectuală înregistrată în țara noastră

ROMÂNIA7 days ago

Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România: Sistemul de sănătate românesc se confruntă cu provocări semnificative. Punerea în aplicare la timp a investițiilor din PNRR este esențială

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE7 days ago

Luca Niculescu: Pentru România, aderarea la OCDE va însemna o ocazie extraordinară de a avea un sistem de sănătate mai modern, axat pe inovare, cercetare, adaptat la provocările lumii moderne

Advertisement

Trending